Declinarea competentei in cazul in care litigiul nu este de competenta instantelor romane Decizie nr. 133 din data de 10.06.2010
pronunțată de Tribunalul Dolj

Constatand ca instantele romane nu sunt competente in judecarea litigiului, ci instantele italiene, instanta a admis exceptia necompetentei generale a instantelor romane si, in baza art. 19 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, a declinat competenta in favoarea Tribunalului din Milano. Prin sentinta civila nr.110/12.01.2010, pronuntata de Judecatoria Craiova, s-a respins actiunea formulatade reclamanta M.G. impotriva paratului A.M., ca nesustinuta.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Avand in vedere ca reclamanta a lipsit nejustificat, precum si faptul ca in procesul de divort, in fata instantelor de fond, partile trebuie sa se infatiseze in persoana si numai in cazurile strict prevazute de art. 614 C.proc.civ. se pot infatisa prin mandatar, instanta potrivit art. 616 C.proc.civ., a respins actiunea civila de divort ca nesustinuta, nemai pronuntandu-se asupra exceptiei necompetentelor instantelor din Romania, avand in vedere ca in cauza primeaza exceptia prev. de art. 616 C.p.civ.
Impotriva sentintei civile a declarat apel reclamanta M.G., criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate sustinand ca a fost in imposibilitate sa se prezinte la termenul din 12.01.2010, fiind bolnava de bronsita acuta (gripa).
Prin decizia civila nr. 133/10.06.2010 a Tribunalului Dolj-Sectia pentru Minori si Familie, s-a admis apelul, s-a anulat sentinta civila nr. 110/12.01.2010 a Judecatoriei Craiova, s-a admis exceptia necompetentei instantelor romane in solutionarea cauzei si s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului din Milano Sectia a IX-a civila.
In considerentele acestei decizii, s-au aratat urmatoarele:
In mod gretit prima instanta nu a mai analizat exceptia necompetentei generale a instantelor romane, considerand ca in cauza primeaza exceptia prev. de art. 616 C.p.civ.
Aceasta, deoarece exceptia necompetentei instantelor romane este o exceptie de procedura absoluta, iar exceptia prev. de art. 616 C.p.civ., este o exceptie de fond, ori exceptia necompetentei trebuie analizata inaintea altor exceptii intrucat numai o instanta competenta poate sa verifice celelalte exceptii. In conditiile art. 105 alin. 1 C.p.civ., actele de procedura savarsite de judecatorul necompetent sunt nule. In acest caz, nulitatea nici nu este conditionata de producerea vreunei vatamari, fiind suficient ca actul de procedura sa apartina unei instante necompetente.
Ca urmare, hotararea primei instantei, prin care s-a respins cererea de divort ca nesustinuta este lovita de nulitate, indiferent daca rezolvarea data acestei exceptii, prev. de art. 616 C.p.civ., este corecta sau nu.
Cu privire la exceptia necompetentei generale a instantelor romane, tribunalul constata urmatoarele:
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a pct. 1 din Regulamentul 2201/2003 al CE, competenta de solutionare a cererii de divort revine instantei din statul membru pe teritoriul caruia se afla resedinta obitnuita a sotilor, iar potrivit pct. 2, instantei din statul membru pe teritoriul caruia se afla ultima resedinta obisnuita a sotilor in cazul in care unul dintre ei inca locuieste acolo.
In speta de fata, competenta apartine Tribunalului din Milano, potrivit art. 3 alin. 1 lit. a pct. 2 intrucat ultimul domiciliu comun al sotilor a fost in localitatea Milano-Italia, iar paratul inca mai locuieste acolo.
Mai mult, aceasta instanta din Milano este competenta si potrivit art. 5 din acelasi Regulament, in care se arata ca "fara a aduce atingere articolului 3, instanta judecatoreasca dintr-un stat membru care a pronuntat o hotarare privind separarea de drept este competenta, de asemenea, sa transforme aceasta hotarare in divort, in cazul in care dreptul acestui stat membru prevede aceasta".
Ori, in speta de fata, la data de 17.02.2010, Tribunalul din Milano a pronuntat hotararea de separare dintre soti si astfel aceasta instanta este competenta sa pronunte si divortul. Chiar daca in traducerea acestei hotarari, se mentioneaza ca s-ar fi pronuntat divortul, din hotararea italiana se intelege ca s-a pronuntat separarea, nu divortul, folosindu-se expresia "pronuncia la separazione personale".
Aceasta competenta este exclusiva si nu alternativa si, ca atare, partile nu pot deroga de la ea.
Caracterul exclusiv rezulta cu certitudine din art. 6 al aceluiasi regulament, care are ca titulatura "caracterul exclusiv al competentelor prevazute de art. 3,4 si 5" si in care se arata ca un sot care are resedinta obisnuita pe teritoriul unui stat membru sau este resortisant al unui stat membru, nu poate fi chemat in judecata in fata instantelor judecatoresti dintr-un alt stat membru decat in temeiul articolelor 3,4 si 5.
Nu se poate sustine ca ar fi competenta instanta romana potrivit art. 7 din acelasi regulament, intrucat acest articol prevede ca aceasta este stabilita, in fiecare stat membru, de legislatia respectivului stat, doar in cazul in care nici o instanta judecatoreasca dintr-un stat membru nu este competenta in temeiul articolelor 3,4 si 5, articolul avand urmatorul text "In cazul in care nici o instanta judecatoreasca dintr-un stat membru nu este competenta in temeiul articolelor 3,4 si 5, competenta este stabilita, in fiecare stat membru, de legislatia respectivului stat."
Ori, in speta de fata, avand in vedere ca Tribunalul din Milano este competent atat in baza art. 3, cat si a art. 5 din Regulament, se constata ca nu sunt aplicabile disp. art. 7.
In atare situatie, constatand ca instantele romane nu sunt competente in judecarea prezentului litigiu, ci instantele italiene, tribunalul a admis exceptia necompetentei generale a instantelor romane.
In urma admiterii acestei exceptii, tribunalul, in baza art. 297 alin. 2 Cod de procedura civila, a admis apelul reclamantei, a anulat sentinta civila nr. 110/12.01.2010 a Judecatoriei Craiova si, in baza art. 19 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, a declinat competenta in favoarea Tribunalului din Milano Sectia a IX-a civila.