Dreptul angajatului la spor de vechime si la diurna. Cuantificarea acestora. Efectele clauzelor cuprinse in contractul colectiv de munca. Interdictia retinerilor din salariu in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege
H.G. nr. 518/1995 - art. 1, art.17
Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2006, 2007-2010 - art. 41 lit. d), art. 45
Codul muncii - art.164
Legea nr. 130/1996 - art. 8 alin. (2)
H.G. nr. 518/1995 nu reprezinta dreptul comun in materie de cuantum al diurnei stabilita pentru institutiile publice. Aceasta intrucat domeniul sau de aplicare este circumscris categoriei de salariati care se deplaseaza in strainatate in scopuri expres si exhaustiv enumerate in continutul art. 1 al actului administrativ.
Art. 17 din H.G. nr. 518/1995 "recomanda agentilor economici, altii decat institutiile publice vizate de actul administrativ, precum si fundatiilor, asociatiilor si altora asemenea, sa aplice in mod corespunzator prevederile prezentei hotarari". Acest text legal este o norma dispozitiva, astfel incat, in lipsa unor dispozitii contrare, criteriile legate de specificul activitatii prestate de salariati in strainatate, la care se refera art. 1 din hotarare, este mentinut si pentru situatia invocarii aplicabilitatii dispozitiilor HG nr. 518/1995 salariatilor agentilor economici.
Un salariat al unei societati cu raspundere limitata nu se poate prevala cu succes de normele H.G. nr. 518/1995 raportate la cele ale art. 45 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national, chiar daca acesta din urma statueaza ca: "salariatii unitatilor trimisi in delegatie in tara sau strainatate_. vor beneficia de diurna de deplasare, al carei cuantum se stabileste prin negociere la nivel de ramura, grupuri de unitati sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la institutiile publice", daca scopul delegarii sale in strainatate este diferit de actiunile la care se refera art. 1 din H.G. nr. 518/1995.
Art. 164 din Codul muncii interzice angajatorului sa opereze in mod unilateral si indiferent de justificare vreo retinere din salariul angajatului sau, in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege. Or, nerealizarea corespunzatoare a sarcinilor de serviciu nu reprezinta un motiv legitim in baza caruia angajatorul sa fie indreptatit la retineri din salariu. Daca angajtorul doreste salarizarea angajatilor sai in mod diferentiat si in functie de realizarile fiecaruia, poate opta pentru un sistem de premiere sau bonusare.
Raportat la dispozitiile art.8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, sporul de fidelitate recunoscut prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate, care este un drept inferior celui de vechime, pentru ca el se acorda conditionat de vechimea in munca in cadrul aceluiasi angajator, iar nu de cea totala, nu poate inlocui sporul de vechime in munca, reglementat de art. 41 lit. d) din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 148 din 24 ianuarie 2011, dr. C.P.
Prin Sentinta Civila nr. 1579/2010, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 2117/30/2009, s-a admis actiunea formulata si precizata de catre reclamanta G.C.C., actuala P., in contradictoriu cu parata SC "A." SRL SIBIU, si-n consecinta parata a fost obligata la plata catre reclamanta a sumei de 11314 euro echivalentul in lei la data platii, reprezentand diferenta de diurna neincasata de reclamanta, suma ce a fost actualizata, la data de 17.03.2010, cu rata dobanzii, precum si la plata catre reclamanta a sumei de 2983 lei, reprezentand sume retinute de catre reclamanta cu titlu de penalizari salariale, suma ce a fost actualizata la 17.03.2010.
De asemenea, a fost obligata parata la plata catre reclamanta a sumei de 1920,93 lei, reprezentand sporul de vechime, suma ce a fost actualizata la data de 17.03.2010, precum si la plata sumei de 1606,50 lei. cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamanta este angajata societatii parate, in baza unui contract individual de munca, inregistrat sub nr. 444874/14.02.2005, iar, prin decizia 68482/12.02.2009, reclamantei i-a fost suspendat contractul individual de munca, in baza art. 51 lit. a) din Codul Muncii, pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani.
Referitor la capatul de cerere privind restituirea unei sume reprezentand sume retinute de catre parata cu titlu de "penalizari salariale" pe perioada aprilie 2006 - aprilie 2007, suma actualizata cu dobanda legala, instanta de fond a retinut ca, in temeiul art. 16 din Legea nr. 22/1969 privind constituirea de garantii si angajarea gestionarilor coroborat cu art. 58 din Codul Muncii, este lovita de nulitate absoluta.
Tribunalul a constatat intemeiat capatul de cerere privind acordarea sumei de bani reprezentand diferenta de diurna intre cea prevazuta de H.G. nr. 518/1995 si cea achitata. Astfel a retinut ca este adevarat ca dispozitiile art. 16 alin. (1) si (2) din H.G. nr. 518/1995 prevad in mod special misiunile cu caracter temporar si institutiile fata de care se acorda aceste drepturi in conditiile reglementate de art. 5 si 7 din H.G. nr. 518/1995, iar dispozitiile art. 17 au doar caracter de recomandare pentru ceilalti agenti economici. Cu toate acestea, incepand din 2002, art. 46 din contractele colective de munca incheiate la nivelul ramurii transporturilor pe anii 2002 - 2004, 2005, 2006, 2007 au prevazut ca salariatii unitatilor trimisi in delegatie in tara si strainatate vor beneficia de diurna de deplasare, al carui cuantum se stabileste la nivel de grupuri de unitati sau unitate, nivelul minim al diurnei fiind cel stabilit prin actele normative ce se aplica in institutiile publice.
Potrivit art. 238 alin. (1) din Codul Muncii, contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, prin hotarari de guvern, ordonante sau legi. La nivelul unitatii parate s-a incheiat un contract colectiv de munca care contine clauze sub nivelul prevazut de contractele superioare sau sub cel prevazut de acte normative. Astfel, aceste clauze sunt nule absolut, neputand produce efecte asupra salariatilor.
Cu privire la capatul de cerere privind sporul de vechime, s-a considerat ca reclamanta este indreptatita la acordarea acestuia, raportat la dispozitiile art. 40 alin. (3) lit. d) din contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2005-2006 si ale art. 41 alin. (3) lit. d) din contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007-2010, astfel cum a fost cuantificat prin expertiza contabila efectuata de expert.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs, in termenul legal, parata SC "A." SRL, solicitand modificarea in tot a sentintei supusa reformarii, in sensul respingerii in totalitate a actiunii reclamantei, precum si obligarii acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
Sintetizand criticile recurentei, Curtea a constatat ca ele au vizat, in esenta, gresita interpretare si aplicare de catre instanta de fond a prevederilor H.G. nr. 543/1995, respectiv ale H.G. nr. 1860/2006, in contextul in care acestea sunt norme de drept ce reglementeaza drepturile minimale ale salariatilor delegati/detasati si angajati la institutii publice, iar nu la societati comerciale cu raspundere limitata.
Recurentul sustine ca cele doua acte administrative reglementeaza, in mod evident, drepturi de diurna doar pentru personalul limitativ prevazut, ce indeplineste misiuni cu caracter temporar. Aceste niveluri ridicate ale diurnelor fiind stabilite tocmai in considerarea specificului personalului delegat/detasat (diplomati, demnitari, atasati diplomatici, reprezentanti ai statului, etc.)
Pentru salariatii din cadrul companiilor nationale, societatilor comerciale si regiilor autonome, drepturile salariale se acorda prin negociere, in conditiile prevazute in contractele colective sau individuale de munca, asa cum prevede art. 2 din cele doua hotarari. Cu alte cuvinte, aplicabilitatea dispozitiilor H.G. nr. 518/1995 subzista sub o dubla conditie, aceea a indeplinirii misiunilor cu caracter temporar limitativ prevazute de art. 1 de catre personalul specificat de art. 1 si 16 din hotararea de guvern, adica de cel delegat care trebuie sa faca parte din ministere ori din celelalte organe de specialitate ale administratiei publice, precum si alte institutii publice.
Or, in contextul in care reclamanta a fost trimisa in strainatate, in delegatie, ca sa vanda bilete de calatorie persoanelor fizice sau juridice care doresc sa calatoreasca cu Agentia SC "A." SRL, nu exista nici o legatura intre activitatea reclamantei si cea prevazuta de H.G. nr. 518/1995.
Cu privire la solutia pronuntata de Tribunal, relativ la petitul avand ca obiect penalizarile salariale, se sustine ca ele ar fi fost acordate de catre instanta de fond fara luarea in considerare a actului aditional privind indicatorii calitativi si cantitativi, anexa la contractul individual de munca, prin care se prevad atat stimulente, cat si penalizari. Retinerile din salariul reclamantei s-au datorat neindeplinirii planului de activitate stabilit in sarcina sa.
Referitor la acordarea sporului de vechime, recurenta a invocat prevederile contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, prin care s-a negociat de catre partenerii sociali din cadrul SC "A." SRL acordarea unui spor de fidelitate, in functie de vechimea in unitate si nu de vechimea in munca.
In drept, s-au invocat prevederile art. 261, 299-316 C. proc. civ.
Pozitia procesuala a reclamantei-intimate a fost exprimata prin intampinarea depusa la dosar, prin care aceasta a solicitat respingerea recursului, cu motivarea ca in mod corect instanta de fond a facut aplicarea prevederilor H.G. nr. 518/1995, in conditiile in care cuantumul diurnei nu a fost negociat printr-un act aditional, ca art. 45 din contractul colectiv de munca unic la nivel national a stabilit acordarea unor drepturi de diurna pentru salariatii trimisi in delegatie in tara sau in strainatate ce va fi negociat la nivel de grup de unitati, dar al carui cuantum nu poate fi mai mic decat cel stabilit prin actele normative ce se aplica institutiilor publice si ca H.G. nr. 518/1995 reglementeaza cuantumul diurnelor acordate personalului institutiilor publice trimis in strainatate .
Analizand recursul paratei, prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedura efectuate in fata instantei de fond, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 304 ind.1, art. 304 pct. 9 si art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a Curtea constatat urmatoarele:
Intr-adevar, prin Decizia nr. 635936/2006, emisa de patronul societatii recurente, reclamanta G.C.C., ale carei raporturi de munca s-au legat cu parata in temeiul contractul individual de munca nr. 8563/2005, a fost delegata la una din agentiile SC "A." SRL, situata in localitatea Bilbao -Spania, incepand cu data de 01.08.2006, sens in care, pentru suportarea cheltuielilor de cazare si masa, a primit o diurna in cuantumul stabilit prin Regulamentul de acordare a diurnelor pentru personalul detasat in strainatate, respectiv in Anexa 1 a acestui document. Ulterior, in anul 2008, sumele de bani cuvenite cu titlu de diurna reclamantei au fost negociate si consemnate intr-un tabel, ce reprezinta Anexa la contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
Curtea a considerat ca reclamanta nu se poate prevala cu succes de normele HG nr. 518/1995 raportate la cele ale art. 45 din contractul colectiv de munca unic la nivel national, chiar daca acesta din urma statueaza ca: "salariatii unitatilor trimisi in delegatie in tara sau strainatate_ vor beneficia de diurna de deplasare, al carei cuantum se stabileste prin negociere la nivel de ramura, grupuri de unitati sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la institutiile publice".
In mod evident, H.G. nr. 518/1995 nu reprezinta dreptul comun in materie de cuantum al diurnei stabilita pentru institutiile publice. Aceasta intrucat domeniul sau de aplicare este circumscris categoriei de salariati care se deplaseaza in strainatate in scopuri expres si exhaustiv enumerate in continutul art. 1 al actului administrativ.
Este adevarat ca H.G. nr. 518/1995, prin art. 17, "recomanda agentilor economici, altii decat institutiile publice vizate de actul administrativ, precum si fundatiilor, asociatiilor si altora asemenea, sa aplice in mod corespunzator prevederile prezentei hotarari", insa, pe langa caracterul de norma dispozitiva al textului, in lipsa unor dispozitii contrare, criteriile legate de specificul activitatii prestate de salariati in strainatate, la care se refera art. 1 din hotarare, este mentinut si in aceasta ipoteza.
Or, in speta, scopul delegarii reclamantei, respectiv acela de a comercializa bilete de calatorie persoanelor fizice sau juridice care doreau sa calatoreasca in strainatate cu SC "A." SRL, este cu certitudine diferit de actiunile la care se refera art. 1 din H.G. nr.518/1995.
Pentru aceste motive, cum nici partile litigante si nici instantele de judecata nu au identificat vreun act normativ ori administrativ menit sa reglementeze un anumit cuantum al diurnei pentru toate categoriile de salariati ai institutiilor publice, pentru ca aceste norme sa poata fi comparate cu diurna primita de reclamanta, fara obiectii aproximativ 2-3 ani de zile si chiar negociata in cadrul SC "A." SRL, incepand cu anul 2008, pentru a se putea verifica daca aceasta respecta criteriile art. 45 din contractul colectiv de munca unic la nivel national, autoarea actiunii nu poate solicita si obtine vreo diferenta de diurna.
Prin urmare, in privinta solutiei asupra capatului de cerere reprezentand diferenta de diurna, instanta de fond a interpretat si aplicat gresit prevederile H.G. nr. 518/1995, situatie care atrage incidenta art. 304 pct. 9 C. proc. civ. si determina modificarea sentintei recurate.
Cu referire la modalitatea de rezolvare a petitului avand ca obiect restituirea penalizarilor salariale, Curtea a avut in vedere ca art. 164 din Codul muncii interzice angajatorului sa opereze in mod unilateral si indiferent de justificare vreo retinere din salariul angajatului sau, in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege. Or, nerealizarea corespunzatoare a sarcinilor de serviciu nu reprezinta un motiv legitim in baza caruia parata sa-i fi putut retine din salariu reclamantei. Daca ar fi dorit sa-si salarizeze angajatii in mod diferentiat si in functie de realizarile fiecaruia, unitatea ar fi putut opta pentru un sistem de premiere sau bonusare.
In fine, fara a contrazice argumentatiile recurentei, referitoare la forta juridica a contractelor individuale si colective de munca legal incheiate, Curtea a observat ca dreptul reclamantei la sporul de vechime este recunoscut in mod neechivoc de art. 41 lit. d) din contractul colectiv de munca unic la nivel national aplicabil pentru perioada solicitata in actiune, iar, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, "contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior". Prin urmare, sporul de fidelitate recunoscut prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate, care in mod evident este un drept inferior celui de vechime, pentru ca el se conditioneaza de vechimea in munca in cadrul aceluiasi angajator, iar nu de cea totala, nu poate inlocui sporul de vechime in munca, asa cum in mod eronat pretinde recurenta.
Concluzionand asupra motivelor de fapt si de drept expuse, in baza art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 si art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis recursul declarat de parata si a modificat in parte sentinta recurata, in sensul ca a inlaturat obligatia paratei de a plati reclamantei suma de 11314 euro echivalentul in lei la data platii, actualizata, cu titlul de diferenta de diurna, pastrand dispozitiile sentintei cu privire la restituirea retinerilor din salariul reclamantei si acordarea sporului de vechime in munca.
Cheltuielile de judecata au fost acordate partial in recurs, in temeiul art. 274 si urm. C. proc. civ., ca o consecinta a reformarii partiale a sentintei de fond.