Procedura insolventei. Fapte care determina atragerea raspunderii patrimoniale a fostului administrator
- Legea nr. 85/2006: art. 138 lit. a) si e)
Prin deturnarea sau ascunderea unei parti din activul persoanei juridice se intelege acea fapta ilicita, de natura contabila, prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinatia lor normala ori sunt ascunse tertilor. Activitatea de folosire a bunurilor sau a creditului persoanei juridice in interesul propriu sau in cel al unei alte persoane presupune savarsirea acelor faptele ilicite prin care se deturneaza utilizarea bunurilor si fondurilor banesti ale societatii de la scopul lor firesc, intr-o utilizare frauduloasa, respectiv in interes propriu sau in interesul unei terte persoane.
Faptele savarsite de fostul administrator trebuie privite in contextul starii de insolventa a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau conditii care au dus sau au favorizat ajungerea societatii in incetare de plati, prin respectivele fapte persoana juridica fiind lipsita de lichiditati tocmai pentru ca a fost administrata cu rea-credinta si cu neglijenta, creditorii nemaiputandu-si recupera creantele, scopul acestor dispozitii legale fiind acela de a pune la indemana creditorilor o procedura speciala prin care sa-si poata acoperi creantele de la persoanele vinovate de ajungerea societatii in incapacitate de plata.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila,
Decizia civila nr. 775 din 3 aprilie 2012, dr. C.B.N.
Prin sentinta civila nr. 1580 din 7 decembrie 2011 pronuntata in dosarul nr. 5207/108/2011 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis actiunea formulata de C I.P.U.R.L. Arad, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. D S.R.L. Curtici, in contradictoriu cu paratul H.P., obligandu-l pe acesta din urma sa suporte suma de 228.239,81 lei din pasivul societatii debitoare.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca paratul a fost administratorul debitoarei S.C. D S.R.L. Curtici, societate aflata in procedura de insolventa. Totalul creantelor din tabelul definitiv este de 228.239,81 lei. Anterior deschiderii procedurii, conform inscrisurilor predate practicianului in insolventa, paratul a ridicat din casieria societatii suma de 76.689 lei si, ca avansuri de trezorerie, suma de 90.603 lei, fara a le restitui sau justifica. De asemenea, la data deschiderii procedurii debitorul detinea scriptic materiale consumabile in valoare de 135.300 lei, bunuri care nu au fost gasite in averea falitei. Paratul avea obligatia de a justifica cheltuirea sumelor ridicate in numerar sau de a asigura restituirea acestora in averea societatii. De vreme ce bunuri care sunt inscrise in evidenta debitorului nu se regasesc faptic, acestea pot fi considerate ca fiind iesite din patrimoniul falitei. Tribunalul a apreciat, in conditiile in care paratul nu a produs nicio proba contrara, ca aceste bunuri nu puteau iesi faptic din patrimoniul societatii debitoare decat cu stiinta si acordul administratorului, care trebuia sa tina evidenta acestora si sa stie locul unde pot fi ele gasite. Iesirea faptica a respectivelor bunuri echivaleaza cu deturnarea sau ascunderea lor, fiind astfel indeplinite conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, ridicarea de bani din averea debitorului, fara a exista o justificare a cheltuirii acestora, reprezinta o deturnare a acestor sume in alte scopuri decat cel al functionarii societatii comerciale.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul H.P., solicitand casarea ei si respingerea actiunii in raspundere, in motivare aratand ca la sediul societatii, in cursul anului 2010, a avut loc o spargere, fiind furate bunurile ce se gaseau in incapere, respectiv faxul, biroul, casetierele in care se aflau documentele societatii etc. In urma constatarii acestui furt a formulat plangere penala, formandu-se in acest sens dosarul penal nr. 215303/11.06.2010, care se afla in curs de solutionare la Parchetul de pe langa Judecatoria Arad, imprejurare adusa la cunostinta lichidatorului judiciar. In alta ordine de idei, stocul scriptic inscris in contul 302, ca si materialele consumabile nu a fost nici pe departe in valoare de 135.300 lei, societatea lucrand efectiv pana la data deschiderii procedurii insolventei, mai precis pana in luna mai 2010. Debitoarea avand ca obiect de activitate lucrari in domeniul constructiilor, in mod frecvent astfel de societati isi fac stocuri de materie prima in lunile de iarna, intrucat aceste materiale sunt mai ieftine, urmand ca pe perioada anului calendaristic din aceste stocuri sa se foloseasca la diferitele lucrari contractate. Este cert ca acest pasiv, la plata caruia recurentul a fost obligat, nu este in concordanta cu realitatea faptica, atat a sumelor de bani existente in casa, cat si a stocurilor de marfa la data deschiderii procedurii colective. De aceea, actiunea in raspundere nu intruneste elementele de fond si de forma care sa stea la baza admiterii sale, ea fiind neintemeiata, in prezent, lichidatorul judiciar nedetinand date concrete de unde sa rezulte ca sumele de bani constatate in analiticul societatii la finele anului 2008 sunt certe.
Prin decizia civila nr. 775 din 3 aprilie 2012 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de paratul H.P. impotriva sentintei civile nr. 1580 din 7 decembrie 2011 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 5207/108/2011 si a modificat in parte hotararea atacata, in sensul ca a obligat paratul sa suporte doar suma de 125.998,64 lei din pasivul societatii debitoare.
Pentru a decide astfel, instanta de control judiciar a retinut ca, potrivit alin. (1) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, de regula, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati; g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori. Prin exceptie, in conformitate cu alin. (3) al acestui text, presedintele comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala pot introduce actiunea prevazuta la alin. (1), daca administratorul judiciar sau lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolventa a debitorului si/sau a hotarat ca nu este cazul sa formuleze actiunea in raspundere.
In esenta, paratul recurent sustine ca in mod gresit prima instanta a admis cererea lichidatorului judiciar, obligandu-l sa suporte suma de 228.239,81 lei reprezentand pasivul societatii debitoare, fara sa tina seama ca, pe de o parte, in cursul anului 2010, la sediul societatii a avut loc o spargere, fiind furate mai multe bunuri, existand in acest sens o plangere penala in curs de solutionare la organele de politie, iar pe de alta parte, ca practicianul si-a formulat si motivat actiunea in raspundere pe datele din balanta de verificare contabila (analitica) aferenta lunii decembrie 2008; or, societatea a intrat in faliment in mai 2010, avand activitate pana la aceasta data, astfel ca datele care au stat la baza admiterii cererii introductive nu corespund cu datele reale de la momentul deschiderii procedurii insolventei, soldul plus avansurile de trezorerie (soldul contului 542) fiind altul decat cel mentionat de practician. In consecinta, actiunea intemeiata pe dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu intruneste elementele de fond si de forma care sa stea la baza admiterii sale, in prezent, lichidatorul judiciar nedetinand informatii concrete din care sa rezulte ca sumele de bani constatate in analiticul societatii la finele anului 2008 sunt certe.
Curtea, analizand actele si lucrarile de la dosarul de sindic, precum si inscrisurile depuse in faza de recurs, a apreciat ca criticile fostului administrator social sunt intemeiate doar in parte, simplul fapt ca in primul ciclu procesual acesta nu a inteles sa se prezinte in instanta sau sa-si faca aparari neputand determina, de plano, respingerea caii extraordinare de atac, cum eronat considera intimatul.
Astfel, este de netagaduit ca practicianul nu a intrat decat in posesia unora dintre documentele contabile ale societatii debitoare, recurentul justificand nepredarea intregii evidente financiar-contabile prin comiterea, in cursul lunii iunie 2010, a unui furt la sediul social, in urma caruia ar fi fost sustrase anumite bunuri mobile, precum si casetierele in care se aflau documentele societatii, fiind de mentionat ca, in prezent, cercetarile efectuate nu au condus la identificarea autorilor furtului si nici la recuperarea prejudiciului cauzat, iar la data de 20.04.2011 s-a aprobat trecerea dosarului in evidentele cu autori necunoscuti, cercetarile urmand a fi reluate in cazul aparitiei unor elemente noi.
Inainte de toate, Curtea observa ca circumstantele savarsirii pretinsului furt al documentelor societatii ridica serioase semne de intrebare cu privire la veridicitatea celor consemnate in plangerea paratului si conduc la concluzia ca aceasta plangere a fost intocmita pro causa, tocmai pentru a justifica nerespectarea obligatiei de predare a actelor financiar-contabile ale debitoarei.
In sensul celor de mai sus, instanta constata ca la data cand se pretinde ca ar fi avut loc furtul (iunie 2010), pe rolul Tribunalului Arad era deja inregistrata cererea creditoarei Directia Generala a Finantelor Publice Arad (aprilie 2010 - a se vedea parag. 1 al considerentelor sentintei comerciale nr. 1227/19.05.2010), procedura insolventei fiind declansata. Or, art. 35 statueaza ca, in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii (19 mai 2010 - sbl. ns.), potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau, dupa caz, ale art. 33 alin. (6), debitorul este obligat sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute la art. 28 alin. (1). De asemenea, din moment ce, astfel cum rezulta din evidentele registrului comertului, sediul social coincide cu domiciliul asociatului unic, care avea si calitatea de administrator statutar, este putin probabil ca cei care au comis furtul afirmat, sa se fi limitat doar la bunurile mobile ale societatii (faxul, biroul, casetierele in care se aflau documentele firmei) si sa nu fi sustras si alte bunuri din locuinta paratului, in conditiile in care este de presupus ca intr-o locuinta sunt bunuri personale mult mai valoroase si mai usor de transportat decat un birou sau niste casetiere, care contin acte contabile, singura concluzie care rezulta fiind aceea ca, si in ipoteza in care fapta reclamata este reala, daca recurentul ar fi respectat legea si ar fi predat lichidatorului judiciar, pana cel tarziu in 29 mai 2010, actele si informatiile prevazute de art. 28, se putea avea o imagine fidela a ceea ce s-a intamplat cu bunurile (stocurile) debitorului si cu disponibilul din casieria societatii.
Dar dincolo de aceasta prezumtie, Curtea apreciaza ca exista suficiente probe care atesta vinovatia fostului administrator statutar in insusirea unei parti semnificative din bunurile societatii si provocarea starii de insolventa. Toate acestea, coroborate cu atitudinea nesincera a paratului - caracterizata prin sustineri contradictorii in fata practicianului in insolventa si a organelor judiciare, precum si cu recunoasterea insusirii unei parti din lichiditatile apartinand S.C. D S.R.L. Curtici - justifica pe deplin solutia primei instante de a angaja raspunderea sa patrimoniale pentru prejudiciul cauzat creditorilor.
In acest sens, nu este reala afirmatia recurentului potrivit careia societatea comerciala ar fi avut activitate pana in luna mai 2010, cand a fost supusa procedurii de executare colectiva. Contrar celor afirmate in recurs, in fata lichidatorului judiciar, in data de 12 august 2010, cand inca nu se punea problema antrenarii raspunderii sale patrimoniale, fostul administrator a declarat pe propria raspundere ca "nu a mai desfasurat activitate pe firma din anul 2009 (doar cateva incasari de la clienti)". Or, paratul nu a predat practicianului nici macar acesti din urma bani, pe care recunoaste ca i-a incasat (adica, i-a insusit), prin intampinarea depusa in fata instantei de control judiciar lichidatorul precizand faptul ca recurentul nu a colaborat cu el (nu i-a predat decat o mica parte din actele contabile) si nu i-a furnizat nicio informatie referitoare la patrimoniul debitorului.
In alta ordine de idei, instanta apreciaza ca fata de cele invederate de practician prin notele de sedinta depuse in ziua de 28 martie 2012, prin care a aratat ca, urmare a comunicarii de catre Administratia Finantelor Publice Curtici a situatiilor financiare la 30 iunie 2009, a constatat ca materialele consumabile in valoare de 135.300 lei (soldul contului 302), existent scriptic la 31 decembrie 2008, precum si avansurile de trezorerie (soldul contului 542), in valoare totala de 90.603 lei, nu mai apar la data de 30 iunie 2009, insa in ceea ce priveste soldul contului 531 - "casa", suma de 76.689 lei, evidentiata in situatiile financiare de la 31 decembrie 2008, aproape ca s-a dublat, ridicandu-se la 125.998,64 lei, ceea ce inseamna ca fostul administrator social a ridicat in continuare bani din societate, pe care nu i-a justificat in vreun fel, se impune obligarea paratului la plata acestei din urma sume. Desi recurentul, prin insasi cererea de recurs, s-a angajat ca va incerca sa reconstituie actele contabile justificative din care sa rezulte situatia reala a societatii, nu a produs nicio dovada in acest sens.
Fata de cele aratate, Curtea constata ca paratul se face vinovat de savarsirea faptelor ilicite prevazute de art. 138 lit. a) si e) din Legea nr. 85/2006, modificata, in sensul ca a folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane, deturnand sau ascunzand o parte din activul persoanei juridice, aceste fapte fiind in mod judicios retinute in sarcina sa si de catre judecatorul-sindic, intrucat prin deturnarea sau ascunderea unei parti din activul persoanei juridice se intelege acea fapta ilicita, de natura contabila, prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinatia lor normala ori sunt ascunse tertilor. Intra in aceasta categorie faptele ilicite prin care se realizeaza disparitia unor acte contabile justificative, falsificarea unor acte contabile in sensul modificarii destinatiei bunului sau al naturii bunului intrat in patrimoniul societatii, insusirea unor bunuri sau valori ale societatii debitoare etc. Activitatea de folosire a bunurilor sau a creditului persoanei juridice in interesul propriu sau in cel al unei alte persoane presupune savarsirea acelor faptele ilicite prin care se deturneaza utilizarea bunurilor si fondurilor banesti ale societatii de la scopul lor firesc, intr-o utilizare frauduloasa, respectiv in interes propriu sau in interesul unei terte persoane, in aceasta categorie intrand, spre exemplu, incheierea unui contract de inchiriere referitor la un bun al persoanei juridice cu plata unei chirii reduse sub pretul pietei, fara sa existe pentru acest fapt motive justificative, plata unor dividende fictive, dobandirea repetata a actiunilor apartinand unei alte societati sau bunuri ale acesteia peste pretul pietei, fara ca pentru aceasta sa existe motive serioase.
Ca atare, cum in speta lichidatorul judiciar a facut dovada indeplinirii tuturor conditiilor pretinse de legiuitor pentru a se putea face aplicarea textelor mentionate, respectiv faptele ilicite care au condus la ajungerea societatii in stare de incetare de plati, fapte care au produs prejudicii creditorilor, intre faptele comise si prejudicii existand o legatura cauzala, un raport de cauzalitate, in sensul ca acele fapte au provocat acele prejudicii si, nu in ultimul rand, vinovatia autorului, actiunea in raspundere civila delictuala fundamentata pe art. 138 avand un dublu temei de fapt: starea de insolventa a societatii comerciale, asociata cu savarsirea uneia dintre faptele expres si limitativ enumerate de legiuitor, Curtea apreciaza ca recursul paratului este fondat, hotararea tribunalului fiind doar in parte lipsita de temei legal. Aceasta, si motivat de imprejurarea ca faptele savarsite de recurent trebuie privite in contextul starii de insolventa a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau conditii care au dus sau au favorizat ajungerea societatii in incetare de plati, prin respectivele fapte debitoarea fiind lipsita de lichiditati tocmai pentru ca a fost administrata cu rea-credinta si cu neglijenta, creditorii nemaiputandu-si recupera creantele, scopul dispozitiilor legale amintite fiind tocmai acela de a pune la indemana creditorilor o procedura speciala prin care sa-si poata acoperi creantele de la persoanele vinovate de ajungerea societatii in incapacitate de plata.
Nu in ultimul rand, in calitatea pe care a detinut-o in societate - aceea de administrator statutar -, paratul avea obligatia de a urmari circulatia bunurilor debitorului, astfel incat in orice moment valorile evidentiate scriptic sa se regaseasca si faptic, trebuind fie sa justifice cheltuirea sumelor ridicate in numerar, fie sa asigure restituirea acestora in averea societatii, lucru pe care nu l-a facut.