Procedura insolventei. Declansare la cererea lichidatorului numit de judecatorul delegat la oficiul teritorial al registrului comertului. Conditii
- Legea nr. 31/1990, rep. - art. 260, art. 270 indice 1
- Legea nr. 85/2006 - art. 1 alin. (2) lit. e)
Desi procedura de lichidare voluntara a unei societati comerciale nu impiedica deschiderea procedurii insolventei, aceasta din urma nu este obligatorie, ci ea poate fi dispusa doar in ipoteza in care conditiile pretinse de actul normativ care disciplineaza procedura de executare colectiva sunt indeplinite.
Cata vreme lichidatorul desemnat de judecatorul delegat la oficiul teritorial al registrului comertului de pe langa tribunal nu face dovada faptului ca societatea comerciala dizolvata in conditiile Legii nr. 359/2004 se afla in stare de insolventa, judecatorul-sindic nu poate dispune deschiderea procedurii concursuale, neexistand vreun pasiv care sa justifice declansarea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificata, numai insolventa fiind cea care poate determina aplicarea acestei proceduri judiciare.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila,
Decizia civila nr. 1102 din 30 mai 2012, dr. C.B.N.
Prin sentinta civila nr. 687/LP/I din 30 martie 2012 pronuntata in dosarul nr. 260/30/2012 687/LP/I judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis a respins cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolventei fata de debitoarea S.C. V S.R.L. Timisoara, cerere formulata de lichidatorul S.C.P. C S.P.R.L. Timisoara.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs lichidatorul judiciar, solicitand modificarea ei, apreciind-o ca fiind lipsita de temei legal si data cu incalcarea esentiala a art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, cu consecinta deschiderii procedurii simplificate. In mod gresit tribunalul a respins solicitarea S.C.P. C S.P.R.L. Timisoara, intemeiata pe art. 1 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 85/2006, de deschidere a procedurii simplificate impotriva S.C. V S.R.L. Timisoara, motivand ca nu s-a dovedit de catre lichidator existenta datoriilor debitoarei fata de terti si ca nu trebuie deschisa automat procedura simplificata a insolventei fata de aceasta societate.
Cadrul legal care reglementeaza situatia in care se aplica procedura simplificata de insolventa este dat de art. 1 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 85/2006, avand urmatorul continut: procedura simplificata prevazuta de prezenta lege se aplica debitorilor aflati in stare de insolventa, care se incadreaza in una dintre urmatoarele categorii: e) societati comerciale dizolvate anterior formularii cererii introductive. Dupa cum se poate observa, in textul enuntat anterior nu exista nicio exceptie cu privire la deschiderea procedurii simplificate de insolventa impotriva unei societati comerciale dizolvata anterior formularii cererii introductive, astfel ca instanta de fond in mod gresit a respins cererea introductiva.
Interpretarea unui text de lege se face dupa mai multe reguli, cea mai importanta dintre acestea, retinuta de doctrina si de practica, care este, de fapt, un principiu de drept, fiind aceea ca legea civila trebuie interpretata in sensul aplicarii ei si nu in sensul neaplicarii - actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat. Aceasta regula de interpretare este sustinuta de dispozitiile art. 978 Cod civil si art. 1266 din Noul Cod civil, pentru interpretarea contractului, dar, pentru identitate de ratiune, doctrina si practica o extind si la interpretarea legii civile. Potrivit doctrinei si practicii in domeniu, impotriva societatilor dizolvate anterior introducerii cererii se aplica procedura simplificata. In lipsa documentelor prevazute de art. 253 din Legea nr. 31/1990 nu poate fi urmata lichidarea prevazuta de aceasta lege si, prin urmare, se impune deschiderea procedurii simplificate. Tot in doctrina s-a discutat daca o societate dizolvata poate fi subiect al procedurii insolventei. Solutia este afirmativa si se fundamenteaza, in principal, pe considerentul ca dizolvarea societatii nu atrage si pierderea automata a personalitatii juridice si, implicit, disparitia societatii comerciale. Opinia are si suport legal in Legea nr. 31/1990, art. 260 alin. (4) prevazand ca lichidarea nu impiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii. La aceasta se adauga si dispozitiile art. 1 alin. (2) lit. e), care enumera printre subiectele procedurii simplificate si societatile comerciale dizolvate anterior formularii cererii introductive. Ca atare, societatile comerciale dizolvate, indiferent de cauza dizolvarii, pot fi supuse aplicarii procedurii insolventei, numai ca nu li se va aplica procedura generala, ci procedura simplificata.
Prin decizia civila nr. 1102 din 30 mai 2012 Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de lichidatorul judiciar S.C.P. C S.P.R.L. Timisoara impotriva sentintei civile nr. 687/LP/I din 30 martie 2012 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 260/30/2012 avand ca obiect deschiderea procedurii insolventei.
Pentru a decide astfel, instanta de control judiciar a avut in vedere ca pe parcursul vietii societatii comerciale pot aparea situatii care determina necesitatea incetarii existentei acesteia. Incetarea existentei societatii presupune realizarea unor operatiuni care sa aiba drept rezultat lichidarea patrimoniului societatii, prin exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor sociale, si incetarea personalitatii juridice. Acest proces impune, de regula (exceptie facand numai situatia reglementata de art. 235 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile ulterioare), parcurgerea a doua faze: dizolvarea societatii si lichidarea societatii. Faza dizolvarii societatii cuprinde operatiunile care declanseaza si pregatesc incetarea existentei societatii. In aceasta faza, personalitatea juridica nu este afectata, insa dizolvarea pune capat activitatii normale a societatii. In schimb, faza lichidarii societatii cuprinde operatiunile de lichidare a patrimoniului societatii, plata creditorilor si impartirea soldului intre asociati. Si in aceasta faza societatea continua sa isi pastreze personalitatea juridica, subordonata cerintelor lichidarii.
Intr-adevar, art. 260 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile ulterioare, prevede ca lichidarea societatii trebuie terminata in cel mult un an de la data dizolvarii, pentru motive temeinice tribunalul putand prelungi acest termen cu perioade de cate 6 luni, dar nu cu mai mult de 24 de luni cumulat. Lichidarea nu libereaza pe asociati si nu impiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii.
De asemenea, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, modificata, statueaza ca procedura simplificata se aplica debitorilor aflati in stare de insolventa, care se incadreaza in una dintre urmatoarele categorii: a) comercianti, persoane fizice, actionand individual; b) asociatii familiale; c) debitorii care fac parte din categoriile prevazute la alin. (1) si indeplinesc una dintre urmatoarele conditii: 1. nu detin niciun bun in patrimoniul lor; 2. actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite; 3. administratorul nu poate fi gasit; 4. sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comertului; d) debitori care fac parte din categoriile prevazute la alin. (1), care nu au prezentat documentele prevazute la art. 28 alin. (1) lit. a) - f) si h) in termenul prevazut de lege; e) societati comerciale dizolvate anterior formularii cererii introductive; f) debitori care si-au declarat prin cererea introductiva intentia de intrare in faliment sau care nu sunt indreptatiti sa beneficieze de procedura de reorganizare judiciara prevazuta de prezenta lege.
Cu toate acestea, recursul lichidatorului judiciar nu este intemeiat, pentru ca, asa cum in mod judicios a retinut si prima instanta, desi procedura de lichidare voluntara a unei societati comerciale nu impiedica deschiderea procedurii de insolventa, aceasta din urma nu este obligatorie, ci ea poate fi dispusa doar in ipoteza in care conditiile pretinse de actul normativ care disciplineaza procedura de executare colectiva sunt indeplinite, ceea ce nu este cazul in speta.
In acest sens, trebuie avut in vedere, pe de o parte, ca alin. (2) al art. 1 din legea-cadru prevede in mod expres ca procedura reglementata de Legea nr. 85/2006, modificata, se aplica debitorilor aflati in stare de insolventa si care se incadreaza in categoriile enumerate de text. Or, prin insolventa, acelasi act normativ, ne arata ca se intelege acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile. Pe de alta parte, art. 270 indice 1 din Legea societatilor comerciale statueaza ca, in cazul in care societatea aflata in lichidare este in stare de insolventa, lichidatorul este obligat sa ceara deschiderea procedurii insolventei.
In alte cuvinte, cata vreme lichidatorul desemnat de judecatorul delegat la oficiul teritorial al registrului comertului de pe langa tribunal nu face dovada faptului ca societatea comerciala dizolvata in conditiile Legii nr. 359/2004 se afla in stare de insolventa, judecatorul-sindic nu poate dispune deschiderea procedurii de executare colectiva, neexistand vreun pasiv care sa justifice declansarea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificata, numai insolventa fiind cea care poate determina aplicarea acestei proceduri judiciare, fiind lipsita de relevanta juridica simplul fapt ca persoana juridica in cauza se gaseste in dizolvare anterior formularii cererii introductive. De aceea, interpretarea data de recurent dispozitiilor art. 1 alin. (2) lit. e) din cel din urma act normativ este eronata, judecatorul-sindic nefacand o aplicare gresita a legii, simplul fapt ca lipsesc documentele prevazute de art. 253 din Legea nr. 31/1990, republicata, ceea ce determina imposibilitatea urmarii procedurii de lichidare voluntara, neputand determina modificarea sentintei atacate, tribunalul neincalcand regula actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat.
Aceasta, pentru simplul motiv ca legiuitorul roman, prin modificarile relativ recente aduse legislatiei societatilor comerciale, a reglementat si respectiva ipoteza, textul art. VI din O.U.G. nr. 43/2010 statuand ca prevederile art. 260 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanta de urgenta, se aplica in mod corespunzator si procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntara aflate in derulare la data intrarii in vigoare a acesteia, data de la care curg termenele prevazute la art. 260 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, fiind data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta. Prin exceptie de la dispozitiile alin. (1), societatile comerciale care la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se afla in dizolvare sau lichidare voluntara de mai mult de 3 ani sunt radiate din oficiu din registrul comertului. Radierea se dispune prin sentinta a tribunalului comercial sau a sectiei comerciale a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul societatii, la cererea Oficiului National al Registrului Comertului. Solutionarea cererii se face cu citarea societatii si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si a directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz. Procedura prevazuta de art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor masuri privind activitatea de inregistrare in registrul comertului se aplica in mod corespunzator, dispozitiile alin. (2) aplicandu-se in mod corespunzator si societatilor care se afla in lichidare voluntara de mai mult de 5 ani, in urma prelungirii termenului de 3 ani, dispusa de tribunal, potrivit legii.
Desi sentinta tribunalului nu poate fi atacata cu apel, ceea ce face ca in speta sa fie incidente si prevederile art. 3041 din Codul de procedura civila, in conformitate cu care recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevazute de art. 304, instanta de recurs avand posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele, nu inseamna ca un recurs omisso medio devine in mod automat admisibil. Aceasta, pentru ca instanta de control judiciar, solutionand calea de atac a recursului, nu trebuie sa procedeze la o judecata din nou a procesului, ci numai sa verifice daca hotararea primei instante a fost sau nu pronuntata cu respectarea legii, acest examen urmand sa fie facut numai in raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Insa, din oficiu, in conformitate cu dispozitiile art. 306 alin. (2) din acelasi cod, instanta poate ridica numai motive de ordine publica, asemenea motive nefiind identificate in speta.
Fata de cele retinute, hotararea atacata fiind temeinica si legala, iar recursul practicianului nefondat, vazand si prevederile art. 312 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea l-a respins conform dispozitivului ce face parte integranta din prezenta decizie.