Natura comerciala a cauzei.
Nulitate absoluta contract de instrainare
imobil-teren catre o societate comerciala.
Obiectul litigiului - constatarea nulitatii absolute a unui contract de instrainare imobil-teren catre o societate comerciala. Natura comerciala a cauzei. Prezumtia de comercialitate, instituita de art.4 din Codul Comercial, nu a fost rasturnata prin dovedirea caracterului civil al obligatiei. Prin acte civile se inteleg acele acte de drept privat care, prin structura si functia lor esentiala raman civile indiferent de persoana care le savarseste: testamentul, adoptia, recunoasterea unui copil din afara casatoriei, etc.
(Decizia comerciala nr.1861R din 20.12.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala in dosarul nr.24847/3/2007)
Prin sentinta comerciala nr.10889/3.10.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala s-a declinat competenta de solutionare a cauzei avand ca obiect cererea reclamantei S.C. RB S.A. de constatare a nulitatii absolute a contractului de promisiune bilaterala de vanzare-cumparare autentificat sub nr.330/16.05.2007 de BNPA Tatomir Cristina si Dragut Reli.
In motivarea sentintei s-a retinut ca instanta a fost sesizata cu o cerere prin care se solicita anularea contractului de promisiune bilaterala de vanzare-cumparare si ca temeiul legal invocat nu pune in discutie comercialitatea actului sau natura comerciala a contractului de instrainare, astfel ca tribunalul a admis exceptia de necompetenta si a declinat cauza in favoarea Judecatoriei Buftea, considerand ca implicarea in proces a unei societati comerciale nu este de natura sa schimbe caracterul civil al cauzei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta S.C. RB S.A. care a solicitat casarea hotararii de declinare si trimiterea cauzei spre solutionare Tribunalului Bucuresti - Sectia Comerciala.
Recurenta sustine in motivarea recursului ca obiectul cererii introductive este neevaluabil in bani si are o cauza comerciala deoarece scopul incheierii contractului atacat a fost acela al realizarii unei investitii si realizarii de profit.
Se invoca dispozitiile art.4 Cod comercial care instituie prezumtia de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantului, indiferent de izvorul lor.
Recursul a fost legal timbrat.
Nu s-a formulat intampinare.
Din examinarea sentintei atacate in raport de prevederile legale aplicabile in cauza, Curtea a constatat ca recursul este intemeiat si a fost admis pentru urmatoarele considerente:
Recurenta-reclamanta S.C. RB S.A. a chemat in judecata pe paratul T.M. solicitand instantei sa se constate nulitatea absoluta a contractului de promisiune bilaterala de vanzare-cumparare autentificat sub nr.330/16.05.2007.
In mod gresit prima instanta a apreciat si retinut natura juridica civila a cauzei si a declinat dosarul spre solutionare in favoarea Judecatoriei Buftea.
Sunt intemeiate criticile recurentei referitoare la prezumtia de comercialitate prevazuta de art.4 din Codul comercial, conform careia, toate contractele si obligatiunile unui comerciant au o natura comerciala.
In sensul art.4 Cod comercial, pentru ca un contract sau o obligatie juridica asumata de un comerciant sa aiba caracter comercial este necesar ca respectivul contract sa nu fie de natura civila, ori ca partile raportului obligational sa nu fi stabilit ele insele contrariul.
Prezumtia de comercialitate este o prezumtie legala, relativa, care poate fi rasturnata, in conditiile art.4 Cod comercial, prin dovedirea caracterului civil al obligatiei.
Prin acte civile se inteleg actele de drept privat care, prin structura si functia lor esentiala nu se pot referi la activitatea comerciala si care raman civile, indiferent de persoana care le savarseste, cum ar fi: testamentul, acceptarea ori renuntarea la mostenire, adoptia, recunoasterea unui copil din afara casatoriei, etc.
In speta, prezumtia de comercialitate a contractului de vanzare-cumparare incheiat de recurenta-reclamanta care este un comerciant, nu a fost rasturnata, ci dimpotriva, scopul incheierii contractului a fost acela al realizarii unei investitii adecvate obiectului de activitate al societatii comerciale.
In concluzie, cauza are caracter comercial si competenta de solutionare revine, potrivit dispozitiilor art.2 alin.1 lit.a Cod procedura civila Tribunalului Bucuresti - Sectia Comerciala.
In conformitate cu dispozitiile art.312 alin.1 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul si a casat sentinta atacata. A trimis cauza spre competenta solutionare in fond Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala.
2