Compensatii banesti conform Legii nr. 290/2003. Refuz vatamator
Legea nr. 554/2004 - art. 1 alin. (1)
Legii nr. 290/2003 - art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (1)
Neplata compensatiilor banesti prevazute de Legea nr. 290/2003, pe motivul lipsei sumelor alocate prin bugetul Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, constituite o vatamare in sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Decizia civila nr. 305 din 9 februarie 2012,
Sectia contencios administrativ si fiscal
Prin sentinta civila 603 din 13 mai 2011 pronuntata in dosarul nr. 10101/30/2010 Tribunalul Timis a admis in parte actiunea formulata de reclamantii I.A. si P.C.A. (decedat la data de 29.11.2010) si continuata de mostenitoarea I.A. in contradictoriu cu parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, a obligat parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, sa plateasca reclamantei I.A. suma de 57.168,43 lei, cu titlu de despagubiri, reprezentand despagubiri in beneficiul antecesorilor reclamantei, conform hotararii nr. 339 din 06.05.2009 a Comisiei Judetene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 - Timis in termen de 30 de zile de la ramanerea irevocabila a prezentei hotarari si a respins actiunea in ceea ce priveste actiunea in constatare si obligarea paratei la emiterea si comunicarea deciziei de validare.
Recursul paratei a fost respins de Curtea de Apel Timisoara prin decizia civila nr. 305/09.02.2012 pronuntata in dosarul nr. 10.101/30/2010 cu motivarea ca, prin Hotararea nr. 339/6.05.2009 emisa de catre Comisia de aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul Institutiei Prefectului Judetului Timis, s-a stabilit in beneficiul reclamantei I.A. plata sumei de 142.921,09 lei compensatii banesti pentru bunurile detinute de antecesori si abandonate in localitatea Chisinau, [_], Judetul Lapusna ca urmare a refugiului acestora. In urma validarii acestei hotarari de catre parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor reclamanta a formulat o cerere de executare voluntara a hotararii in discutie in cursul anului 2010.
Curtea retine ca potrivit Legii nr. 290/2003 art. 10 alin. (2), despagubirile sau compensatiile banesti vor fi acordate beneficiarilor in termen de un an de la comunicarea hotararii Comisiei judetene ori a Municipiului Bucuresti, dupa caz, urmand ca plata acestora sa poata fi realizata si in rate, in maxim 2 ani in functie de disponibilitatile banesti ale directiilor prevazute la art. 11 alin. (1) din lege.
Potrivit art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, compensatiile banesti stabilite prin hotararea comisiei judetene sau a Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 se achita beneficiarilor in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat, integral daca cuantumul acestora nu depaseste 50.000 lei sau esalonat in doua transe, pe parcursul a doi ani consecutiv, conform distinctiilor cuprinse la lit. b) si c) din acelasi text de lege.
Fata de starea de fapt retinuta si de prima instanta, Curtea constata ca cererea reclamantei apare fondata, parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor refuzand in mod nejustificat sa faca plata sumelor acordate.
Astfel, recurenta se apara aratand ca suma acordata trebuia achitata esalonat in doua transe, in conditiile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat. In speta, insa, se constata ca esalonarea platii dispuse prin norma de care se prevaleaza recurenta nu justifica refuzul acesteia de a face plata, in conditiile in care reclamantei nu i-a fost achitata nici macar prima din cele doua transe.
De asemenea, imprejurarea ca Normele metodologice prevad efectuarea platilor doar in limita sumelor special aprobate de la bugetul de stat, respectiv, numarul mare de solicitari de acordare de despagubiri si cuantumul ridicat al acestora nu constituie argumente pentru respingerea actiunii, atata vreme cat recurenta nu a invocat si nici nu a dovedit efectuarea unor minime demersuri pentru alocarea sumelor necesare.
Din acest punct de vedere, trebuie conchis ca, contrar sustinerilor recurentei Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, refuzul acesteia de efectuare a platilor, chiar intemeiat pe dispozitiile art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 apare nejustificat, atata timp cat nu s-a facut dovada demersurilor efectuate pentru alocarea de fonduri in acest scop, ori a criteriilor pe baza carora recurenta a procedat la repartizarea fondurilor alocate anual, in vederea stingerii obligatiilor de plata legal instituite, la numeroasele solicitari cu care este investita, astfel cum sustine. Cata vreme, in speta, recurenta recunoaste ca i s-au alocat anual fonduri pentru plata compensatiilor banesti si nu a dovedit ca acestea nu puteau fi alocate si reclamantei, este corect a se concluziona ca refuzul de efectuare a platilor este nejustificat, iar in urma admiterii actiunii recurenta va efectua demersurile necesare in vederea alocarii sumelor cu privire la care si-a asumat obligatia de plata.
Asa cum de altfel a retinut si Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia contencios administrativ si fiscal prin Decizia nr. 2026/7.04.2009, obligatia instituita prin Legea nr. 290/2003 de a plati sumele de bani cuvenite cu titlu de despagubire, stabilite prin hotararea Comisiei judetene este dublata de obligatia de a pune la dispozitia organelor competente fonduri necesare pentru plata efectiva in modalitatile si termenele prevazute de reglementarile in vigoare, iar daca s-ar primi afirmatia recurentei in sensul aplicarii legii doar in masura existentei fondurilor, ar insemna sa se admita ideea ca actul normativ a stabilit drepturi afectate de o conditie pur potestativa, ipoteza ce nu poate fi acceptata intrucat contravine in mod flagrant obligatiilor asumate prin ratificarea Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si prin Protocoalele aditionale la aceasta Conventie.
Curtea mai retine ca, in repetate randuri Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca fara a impune statelor semnatare un anume tip de obligatie, odata ce a fost adoptata o solutie de catre stat ea trebuie sa fie implementata cu coerenta si claritate pentru a evita insecuritatea juridica si incertitudinea pentru subiectii de drept la care se refera masurile de aplicare a acestei solutii, asertiune pe deplin aplicabila si spetei de fata, unde reclamantei i-au fost acordate despagubiri printr-un act emis de o autoritate publica pentru bunurile avute in proprietate de catre antecesorii ei, despagubiri consfintite in temeiul Legii nr. 290/2003, fiind dincolo de orice indoiala ca este de datoria oricarui stat contractant sa se doteze cu un arsenal adecvat si suficient, din punct de vedere juridic si de a lua toata masurile care se impun, inclusiv sub aspect economic si social, pentru a fi in masura sa respecte obligatiile pozitive ce ii revin in contextul deja subliniat mai sus.
Prin urmare, in conditiile in care prin hotararea la care s-a facut referire anterior s-a aprobat acordarea de compensatii banesti reclamantei stabilindu-se si valoarea totala a acestora, neplata lor catre beneficiar pana in prezent este de natura sa infranga art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie ce obliga statele semnatare sa respecte proprietatea privata, ceea ce evident ca nu poate fi primit de catre instanta, in conditiile in care dispozitiile constitutionale ale art. 20 alin. (2) din Legea fundamentala a Romaniei stabilesc fara nici un echivoc prioritatea reglementarilor internationale in raport cu dreptul intern.
Pentru considerentele de fapt si de drept anterior mentionate si vazand si dispozitiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., observand ca in speta nu se regaseste niciunul din motivele de modificare sau de casare reglementate de art. 304 C. proc. civ., cauza fiind analizata si din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de parata.