Comunicarea hotararii judecatoresti. Afisarea acesteia pe usa cladirii cu mai multe apartamente in cazul in care accesul agentului procedural in imobil este limitat de existenta interfonului
Codul de procedura civila - art. 92 alin. (4)
Dispozitiile art. 92 alin. (4) din Codul de procedura civila, aplicabile si in cazul comunicarii hotararii judecatoresti, reglementeaza situatia comunicarii actului de procedura prin afisare pe usa principala a cladirii, daca nu are indicatia apartamentului sau camerei locuite.
Absenta destinatarului actului de procedura din apartament, constata de catre factorul postal prin lipsa raspunsului sau la apelarea prin intermediul interfonului, si imposibilitatea obiectiva a acestuia de a accede in imobilul cu mai multe apartamente este o situatie similara celei reglementate de art. 92 alin. (4) Cod procedura civila, astfel incat aceste dispozitii legale sunt aplicabile, prin analogie, in absenta reglementarii exprese, in Codul de procedura civila, a cazului in care nu se poate afisa actul de procedura pe usa locuintei destinatarului deoarece nu exista accesul la aceasta locuinta.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 2691 din 13 noiembrie 2013, dr. C.P.
Prin sentinta civila nr. 311/31.01.2013, pronuntata in dosarul nr. 7549/30/2012, Tribunalul Timis a respins, ca neintemeiata, cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta V.M.A. in contradictoriu cu paratul M.S.B. Timisoara.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca reclamanta a fost salariata paratei, indeplinind functia de muzeograf, iar la data de 06.06.2011, prin decizia nr. 12, parata i-a suspendat contractul individual de munca, in temeiul art. 52 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Prin rezolutia din 17.01.2012, pronuntata in dosarul nr. 6825/P/2011, Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara a dispus neinceperea urmaririi penale fata de reclamanta.
Prin Decizia nr. 1872/2011, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 9787/30/2010, a fost admis recursul formulat de parata impotriva sentintei civile nr. 2138/2011 a Tribunalului Timis, prin care a fost admisa contestatia formulata de reclamanta impotriva deciziei de desfacere a contractului de munca nr. 57/26.10.2010. Astfel, a fost respinsa, irevocabil, contestatia formulata de reclamanta impotriva deciziei de desfacere a contractului individual de munca si, incepand cu data de 20.09.2011, reclamanta nu a mai fost salariata paratei.
Cererea reclamantei de obligare a paratei la plata salariului si a celorlalte drepturi majorate, indexate si reactualizate cuvenite reclamantei pe perioada suspendarii contractului individual de munca, respectiv pe perioada 06.06.2011 - 19.03.2012, a fost apreciata ca neintemeiata, prin raportare la dispozitiile art. 52 alin. (2) si ale art. 159 alin. (1) si alin. (2) din Codul muncii, dat fiind ca, pe intreaga perioada de cand a fost emisa decizia de suspendare si pana cand s-a pronuntat Curtea de Apel Timisoara asupra deciziei de desfacere a contractului individual de munca, reclamanta nu a prestat munca pentru angajatorul parat, iar reclamanta nu a facut dovada ca decizia nr. 12/06.06.2011, emisa de parata, a fost contestata si anulata de catre instanta de judecata.
Totodata, a fost respinsa si cererea de obligare a paratei la plata despagubirilor materiale, constand in onorariu de avocat angajat in faza de cercetare penala, intrucat reclamanta nu mai este salariata paratei si avea posibilitatea sa solicite aceste sume, pe cale separata, intr-o actiune civila.
Cum actiunea principala a fost respinsa, Tribunalul a respins si petitul vizand cererea de obligare a paratei la plata sumei de 5.000 de lei, cu titlul de despagubiri morale.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, solicitand, in principal, admiterea recursului, casarea hotararii si admiterea actiunii asa cum a fost formulata, iar in subsidiar, admiterea recursului si casarea hotararii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.
In prealabil, reclamanta a solicitat repunerea in termenul de recurs, aratand ca, la data de 17.09.2013, vazand ca nu i s-a comunicat sentinta pronuntata la data de 31.01.2013, in dosarul nr. 7549/30/2013, a cerut dosarul cauzei la studiu, la Arhiva Tribunalului Timis, si a constatat ca hotararea aparea ca fiind comunicata la data de 18.03.2013, cu toate ca ea nu i-a parvenit niciodata, dovada in acest sens fiind si cererea de urgentare a redactarii sentintei, depusa in luna august 2013).
Din analiza procesului verbal - comunicare hotarare civila dovada de primire si proces - verbal de predare din data de 18.03.2013 rezulta ca agentul postal D. D. a afisat actul pe usa principala a cladirii/hotelului, pe motiv ca intrarea in scara blocului e limitata de interfon. Acesta avea obligatia, potrivit art. 92 Cod de procedura civila, sa comunice/sa afiseze hotararea la domiciliul reclamantei, respectiv pe usa apartamentului sau.
Agentul postal a ignorat dispozitiile legale cu privire la modul de comunicare al actelor procedurale, pentru motivul invocat mai sus, si a afisat sentinta pe usa cladirii, in exterior, documentul fiind accesibil oricarei persoane care circula pe strada. Reclamanta a mentionat ca usa cladirii este la o distanta de aproximativ 10 m de Piata Giroc, fiind o zona circulata de sute de oameni zilnic.
Din cauza faptului ca nu a primit aceasta sentinta, reclamanta nu a putut formula recurs in termenul de 10 zile de la data inscrisa in procesul - verbal de comunicare din 18.03.2013, sustinand ca a formulat plangere la Posta Romana cu privire la situatia descrisa mai sus.
In consecinta, termenul de recurs curge de la data 17.09.2013, data la care a luat la cunostinta de sentinta nr. 311/PI/2013, motivele expuse fiind suficiente pentru a considera recursul admisibil.
Pe fondul cauzei, solicita a se avea in vedere dispozitiile art. 52 alin. 2 si ale art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Plangerea penala formulata de parata a avut un caracter calomnios si denigrator. Daunele morale sunt justificate de faptul ca imaginea personala a reclamantei si starea psihica au fost afectate de actiunea ilicita a paratei.
Tribunalul a considerat eronat ca decizia de suspendare a contractului individual de munca nr. 12/06.06.2011 trebuia contestata in instanta, deoarece Codul muncii nu prevede obligativitatea formularii unei contestatii fata de o decizie de suspendare a unui contract de munca, iar la momentul emiterii deciziei de suspendare nu cunostea motivele plangerii penale, fiindu-i adus la cunostinta doar articolul din Codul penal pentru care i s-a facut plangerea. Chiar daca s-ar fi adresat instantei civile cu o contestatie, nu avea cum sa formuleze apararea, intrucat nu cunostea motivele plangerii.
Instanta de fond trebuia sa ia in considerare faptul ca dispozitiile art. 52 alin. 2 din Codul muncii reglementeaza o sanctiune pentru angajator in cazul nevinovatiei angajatului suspendat.
In prealabil, Curtea a analizat exceptia tardivitatii formularii recursului, invocata de catre intimata prin intampinarea depusa la data de 06.11.2013, prin raportare la motivele expuse de catre reclamanta-recurenta.
Reclamanta-recurenta a sustinut ca a fost in imposibilitate sa formuleze recurs impotriva sentintei civile nr. 311/31.01.2013, pronuntata de catre Tribunalul Timis in dosarul nr. 7549/30/2012, deoarece nu i-a fost comunicata hotararea judecatoreasca, de care a luat cunostinta la data de 17.09.2013, cand, vazand ca nu a primit sentinta, a consultat dosarul la arhiva instantei, ocazie cu care a constatat ca hotararea judecatoreasca figura ca fiind comunicata, prin afisare, la data de 08.03.2013. Totodata, apreciaza ca, in mod gresit, afisarea hotararii judecatoresti a fost realizata pe usa cladirii principale, deoarece aceasta trebuia afisata pe usa locuintei indicata in cererea de chemare in judecata.
Din fila de comunicare a sentintei recurate rezulta ca ea a fost comunicata reclamantei, la data de 18.03.2013, prin afisare pe usa principala a cladirii, deoarece intrarea in scara blocului era limitata prin interfon.
Potrivit art. 100 alin. (4) din Codul de procedura civila, procesul-verbal face dovada pana la inscrierea in fals cu privire la faptele constatate personal de catre cel care l-a incheiat.
Reclamanta-recurenta nu poate justifica o cerere de repunere in termen, deoarece trebuia sa dovedeasca faptul ca s-a aflat intr-o imprejurare mai presus de vointa sa, care a impiedicat-o sa actioneze in termenul legal peremptoriu de 10 zile pentru exercitarea recursului, termen calculat de la comunicare.
Pe de alta parte, nu se poate retine nici ca termenul de recurs curge de la data de 17.09.2013, cand reclamanta a formulat o cerere de consultare a dosarului de fond, deoarece hotararea judecatoreasca figureaza ca fiind comunicata la data de 18.03.2013.
Intr-adevar, dispozitiile art. 92 alin. 4 din Codul de procedura civila, aplicabile si in cazul comunicarii hotararii judecatoresti, potrivit art. 266 alin. 3 din Codul de procedura civila, reglementeaza situatia comunicarii actului de procedura prin afisare pe usa principala a cladirii, daca nu are indicatia apartamentului sau camerei locuite. In speta, factorul postal, care a intocmit procesul-verbal, a procedat la comunicarea hotararii prin afisare, in modalitatea expusa, deoarece accesul in imobil, respectiv la locuinta reclamantei, era limitat de interfon.
Din cercetarile efectuate de Compania Nationala Posta Romana SA, urmare a reclamatiei adresata de catre reclamanta, reiese ca factorul postal a sunat la interfon la apartamentul nr. 13, dar nu i-a deschis nimeni si a incercat apoi la mai multe apartamente, insa, pentru ca nu a raspuns nimeni la interfon, nu a putut intra in scara blocului pentru a afisa actul pe usa apartamentului.
Apelarea la interfon a destinatarului si imposibilitatea obiectiva a accesului in imobil este o situatie similara celei reglementate de art. 92 alin. 4 Cod procedura civila, astfel ca, pe cale de consecinta, aceste dispozitii legale se aplica prin analogie, in absenta reglementarii exprese in Codul de procedura civila a cazului in care nu se poate afisa actul de procedura pe usa locuintei, deoarece nu exista acces la locuinta.
Imprejurarea relatata de catre reclamanta, conform careia imobilul se afla intr-o zona aglomerata si astfel hotararea afisata putea fi luata de catre unul dintre trecatori, este doar o ipoteza prezentata de catre parte si care nu este de natura a lipsi de efecte comunicarea actului procedural prin afisare pe usa principala a cladirii.
Pe de alta parte, sentinta civila nr. 311/31.01.2013 a fost pronuntata de Tribunalul Timis la data de 31.01.2013, iar reclamanta se prevaleaza de efectuarea unor demersuri pentru comunicarea hotararii la data de 05.08.2013, respectiv 17.09.2013, dupa aproximativ o jumatate de an de la pronuntarea solutiei, respectiv dupa o perioada de timp indelungata, aspecte care conduc la concluzia ca situatia expusa de catre reclamanta nu este cea reala.
Avand in vedere argumentele mentionate anterior, Curtea a respins cererea de repunere in termenul de recurs si, pe cale de consecinta, s-a pronuntat asupra exceptiei de tardivitate a formularii recursului, in conformitate cu prevederile art. 137 alin.1 Cod procedura civila.
Examinand exceptia de tardivitate a recursului declarat de catre parata, prin prisma dispozitiilor art. 299 si art. 301 Cod procedura civila raportate la cele ale art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care instituie un termen de recurs special de 10 zile de la comunicarea hotararii recurate pentru cauzele ce au ca obiect solutionarea unui conflict de drepturi, Curtea a constatat ca exceptia de tardivitate a recursului este intemeiata si a admis-o, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
La data de 18.03.2013, a fost comunicata recurentei sentinta civila nr. 311/31.01.2013, pronuntata de catre Tribunalul Timis in dosarul nr. 7549/30/2012, aceasta avand la dispozitie un termen de 10 zile pentru a formula recurs, termen care se calculeaza in conformitate cu dispozitiile art. 101 raportate la cele ale art. 104 Cod procedura civila.
Astfel, ultima zi de declarare a recursului a fost 29.03.2013. Cum recursul a fost depus la dosar la data de 21.09.2013, Curtea a constatat ca termenul de declarare a recursului a fost depasit, recurenta fiind decazuta din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit prevederilor art. 103 Cod procedura civila, astfel incat a admis exceptia tardivitatii recursului si a respins recursul ca tardiv formulat.