Raspundere civila delictuala. Neexecutarea obligatiei de plata a unei sume de bani dispusa printr-o hotarare irevocabila. Consecinte
C. civ., art. 998-999
C. proc. civ., art. 3711, art. 404 alin. (2)
Orice fapta care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa.
Raspunderea civila delictuala pentru intarzierea executarii unei hotarari judecatoresti a fost expres prevazuta de legiuitorul roman in alin. 2 al art. 404 din Codul de procedura civila, care statueaza ca in cazul respingerii contestatiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despagubiri pentru pagubele cauzate prin intarzierea executarii.
Consecinta validarii popririi este operarea unei cesiuni de creanta, tertul poprit devenind, prin efectul validarii, debitor al creditorului popritor. Sentinta de validare, prin ea insasi, constituie un titlu impotriva tertului poprit, in sensul ca in cazul in care acesta nu s-a conformat, in mod nejustificat, hotararii de validare, creditorul poate urmari, in baza acelei hotarari, direct pe tertul poprit, fara a mai fi necesar un alt proces contra lui.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 196 din 8 decembrie 2009
Prin sentinta civila nr. 411/P.I. din 7 aprilie 2009 pronuntata in dosarul nr. 3401/30/2008 Tribunalul Timis a respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant al societatii reclamante ca neintemeiata, respingand, totodata, si cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. M S.R.L. Bucuresti, prin administrator judiciar Expert C S.P.R.L. Bucuresti, impotriva paratei M Bank S.A. - Sucursala Timisoara avand ca obiect pretentii.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta S.C. M S.R.L. Bucuresti, prin administrator judiciar, solicitand modificarea in tot a hotararii atacate, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata si obligarea paratei intimate la plata sumei de de 882.743,24 lei, reprezentand plata partiala a facturii nr. 6033/05.05.2005, adica acoperirea prejudiciului suferit de societate pentru intarzierea abuziva a executarii silite a deciziei civile nr. 92/R din 25 martie 2009 a Tribunalului Timis, prejudiciu determinat prin aplicarea penalitartilor de 1,35% pe zi de intarziere calculate asupra debitului specificat in hotararea judecatoreasca mentionata pe perioada suspendarii (3 mai 2005-29 iunie 2005), cu cheltuieli de judecata in ambele instante.
Prin decizia civila nr. 196 din 8 decembrie 2009 pronuntata in dosarul nr. 3401/30/2008 Curtea de Apel Timisoara a admis apelul reclamantei si a dispus schimbarea in tot hotararii atacate, in sensul ca admis cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. M S.R.L. Bucuresti, prin administrator judiciar, impotriva paratei intimate M Bank S.A. - Sucursala Timisoara si a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 882.743,24 lei cu titlu de despagubiri, precum si 5.000 lei cheltuieli de judecata partiale din prima instanta.
Pentru a hotari in acest sens instanta de control judiciar a retinut ca prin actiunea introductiva, ulterior precizata, societatea apelanta, prin administrator judiciar, a solicitat obligarea intimatei M Bank S.A. - Sucursala Timisoara la plata partiala a facturii nr. 6033/05.09.2005, reprezentand penalitati datorate catre un furnizor extern, calculate pentru perioada in care banca parata a beneficiat de suspendarea executarii deciziei civile nr. 92/R din 25 martie 2005 a Tribunalului Timis, respectiv 3 mai 2005-29 iunie 2005, sustinand ca prin suspendarea obtinuta aceasta i-a cauzat un prejudiciu in cuantum de 882.743,24 lei.
Intr-adevar, ca urmare a admiterii recursului declarat de S.C. M S.R.L. Bucuresti impotriva sentintei civile nr. 9691 din 1 noiembrie 2004 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 12156/2004, tribunalul a casat hotararea atacata si, in urma rejudecarii cauzei, a admis cererea de validare a popririi fata de tertul poprit Banca de Credit si Dezvoltare R (actuala M Bank S.A.) pana la concurenta sumei totale de 332.356 U.S.D. sau echivalentul in lei la data popririi, plus 25.012,35 lei, reprezentand creanta datorata, inclusiv cheltuielile de judecata in executare.
Ulterior pronuntarii acestei hotarari irevocabile, intimata a promovat mai multe actiuni in instanta impotriva societatii apelante, prin incheierea nr. 7 data in camera de consiliu din 3 mai 2005 in dosarul nr. 4647/2005 Tribunalul Timis dispunand suspendarea provizorie a executarii silite a deciziei civile susmentionate pana la solutionarea cererii de suspendare formulata in cadrul contestatiei in anulare, cale extraordinara de atac ce a fost respinsa irevocabil prin decizia civila nr. 198/R din 29 iunie 2005 pronuntata in dosarul nr. 4675/COM/2005 al aceleiasi instante.
Este de necontestat faptul ca in intervalul cuprins intre data suspendarii executarii deciziei de validare a popririi si data respingerii contestatiei in anulare formulata de parata intimata, reclamanta apelanta a fost in imposibilitate de a duce la executare silita cele statuate irevocabil de catre instanta de judecata, respectiv de a-si recupera creanta de 332.356 U.S.D., precum si suma de 25.012,35 lei. De asemenea, in pofida dispozitilor lipsite de echivoc ale art. 3711 din Codul de procedura civila, care statueaza ca obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu se aduce la indeplinire de bunavoie si doar in cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita, potrivit dispozitiilor prezentei carti, daca legea nu prevede altfel; executarea silita are loc in oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobanzilor, penalitatilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare, banca parata nu a dat curs celor dispuse de tribunal prin decizia civila nr. 92/R din 25 martie 2005 a doua zi dupa pronuntarea acestei hotarari judecatoresti. In aceasta situatie, apelanta a fost nevoita sa demareze in dosarul nr. 37/2005 executarea silita a creantei detinute, prin intermediul Biroului Executorului Judecatoresc M.G. din Timisoara, executare ce s-a finalizat, dupa cum insasi intimata o arata prin notele de sedinta depuse la termenul din 3 noiembrie 2009, astfel: a) la data de 16 august 2005 s-a virat din contul tertului poprit, deschis la B.N.R., in contul indicat de executor suma de 1.160.504,93 lei, reprezentand obligatiile stabilite in titlul executoriu, impreuna cu toate cheltuielile de executare; b) la data de 15 noiembrie 2005 s-a virat din acelasi cont suma de 48.877,17 lei, reprezentand actualizarea titlului executor cu rata inflatiei, impreuna cu toate celelalte cheltuieli de executare. Ca atare, apararile intimatei in sensul ca societatea reclamanta ar fi incasat integral creanta stabilita prin titlul executoriu, inainte de 5 septembrie 2005, data de la care calculeaza pretinsul prejudiciu, sunt neintemeiate, despagubirile apelantei fiind calculate pentru o perioada anterioara (3 mai 2005-29 iunie 2005).
Paguba pe care S.C. M S.R.L. Bucuresti o reclama si a carei acoperire o solicita a fost generata tocmai datorita faptului ca parata nu a respectat prevederile legale in vigoare si dispozitiile statuate in cuprinsul unei hotarari judecatoresti pronuntate de o instanta romana. Or, prin Hotararea din 24 martie 2005 in Cauza Sandor impotriva Romaniei, proces in care s-a pus problema respectarii dreptului reclamantei la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea de la Strasboug a statuat ca executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte integranta din "proces", in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie. Dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul unei parti [Immobiliare Saffi impotriva Italiei (M.C.), Cererea nr. 22.774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V]. In speta dedusa judecatii, cu toate ca reclamanta a obtinut o hotarare judecatoreasca definitiva prin care autoritatile administrative au fost obligate la o actiune specifica, aceasta nu este nici acum executata din cauza refuzului debitorului de a respecta aceasta hotarare. Mai recent, prin Hotararea din 11 noiembrie 2007 in Cauza Constantin Oprea impotriva Romaniei, statul roman a fost din nou condamnat de catre instanta europeana, tot pentru incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie, retinandu-se in sarcina sa faptul ca autoritatile nationale nu au oferit asistenta de o maniera adecvata reclamantului in demersurile sale pentru obtinerea executarii unei hotarari judecatoresti a Curtii de Apel Timisoara.
In conformitate cu principiile consacrate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cele dispuse in mod irevocabil de instantele nationale trebuie aduse la indeplinire intr-un termen rezonabil, Curtea statuand in mod constant ca dreptul la justitie garantat de art. 6 protejeaza in egala masura si punerea in executare a hotararilor judecatoresti definitive si obligatorii, care, intr-un stat care respecta preeminenta dreptului, nu pot ramane fara efect in defavoarea uneia din parti. Prin urmare, executarea unei hotarari judecatoresti nu poate fi impiedicata, anulata sau amanata pe o perioada lunga de timp (a se vedea Hotararile Burdov impotriva Rusiei, Cererea nr. 59498/00, alin. 34, din 7 mai 2002; Immobiliare Saffi impotriva Italiei susmentionat, alin. 63 si 66, si Hornsby impotriva Greciei din 19 martie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-II, pag. 510 - 511, alin. 40), fiind responsabilitatea fiecarui Stat contractant sa-si creeze un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a asigura respectarea obligatiilor pozitive care ii revin avand in vedere indatoririle autoritatilor sale, in calitate de depozitare ale fortei publice in materie de executare. Sarcina Curtii Europene este numai aceea de a examina daca, in speta, masurile luate de autoritatile romanesti au fost adecvate si suficiente (a se vedea, mutatis mutandis, Hotararea in Cauza Ignaccolo-Zenide impotriva Romaniei, alin. 108, Cererea nr. 31679/96, 2000-I). De aceea, prin Hotararea din 17 iunie 2003 (cauza Ruianu impotriva Romaniei) Curtea a retinut ca intrucat autoritatile romane nu au luat masurile necesare in scopul executarii unei hotarari judecatoresti definitive si executorii, acestea au lasat prevederile art. 6 alin. 1 din Conventie fara efect, si a constatat ca si in aceasta cauza a avut loc o incalcare a articolului amintit.
Prejudiciul a carui acoperire a solicitat-o apelanta este cauzat de faptul ca in temeiul contractului incheiat cu societatea cipriota S Ltd. inca din 1 decembrie 2001 si a actului aditional din 3 mai 2005, in situatia in care pana la data de 31 mai 2005 reclamanta nu reusea sa diminueze creditul furnizor pana la limita sumei de 250.000 euro ori nu era in masura sa-si achite facturile neplatite pana la data mentionata sau la scadenta, aceasta era obligata sa plateasca partenerului extern, cu titlu de despagubiri, penalitati de 1,35% pe zi de intarziere aplicate la suma restanta, cuantumul penalitatilor putand depasi suma facturata. Dat fiind faptul ca societatea reclamanta, ca urmare a neexecutarii benevole, in conditiile art. 3711 din Codul de procedura civila, de catre parata intimata a celor dispuse irevocabil prin decizia civila nr. 92/R din 25 martie 2005 a Tribunalului Timis si a imposibilitatii executarii silite a creantei detinute in perioada cuprinsa intre data suspendarii executarii deciziei de validare a popririi si data respingerii contestatiei in anulare, a fost in imposibilitate de a-si respecta propriile angajamente contractuale legal asumate fata de partenerul strain (caracterul pro causa al acestor acte nefiind dovedit in niciun fel de catre banca), cocontractantul, la data de 5 septembrie 2005, i-a emis factura nr. 6033/2005 pentru valoarea de 300.000 euro cu tiltu de "penalitate conform 1 dec. (partiala), contract 2001", suma care, potrivit extrasului de cont eliberat de banca emitenta a ordinului de plata extern si factura avand aplicata mentiunea "platit" de catre Banca U S.A. - Sucursala Bucuresti, a fost achitata integral la 30 septembrie 2005, afirmatiile paratei referitoare la neplata acestor penalitati contractuale catre partenerul strain nefiind sustinute de vreo proba.
In aceasta situatie, este evident faptul ca datorita culpei bancii intimate, care nu a respectat dispozitiile legii si cele ale unei hotarari judecatoresti irevocabile, apelanta a suferit un prejudiciu patrimonial, adica un rezultat negativ ca urmare a faptei ei ilicite, fiindu-i incalcat un drept subiectiv, nu doar un simplu interes (cu toate ca si acesta da drept la reparatiune, in anumite conditii), paguba indeplinind toate conditiile cerute de lege pentru a putea solicita acoperirea ei, si anume: 1) este certa, atat in privinta existentei, cat si in privinta posibilitatii de evaluare - lucru care rezulta fara putinta de tagada nu numai din incrisurile la care s-a facut referire mai sus, ci si din continutul raportului de expertiza contabila efectuat in prima instanta de dl. expert I.D., care a concluzionat ca cuantumul penalitatilor de 1,35% pe zi de intarziere calculate asupra debitului retinut prin decizia civila nr. 92/R din 25 martie 2005 a Tribunalului Timis pentru perioada 3 mai 2005-29 iunie 2005 este de 260.235,03 U.S.D., adica 882.743,24 lei; desi suma platita de apelanta partenerului comercial cipriot a fost mai mare, respectiv 300.000 U.S.D., este evident ca aceasta nu are dreptul sa-i impute intimatei intreaga suma achitata cu titlu de despagubiri, ci doar proportional cu creanta detinuta in temeiul titlului executoriu obtinut, si la care avea dreptul inca din data de 26 martie 2005; 2) paguba nu a fost reparata, ceea ce impune in sarcina paratei obligatia acoperirii prejudiciului cauzat.
In materie de raspundere civila delictuala functioneaza doua principii general recunoscute: a) autorul pagubei este obligat sa acopere nu numai prejudiciul efectiv, ci si beneficiul nerealizat, el raspunzand atat pentru prejudiciile previzibile, cat si pentru cele neprevizibile, gravitatea vinovatiei neconstituind un criteriu pentru stabilirea cuantumului despagubirii; altfel spus, autorul pagubei este obligat sa acopere integral prejudiciul, chiar si pentru cea mai usoara culpa; b) in principiu, repararea prejudiciilor trebuie sa se faca in natura si doar in cazul in care acest lucru nu este posibil legiuitorul impune ca repararea sa se faca prin echivalent.
Prin fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale, se intelege orice fapta prin care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand unei persoane, in aprecierea caracterului ilicit al faptei urmand a fi avute in vedere nu numai normele juridice, ci, deopotriva, si normele de convietuire sociala in masura in care acestea reprezinta o continuare a prevederilor legale si contureaza insusi continutul, limitele si modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
Chiar daca este de la sine inteles ca orice fapta comisiva care intruneste conditiile ilicitului constituie o fapta ilicita, este fapta ilicita si omisiunea, inactiunea ilicita, care reprezinta neindeplinirea unei activitati ori neluarea unei masuri, atunci cand aceasta activitate sau masura trebuia, potrivit legii, sa fie intreprinsa de o anumita persoana, cum este cazul nerespectarii de catre intimata parata a celor dispuse printr-o hotarare judecatoreasca executorie si, prin aceasta, cauzarea unor prejudicii patrimoniale societatii reclamante. Altfel spus, inactiune constituie fapta ilicita ori de cate ori norma legala obliga o anumita persoana sa actioneze intr-un anumit mod, cerinta legala care nu a fost respectata, aceasta inactiune reprezentand, in fapt, "o actiune" impotriva legii, de natura a angaja raspunderea patrimoniala a autorului sau.
De asemenea, raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu este de netagaduit in conditiile in care in urma neachitarii sumelor prevazute in decizia civila nr. 92/R din 25 martie 2005 la momentul la care legea impunea aceasta, reclamantei i-a fost cauzata o paguba certa de 260.235,03 U.S.D., echivalentul a 882.743,24 lei la cursul B.N.R. din data de 23 februarie 2009, inactiunea bancii fiind cea care a provocat acest prejudiciu. Tocmai de aceea, afirmatiile intimatei din cuprinsul primelor note de sedinta potrivit carora nu ar exista nicio legatura de cauzalitate intre pretinsa fapta si prejudiciul reclamat, intrucat stabilirea, asumarea si, eventual, plata unor penalitati de intarziere la acest nivel extrem de ridicat, reprezinta exclusiv manifestarea liberei vointe in gestionarea afacerilor comerciale de catre fostul administrator statutar al S.C. M S.R.L. Bucuresti, nu pot fi retinute de catre Curte. De altfel, acesta a fost si sensul avut in vedere de legiuitor atunci cand prin art. 998 si 999 Cod civil a statuat ca orice fapta care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa.
Avand in vedere ca parata este o societate bancara, trebuie avut in vedere ca potrivit art. 35 din Decretul nr. 31/1954, actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice insasi, faptele licite sau ilicite savarsite de organele sale obligand insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor. Din aceasta norma se poate conchide ca raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridice va fi angajata ori de cate ori organele acesteia, cu prilejul exercitarii functiei ce le revin, vor fi savarsit o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, cum este cazul in speta.
Raspunderea civila delictuala pentru intarzierea executarii unei hotarari judecatoresti a fost expres prevazuta de legiuitorul roman in alin. 2 al art. 404 din Codul de procedura civila, care statueaza ca in cazul respingerii contestatiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despagubiri pentru pagubele cauzate prin intarzierea executarii, iar cand contestatia a fost exercitata cu rea-credinta, el va fi obligat si la plata unei amenzi de la 50 lei la 700 lei. Din acest motiv apararile intimatei in sensul ca actualizarea titlului executor reprezinta unica posibilitate a creditorului de acoperire a prejudiciului derivat dintr-o executare cu intarziere a unei obligatii (aceasta actualizare avand loc, in temeiul dispozitiilor art. 3712 alin. 3 din acelasi cod, prin procesul-verbal din 10 octombrie 2005, executorul judecatoresc stabilind ca suma aferenta actualizarii deciziei de validare a popririi este de 48.877,17 lei, care a fost integral achitata de banca), prin prezenta cerere de chemare in judecata reclamanta urmarind repararea unui prejudiciu a doua oara, nu pot fi primite, partea facand confuzie intre actualizarea debitului, operatiune juridica ce poate fi realizata atat pe calea procedurii reglementate de art. 3721 din Codul de procedura civila, cat si pe calea unei actiuni separate, adresata instantei competente, si repararea pagubei cauzata prin executarea de bunavoie, dar cu intarziere a obligatiei stabilita printr-o hotarare judecatoreasca executorie, sau prin intarzierea in executarea silita a titlului, fie prin formularea unei contestatii la executare in conditiile art. 399 si urmat. din acelasi cod, fie prin promovarea unei cai extraordinare de atac (cum este si contestatia in anulare), concomitent cu obtinerea unei suspendari provizorii a executarii hotararii ce constituie titlu executoriu ori a unei suspendari data in temeiul art. 403 alin. 1 sau a art. 3191 din cod. Chiar daca initial, tribunalul, ca instanta competenta sa solutioneze contestatia in anulare promovata de intimata M Bank S.A., a admis cererea de suspendare provizorie a executarii hotararii a carei anulare contestatoarea o solicita, in mod gresit prima instanta a apreciat ca cererea paratei, intrucat nu s-a intemeiat pe o eroare de apreciere, interesul sau legitim fiind recunoscut prin admiterea acesteia, ipoteza ce exclude, prin ea insasi, exercitarea cu rea-credinta a dreptului procesual, determina ca actiunea reclamantei sa nu fie intemeiata, raportat la prevederile art. 723 din Codul de procedura civila. Aceasta, motivat de faptul ca judecatorul fondului, pe de o parte, nu a tinut seama de temeiul juridic invocat de reclamanta, respectiv art. 998-999 Cod civil, art. 3191 Cod procedura civila, raportat la art. 403 alin. 3 si 4 si art. 404 alin. 2 din acelasi cod, iar pe de alta parte, nu a avut in vedere faptul ca, in cele din urma, contestatia in anulare a fost respinsa de instanta, astfel ca, si in situatia suspendarii provizorii a executarii hotararii atacate pe aceasta cale extraordinara, partea in culpa trebuie sa suporte eventualele prejudicii cauzate creditorului.
Desi este adevarat ca prin contractul din 22 februarie 2008 reclamanta apelanta a cesionat creantele pe care le avea impotriva M Bank S.A. potrivit deciziei civile nr. 92/R din 25 martie 2005 a Tribunalului Timis catre cesionarul S.C. R S.R.L. Bucuresti, iar in conformitate cu art. 2 alin. 2 din acest contract, creanta trece din patrimoniul cedentului in patrimoniul cesionarului, cu toate drepturile si accesoriile (garantiile) pe care i le confera aceasta cedentului la momentul semnarii conventiei, cesiunea fiind notificata debitorului cedat la data de 26 februarie 2008, nu pot fi primite apararile intimatei referitoare la faptul ca, in categoria "accesorii" se includ si daunele derivate dintr-o eventuala executare cu intarziere a obligatiei de plata, ceea ce ar determina ca societatea apelanta sa nu mai detina vreo calitate de a actiona in temeiul titlului executor, deoarece respectiva cesiune nu produce niciun efect in privinta dreptului de creanta nascut direct in patrimoniul reclamantei ca urmare a cauzarii unei pagube prin neexecutarea la timp a celor statuate printr-o hotarare irevocabila. Sub acest aspect, trebuie avut in vedere ca, potrivit art. 1396 din Codul civil, vanzarea sau cesiunea unei creante cuprinde accesoriile creantei, precum cautiunea, privilegiul si ipoteca, adica numai acele drepturi care au luat nastere in patrimoniul cedentului si sunt grefate pe acea creanta si care, fara aceasta, nu ar mai exista, solutia fiind data de principiul accesorium sequitur principallem. Or, dreptul invocat de apelanta in prezentul litigiu nu este unul accesoriu creantei cesionate, ci un drept independent, ce isi are izvorul in fapta ilicita cauzatoare de prejudicii savarsita de intimata. Tocmai de aceea, si plata sumei cuprinsa in titlul executoriu, pe calea executarii silite demarata de societatea creditoare, ulterior respingerii contestatiei in anulare si, implicit, a incetarii masurii de suspendare provizorie dispusa de tribunal prin incheierea de sedinta nr. 7 din data de 3 mai 2005, nu produce vreo consecinta asupra creantei reclamate, care continua sa existe, soarta ei nedepinzand in niciun fel de soarta juridica a creantei ce a format obiectul cesiunii.
Tot astfel, este lipsit de relevanta juridica in cauza imprejurarea, reala de altfel, ca dupa executarea silita a bancii intimate si incasarea integrala atat a sumelor prevazute in titlul executoriu, cat si a actualizarii acestora, in cadrul unei contestatii la executare, Judecatoria Timisoara, in dosarul nr. 6798/2005, a pronuntat sentinta civila nr. 2278 din 8 martie 2006, ramasa irevocabila, prin care a dispus intoarcerea executarii si restabilirea situatiei anterioare, obligand apelanta si la plata cheltuielilor de judecata de 33.486,52 lei. Aceasta, intrucat creanta paratei s-a nascut cu mult ulterior cauzarii unei pagube in patrimoniul reclamantei prin neexecutarea deciziei civile nr. 92/R din 25 martie 2005, iar cesiunea titlul executoriu catre S.C. R S.R.L. Bucuresti, societate care ulterior a deschis mai multe dosare de executare silita, nu poate produce efectele invocate de intimata. De altfel, tocmai pentru ca in prezent, ca urmare a platii debitului, parata are doi debitori, respectiv S.C. M S.R.L. Bucuresti si S.C. G S.R.L. Timisoara, iar intoarcerea executarii nu a fost inca realizata, aspect ce rezulta din mentiunea operata pe ultima pagina a sentintei judecatoriei de catre organul de executare - "restituit titlul, creditorul nu a incasat nicio suma de bani" -, titularul unei creante cu mai multi codebitori solidari avand dreptul sa-si inscrie creanta in toate tabelele la valoarea ei nominala si nu se va reduce valoarea din niciun tabel pana cand creditorul nu va fi platit in integralitate, in numerar sau in bunuri, in prezent banca intimata apare inscrisa in ambele tabele de creante ale codebitorilor solidari, aflati in procedura insolventei, astfel cum dispune expres art. 70 din Legea nr. 85/2006, modificata. Pe de alta parte, art. 52 din acelasi act normativ, prevede ca deschiderea procedurii de insolventa nu afecteaza dreptul unui creditor de a invoca compensarea creantei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci cand conditiile prevazute de lege in materie de compensare legala sunt indeplinite la data deschiderii procedurii.
Curtea apreciaza ca in speta nu poate fi invocat cu succes nici principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, care, intr-adevar, constituie o garantie a respectarii regulilor de convietuire sociala (morala) in raporturile juridice civile, el reprezentand, practic, un refuz la actiune pentru cei care urmaresc sa se foloseasca in fata instantei de actele lor imorale, incercand sa obtina protejarea unui drept. Or, nu se poate sutine cu temei ca in cauza de fata reclamanta apelanta si-ar invoca propria turpitudine in sustinerea actiunii in despagubiri doar pentru simplul motiv ca intimata apreciaza ca aceasta, intemeindu-se cu rea-credinta pe o eroare de redactare a dispozitivului deciziei tribunalului, a considerat in mod nejustificat ca banca, in calitate de tert poprit impotriva caruia s-a validat poprirea, ar raspunde cu bunurile proprii pentru datoria debitorului urmarit.
Articolul 460 din Codul de procedura civila statueaza ca daca tertul poprit nu-si mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi. Instanta va cita creditorul urmaritor, debitorul si tertul poprit si, daca din probele administrate rezulta ca tertul poprit datoreaza sume de bani debitorului, va da o hotarare de validare a popririi prin care va obliga tertul poprit sa plateasca creditorului, in limita creantei, suma datorata debitorului, iar in caz contrar, va hotari desfiintarea popririi, tertul poprit, care, cu rea-credinta, a refuzat sa-si indeplineasca obligatiile privind efectuarea popririi, putand fi amendat, prin aceeasi hotarare, cu o suma cuprinsa intre 200 lei si 1.000 lei. Daca sumele sunt datorate periodic, poprirea se valideaza atat pentru sumele ajunse la scadenta, cat si pentru cele care vor fi scadente in viitor, validarea producandu-si efectele numai la data cand sumele devin scadente. Dupa validarea popririi, tertul poprit va proceda, dupa caz, la consemnarea sau plata prevazuta la art. 456, in limita sumei determinate expres in hotararea de validare. In caz de nerespectare a acestor obligatii, executarea silita se va face impotriva tertului poprit, pe baza hotararii de validare ce constituie titlu executoriu.
Ca atare, consecinta validarii popririi este operarea unei cesiuni de creanta, tertul poprit devenind, prin efectul validarii, debitor al creditorului popritor. Sentinta de validare, prin ea insasi, constituie un titlu impotriva tertului poprit, in sensul ca in cazul in care acesta nu s-a conformat, in mod nejustificat, hotararii de validare, creditorul poate urmari, in baza acelei hotarari, direct pe tertul poprit, fara a mai fi necesar un alt proces contra lui.
Nu in ultimul rand, nici exceptia lipsei calitatii de reprezentant al societatii reclamante pentru administratorul judiciar nu este intemeiata, ea fiind corect respinsa de prima instanta in conditiile in care, pe de o parte, potrivit art. 20 lit. l) din Legea insolventei, una dintre principalele atributii ale practicianului este si aceea a incasarii creantelor, urmarirea incasarii creantelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de catre debitor inainte de deschiderea procedurii colective, precum si formularea si sustinerea actiunilor in pretentii pentru incasarea creantelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati. Chiar daca teza finala a alin. 2 al art. 11 arata ca atributiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei, atributiile manageriale apartin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, in mod exceptional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea, deciziile manageriale putand fi controlate sub aspectul oportunitatii de catre creditori, prin organele acestora, nu inseamna ca pentru formularea unei cereri de chemare in judecata avand ca obiect acoperirea unei pagube, fie ea si una insemnata, practicianul desemnat de tribunal ar avea nevoie de validarea organele creditorilor cu atributii de control si decizie in materia insolventei, in lipsa dovezii unui astfel de mandat continuarea demersului procesual atragand nulitatea masurii dispuse, cu consecinta respingerii actiunii ca fiind introdusa de o persoana fara calitate de reprezentant. Interpretarea data de intimata textului art. 11 alin. 2 este una eronata, legiuitorul roman, prin adoptarea acestei norme, nefacand altceva decat sa renunte la conceptia traditionala impusa de fosta Lege nr. 64/1995, care atribuia judecatorului-sindic rolul principal in procedura de executare colectiva, considerandu-l administratorul general al procedurii. Etapa de reformare a statutului si de reconfigurare a rolului judecatorului-sindic inceputa prin modificarile aduse Legii reorganizarii judiciare si a falimentului prin Legea nr. 99/1999, in urma carora judecatorul-sindic nu mai era vazut ca un administrator general al procedurii, atributiile propriu-zise de administrare fiind preluate de practicianul in reorganizare si lichidare, sindicul devenind o autoritate judecatoreasca avand indatorirea de a asigura efectuarea cu celeritate a actelor si operatiunilor prevazute de lege si de a apara drepturile si interesele partilor, a continuat prin noua Lege a insolventei care a separat in mod clar atributiile jurisdictionale de cele de administrare si gestionare a averii debitorului, prin aceasta realizandu-se, implicit, o degrevare a judecatorului de insolventa de o serie intreaga de indatoriri ce nu erau proprii profesiei sale de magistrat. Acesta este, de altfel, si sensul alin. 2 al art. 11 din Legea nr. 85/2006. Pe de alta parte, niciun alt text din acest act normativ nu supune decizia practicianului de introducere a unei astfel de cereri de chemare in judecata, prealabil sesizarii instantei, aprobarii adunarii creditorilor sau comitetului acestora, cum fara temei afirma, doar, parata.
Totodata, constatand culpa procesuala a intimatei, la cererea apelantei S.C. M S.R.L. Bucuresti, vazand si dispozitiile art. 274 din Codul de procedura civila, Curtea a obligat parata intimata la plata sumei de 5.000 lei catre societatea reclamanta cu titlu de cheltuieli de judecata partiale in prima instanta, reprezentand onorariu de expert potrivit chitantelor de plata seria TTB, nr. 0600612/21.01.2009 si seria TTB, nr. 4892269/30.03.2009 (filele 188 si 229 dosar de fond), onorariul de avocat solicitat atat prin concluziile de la prima instanta, cat si prin cererea de apel nefiind dovedit.