Adunarea generala a actionarilor. Modificarea actului constitutiv. Nerespectarea obligatiei de informare a actionarilor. Consecinte
Legea nr. 31/1990, republicata, art. 117 alin. (7), art. 153/22
Procedura organizarii adunarii generale, obiectul dezbaterilor si exercitarea dreptului de vot trebuie sa se fundamenteze pe indeplinirea obligatiei de informare cu privire la obiectul adunarii, lipsa convocarii sau chiar convocarea nelegala, nementionarea in convocator a ordinii de zi ori a textului integral al propunerii de modificare a actului constitutiv sau expunerea lacunara a problemelor ce fac obiectul deliberarii fiind neregularitati ce au aptitudinea de a genera nulitatea hotararii adoptate.
Informarea necorespunzatoare asupra chestiunilor supuse deliberarii si convocarea defectuoasa a asociatilor/actionarilor nu permite identificarea motivului determinant si a obiectivului urmarit la adoptarea deciziei sociale. Nevalabilitatea cauzei, atunci cand aceasta lipseste datorita absentei scopului imediat ori atunci cand ea este ilicita sau imorala, atrage sanctiunea nulitatii.
(Decizia civila nr. 28 din 9 februarie 2010, Sectia comerciala, dr. C.B.N.)
Prin sentinta comerciala nr. 65 din 20 octombrie 2009 pronuntata in dosarul nr. 2001/108/2009 Tribunalul Arad a respins actiunea comerciala formulata de reclamanta A.V.A.S. Bucuresti impotriva paratei S.C. C S.A. Arad, fara cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta solicitand, in temeiul art. 296 din Codul de procedura civila, schimbarea in tot a hotararii atacate, in sensul admiterii cererii sale de chemare in judecata si anularea hotararii adunarii generale extraordinare a actionarilor paratei intimate S.C. C S.A. Arad.
Prin decizia civila nr. 28 din 9 februarie 2010 pronuntata in dosarul nr. 2001/108/2009 Curtea de Apel Timisoara a admis apelul reclamantei si a schimbat in tot hotararea tribunalului, in sensul ca a admis cererea de chemare in judecata dispunand anularea Hotararii nr. 1 din 10 aprilie 2009 a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor paratei intimate S.C. C S.A. Arad.
Pentru a hotari astfel instanta de control judiciar a retinut ca prin actiunea introductiva institutia reclamanta a solicitat anularea Hotararii nr. 1 din 10 aprilie 2009 a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor paratei S.C. C S.A. Arad intrucat, pe de o parte, actul de convocare nu a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, ci transmis prin posta, iar pe de alta parte, pe motiv ca au fost incalcate prevederile art. 117 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile ulterioare, referitoare la obligativitatea cuprinderii in convocator a textului integral al propunerilor de modificare a actului constitutiv.
Daca in ceea ce priveste primul motiv de anulare tribunalul in mod judicios a retinut ca parata a respectat cerintele legale avand in vedere ca actiunile sale sunt nominative, convocatorul neimpunandu-se a fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, alin. 4 al art. 117 permitand si convocarea numai prin scrisoare recomandata, datorita faptului ca in cazul societatilor care au emis doar actiuni nominative toti actionarii sunt cunoscuti si pot fi identificati de catre consiliul de administratie, respectiv de directorat, ceea ce permite o comunicare directa intre ei si societate, in acest fel putandu-se evita situatiile in care actionarii nu iau cunostinta de existenta convocarii pentru ca nu au stiut ca s-a publicat convocarea in Monitorul Oficial si/sau in ziarul local, Curtea apreciaza ca cea de-a doua critica era intemeiata si in mod gresit ea nu a fost primita.
Astfel, prin unicul punct al ordinii de zi a adunarii generale extraordinare, care a fost adoptat cu unanimitate de voturi de catre actionarii prezenti, s-a hotarat ca operatiunile de gajare, vanzare a unuia sau a mai multor active ale societatii ori de divizare a societatii sa se efectueze, in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare, si doar cu aprobarea unui reprezentant al actionarului majoritar al S.C. C S.A. Arad, acest actionar fiind S.C. E S.A. (cu 67,92% din capitalul social).
Prin conditia impusa ca gajarea sau vanzarea activelor societatii ori divizarea acesteia sa se realizeze "doar cu aprobarea unui reprezentant al actionarului majoritar" este fara putinta de tagada ca s-a modificat actul constituit al societatii intimate, act care nu reglementeaza nimic in legatura cu aceste operatiuni, astfel ca, potrivit art. 24, el se completeaza in toate prevederile sale cu specificatiile Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificarile ulterioare. Or, Legea societatilor comerciale, la art. 15322 statueaza urmatoarele: consiliul de administratie, respectiv directoratul, va putea sa incheie acte juridice in numele si in contul societatii, prin care sa dobandeasca bunuri pentru aceasta sau sa instraineze, sa inchirieze, sa schimbe ori sa constituie in garantie bunuri aflate in patrimoniul societatii, a caror valoare depaseste jumatate din valoarea contabila a activelor societatii la data incheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunarii generale a actionarilor, data in conditiile art. 115, cel din urma text stipuland care sunt cerintele de valabilitate ale adoptarii hotararilor adunarii generale extraordinare.
Pentru validitatea deliberarilor adunarii generale extraordinare este necesara la prima convocare prezenta actionarilor detinand cel putin o patrime din numarul total de drepturi de vot, iar la convocarile urmatoare, prezenta actionarilor reprezentand cel putin o cincime din numarul total de drepturi de vot. Hotararile sunt luate cu majoritatea voturilor detinute de actionarii prezenti sau reprezentati. Decizia de modificare a obiectului principal de activitate al societatii, de reducere sau majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune, divizare sau de dizolvare a societatii se ia cu o majoritate de cel putin doua treimi din drepturile de vot detinute de actionarii prezenti sau reprezentati, in actul constitutiv putandu-se stipula cerinte de cvorum si de majoritate mai mari.
Din cele expuse rezulta cu puterea evidentei ca prin adaugarea conditiei obligatorii ca gajarea sau vanzarea de active ori divizarea societatii sa se poata realiza numai cu aprobarea unui reprezentant al actionarului majoritar, desi ipotetic, pana la adoptarea hotararii contestate, asemenea operatiuni s-ar fi putut face si fara acordul acestui actionar, daca, spre exemplu, el nu s-ar fi prezentat nici la prima si nici la a doua convocare, hotararea in cauza putand fi adoptata valid doar prin votul favorabil al majoritatii actionarilor minoritari prezenti sau reprezentati, respectiv cu votul unei majoritati de cel putin doua treimi din drepturile de vot in cazul divizarii, in realitate s-au modificat prevederile actului constitutiv al S.C. C S.A. Arad, imprejurare care atrage incidenta alin. 7 al art. 117 din lege, potrivit caruia, cand pe ordinea de zi figureaza propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va trebui sa cuprinda textul integral al propunerilor. Or, in convocatorul nr. 466/04.03.2009 consiliul de administratie al intimatei nu a inserat textul integral al propunerii de modificare, ceea ce determina nulitatea hotararii astfel adoptata, aceasta critica invocata de reclamanta intrand sub incidenta notiunii de ordine publica societara. Este adevarat ca actul de convocare la pct. 1 al A.G.E.A. prevede urmatoarele: "aprobarea, conform dispozitiilor legale in vigoare, a gajarii, vanzarii unora sau mai multor active ale societatii sau divizarea societatii, aceste operatiuni urmand a se efectua cu aprobarea unui reprezentant al actionarului majoritar", dar in cuprinsul hotararii a carei anulare se cere apare in plus particula "doar", care introduce o conditie absolut necesara pentru adoptarea valabila a hotararii de realizare a acestor operatiuni juridice, ceea ce modifica substantial textul din convocator. De altfel, prin chiar intampinarea formulata in cauza, intimata recunoaste implicit ca hotararea din 10 aprilie 2009 a fost adoptata tocmai datorita caracterului permisiv al art. 15322 din Legea societatilor comerciale.
Procedura organizarii adunarii generale, obiectul dezbaterilor si exercitarea dreptului de vot trebuie sa se fundamenteze pe indeplinirea obligatiei de informare cu privire la obiectul adunarii, lipsa convocarii sau chiar convocarea nelegala, nementionarea in convocator a ordinii de zi ori a textului integral al propunerii de modificare a actului constitutiv sau expunerea lacunara a problemelor ce fac obiectul deliberarii fiind neregularitati ce au aptitudinea de a genera nulitatea deciziei sociale.
Obligatia de informare a asociatilor din partea societatii cu privire la data si ordinea de zi a adunarii generale, precum si modul si durata minima a timpului scurs intre momentul convocarii si cel al tinerii sedintei au fost instituite de legiuitor in vederea protejarii consimtamantului asociatilor si acordarii posibilitatii acestora de a-si exercita votul in deplina cunostinta de cauza. Obligatia de informare a fost statuata tocmai in scopul de a asigura adoptarea unei decizii sociale care sa se fundamenteze pe o cauza licita si sa permita identificarea obiectivului urmarit. Vointa sociala se formeaza in organul de deliberare care este adunarea generala a asociatilor/actionarilor, ca organ colectiv alcatuit din totalitatea asociatilor/actionarilor societatii. Pentru a asigura realizarea rolului pe care organele societatii il au in viata acesteia, Legea nr. 31/1990 a stabilit anumite formalitati privitoare la procedura convocarii, formarea corecta a vointei sociale fiind indiscutabil legata de respectarea principiilor care guverneaza procedura informarii.
Informarea corespunzatoare a asociatilor/actionarilor asupra datei adunarii si asupra ordinii de zi propuse permite reperarea scopului convocarii organului deliberativ, a motivului determinant al acestei convocari. Ca organ de deliberare, adunarea generala decide atat asupra problemelor obisnuite din viata societatii, cat si asupra problemelor ce vizeaza elemente fundamentale ale existentei acesteia, decizia sociala trebuind sa respecte cerintele valabilitatii cauzei din perspectiva prevederilor art. 948 pct. 4 din Codul civil. Or, informarea necorespunzatoare asupra chestiunilor supuse deliberarii si convocarea defectuoasa a asociatilor/actionarilor nu permite identificarea motivului determinant si a obiectivului urmarit la adoptarea deciziei sociale. Nevalabilitatea cauzei, atunci cand aceasta lipseste datorita absentei scopului imediat, ori atunci cand ea este ilicita sau imorala, atrage sanctiunea nulitatii.
Nerespectarea obligatiei de informare este in masura sa afecteze acea componenta a cauzei care vizeaza concordanta acestui element cu legea si ordinea publica societara. Formalitatile instituite pentru convocare si care urmaresc asigurarea formarii corecte a vointei sociale, vizeaza nu numai ocrotirea directa a interesului privat al asociatilor/actionarilor, ci si ocrotirea intereselor tertilor care au intrat sau pot intra in raporturi juridice cu entitatea in cadrul careia functioneaza organul deliberativ, si care astfel sunt protejati de actele acestui organ, contrare legii, ce ar putea pune in pericol securitatea, siguranta si stabilitatea raporturilor juridice si mediul de afaceri. De aceea Curtea apreciaza ca cererea institutiei reclamante este intemeiata in conditiile in care acesta nu a fost convocata in mod legal de societatea parata la sedinta Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor din 10 aprilie 2009.
