Litigiu comercial evaluabil in bani. Conciliere directa prealabila. Conditii
C. proc. civ., art. 7201 si urm.
Ratiunea concilierii directe este aceea de a simplifica si degreva judecatile in materie comerciala avand ca obiect pretentii de natura baneasca, pretentii ce pot fi solutionate pe cale amiabila si intr-un termen scurt, aceasta ratiune fiind practic realizata si atunci cand incercarea de conciliere a reclamantului cu cealalta parte a avut loc in cadrul unei alte proceduri sau cand procedura concilierii a fost indeplinita dupa introducerea cererii de chemare in judecata, deoarece esential este ca partile prin vointa lor, exprimata neechivoc, sa staruie pentru a rezolva litigiul.
Prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila privind efectuarea concilierii prealabile in litigiile comerciale evaluabile in bani sunt obligatorii, in schimb termenele, conditiile, locul, mijloacele si modalitatile de manifestare a vointei partilor, cat si continutul concret al inscrisurilor sunt recomandate in respectivul articol, incepand cu alin. (2), dar nu reprezinta conditii cerute imperios de lege, astfel ca nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci numai daca partea dovedeste o vatamare.
(Decizia civila nr. 6 din 12 ianuarie 2010, Sectia comerciala, dr. C.B.N.)
Prin sentinta civila nr. 1014/P.I. din 13 octombrie 2009 pronuntata in dosarul nr. 938.1/325/2008 Tribunalul Timis a respins ca inadmisibila actiunea formulata de reclamanta S.C. X S.R.L. Timisoara in contradictoriu cu parata Regia Nationala P, Directia Timis avand ca obiect despagubiri.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut ca prin cererea inregistrata initial pe rolul Judecatoriei Timisoara sub dosar nr. 938/325/2008 societatea reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 179.335 lei cu titlu de despagubiri pentru paguba cauzata de animalele salbatice prin distrugerea recoltelor, in motivare aratand ca in data de 13 august 2007 reprezentantii sai au constatat ca in culturile de porumb s-au inregistrat pagube pricinuite de porcii mistreti, drept pentru care a fost inaintata primariei o adresa, la care s-a facut revenire la 21 si, respectiv, 28 august 2007, ultima fiind indreptata si catre parata pentru a proceda la evaluarea pagubelor cauzate. La 31 august 2007 a fost intocmit de catre reprezentantul administratiei publice locale, al gestionarului fondului de vanatoare si al reclamantei un proces-verbal de constatare a pagubelor produse de vanat culturilor agricole. Desi initial parata a invederat ca despagubirile vor fi acordate numai in baza unei expertize de specialitate, care sa fie intocmita de un expert agreat de ea, in urma adresei din 11 octombrie 2007, prin care reclamanta solicita comunicarea termenului de efectuare a lucrarii de specialitate, intimata a precizat verbal ca societatea va fi despagubita exclusiv in temeiul unei hotarari judecatoresti.
Prin sentinta civila nr. 11830 din 30 septembrie 2008 Judecatoria Timisoara a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Timis - Sectia comerciala, retinand ca sunt incidente dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila, avand in vedere calitatea de comerciant a paratei si prezumtia de comercialitate instituita de art. 4 din Codul comercial, aplicabila si in privinta faptelor ilicite.
Prin sentinta civila nr. 1184/P.I. din 16 decembrie 2008 Tribunalul Timis a admis, la randul sau, exceptia necompetentei materiale, declinand pricina Judecatoriei Timisoara, apreciind ca pentru a fi de competenta sectiei sale comerciale, pe langa criteriul valoric, litigiul trebuie sa aiba natura comerciala. Or, fata de obiectul cauzei, nu se poate retine ca natura sa juridica ar fi una comerciala.
Impotriva sentintei tribunalului a declarat recurs parata, solicitand modificarea hotararii atacate, in sensul respingerii excep?iei de necompeten?a.
Prin decizia civila nr. 441 din 17 martie 2009 Curtea de Apel Timisoara, retinand calitatea de comerciant a paratei, precum si prevederile art. 4 din Codul comercial, a apreciat ca prezenta cauza este una comerciala si, in consecinta, a admis recursul, modificand hotararea primei instante, in sensul respingerii excep?iei de necompeten?a materiala, pricina fiind reinregistrata la tribunal sub dosar nr. 938.1/325/2008.
La termenul din 7 octombrie 2009 prima instan?a a pus in discu?ie excep?ia lipsei procedurii concilierii, retinand ca in spe?a, urmare a admiterii recursului de catre curtea de apel, s-a stabilit, cu caracter irevocabil, ca natura prezentului demers judiciar este una comerciala, nu civila, supusa, deci, jurisdic?iei comerciale a tribunalului. Ca atare, devin incidente prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila, si cum societatea reclamanta nu a facut dovada ini?ierii procedurii de conciliere, iar potrivit art. 109 alin. (2) din acelasi cod sesizarea instantei putea fi facuta numai dupa parcurgerea procedurii reglementata de art. 7211 si urm., actiunea a fost respinsa ca inadmisibila.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta solicitand, in principal, desfiintarea in tot a hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, iar in subsidiar, modificarea ei in tot, in sensul admiterii cererii sale de chemare in judecata ca fiind temeinica si legala, cu cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr. 6 din 12 ianuarie 2010 pronuntata in dosarul nr. 938.2/325/2008 Curtea de Apel Timisoara a admis apelul reclamantei S.C. X S.R.L. si a desfiintat in tot hotararea atacata, trimitand cauza spre rejudecare primei instante - Tribunalul Timis.
Pentru a decide astfel instanta de control judiciar a retinut ca in mod gresit judecatorul fondului a considerat ca in speta actiunea societatii reclamante este inadmisibila intrucat partea nu ar fi respectat procedura de conciliere directa impusa de dispozitiile art. 7201 din Codul de procedura civila, ceea ce constituie un fine de neprimire a cererii de chemare in judecata, raportat la art. 109 alin. (2) din acelasi cod.
Este adevarat ca potrivit primului text de lege, in procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul este obligat sa incerce solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte, iar constatarea tribunalului in sensul ca S.C. X S.R.L. Timisoara nu a anexat actiunii sale introductive acte doveditoare privitoare la rezultatul concilierii este reala, insa in fata instantei de apel reclamanta a prezentat aceste inscrisuri, situatie in care nu se mai poate retine cu temei ca in speta nu s-ar fi urmat procedura prealabila impusa de legiuitor in asemenea litigii. Ratiunea concilierii directe este aceea de a simplifica si degreva judecatile in materie comerciala avand ca obiect pretentii de natura baneasca, pretentii ce pot fi solutionate pe cale amiabila si intr-un termen scurt, aceasta ratiune fiind practic realizata si atunci cand incercarea de conciliere a reclamantului cu cealalta parte a avut loc in cadrul unei alte proceduri sau cand procedura concilierii a fost indeplinita dupa introducerea cererii de chemare in judecata, deoarece esential este ca partile prin vointa lor, exprimata neechivoc, sa staruie pentru a rezolva litigiul. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, in speta, natura comerciala a pricinii a fost stabilita irevocabil abia in urma pronuntarii de catre Curtea de Apel Timisoara a deciziei civile nr. 441 din 17 martie 2009, prin care a fost admis recursul paratei impotriva sentintei civile nr. 1184/P.I. din 16 decembrie 2008 a Tribunalului Timis, instanta care a retinut caracterul civil al litigiului, sentinta de declinare fiind modificata in tot, in sensul respingerii exceptiei de necompetenta materiala a tribunalului.
Instanta de fond in mod eronat a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii (invocata de parata prin notele de sedinta depuse la data de 1 septembrie 2008) si a respins actiunea pentru neefectuarea procedurii prealabile a concilierii directe prevazuta de art. 7201 din Codul de procedura civila.
Astfel, prin notificarea nr. 210/02.04.2009 trimisa intimatei prin intermediul Biroului Executorului Judecatoresc M.S.R. & M.A.I. reclamanta, invocand art. 7201 din Codul de procedura civila, a notificat-o pe parata ca la data de 22 aprilie 2009 sa se prezinte la adresa din Timisoara, Str. I, nr. 6, ap. 1, orele 1500, pentru a determina termenul si modalitatea de plata a sumei de 179.335 lei privind paguba suferita de societate, la data mentionata din partea intimatei prezentandu-se consilierul juridic, care a declarat ca institutia pe care o reprezinta este de acord doar cu plata sumei de 8.293,73 lei, stabilita prin expertiza extrajudiciara intocmita de dl. P.P. sau cu despagubirea reclamantei in natura cu porumb, in cantitatea specificata in lucrarea expertului agricol, intocmindu-se in acest sens un proces-verbal depus in copie la dosar.
Intr-adevar, notificarea nr. 210/02.04.2009 nu indeplineste toate conditiile prevazute de art. 7201 din Codul de procedura civila, lipsind, spre exemplu, dovada concreta de comunicare a inscrisului (scrisoarea recomandata cu confirmare de primire, telegrama, telexul, faxul sau orice alt mijloc de comunicare care asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia), pentru a se putea stabili daca data fixata pentru conciliere a fost sau nu ulterioara celor 15 zile de la primirea actelor comunicate potrivit alin. 2 al acestui text de lege. Insa, nerespectarea unora din prevederile art. 7201 nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai daca partea dovedeste o vatamare. Daca demersul reclamantei ar fi ramas fara rezultat sau parata ar fi invocat si dovedit o vatamare, s-ar fi putut pune problema neindeplinirii procedurii prealabile. Dar parata nu numai ca nu invoca vatamarea, dar nici nu sustine neefectuarea concilierii prealabile pentru a paraliza actiunea reclamantei, prin intampinarea depusa la apel aratand doar ca aceasta poate fi luata in considerare, in opinia sa, numai in cazul introducerii unei noi cereri de chemare in judecata, aparare ce nu poate fi primita.
Avand in vedere demersurile ambelor parti, precum si adresele emise de acestea, incepand cu data de 9 august 2007, cand a fost intocmit procesul-verbal nr. 2304/2007 prin care s-a stabilit, de comun acord, ca suprafata de 33 ha. cultivata de apelanta cu porumb a suferit anumite pagube cauzate de animalele salbatice, cultura aflandu-se in stare de vegetatie, stadiul final al daunelor urmand sa fie determinat de un expert agricol autorizat, ar fi excesiv de rigida o interpretare in sensul ca in prezentul litigiu nu s-ar fi realizat incercarea de conciliere prevazuta de art. 7201 din Codul de procedura civila pentru a se putea promova actiunea in fata instantelor judecatoresti. Aceasta, si in considerarea faptului ca prevederile textului mentionat privind efectuarea concilierii prealabile in litigiile comerciale evaluabile in bani sunt obligatorii, in schimb termenele, conditiile, locul, mijloacele si modalitatile de manifestare a vointei partilor, cat si continutul concret al inscrisurilor sunt recomandate in respectivul articol, incepand cu alin. (2), dar nu reprezinta conditii cerute imperios de lege, astfel ca nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci numai daca partea dovedeste o vatamare, dovada care in speta nu s-a facut.
Fata de cele retinute, intrucat tribunalul in mod gresit a judecat cererea reclamantei pe cale de exceptie, fara a intra in cercetarea fondului, in temeiul art. 297 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea a admis apelul acesteia si, ca atare, a desfiintat hotararea atacata si a trimis cauza spre rejudecare primei instante, urmand ca la rejudecarea pricinii judecatorul fondului sa analizeze si celelalte sustineri ale partilor.