Actiune in anularea hotararii arbitrale. Interpretarea dispozitiilor art. 364 lit. h si i Cod procedura civila. Inaplicabilitatea dispozitiilor referitoare la perimare, in materia
arbitrajului. Actiunea in anularea hotararii arbitrale poate fi admisa numai in cazurile expres si limitativ prevazute de art. 364 Cod procedura civila.
In speta, se invoca motivele prevazute de lit. h si i ale art. 364 Cod procedura civila.
Motivul prevazut la litera h : " dispozitivul hotararii arbitrale cuprinde dispozitii care nu se pot aduce la indeplinire" este argumentat in sensul ca dispozitivul hotararii atacate cuprinde obligarea paratei de incheia contract de vanzare - cumparare pentru spatiul in litigiu, insa s-a respins cererea ca hotararea arbitrala sa tina loc de contract si sa fie intabulata in C.F. . Daca aceasta dispozitie nu va fi adusa la indeplinire de buna voie, hotararea arbitrala nu se poate aduce la indeplinire.
Interpretarea pe care reclamanta o da dispozitiilor art. 364 lit. h Cod procedura civila, este eronata. Urmarind aceasta ratiune ar insemna ca orice hotarare prin care se dispune o obligatie de a face nu poate fi adusa la indeplinire pe calea executarii silite trebuie desfiintata.
In realitate, textul de lege mai sus citat, fiind identic cu cel al art. 322 pct. 1 Cod procedura civila pentru revizuirea hotararilor judecatoresti, opereaza in aceleasi situatii, respectiv cele in care dispozitivul hotararii cuprinde dispozitii contradictorii, astfel incat este necesar sa se puna de acord toate solutiile pronuntate, ceea ce nu este cazul in speta.
Situatia in care prin dispozitivul hotararii se dispune o obligatie de a face care nu poate fi indeplinita prin alta persoana decat debitorul este rezolvata prin dispozitiile art. 5833 Cod procedura civila, in conformitate cu care " daca obligatia de a face nu poate fi indeplinita prin alta persoana decat debitorul, acesta poate fi constrans la indeplinirea ei, prin aplicarea un ei amenzi civile".
Rezulta ca in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art. 364 lit. h Cod procedura civila.
Motivul intemeiat pe dispozitiile art. 364 lit. i Cod procedura civila, se refera la nelegala stabilire a pretului, invocandu-se incalcarea dispozitiilor art. 1303 Cod civil, in conformitate cu care pretul trebuie sa fie serios si determinat de parti
Este de remarcat ca nu orice motiv de nelegalitate se incadreaza in dispozitiile acestui text de lege, cu numai " incalcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a dispozitiilor imperative ale legii".
Relatiile contractuale dintre parti sunt guvernate de principiul libertatii de vointa, singurele dispozitii de la care nu se poate deroga fiind cele care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri, in conformitate cu dispozitiile art. 5 Cod civil.
Tribunalul arbitral nu a determinat pretul contractului, ci doar a constatat achitarea acestuia, pe baza elementelor stabilite de catre parti in contract. Un eventual calcul gresit al pretului nu poate constitui o incalcare a normelor de ordine publica sau a bunelor moravuri.
Referitor la exceptia perimarii, tribunalul arbitral a dat o corecta interpretare dispozitiilor legale in materie, retinand ca prevederile art. 248 Cod procedura civila nu au aplicabilitate in cazul cererilor arbitrale. Astfel art. 248 Cod procedura civila, enumera expres cererile supuse perimarii: " cererile de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de revocare sau de reformare", fara a face referire si la cererile de arbitrare. Nici in cartea a IV - a din Codul de procedura civila, referitoare la arbitraj nu exista nici o dispozitie care sa indreptateasca aplicarea institutiei perimarii in materia arbitrajului.
De altfel art. 364 lit. e prevede ca motiv de anulare a hotararii arbitrale pronuntarea hotararii dupa expirarea termenului arbitrajului, prevazut de art. 3533 . Or, in speta, acest termen a fost respectat.
Actiune in anularea hotararii arbitrale. Interpretarea dispozitiilor art. 364 lit. h si i Cod procedura civila. Inaplicabilitatea dispozitiilor referitoare la perimare, in materia
arbitrajului.
Sentinta penala nr. 10/F din data de 06.10.2005
pronunțată de Curtea de Apel Brasov
Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) |
Dosare Curtea de Apel Brasov |
Jurisprudență Curtea de Apel Brasov
Sursa: Portal.just.ro