Procedura insolventei. Deschiderea procedurii. Conventie de reesalonare a datoriei. Consecinte
Legea nr. 85/2006, art. 31, raportat la art. 3 pct. 1 si 6
Potrivit Legii insolventei creditorul nu poate declansa procedura decat pentru creante certe, lichide si exigibile. Caracterul cert al creantei vizeaza atat existenta acesteia, cat si cuantumul sau, iar caracterul lichid al creantei presupune ca intinderea acesteia, avand ca obiect o suma de bani, sa fie determinata sau determinabila. In plus, creanta trebuie sa fie exigibila, adica sa fie ajunsa la scadenta.
In conditiile in care partile au incheiat o conventie prin care au stabilit ca debitoarea recurenta sa plateasca debitul principal si dobanda aferenta in transe bilunare potrivit graficului mentionat in contract, este evident faptul ca creanta in litigiu nu mai indeplineste conditia de a fi exigibila, ceea ce atrage modificarea sentintei tribunalului prin care judecatorul-sindic a dispus deschiderea procedurii colective si stabilirea tuturor masurilor adiacente care rezulta din adoptarea unei asemenea solutii in sensul respingerii cererii introductive.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala, decizia civila nr. 1205 din 9 decembrie 2008, (Csaba Bela Nasz)
Prin sentinta civila nr. 1060 din 22 mai 2008 pronuntata in dosarul nr. 2165/30/2008 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis a admis cererea formulata de creditoarea S.C. A M S.A. Zalau in contradictoriu cu debitoarea S.C. A D S.R.L. Timisoara avand ca obiect deschiderea procedurii insolventei si, in baza art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, a dispus declansarea acestei proceduri impotriva societatii debitoare, in calitate de administrator judiciar desemnand S.C.P. E S.P.R.L. Arad, care va indeplini atributiile prevazute de art. 20 din legea mentionata. De asemenea, tribunalul a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor si oficiului registrului comertului in vederea efectuarii mentiunii, fixand termenul pentru depunerea raportului prevazut de art. 54 la data de 20 iunie 2008, termenul limita pentru depunerea creantelor la 18 iulie 2008, termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar la 15 august 2008, termenul pentru depunerea eventualelor contestatii la 29 august 2008, data afisarii tabelului definitiv al creantelor la 11 septembrie 2008, termenul pentru intocmirea raportului privind cauzele insolventei la 18 iulie 2008, primul termen dupa deschiderea procedurii la 2 octombrie 2008, iar data sedintei adunarii creditorilor la 18 august 2008, la sediul administratorului judiciar. Nu in ultimul rand, in temeiul art. 4 din lege a dispus deschiderea de catre debitoare, in maximum 2 zile de la notificarea declansarii procedurii, a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, in caz contrar acest cont urmand sa fie deschis de administratorul judiciar.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut ca cererea creditoarei S.C. A M S.A. a fost comunicata societatii debitoare si ca aceasta din urma nu a formulat contestatie potrivit art. 33 alin. (6) din Legea insolventei. Constatand ca debitoarea se afla in incetare de plati, ca creditoarea are o creanta certa, lichida si exigibila intr-un cuantum superior valorii-prag ceruta de lege, dovedita cu copia contractului de comision din 16 ianuarie 2006 si facturile fiscale emise in baza acestuia, judecatorul-sindic a apreciat ca in speta sunt indeplinite conditiile pentru deschiderea procedurii colective.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs debitoarea solicitand, in principal, casarea hotararii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar, modificarea ei in sensul respingerii cererii creditoarei, fara cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr. 1205 din 9 decembrie 2008 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul formulat de debitoarea S.C. A D S.R.L. Timisoara impotriva sentintei civile nr. 1060 din 22 mai 2008 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 2165/30/2008 in contradictoriu cu creditoarea intimata S.C. A M S.A. Zalau si, in consecinta, a modificat in tot hotararea primei instante in sensul ca a respins cererea creditoarei avand ca obiect deschiderea procedurii insolventei.
Pentru a pronunta aceasta solutie Curtea a retinut ca potrivit art. 31 din Legea nr. 85/2006, modificata, orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii prevazuta de prezenta lege impotriva unui debitor prezumat in insolventa poate introduce o cerere introductiva, prin creditor indreptatit intelegandu-se creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile (art. 3 pct. 6).
Insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumata ca vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori (art. 3 pct. 1 lit. a). Dispozitiile legale privind procedura insolventei se aplica daca sunt indeplinite cele doua conditii de fond prevazute de art. 1 din actul normativ amintit, respectiv debitorul sa aiba calitatea de comerciant, sa fie o societate cooperatista, o organizatie cooperatista, o societate agricola, un grup de interes economic sau orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati economice, si debitorul sa se afle in insolventa.
Debitoarea intimata este o societate comerciala cu raspundere limitata avand stabilita o durata de functionare nelimitata, si este stiut faptul ca societatile constituite cu respectarea formalitatilor prevazute de Legea nr. 31/1990, republicata, au calitate de comerciant de la data inmatricularii in registrul comertului.
Insolventa debitorului, fiind o conditie a aplicarii procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cel care solicita declansarea acestei proceduri trebuie sa administreze dovezi din care sa rezulte: neplata la scadenta a datoriilor si lipsa lichiditatilor. In acest sens, sunt relevante inscrisurile depuse la dosarul de fond de creditoare care atesta neachitarea de catre debitoare a mai multor facturi fiscale, care in total se ridica la suma de 385.909,88 lei.
Potrivit Legii insolventei creditorul nu poate declansa procedura decat pentru creante certe, lichide si exigibile. Caracterul cert al creantei vizeaza atat existenta acesteia, cat si cuantumul sau, iar caracterul lichid al creantei presupune ca intinderea acesteia, avand ca obiect o suma de bani, sa fie determinata sau determinabila. In plus, creanta trebuie sa fie exigibila, adica sa fie ajunsa la scadenta.
Sub acest din urma aspect Curtea a retinut ca din inscrisurile depuse de catre recurenta cu ocazia solutionarii caii de atac, respectiv conventia nr. 8693/08.12.2008 incheiata de reprezentantii celor doua societati comerciale si actul intitulat "Renuntare la judecata" rezulta fara putinta de tagada ca creanta reclamata de intimata nu mai este exigibila, partile, de comun acord, convenind ca debitoarea sa plateasca debitul principal si dobanda aferenta in transe bilunare potrivit graficului mentionat in contract, incepand cu data de 20 ianuarie 2009 si pana la 30 iunie 2009.
In aceste conditii, este evident faptul ca creanta in litigiu nu mai indeplineste conditia de a fi exigibila, ceea ce atrage modificarea sentintei tribunalului prin care judecatorul-sindic a dispus deschiderea procedurii colective si stabilirea tuturor masurilor adiacente care rezulta din adoptarea unei asemenea solutii.
Criticile debitoarei privitoare la incalcarea de catre tribunal a dreptului de liber acces la justitie prin respingerea cererii sale de amanare in vederea pregatirii apararii sunt neintemeiate si nu pot duce la casarea hotararii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, judecatorul fondului in mod corect respingandu-i aceasta solicitare atata vreme cat, pe de o parte, cererea nu a fost "temeinic motivata", asa cum o pretinde textul art. 156 din Codul de procedura civila, iar pe de alta parte, ea nu avea alt scop decat tergiversarea solutionarii cu celeritate a litigiului comercial, citatia fiind primita de societate la data de 4 martie 2008, cu mai mult de o luna si jumatate inaintea termenului de judecata stabilit in cauza (22 mai 2008), insasi cererea de amanare fiind depusa la registratura instantei la 8 mai 2008.