Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Rezolutiune contract de intretinere - in cazul contractului de intretinere neexecutarea culpabila a obligatiei de intretinere da dreptul creditorului obligatiei de intretinere de a cere rezolutiunea contractului. Sentinta civila nr. 2094 din data de 27.11.2014
pronunțată de Judecatoria Tecuci

Rezolutiune contract de intretinere - in cazul contractului de intretinere neexecutarea culpabila a obligatiei de intretinere da dreptul creditorului obligatiei de intretinere de a cere rezolutiunea contractului. Neexecutarea obligatiei de intretinere trebuie sa se datoreze culpei debitorului obligatiei de intretinere

Sentinta civila nr. 2094 /27.11. 2014

Potrivit dispoz.art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil "contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa".
Asadar, vazand data incheierii contractului, anume 31.08.1988, instanta constata ca sunt aplicabile in cauza dispozitiile existente, inainte de intrarea in vigoare a Noului Cod civil, anume Codul civil de la 1864.
Prin contractul de intretinere autentificat sub nr.2935/31.08.1988 de Notariatul de Stat Local T, M A si M V instraineaza fiicei si ginerelui, M T si M V casa de locuit, situata in T, str. T N nr., jud. G, formata din 3 camere, un antreu, un chiler, o bucatarie si o veranda inchisa, cu precizarea ca terenul aferent in suprafata de 800 mp. este proprietatea statului, in schimbul acordarii intretinerii pe tot timpul vietii cu cele necesare, hrana, imbracaminte, incalzire, medicamente etc., dupa posibilitatile acestora.
Instanta retine ca, prin sentinta civila nr.3883/26.09.1197a Judecatoriei T a fost respinsa ca nefondata cererea formulata de acelasi reclamant impotriva acelorasi parati, pentru rezolutiunea aceluiasi contract de intretinere, astfel ca instanta va avea in vedere la pronuntarea prezentei sentinte, neindeplinirea obligatiilor de intretinere de catre parati in perioada 28.08.1997 (dupa data sesizarii primei instante-dos.nr.4878/1997) pana la data sesizarii instantei cu prezentul dosar, respectiv 26.06.2014, existand pentru perioada scursa de la data incheierii contractului de intretinere, anume 31.08.1988 si pana la data de 28.08.1997 autoritate de lucru judecat, fiind deja verificat de catre o instanta indeplinirea acestei obligatii, contractul de intretinere fiind un contract cu prestatii succesive, sens in care este permisa formularea mai multor actiuni prin care sa se ceara rezolutiunea acestui tip de contract, cu conditia de a se invoca neexecutarea obligatiei de intretinere pentru perioade diferite.
Instanta retine ca, in vechea legislatie civila, contractul de intretinere este un contract nereglementat de legea civila, fiind o creatie a doctrinei si jurisprudentei, caruia i se aplica regulile generale din materia obligatiilor, definit de doctrina ca fiind contractul prin care una dintre parti, numita intretinut, instraineaza un bun sau plateste o suma de bani, iar cealalta parte, numita intretinator, se obliga sa-i asigure intretinerea in natura in timpul vietii, iar dupa moarte sa o inmormanteze.
In cazul contractelor de intretinere, neexecutarea culpabila a obligatiei de intretinere da dreptul creditorului obligatiei de intretinere de a cere rezolutiunea contractului. Pentru a opera o astfel de rezolutiune se impune ca neexecutarea obligatiei sa se datoreze culpei debitorului obligatiei de intretinere.
In privinta obligatiei paratilor de a presta intretinerea, coroborand probele administrate in cauza, instanta constata ca reclamantul nu a facut dovada faptului ca acestia nu s-ar fi achitat in mod corespunzator de obligatiile asumate, asa dupa cum impun cerintele art.249 NCPC, regula generala aplicabila in materie de probatiune fiind: cel ce face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca.
Astfel, martorul T I (f.42) cunoaste de la reclamant faptul ca nu vine nimeni sa-l intretina, mai multe detalii nu cunoaste, nestiind de cat timp nu si-ar fi indeplinit obligatia de intretinere paratii.
Mai mult decat atat, cel de-al doilea martor propus de catre reclamant, N V (f.43) a declarat ca nu stie de ce a fost propus ca martor de catre reclamant, cunoscand numai faptul ca reclamantul nu le permite accesul in curte paratilor, acestia venind insotiti de politie.
Din declaratia martorei D M (f.44) rezulta ca, reclamantul cateodata ii primea in casa pe parati alteori nu, intre acestia existand niste relatii usor tensionate, ca paratii i-au platit u bilet reclamantului pentru a se duce la statiune, ca reclamantul isi asigura mancarea pentru ca nu doreste sa primeasca de la parati, spunand ca este stricata, otravita, ca paratii s-au dus cu mancare anul trecut la spitalul din Ivesti, unde reclamantul a fost internat. De asemenea, martora cunoaste de la parati faptul ca acestia i-au cumparat medicamente reclamantului si ca ea personal a ajutat-o pe parata M T la varuitul casei in litigiu.
Martora P L (f.45) a declarat ca reclamantul a fost internat de doua ori la spitalul din I, unde aceasta lucreaza, martora vazand cand paratii au venit in vizita la reclamant si i-au adus de mancare (mici, ciorba, oua rosii, cozonac, friptura) iar acesta a mancat din ceea ce paratii i-au adus, martora nevazand pe altcineva venind in vizita la reclamant.
Din referatul de ancheta sociala rezulta ca reclamantul este pensionar, locuieste singur, are o pensie lunara de 581 lei lunar si ca-si asigura singur hrana, medicamentele, imbracaminte, tratamentele, uneori fiind ajutat de vecini, potrivit propriilor declaratii.
Din declaratiile martorilor D M si NV (propus de reclamant) coroborate cu adresa nr.864208/17.06.2014 eliberata de IPJ G - Politia Mun. T - Biroul Ordine Publica rezulta faptul ca deseori reclamantul nu le permite accesul in curte paratilor, astfel ca refuzul creditorului de a primi intretinere in unele perioade nu le poate fi imputabil paratilor, avand in vedere ca locul acordarii intretinerii este locuinta in litigiu.
Dupa cum chiar practica juridica a statuat, indeplinirea acestor obligatii trebuie analizata in raport de fiecare caz in parte, de situatia partilor, de modul lor de viata, de varsta si starea de sanatate a intretinutului.
Or raportat la aceste chestiuni, instanta retine ca paratii si-au executat obligatia de intretinere fata de reclamant, astfel incat actiunea formulata este neintemeiata si va fi respinsa ca atare.

Sursa: Portal.just.ro