Intabulare drept real de proprietate in CF pe numere cadastrale noi. Necesitatea consimtamantului coproprietarului pentru terenul aflat in indiviziune fortata:
Inscrierea unui drept in cartea funciara si apelul impotriva incheierii de intabulare se cricumscriu procedurii necontencioase (art.70, alin.4, art.130, alin.3 din Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de CF - O.M.J. nr.2371/1997). Aceasta chestiune este corect retinuta de instanta de apel si corect dezvoltata in motivele recursului.
Ca urmare, cererea formulata de D.R.D., purtand asupra intabularii dreptului sau de proprietate intr-o carte funciara nedefinitiva si acordarea de numere cadastrale, este necontencioasa.
Aceasta cerere insa, nu vizeaza numai dreptul de proprietate al recurentului, ci si dreptul de proprietate al intimatei F.A., care nu si-a dat consimtamantul la intabulare.
Ori, printre conditiile pe care trebuie sa le intruneasca actul juridic ce se cere a fi intabulat, se afla si necesitatea existentei clausulei tabulandi, respectiv acordul partilor - la care se refera dreptul - la intabulare, sau dispozitia instantei de a se intabula acel drept.
In cauza de fata, imobilul pentru care s-a intocmit memoriul tehnic poarta asupra a doua imobile aflate fiecare in proprietatea exclusiva a celor doua parti din proces si asupra unei a treia parcele aflata in indiviziune fortata a acelorasi parti.
Aceasta stare de fapt si de drept a imobilelor, impune cu necesitate ca, pentru constituirea unei CF provizorie si acordarea de numere cadastrale, sa se intocmeasca un singur memoriu tehnic. Acest memoriu insa, trebuie insusit de ambii proprietari, ambii proprietari trebuind sa solicite in mod expres efectuarea operatiunii in cartea funciara. In lipsa cererii unuia dintre proprietari, nu se poate realiza constituirea unei CF provizorii, deoarece dreptul acestuia nu poate fi intabulat in CF fara consimtamantul sau.
Evident, cand partile nu sunt de acord cu privire la aceasta procedura amiabila, chestiunea trebuie transata printr-un proces, dar la instanta de drept comun, pe calea procedurii contencioase.
Prin urmare, operatiunea de carte funciara solicitata de recurent, nu putea fi efectuata, intrucat lipseste acordul intimatei la intabulare in CF provizorie, iar memoriul tehnic si cererea, poarta inclusiv asupra dreptului de proprietate al acesteia. Aceasta inseamna ca, solutia pronuntata in apel este legala, iar recursul nu este fondat.