Deliberand asupra cauzei, constata urmatoarele :
Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti la data de 8.01.2016, sub nr. ….., petentul D.V.I. a solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta in contradictoriu cu intimata DIREC?IA GENERALA DE POLI?IE A MUNICIPIULUI BUCURE?TI-BRIGADA RUTIERA sa se dispuna anularea procesului verbal de constatare a contraventiei seria CP nr.8066786 din 18.07.2015. De asemenea, a solicitat instantei repunerea in termenul de formulare a plangerii contraventionale.
In motivarea cererii de repunere in termen, petentul a invederat instantei ca in speta sunt incidente dispozitiile art.2539 alin 2 C.civ, termenul de decadere de 15 zile fiind intrerupt.
Cu privire la fondul plangerii, petentul a invederat ca procesul verbal de constatare a contraventiei este nelegal fiind intocmit de un agent constatator necompetent si netemeinic, intrucat nu este culpabil de producerea accidentului.
In drept, petentul a invocat dispozitiile art.5,7 si 21 OG 2/2001, art.2539 alin 2 C.civ.
Plangerea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei.
Intimata Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti-Brigada Rutiera a formulat Intampinare prin care a solicitat instan?ei respingerea ca neintemeiata a plangerii contraven?ionale, invederand, in aparare, ca procesul verbal de constatare a contraven?iei a fost intocmit cu respectarea prevederilor legale si ca se bucura de prezumtia de temeinicie.
In drept, intimata a invocat prevederile art. 16 alin 1, art. 17 din OG 2/2001; art.57 alin 2 din OUG 195/2002.
La primul termen de judecata, in temeiul dispozitiilor art. 78 C.pr.civ coroborat cu art.119 din OG 195/2002, instanta a dispus introducerea in cauza, in calitate de intervenient fortat, a celuilalt conducator auto implicat in accident, P.M.M., precum si a societatilor de asigurare RCA a celor doua autovehicule implicate in accident, respectiv: A.R.A. SA si A.T. SA.
Intervenientul fortat P.M.M. a formulat Intampinare(f.129-136) prin care a invocat exceptia tardivitatii introducerii plangerii contraventionale iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plangerii contraventionale ca neintemeiata.
In sustinerea exceptiei tardivitatii plangerii contraventionale, intervenientul fortat a invederat ca, in privinta termenului de formulare a plangerii sunt incidente dispozitiile art. 31 alin 1 din OG 2/2001, nefiind incidente dispozitiile art. 2539 alin 2 C.pr.civ care reglementeaza intreruperea termenului de prescriptie intrucat termenul de introducere a plangerii contraventionale este un termen de decadere de drept procesual si nu de drept substantial, nesusceptibil de suspendare, intrerupere si repunere in termen decat in conditiile Codului de procedura civila.
Analizand cu prioritate exceptia tardivitatii plangerii contraventionale, invocata de catre intervenientul fortat si cererea de repunere in termenul de formulare a plangerii, formulata de catre petent, instanta retine urmatoarele:
In conformitate cu dispozitiile art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001: “Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii acestuia”.
Procesul verbal de constatare a contraven?iei seria CP nr.8066786 din 18.07.2015 intocmit de DGPMB-BRIGADA RUTIERA, impotriva caruia petentul a formulat plangerea care face obiectul prezentei cauze a fost inmanat petentului la data de 18.07.2015 asa cum rezulta din mentiunile inserate in cuprinsul acestuia.
De la data de 18.07.2015, curge termenul de 15 zile in care petentul putea formula plangere impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.
Calculand pe zile libere termenul de formulare a plangerii, in conformitate cu dispozitiile art. 101 alin 1 C.pr.civ, rezulta ca ultima zi in care petentul putea formula plangere impotriva acestui proces verbal de constatare a contraventiei este 3.08.2016.
La data de 3.08.2015 petentul a introdus pe rolul Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, plangere contraventionala impotriva aceluiasi proces verbal de constatare a contraventiei, inregistrata sub nr. de dosar 89051/299/2015, prin Incheierea din 25.09.2015, ramasa definitiva prin respingerea cererii de reexaminare, instanta dispunand, in temeiul dispozitiilor art. 200 alin 4 C.pr.civ, anularea plangerii contraventionale.
Analizand cererea de repunere in termen formulata de petent, instanta retine ca daca depasirea termenului legal de decadere se datoreaza unor motive temeinic justificate, legiuitorul a admis posibilitatea pentru instanta de a dispune repunerea partii in termen, institutia repunerii in termen fiind reglementata de art. 186 C.pr.civ.
Pentru a dispune repunerea in termen, potrivit alin. 1 al art. 186 C.pr.civ partea care solicita acest beneficiu trebuie sa probeze ca intarzierea a fost rezultatul unor motive temeinice, produse anterior datei implinirii termenului si de asemenea sa indeplineasca actul de procedura intr-un termen de decadere de 15 zile – calculat de la data cand a incetat impiedicarea. In acelasi termen trebuie sa se arate motivele care au condus la depasirea acestui termen si sa se solicite repunerea in termen.
Or, in speta, petentul nu a invocat niciun motiv temeinic care sa justifice repunerea in termen, instanta retinand de altfel ca, raportat la motivul invocat de petent in sustinerea acestei cereri, respectiv incidenta dispozitiilor art. 2539 alin 2 C.Civ, petentul a inteles sa invoce in fapt formularea in termen a plangerii contraventionale ca efect al intreruperii termenului de decadere de 15 zile prin introducerea, in termen, a plangerii anulate prin Incheierea din 25.09.2015 pronuntata in dosarul nr.89051/299/2015 si reiterarea acesteia in termenul de 6 luni de la data anularii plangerii initiale.
Prin urmare instanta trebuie sa clarifice daca in speta sunt incidente dispozitiile art.2548 alin 2 C. civ rap. la art. 2539 alin 2 C.civ, raspunsul, in opinia instantei fiind negativ, motivat de urmatoarele considerente:
Conform art. 180 C.pr.civ: “Termenele procedurale sunt stabilite de lege sau de instanta si reprezinta intervalul de timp in care poate fi indeplinit un act de procedura sau in care este interzis sa se indeplineasca un act de procedura.
In conditiile in care OG 2/2001 nu contine prevederi exprese cu privire la natura termenului de 15 zile, natura acestuia de termen de decadere de drept procedural sau termen de decadere de drept substantial trebuie determinata raportat la efectele produse prin nerespectarea acestor termene.
Din aceasta perspectiva, nerespectarea termenului de introducere a plangerii contraventionale conduce la pierderea dreptului de acces la instanta si nu la pierderea unui drept substantial, or, dreptul de acces la instanta este un termen exclusive procedural care se incadreaza in dreptul prevazut de art. 6 din Conventia E.D.O. si nu un termen care apara un drept material.
Plangerea este o cale de atac specifica in materie contraventionala, iar caile de atac sunt supuse in mod evident dispozitiilor Codului de procedura civila din punct de vedere al termenului in care pot fi formulate, termenul de formulare a plangerii contraventionale fiind un termen procedural, legal, imperativ si de decadere, fiind supus cauzelor de intrerupere reglementate exclusiv de Codul de procedura civila si fiind susceptibil de repunere in termen.
Prin urmare, dispozitiile art. 2548 alin 2 C. civ rap. la art. 2539 alin 2 C.civ nu sunt aplicabile termenului de formulare a plangerii contraventionale ci numai termenelor de decadere de drept substantial si in concluzie, plangerea care face obiectul prezentei cauze fiind introdusa cu depasirea evidenta a termenului de formulare a plangerii, iar cererea petentului de repunere in termen nefiind intemeiata, pentru considerentele expuse anterior, instanta va admite exceptia tardivitatii plangerii contraventionale, invocata de intervenientul P.M.M..
Va respinge ca neintemeiata cererea petentului D.V.I., de repunere in termenul de formulare a plangerii contraventionale si va respinge plangerea contraventionala ca tardiv formulata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia tardivitatii plangerii contraventionale, invocata de intervenientul P.M.M. cu domiciliul in …..
Respinge ca neintemeiata cererea petentului D.V.I. cu domiciliul ….., de repunere in termenul de formulare a plangerii contraventionale.
Respinge plangerea contraventionala formulata de petentul D.V.I. in contradictoriu cu intimata Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti-Brigada Rutiera cu sediul in sector 3, Bucuresti, STR. LOGOFATUL UDRISTE, nr. 9-15 si intervenientii fortati P.M.M., SC A.R.A. SA cu sediul in ….. si SC A.T. SA cu sediul in ….., ca tardiv formulata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 06.09.2016.
PRESEDINTE GREFIER,