Cerere de inscriere mentiuni in registrul comertului. Indreptarea erorii materiale. Conditii
C.proc.civ., art. 281
Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotarari sau incheieri pot fi indreptate din oficiu sau la cerere, instanta pronuntandu-se prin incheiere, partile urmand a fi citate numai daca se socoteste ca este necesar sa dea anumite lamuriri.
Notiunea de greseala materiala are intelesul de eroare materiala vizibila savarsita cu ocazia redactarii hotararii, fiind evident faptul ca pe calea sumara reglementata de art. 281 din Codul de procedura civila nu pot fi indreptate eventuale greseli de judecata, care privesc fondul pricinii. Altfel spus, doar greselile asupra numelui, calitatii si sustinerilor partilor sau cele de socoteli, precum si orice ale greseli materiale strecurate intr-o hotarare pot fi indreptate, pe aceasta cale neputandu-se urmari "indreptarea" hotararii cu privire la un aspect de fond al raporturilor dintre parti.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 222 din 10 februarie 2009
Prin incheierea nr. 15719 din 29 septembrie 2008 pronuntata in dosarul nr. 42064/2008 judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis a respins ca neintemeiata cererea formulata de petenta S.C. E S.R.L. Ghiroda avand ca obiect indreptarea erorii materiale la mentiunea nr. 15436/16.04.2008.
Pentru a hotari astfel judecatorul delegat a retinut ca prin cererea inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis societatea petenta a solicitat indreptarea erorii materiale a mentiunii nr. 15436/16.04.2008 in sensul ca echivalentul in euro al capitalului social de 65.700 lei nu este de 180.260 euro, ci de 305.866 euro, sustinand ca pentru stabilirea valorii in euro a capitalului sau social trebuia luat in calcul cursul leu/euro din 1 decembrie 1994, data constituirii societatii, care era de 2.148 lei/1 euro, rezultand o suma de 305.866 euro, care reprezinta echivalentul a 657.000.000 lei (ROL).
Judecatorul delegat a apreciat ca in mod neintemeiat se solicita indreptarea erorii materiale la mentiunea nr. 15436/16.04.2000 intrucat prin aceasta mentiune s-a inscris in registrul comertului doar cesiunea de parti sociale. Prin urmare, nu a avut loc nicio modificare a valorii capitalului social in lei, prin majorare, care sa justifice suma in euro aratata in cererea de indreptarea erorii materiale, respectiv suma de 305.866 euro, raportat la valoarea in lei a capitalului social. Mai mult decat atat, in 1994, data indicata in cerere, cursul leu/euro era folosit interbancar, iar in ceea ce priveste inregistrarea in registrul comertului a raportului euro/leu pentru evidentierea investitiei straine in scop statistic aceasta a inceput in luna decembrie 2004. Conform sustinerilor petentei ar insemna ca la fiecare cesiune de parti sociale sa se modifice exprimarea in euro a capitalului social evidentiat atat in registrul comertului, cat si in actele contabile ale societatii in moneda nationala, care la cesiune ramane neschimbat. Avand in vedere ca la data cesiunii inscrisa in registrul comertului sub nr. 15436/16.04.2008, a carei indreptare se solicita de catre petenta, valoarea in lei a capitalului social era de 65.700 lei, reprezentand echivalentul a 180.260 euro, cererea de indreptare a erorii materiale nu se justifica a fi admisa.
Impotriva incheierii de mai sus a declarat recurs petenta S.C. E S.R.L. Ghiroda, solicitand modificarea hotararii atacate in sensul admiterii cererii de indreptare a erorii materiale astfel cum a fost ea formulata.
Prin decizia civila nr. 222 din 10 februarie 2009 pronuntata in dosarul nr. 1117/59/2008 Curtea de Apel Timisoara a respins recursul societatii ca fiind nefondat.
In considerente s-a aratat ca in mod corect prin incheierea nr. 15719 din 29 septembrie 2008 pronuntata in dosarul nr. 42064/2008 judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis a respins cererea de indreptare a erorii materiale pretins strecurata in mentiunea nr. 15436/16.04.2008, in sensul ca echivalentul in euro al capitalului social de 65.700 lei nu este de 180.260 euro, ci de 305.866 euro.
Astfel cum in mod just a stabilit si judecatorul delegat, prin cererea de inscriere nr. 15436/16.04.2008 reprezentantul societatii recurente a solicitat inregistrarea in registrul comertului a mentiunilor privitoare la asociati, transmitere parti sociale, participare la profit si pierderi si depunere act constitutiv actualizat motivat de faptul ca prin hotararea E.H. GmbH din 20 martie 2008, asociat al S.C. E S.R.L. Ghiroda, s-a decis aprobarea transferului catre societatea germana a 2.627 de parti sociale detinute in cadrul S.C. E S.R.L. de S.C. W A.B., cu valoarea nominala de 10 lei (RON), reprezentand 39,985 % din capitalul social, precum si transferul catre E GmbH a unei parti sociale detinute de aceeasi persoana juridica, avand aceeasi valoare nominala, reprezentand 0,015% din capitalul social. De asemenea s-a aprobat noua structura a partilor sociale din cadrul S.C. E S.R.L., in sensul ca E.H. GmbH va detine 6.569 de parti sociale, reprezentand 99,985% din capital, iar E GmbH va detine o parte sociala, reprezentand 0,015% din capital.
Ca atare, din cele de mai sus rezulta fara putinta de tagada ca prin incheierea nr. 8269/12.05.2008 a judecatorului delegat, prin care a fost admisa cererea de inregistrare asa cum a fost ea formulata, s-a dispus inscrierea in registrul comertului doar a actului de cesiune de parti sociale, nemodificandu-se in vreun fel valoarea capitalului social prin majorare, cum de altfel, a aratat si recurenta, capitalul sau social nesuferind vreo modificare valorica de la constituire si pana in prezent.
Articolul 281 din Codul de procedura civila statueaza ca erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotarari sau incheieri pot fi indreptate din oficiu sau la cerere, instanta pronuntandu-se prin incheiere, partile urmand a fi citate numai daca se socoteste ca este necesar sa dea anumite lamuriri. Notiunea de greseala materiala are, in sensul textului citat, intelesul de eroare materiala vizibila savarsita cu ocazia redactarii hotararii, fiind evident faptul ca pe calea sumara reglementata de art. 281 nu pot fi indreptate eventuale greseli de judecata, care privesc fondul pricinii. Altfel spus, doar greselile asupra numelui, calitatii si sustinerilor partilor sau cele de socoteli, precum si orice ale greseli materiale strecurate intr-o hotarare pot fi indreptate, pe aceasta cale neputandu-se urmari "indreptarea" hotararii cu privire la un aspect de fond al raporturilor dintre parti.
In speta, recurenta a solicitat indreptarea erorii materiale cuprinsa in incheierea nr. 8269/12.05.2008 ca urmare a faptului ca in cererea de inregistrare nr. 15436/16.04.2008 ar fi fost precizata o valoare eronata, respectiv ca suma de 180.200 euro ar constitui echivalentul sumei de 375.000 U.S.D., care reprezinta valoarea totala a capitalului sau social. Insa, dupa cum s-a aratat mai sus, aceasta cerere viza cu totul alte problematici decat cele referitoare la valoarea in euro a capitalului social al petentei. Mai mult decat atat, sustinerile sale privitoare la faptul ca respectiva eroare ar fi aparut ca urmare a cererii de inscriere mentiuni nr. 91062/22.12.2005 nu sunt conforme cu realitatea, in aceasta cerere fiind gresit trecuta mentiunea referitoare la valoarea totala a capitalului social de 65.700 lei (RON), reprezentand 233.536 U.S.D. si 180.260 euro, subscris astfel: 1) S.C. E.H. GmbH cu 39.420 lei, echivalentul a 225.000 U.S.D. si echivalent a 173.077 euro si 2) S.C. W A.B. cu 26.280 lei, echivalent a 8.536 U.S.D., respectiv a 7.183 euro, in loc sa se mentioneze ca acest capital social este in valoare de 65.700 lei, reprezentand 375.000 U.S.D., din care 225.000 U.S.D. aport in numerar si 150.000 U.S.D. aport in natura, detinut dupa cum urmeaza: 1) S.C. E.H. GmbH - 39.420 lei, reprezentand 225.000 U.S.D. aport in numerar si 2) S.C. W A.B. - 26.280 lei, reprezentand 150.000 U.S.D. aport in natura. De altfel, datorita acestei greseli materiale, cererea sa initiala de indreptare a erorii materiale nr. 18783/06.05.2008 a si fost admisa de judecatorul delegat prin incheierea nr. 8200/09.05.2008.
Este adevarat ca prin alin. 3 al art. 34 din Normele metodologice nr. 773/1998 privind modul de tinere a registrelor comertului si de efectuare a inregistrarilor aprobate atat de Ministerul Justitiei, cat si de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, in actul constitutiv al unei societati comerciale sau al unei filiale cu participare straina la capitalul social, sumele subscrise si/sau varsate de persoanele nerezidente, in valuta liber convertibila, se vor exprima si in lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei, de la data actului constitutiv, iar daca valuta convertibila nu este exprimata in dolari, referentul oficiului registrului comertului va face convertirea corespunzatoare la data actului, iar incepand cu anul 2004, doar pentru evidenta statistica a investitiilor straine in Romania, la cererile de inscriere mentiuni a fost introdusa o anexa 2 in care trebuie mentionat echivalentul in euro al capitalului social, indiferent in ce moneda se face subscrierea, insa respectivele imprejurari nu justifica demersul judiciar al petentei cu atat mai mult cu cat aceasta nu a dovedit in vreun fel pretinsa vatamare (prejudiciul de imagine), in niciunul dintre certificatele de inregistrare depuse la dosar eliberate de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis nefiind mentionata o valoare nereala a capitalului social al persoanei juridice.