Judecata. Deschiderea procedurii insolventei. Nelegala citare a debitorului. Consecinte
C. proc. civ., 85, art. 105 alin. (2), art. 107
Presedintele va amana judecarea pricinii ori de cate ori constata ca partea care lipseste nu a fost citata cu respectarea cerintelor prevazute de lege sub pedeapsa nulitatii. Judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, afara numai daca legea nu dispune altfel.
Actele indeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un functionar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea lor. In cazul nulitatilor prevazute anume de lege, vatamarea se presupune pana la dovada contrarie.
Vatamarea adusa debitoarei este evidenta in conditiile in care, fara legala citare a acesteia, s-a dispus admiterea fata de ea a cererii de deschidere a procedurii de insolventa introdusa de un pretins creditor, vatamarea constand in imposibilitatea de a se apara si in pronuntarea unei hotarari nefavorabile, iar anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor urmatoare in masura in care acestea nu pot avea o existenta de sine statatoare, cum este cazul in speta cu hotararea atacata.
(Decizia civila nr. 266 din 23 februarie 2010, Sectia comerciala, dr. C.B.N.)
Prin sentinta civila nr. 11 din 1 octombrie 2009 pronuntata in dosarul nr. 3578/30/2009 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis a admis cererea formulata de creditorul J.I. si a dispus, in temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii de insolventa fata de debitoarea Societatea Agricola A Topolovatu Mare, cu toate consecintele care rezulta din adoptarea unei asemenea masuri, in calitate de administrator judiciar desemnand S.C.P. I S.P.R.L. Timisoara.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut ca desi cererea introductiva a fost comunicata debitoarei, aceasta nu a formulat contestatie potrivit art. 33 din Legea insolventei. Constatand ca societatea debitoare se afla in incetare de plati si ca creditorul are o creanta certa, lichida si exigibila, dovedita cu copii dupa chitante, notificari, procese-verbale, dispozitii de incasare, certificate de atestare fiscala si contract de imprumut cu garantie imobiliara, de la a carui scadenta au trecut mai mult de 30 zile, tribunalul a admis cererea de chemare in judecata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs debitoarea Societatea Agricola A Topolovatu Mare, solicitand, in principal, casarea ei si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, iar in subsidiar, modificarea hotararii atacate si, in urma rejudecarii litigiului, respingerea ca neintemeiata a cererii de declansare a procedurii insolventei.
Prin decizia civila nr. 266 din 23 februarie 2010 pronuntata in dosarul nr. 3578/30/2009 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul debitoarei si a casat in tot sentinta civila nr. 11 din 1 octombrie 2009 a Tribunalului Timis, trimitand cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
In considerente s-a aratat ca desi prin sentinta recurata judecatorul-sindic a admis cererea formulata de creditorul J.I. si a dispus, in temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolventei fata de debitoarea Societatea Agricola A Topolovatu Mare, cu toate consecintele care rezulta din adoptarea unei asemenea masuri, prima instanta nu a observat ca adresa la care societatea intimata a fost citata atat pentru termenul din 17 septembrie 2009, cat si pentru cel din 1 octombrie 2009, cand a si fost declansata procedura de executare colectiva, a fost una gresita, respectiv loc. Topolovatu Mare, nr. 367, jud. Timis, in loc de Topolovatu Mare, nr. 345, jud. Timis. Acest lucru s-a datorat in primul rand faptului ca reclamantul creditor a indicat eronat sediul persoanei juridice in cuprinsul cererii de chemare in judecata, lucru pe care, de altfel, l-a si recunoscut prin intampinarea formulata in cauza, fiind lipsit de relevanta juridica ca respectiva imprejurare s-a datorat unei simple erori materiale, si nu intentiei de frauda. Pe de alta parte, o anumita culpa o are si tribunalul, intrucat judecatorul-sindic nu a observat faptul ca in cuprinsul contractului de imprumut cu garantie imobiliara autentificat la B.N.P. G.S. din Lugoj sub nr. 1998/19.06.1998, in certificatul de atestare fiscala nr. 3914/20.04.2005 eliberat de Directia Generala a Finantelor Publice Timis, in procesul-verbal de constatare a contraventiilor nr. 0040832/20.04.2005 intocmit de Administratia Finantelor Publice Buzias, in chitantele pentru incasarea de impozite, taxe si contributii nr. 1711302, nr. 1711303, nr. 1711304 si nr. 1711305, in cererea de deschidere a procedurii de lichidare judiciara formulata la 4 ianuarie 2005 de catre Directia Generala a Finantelor Publice Timis si in notificarea nr. 276/26.11.2000 trimisa de creditor este trecuta adresa Topolovatu Mare, nr. 345, jud. Timis si nu cea indicata in cererea introductiva. Aceasta, cu atat mai mult cu cat instanta a solicitat informatii complete despre societatea in cauza Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis, care i-a si raspuns prin adresa nr. C15010/10.12.2009 ca aceasta persoana juridica nu este inregistrata in evidentele sale, si nu judecatoriei care tine registrul de evidenta al societatilor agricole.
Procedand in asemenea mod, judecatorul fondului nu a respectat prevederile art. 85, coroborat cu cele ale art. 107 din Codul de procedura civila, incalcandu-i astfel recurentei dreptul la aparare, ceea ce duce la casarea hotararii atacate, acest motiv fiind prevazut de pct. 5 al art. 304 din acelasi cod, retinut ca incident in cauza de catre Curte, el statuand ca modificarea sau casarea unei hotarari se poate cere in urmatoarele situatii, numai pentru motive de nelegalitate: (_) 5) cand, prin hotararea data, instanta a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. 2. Acest din urma text de lege prevede ca actele indeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un functionar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea lor. In cazul nulitatilor prevazute anume de lege, vatamarea se presupune pana la dovada contrarie. Or, in conformitate cu art. 107 din Codul de procedura civila, presedintele va amana judecarea pricinii ori de cate ori constata ca partea care lipseste nu a fost citata cu respectarea cerintelor prevazute de lege sub pedeapsa nulitatii.
Lucrarile dosarului demonstreaza neindoielnic ca in fata Tribunalului Timis debitoarea Societatea Agricola A Topolovatu Mare nu a fost legal citata, ignorandu-se astfel prevederile art. 85 din Codul de procedura civila, potrivit carora judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, afara numai daca legea nu dispune altfel.
In cauza, vatamarea adusa partii recurente este evidenta in conditiile in care, fara citarea corecta a acesteia in instanta, s-a dispus admiterea fata de ea a cererii de deschidere a procedurii de insolventa introdusa de un pretins creditor, vatamarea constand in imposibilitatea de a se apara si in pronuntarea unei hotarari nefavorabile, iar anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor urmatoare in masura in care acestea nu pot avea o existenta de sine statatoare, cum este cazul in speta cu hotararea atacata. Ca atare, sunt incidente dispozitiile art. 105 alin. 2 si cele ale art. 106 alin. 1 din Codul de procedura civila, indreptarea neregularitatii savarsite cu privire la actele de procedura, in sensul prevederilor art. 106 alin. 2 din acelasi cod, putand fi realizata numai prin refacerea lor de catre judecatorul fondului.
Curtea apreciaza ca adresa nr. 15/11.02.2010 emisa de Oficiul Postal Topolovatu Mare prin care se arata ca citatiile trimise de Tribunalul Timis au fost distribuite prin afisare la sediul Societatii Agricole A Topolovatu Mare la nr. 345, desi pe actele respective este trecut nr. 367, nu este in masura sa acopere viciul de procedura invocat de recurenta, stiut fiind faptul ca art. 100 statueaza ca procesul-verbal incheiat de cel insarcinat cu inmanarea actului de procedura trebuie sa cuprinda: 1) anul, luna si ziua cand a fost incheiat; 2) numele celui care l-a incheiat; 3) functiunea acestuia; 4) numele, prenumele si domiciliul celui caruia i s-a facut comunicarea, cu aratarea numarului, etajului, apartamentului sau camerei, daca cel caruia i s-a facut comunicarea locuieste intr-o cladire cu mai multe etaje sau apartamente sau in hotel si daca actul de procedura a fost inmanat la locuinta sa, ori a fost afisat pe usa acestei locuinte; 5) aratarea instantei de la care porneste actul de procedura si identificarea lui, iar pentru citatii si a termenului de infatisare; 6) aratarea inscrisurilor comunicate; 7) numele si calitatea celui caruia i s-a facut inmanarea sau locul unde s-a facut afisarea; 8) semnatura celui care a incheiat procesul-verbal. Daca cei care urmeaza sa semneze dovada de primire sau procesul-verbal refuza sau nu pot s-o faca, se va face vorbire despre aceasta in cuprinsul procesului-verbal. Aratarile de la punctele 1, 2, 4, 5, 7 si 8 sunt prevazute sub pedeapsa nulitatii, procesul-verbal facand dovada pana la inscrierea in fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a incheiat.
De asemenea, instanta va respinge exceptia de tardivitate a recursului invocata de intimati, motivat de faptul ca si comunicarea sentintei de declansare a procedurii insolventei a fost realizata la data de 4 noiembrie 2009 in aceleasi conditii, respectiv prin afisare la adresa gresita (pe prima comunicare - cea din 22 octombrie 2009 - nefiind trecut nici numele agentului procedural si nici cel al persoanei careia i s-a inmanat actul), ceea ce face ca termenul de 10 zile prevazut de alin. 2 al art. 8 din Legea nr. 85/2006, modificata, sa nu fi inceput sa curga fata de debitoare, simpla imprejurare ca in dosarul nr. 2860/252/2009 al Judecatoriei Lugoj la termenul din 9 decembrie 2009 s-a prezentat dl. R.C. neputand acoperi nelegala comunicare a sentintei recurate, pe de o parte, intrucat o asemenea imprejurare nu este reglementata de legiuitor ca un caz de echipolenta, iar pe de alta parte, nu aceasta persoana a semnat cererea de recurs, cum fara temei sustine intimatul creditor, insusi judecatorul dosarului mentionat aratand faptul ca Societatea Agricola A Topolovatu Mare nu este reprezentata de dl. R.C., cum gresit a fost citata.
Nu in ultimul rand, nu pot fi primite nici sustinerile administratorului judiciar in sensul ca deoarece art. 7 alin. 1 din legea-cadru prevede ca citarea si comunicarea actelor de procedura se efectueaza prin Buletinul procedurilor de insolventa, publicare pe care el a efectuat-o la data de 28 octombrie 2009, s-ar fi acoperit orice viciu de procedura, alin. 9 aratand ca publicarea actelor de procedura in Buletinul procedurilor de insolventa va inlocui, de la data publicarii acestora, citarea, convocarea si notificarea actelor de procedura efectuate individual fata de participantii la proces, acestea fiind prezumate a fi indeplinite la data publicarii, la 29 octombrie 2009 aparand si un anunt intr-un ziar de larga circulatie. Aceasta, motivat de imprejurarea ca alin. (3) al art. 7 statueaza expres ca, prin exceptie de la prevederile alin. 1 se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii.
Fata de cele retinute, in baza art. 312 alin. (2) si (5) din Codul de procedura civila, Curtea a admis recursul formulat de debitoarea Societatea Agricola A Topolovatu Mare, a casat in tot hotararea atacata si a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Timis.