Somatie de plata. Pretentii comerciale. Instanta competenta
C.proc.civ., art. 1 si 2 pct. 1 lit. a)
O.G. nr. 5/2001, modificata, art. 1, art. 2
Procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, in scopul realizarii de bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.
Cererile privind somatia de plata se depun la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei in prima instanta.
Chiar daca nu este obligatoriu ca reclamantul sa indice textele de lege pe care se intemeiaza pretentia sa, judecatorul fiind tinut sa faca el incadrarea juridica pe baza motivelor de fapt si a obiectului actiunii, atunci cand in cuprinsul cererii de chemare in judecata se face o asemenea mentiune instanta nu poate sa schimbe pur si simplu temeiul juridic al cererii, cu atat mai mult cu cat nu a fost respectata nici regula dezbaterilor contradictorii.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 34 din 12 august 2009
Prin cererea inregistrata initial la Judecatoria Caransebes sub dosar nr. 662/2082009 creditoarea S.C. F S.R.L. Oradea a solicitat emiterea unei ordonante care sa contina somatia debitoarei Primaria G pentru plata sumei de 10.062,5 lei si a penalitatilor de 0,1% pe zi de intarziere, incepand cu 30 aprilie 2008 si pana la plata efectiva a debitului, precum si reactualizarea sumei cu indicele de inflatie incepand cu aceeasi data, cu cheltuieli de judecata. In motivare s-a sustinut ca intre cele doua parti s-a incheiat contractul de executare nr. 153/12.12.2007 in baza caruia creditoarea a executat un teren de fotbal in suprafata de 684 mp. cu gazon artificial cu linii de demarcatie, debitoarea urmand sa achite plata lucrarii in patru transe. Desi lucrarea a fost efectuata in termenul convenit, debitoarea nu a inteles sa achite ultima transa pentru care s-a intocmit factura nr. 0755173/17.04.2008 in valoare de 10.062,5 lei si nici sa intocmeasca procesul-verbal de terminare a lucrarii. Cum debitoarea nu a achitat de bunavoie obligatia de plata pana la scadenta stabilita prin contract, creanta societatii reclamante a devenit certa, lichida si exigibila.
Prin sentinta civila nr. 835 din 23 aprilie 2009 Judecatoria Caransebes a admis exceptia de necompetenta materiala si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Caras-Severin, sectia de contencios administrativ, in considerente retinand ca actul juridic incheiat intre parti reprezinta un contract comercial, fiind perfectat intre un comerciant si o autoritate publica ce desfasoara activitati prevazute de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de serviciu, aprobata prin Legea nr. 337/2006. Potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 34/2006, modificata, act normativ incident in cauza, cererea privind creanta de plata a pretului rezultand dintr-un contract de achizitie publica se depune la instanta de contencios administrativ competenta, care aplica pentru solutionarea cauzei prevederile acestei ordonante.
Prin sentinta civila nr. 550 din 15 iunie 2009 pronuntata in dosarul nr. 662/208/2009 Tribunalul Timis a retinut, la randul sau, ca este necompetent sa solutioneze prezenta pricina intrucat natura unui litigiu este criteriul obiectiv, principal si hotarator in stabilirea competentei de judecata, iar cauza de fata nu priveste o creanta de plata rezultand dintr-un contract de achizitie publica, ci ea este un litigiu comercial, contractul incheiat intre parti fiind un contract comercial de executare si nu unul de achizitie publica. In cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 5 alin. (1) si (2) din O.U.G. nr. 119/2007, modificata prin Legea nr. 118/2008, potrivit carora cererea privind creanta de plata a pretului se depune la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei in prima instanta, iar in cazul litigiilor privitoare la obligatii de plata rezultand din contracte comerciale nu este necesara parcurgerea in prealabil a etapei concilierii directe prevazuta de art. 7201 din Codul de procedura civila. Actiunea promovata de reclamanta este o cerere de somatie de plata intemeiata pe dispozitiile O.G. nr. 5/2001, timbrata corect cu taxa de timbru prevazuta pentru somatia de plata, iar valoarea obiectului litigiului este de 10.062,5 lei, la care urmeaza sa se calculeze penalitati de intarziere de 0,1% incepand cu 30 aprilie 2008 pana la plata efectiva a acestei sumei. Intrucat actiunea este de natura comerciala, iar valoarea obiectului cauzei sub 100.000 lei, competenta de solutionare a litigiului apartine judecatoriei. Ca atare, constatand ivit conflictul negativ de competenta, tribunalul a trimis dosarul spre solutionare la Curtea de Apel Timisoara in vederea pronuntarii unui regulator de competenta.
Prin sentinta civila nr. 34 din 12 august 2009 pronuntata in dosarul nr. 662/208/2009 Curtea de Apel Timisoara a stabilit competenta de solutionare a cererii formulate de reclamanta S.C. F S.R.L. Oradea, in contradictoriu cu parata Primaria G, jud. Caras-Severin, in favoarea Judecatoriei Caransebes, careia i-a trimis dosarul spre solutionare, avand in vedere urmatoarele considerente:
Intr-adevar, sistemul national de drept in materie comerciala consacra criteriul obiectiv cu privire la comercialitatea actelor si faptelor juridice savarsite de catre un comerciant. Aceasta, intrucat dreptul comun comercial, prin principalul sau izvor juridic, Codul comercial, statueaza prin chiar art. 3 asupra faptelor pe care legea le considera ca avand natura comerciala. Acest criteriu este completat prin art. 4 din acelasi cod, care prevede ca sunt comerciale si celelalte fapte sau acte ale unui comerciant daca nu sunt de natura civila sau contrariul nu rezulta din insusi actul respectiv.
In mod corect tribunalul a apreciat ca litigiul de fata nu priveste o creanta de plata rezultand dintr-un contract de achizitie publica, cum eronat a considerat judecatoria, ci el este o cauza comerciala, contractul incheiat intre cele doua parti litigante fiind unul comercial de executare si nu unul de achizitie publica. Pe de alta parte, in sprijinul cererii sale de chemare in judecata societatea reclamanta a invocat in mod expres prevederile O.G. nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, cu modificarile ulterioare, si nu cele ale O.U.G. nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale, aprobata cu modificari prin Legea nr. 118/2008. Neintrand in detalii privitoare la domeniul de aplicare al celor doua acte normative enuntate, intrucat exced cadrului procesului de fata referitor la pronuntarea unui regulator de competenta, trebuie retinut ca prin cauza cererii de chemare in judecata se intelege situatia de fapt calificata juridic, fiind frecvente cazurile in care elementele de fapt sunt greu de distins de cele de drept, astfel incat pentru a defini cauza nu se poate face abstractie nici de fapte si nici de drept. Chiar daca nu este obligatoriu ca reclamantul sa indice textele de lege pe care se intemeiaza pretentia sa, judecatorul fiind tinut sa faca el incadrarea juridica pe baza motivelor de fapt si a obiectului actiunii, atunci cand in cuprinsul cererii de chemare in judecata se face o asemenea mentiune instanta nu poate sa schimbe pur si simplu temeiul juridic al cererii, cu atat mai mult cu cat nu a fost respectata nici regula dezbaterilor contradictorii.
Este stiut ca, gratie principiului disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, reclamantul este cel care fixeaza obiectul si limitele actiunii in scopul satisfacerii pretentiilor sale. Din motivarea in fapt si in drept a cererii de chemare in judecata este evident ca raportul juridic obligational se circumscrie prevederilor O.G. nr. 5/2001, modificata, pe taramul careia este reglementata realizarea creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti. Referitor la acest aspect trebuie avut in vedere ca solutionarea cauzei nu poate fi facuta decat in raport cu motivarea in fapt si in drept data actiunii. Solutionand cauza in limitele altor temeiuri juridice decat cel invocat prin actiunea introductiva, judecatoria a incalcat principiul disponibilitatii, deoarece a rezolvat problema competentei de solutionare a cererii reclamantei pe alte temeiuri decat acelea cu care a fost investita.
Cum potrivit art. 1 din O.G. nr. 5/2001, modificata, procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, in scopul realizarii de bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii, iar in conformitate cu alin. (1) al art. 2 cererile privind somatia de plata se depun la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei in prima instanta, pretentiile comerciale ale reclamantei S.C. F S.R.L. Oradea fiind de 10.062,5 lei, la care urmeaza, eventual, sa se adauge penalitati de intarziere de 0,1% incepand cu 30 aprilie 2008 si pana la plata efectiva a acestei sumei, deci sub 100.000 lei, competenta de solutionare a litigiului, raportat la dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila, apartine Judecatoriei Caransebes, in mod gresit aceasta instanta apreciind ca prin aplicarea art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, modificata, cauza ar fi de competenta in prima instanta a tribunalului.