Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Procedura penala. Contestatie la executare. Decizie nr. 488/R din data de 08.09.2006
pronunțată de Curtea de Apel Brasov

Procedura penala. Contestatie la executare.

Prin sentinta penala nr. 696/14.03.2006 a Judecatoriei Brasov s-a dispus respingerea contestatiei formulate de condamnata IM privind executarea pedepsei.
In considerentele hotararii s-a retinut ca petenta a invocat existenta unor nelamuriri cu privire la hotararea pe care o executa.
Instanta a constatat ca prin sentinta penala nr. 1628/27.06.2003 Judecatoria Brasov a admis sesizarea Judecatoriei Brasov si s-a dispus revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei de 4 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1478/27.06.2002 a Judecatoriei Brasov, definitiva prin decizia penala nr. 54/R/2003 a Curtii de Apel Brasov si s-a dispus executarea in detentie a pedepsei. S-a emis mandatul de executare a pedepsei nr 2708/2003.
Prin sentinta penala nr. 2245/6.10.2003 Judecatoria Brasov a condamnat petenta la 6 ani inchisoare. S-a anulat suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 4 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1478/27.06.2002 a Judecatoriei Brasov. Pedepsele s-au contopit in cea mai grea, de 6 ani inchisoare, cu executare in detentie.
Impotriva sentintei penale nr. 1478/2002 a Judecatoriei Brasov s-a declarat apel peste termen de catre condamnata si acesta a fost admis prin decizia penala nr. 575/2005 a Tribunalului Brasov, cauza fiind trimisa spre rejudecare, iar mandatul de executare a pedepsei inchisorii, anulat.
Impotriva hotararii a declarat apel condamnata si a solicitat admiterea contestatiei sale, iar prin decizia penala nr. 279/A/9.06.2006 Tribunalul Brasov a respins ca nefondat acest apel.
Impotriva hotararii a declarat recurs condamnata si a solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei inchisorii emis in urma revocarii suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei, intrucat pedeapsa de 4 ani inchisoare nu este definitiva.
Examinand cauza, probele administrate, dispozitiile art. 385 indice 6 Cod procedura penala si motivele de recurs invocate si prevazute de art. 385 indice 9 pct. 18 Cod procedura penala, se constata urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. 1478/27.06.2002 a Judecatoriei Brasov s-a dispus condamnarea petentei la 4 ani inchisoare cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei. Aceasta sentinta a ramas initial definitiva, iar ulterior, prin decizia penala nr. 576/11.10.2005, Tribunalul Brasov a admis apelul peste termen declarat de condamnata si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intre timp, prin sentinta penala nr. 1628/27.06.2003, Judecatoria Brasov a dispus revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei de 4 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1478/27.06.2002 a Judecatoriei Brasov si executarea in detentie a acestei pedepse. S-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 2708/2003.
Pedeapsa de 4 ani inchisoare a fost cuprinsa ulterior intr-o operatiune de contopire a pedepselor, in urma anularii suspendarii sub supraveghere a pedepsei, prin sentinta penala nr. 2245/6.10.2003 a Judecatoriei Brasov prin care s-a condamnat petenta la o pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare, cu executare in detentie. S-a emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 3574/2003. In urma admiterii apelului peste termen, prin decizia penala nr. 575/11.10.2003 Tribunalul Brasov a trimis cauza spre rejudecare si a anulat mandatul de executare nr 3574/2003.
Fata de cererea formulata de petenta se constata, in aceste conditii, ca judecatoria a comis o grava eroare de fapt in aprecierea probelor aflate la dispozitia sa, cu consecinta pronuntarii unei hotarari gresite de condamnare a petentei la executarea in detentie a pedepsei, atunci cand a considerat ca nu are relevanta faptul ca s-a dispus anularea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei intrucat aceasta situatie se va remedia in final dupa ramanerea definitiva a tuturor sentintelor, cand se va dispune contopirea pedepselor si emiterea unui singur mandat de executare a pedepsei inchisorii, precum si atunci cand a aratat ca petenta nu este in situatia de a executa doua mandate de executare emise in baza aceleiasi sentinte.
Eroarea a persistat in hotararea tribunalului care a apreciat ca pentru pedeapsa de 4 ani inchisoare nu exista doua mandate de executare a pedepsei inchisorii intrucat prin sentinta penala nr. 2245/2003 s-a anulat mandatul pentru pedeapsa de 4 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1628/2003.
In conditiile in care pedeapsa de 4 ani inchisoare a fost aplicata prin sentinta penala nr. 1478/2002, iar hotararea a fost desfiintata in urma admiterii apelului peste termen, cauza aflandu-se in curs de solutionare, se constata ca nu mai exista suportul legal pentru a fiinta mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr 2708/16.07.2003, emis de Judecatoria Brasov in baza sentintei penale nr. 1628/27.06.2003 a aceleiasi instante, prin care s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani inchisoare aplicate prin sentinta penala nr. 1478/2002. Mandatul de executare a pedepsei inchisorii este un act de procedura ce nu poate subzista in afara actului procesual, in prezent desfiintat, si in aceste conditii este obligatorie anularea lui.
Faptul ca ulterior este posibil sa intervina o eventuala operatiune de contopire a pedepselor nu valideaza existenta acestui mandat.
Faptul ca pedeapsa de 4 ani inchisoare a intrat in operatiunea de contopire de pedepse, astfel cum rezulta din sentinta penala nr. 2245/6.10.2003 a Judecatoriei Brasov, in urma careia a fost emis mandatul de executare nr. 3574/2003, conduce la concluzia ca si-a pierdut individualitatea ei doar in acel cadru strict determinat. Dupa anularea acestui mandat pedeapsa de 4 ani inchisoare si-a redobandit individualitatea.
Ca urmare, recursul petentei se dovedeste a fi fondat si urmeaza a fi admis, potrivit art. 385 indice 15 pct 2 lit d Cod procedura penala, conform considerentelor aratate.
Vazand si dispozitiile legale privind cheltuielile judiciare, art. 189, 192 alin 3 Cod procedura penala.

Decizia penala nr. 488/R din 8 septembrie 2006

Sursa: Portal.just.ro