Clauza de neconcurenta. Legea nr. 53/2003 Conditii ce trebuie indeplinite pentru valabilitatea acesteia; Obiectul, continutul si calitatea partilor, in contractul intitulat "de management", naste intre acestea, raporturi specifice relatiilor de munca.
Decizia civila nr.170/R/22.01.2008
Prin sentinta civila nr. 140/7.06.2007 pronuntata in dosarul nr. 20370/3/2006, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis in parte actiunea formulata de reclamantul T. Z. in contradictoriu cu parata S.C. " Kenson Optical Romania" S.R.L., dispunandu-se anularea clauzei de neconcurenta inserate in cuprinsul conventiei incheiate intre parti la data de 1.11.2004, in privinta efectelor acesteia, dupa incetarea functiei avute in cadrul paratei.
A fost respins, ca neintemeiat, capatul de cerere privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
In considerente a retinut ca actul incheiat intre parti la data de 1 noiembrie 2004, intitulat "contract de management" este un act juridic bilateral, consensual, sinalagmatic, oneros si cu executare succesiva, nereglementat legal, drepturile si obligatiile partilor fiind stabilite prin conventia partilor contractante.
In acest context si potrivit art. 5, 966 si 968 Cod civil, este necesar ca vointa partilor sa se subordoneze totalitatii normelor legale si principiilor care formeaza ordinea de drept.
Astfel, partile unui contract, desi pot stabili prin acordul lor de vointa, continutul drepturilor si obligatiilor reciproce, nu pot deroga de la dispozitiile care intereseaza ordinea publica si care sunt in totalitate norme imperative, sub sanctiunea nulitatii absolute.
Or, indiferent de natura " contractului de management" incheiat intre parti la 1 noiembrie 2004, civila, comerciala sau de dreptul muncii, clauza de neconcurenta prin care se interzice managerului ( si membrilor familiei acestuia), timp de 3 ani de la data incetarii functiei sale, dreptul de a fi angajatul unei societati comerciale cu activitate similara sub sanctiunea platii unei despagubiri in valoare de 50.000 Euro, independent de producerea vreunei daune sau intinderea acesteia, cuprinde o interdictie pentru manager de a incheia pe viitor un contract de munca, ceea ce constituie o restrangere a dreptului la munca si a libertatii muncii, garantate prin art. 48 alin. 1 din Constitutie.
Obligatia statuata in sarcina reclamantului are drept consecinta ingradirea nerezonabila a dreptului sau la incheierea unui contract de munca in domeniul in care este specializat pe o perioada excesiva, constituind o obligatie fondata pe o cauza nelicita si in acelasi timp, o obligatie fara cauza, deoarece societatea nu si-a asumat nicio obligatie in schimbul obligatiei managerului de a nu o concura pe o perioada de 3 ani, nulitatea intervenind si in cazul in care contractul de management ar avea o alta natura juridica, art. 5 Cod civil sanctionand cu nevaliditatea, orice conventie prin care se deroga de la legile care intereseaza ordinea publica, o limitare sub forma interdictiei prevazute in clauza de neconcurenta nefiind permisa in mod expres nici in cazul raporturilor comerciale.
Prin Legea nr. 53/2003 au fost introduse o serie de dispozitii care se refera in mod expres la conditiile ce trebuiau indeplinite pentru valabilitatea clauzei de neconcurenta, imprejurarea ca reclamantul si-ar fi dat acordul la incheierea acesteia, neavand nicio relevanta, cata vreme acordul la ingradirea drepturilor recunoscute prin lege contravine dispozitiilor legale si constitutionale ce reglementeaza in materie.
In temeiul art. 274 C. pr. civ, a respins, ca neintemeiat, capatul de cerere privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, intrucat partea care a castigat procesul nu a facut dovada efectuarii lor.
Impotriva sus-mentionatei hotarari, in termen legal a declarat recurs parata S.C. Kenson Optical Romania S.R.L, inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr. 20370/3/2006, intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 3, 8, 9 C. pr. civ.
Astfel, a sustinut ca in mod gresit prima instanta a respins exceptia de necompetenta generala, pe motiv ca, fiind vorba de interpretarea unui contract, instanta de drept comun ramane competenta, chiar si in prezenta unei clauze arbitrale,in cazul interpretarii contractului.
Existenta acestei clauze nu permite ca interpretarea contractului sa fie legal solutionata de instanta statala, mai mult, conventia de management este un contract eminamente comercial, insusi reclamantul recunoscand ca aceasta a fost vointa partilor, nicidecum aceea de a incheia un contract de munca, respectarea riguroasa a prevederilor art. 11 din contract impunand ca interpretarea naturii juridice a acestuia sa fie facuta de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, instanta arbitrala aleasa si de reclamant atunci cand a semnat contractul.
In aplicarea art. 304 pct. 8 C. pr. civ, a sustinut ca instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, astfel, " onorariul fix net" nu este echivalent cu salariul, iar din probele existente la dosar a rezultat ca banii cuveniti reclamantului au fost transferati societatii acestuia, pentru acesti bani societatea fiind obligata sa plateasca impozit pe profit, fiind aplicabil art. 977 C. civil, in sensul interpretarii contractului conform vointei partilor.
De asemenea, in mod cu totul gresit instanta de fond a considerat ca aceasta clauza aduce atingere libertatii muncii, cata vreme, date fiind atributiile reclamantului, daca acesta ar fi desfasurat o activitate similara cu a paratei, ar fi adus prejudicii acesteia, pe piata sa specifica de activitate, asemenea clauze fiind foarte populare in contractele de munca.
Daca s-ar mentine aceasta interpretare, s-ar putea chiar considera ca instanta de fond a dat o interpretare care excede cererii paratului, care a dorit doar sa se considere ca, daca se interpreteaza acest contract ca fiind de munca, clauza ar fi nula absoluta, pentru ca nu ar fi in concordanta cu Codul muncii, practic, prin afirmatiile sale, instanta considera ca aceasta clauza ar fi nula, chiar si daca contractul ar fi considerat unul comercial.
Subsumat temeiului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ, a aratat ca instanta de fond a ignorat ca prevederile Codului muncii obliga ca un contract de munca sa fie incheiat in limba romana, or, contractul de management a fost incheiat in limba maghiara, chiar interpretarea instantei bazandu-se pe o traducere din aceasta limba.
Totodata, instanta confunda constant activitatea managerului potrivit acestui contract, activitate pur comerciala, care s-a si bazat pe o plata efectuata catre societatea reclamantului si nu direct catre acesta, cu munca desfasurata in baza Codului muncii, or, interdictia desfasurarii unei activitati similare pe o perioada de 3 ani este in concordanta cu piata comerciala, unde se pot intalni cu usurinta perioade cuprinse intre unu si cinci ani.
Gresita este din acest punct de vedere si interpretarea instantei, in sensul ca obligatia recurentului este fara cauza, acest lucru nefiind prevazut tocmai pentru ca aceasta a fost vointa comerciala a partilor, care nu s-ar fi putut reflecta intr-un contract de munca, reclamantul validand aceasta vointa prin chiar semnarea contractului de management.
Instanta refuza sa interpreteze ca reclamantul nu desfasura munca pentru recurenta, ci o activitate comerciala in baza unui contract comercial, fiind remunerat prin societatea al carui asociat unic era.
Motivarile instantei sunt contradictorii, in sensul ca vorbeste de libertatea muncii chiar si atunci cand accepta ca acest contract ar putea fi interpretat ca fiind comercial, confundand permanent libertatea comerciala cu raporturile de munca.
Instanta nu s-a pronuntat in niciun fel pe considerentele pentru care acest contract nu poate fi apreciat ca fiind unul de munca, anume este incheiat in limba maghiara si nu romana, nu respecta formatul impus de Ordinul 64/2003 modificat si completat prin Ordinul nr. 76/2003 al Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, nu s-a platit reclamantului un salariu,ci onorariu catre societatea la care acesta era asociat unic si pentru care era obligat sa plateasca impozit pe profit, obiectul contractului de management este total diferit de cel mentionat de Codul muncii.
Practic, instanta nu s-a pronuntat asupra a ceea ce a solicitat reclamantul astfel, acesta a cerut sa se constate nulitatea absoluta a clauzei de neconcurenta, intrucat contractul de management poate fi interpretat ca fiind unul de munca, or, in loc sa interpreteze daca actul este comercial sau de munca, instanta a considerat clauza de neconcurenta nula absolut pentru frauda la lege, pentru ca ar fi vorba de o obligatie fara cauza, reclamantul avand ingradita in mod absolut exercitarea profesiei.
In sustinerea recursului a solicitat reanalizarea probatorului existent la dosar si incuviintarea probei cu inscrisuri suplimentare.
Cercetand recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea retine ca acesta este nefondat.
Astfel, faptul ca prima instanta nu a statuat in mod clar asupra naturii juridice a contractului dedus judecatii, nu afecteaza valabilitatea sentintei pronuntate daca solutia pe care aceasta o contine este corecta, revenind instantei de control judiciar sa inlocuiasca sau sa completeze considerentele hotararii.
Din acest punct de vedere, Curtea constata ca prin obiectul, continutul si calitatea partilor, contractul intervenit intre parti si intitulat de " management", naste intre aceste raporturi specifice relatiilor de munca, constand in aceea ca " managerul" persoana fizica, se obliga sa presteze pe perioada nedeterminata, in favoarea persoanei juridice o activitate subordonata, de organizare, conducere, gestionare si repartizare a societatii asigurand implementarea planului de afaceri la nivelul acesteia, in schimbul unei remuneratii, constand intr-un onorariu de baza fix, respectiv unul variabil, stipulat platibil de catre angajator , pe baza disciplinei muncii, respectiv satisfactiei clientilor societatii.
Din aceasta perspectiva, nu poate fi pretinsa natura comerciala a contractului intemeiat pe atributiile de reprezentare, specifice unui mandat comercial, intrucat atare atributii pot rezulta si dintr-un contract de munca, fiind de altfel, obisnuite pentru " managerii" societatii.
Numai in situatia in care intimatul ar fi avut doar atributii de " agent comercial permanent", care, in calitate de intermediar permanent, sa nu faca altceva decat sa negocieze sau sa incheie afaceri, fiind un simplu mandatar (intermediar), s-ar fi pus problema calificarii actului ca fiind supus normelor dreptului comercial, or, prin conventia dintre parti, "managerului" i s-au incredintat practic toate atributiile se directie, organizare si coordonare a societatii specifice organului de conducere a acesteia, cu care se afla in raporturi juridice de munca.
Din acest punct de vedere, este irelevanta pentru calificarea contractului, pretinsa nerespectare a conditiilor prevazute de lege pentru valabilitatea unui contract de munca, intrucat natura juridica a unui act se determina pe baza obiectului si continutului clauzelor sale, astfel cum s-a aratat anterior, neputand fi extrasa din faptul culpabile al nerespectarii conditiilor prevazute de lege pentru valabilitatea sa.
Din aceeasi perspectiva, fata de caracterul remuneratiei prevazute in favoarea managerului, cu titlu de prestatie periodica pentru activitatea depusa in beneficiul societatii, este irelevanta destinatia acestei sume, faptul ca intimatul a convenit cu societatea ca aceasta sa se faca profit in folosul unei societati comerciale al carui unic asociat era, cata vreme nu aceasta societate avea calitatea de "manager".
Mai mult, ceea ce s-a dedus judecatii este nevalabilitatea unei clauze de neconcurenta, pe motiv ca aceasta ingradeste nepermis exercitiul dreptului la munca, fata de toate aceste consideratii, in mod legitim instanta de fond raportandu-se la reglementarile specifice acestui drept fundamental, prin continutul si efectele sale, clauza punand in discutie tocmai posibilitatea managerului ( si a familiei sale) de a mai fi angajatul unei societati cu activitate similara, timp de 3 ani de la incetarea functiei sale.
De altfel, toate criticile, precum si solutia instantei au privit exclusiv efectele clauzei asupra raporturilor juridice de munca ale reclamantului dupa incetarea functiei sale in cadrul paratei, perspectiva din care, in mod corect, la termenul de judecata din 12.10.2006, prima instanta a apreciat asupra caracterului nepatrimonial al pretentiilor care pun in discutie un drept asupra caruia nu se poate tranzactiona, cu consecinta excluderii litigiului din competenta de judecata a instantei arbitrale stabilite prin art. 11 din contract si revenirea lui in competenta instantei de drept comun pentru litigii de munca.
Pentru acelasi argument, nu se poate retine nici motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C. pr. civ, mai mult, chiar recurentul vorbeste despre "interpretare", in scopul calificarii juridice a contractului, ceea ce exclude din start incidenta acestui motiv de recurs, aplicabil doar in cazul "intelesului lamurit si vadit neindoielnic al actului juridice dedus judecatii".
De asemenea, nu se poate retine nici ca instanta s-ar fi pronuntat in afara obiectului dedus judecatii, petitul actiunii constituindu-l tocmai constatarea nulitatii clauzei de neconcurenta intemeiat pe nerespectarea dispozitiilor legale si constitutionale privitoare la libertatea muncii, faptul ca instanta nu a dat o calificare juridica stricta, exclusiva a contractului, neautorizand critica potrivit careia s-ar fi pronuntat pe ceea ce nu s-a cerut si neatragand incidenta motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 6 C. pr. civ.
In consecinta, fata de considerentele anterioare, Curtea apreciaza ca in mod temeinic prima instanta a statuat ca, prin modul cum a fost prevazuta, clauza de neconcurenta realizeaza o ingradire nepermisa a dreptului la munca, cu nerespectarea conditiilor prevazute de art. 21 din Codul muncii pentru valabilitatea acesteia si care vorbesc, intre altele, despre acordarea unei indemnizati de neconcurenta lunare, care, nefiind prevazuta in contractul in speta, a indreptatit instanta sa considere obligatia fara cauza, intrand sub incidenta art. 966 C. civil.
Prin urmare, solutia primei instante este legala si temeinica, iar recursul, nefondat, si a fost respins ca atare, in aplicarea art. 312 alin. 1 C. pr. civ.