Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Suspendarea contractului individual de munca pe perioada concediului pentru incapacitate temporara de munca. Efectele deciziei de suspendare emisa de catre angajator Decizie nr. 2985 din data de 22.10.2008
pronunțată de Curtea de Apel Timisoara

Suspendarea contractului individual de munca pe perioada concediului pentru incapacitate temporara de munca. Efectele deciziei de suspendare emisa de catre angajator
C.muncii, art. 50 lit. b)

Conform art. 50 lit. b) din Codul muncii, contractul individual de munca se suspenda de drept pe perioada concediului pentru incapacitate temporara de munca.
Decizia de suspendare a contractului individual de munca pe perioada concediului pentru incapacitate temporara de munca, emisa de catre angajator, are doar un rol constatator, deoarece suspendarea contractului individual de munca pe perioada concediului pentru incapacitate temporara de munca se produce "ope legis".

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, decizia civila nr. 2985 din 22 octombrie 2008 (judecator dr. Carmen Parvulescu)

Prin sentinta civila nr.2516 din 19 iunie 2008, Tribunalul Timis a admis contestatia formulata de reclamantul D.D. impotriva deciziei de suspendare a contractului individual de munca nr.9/25.02.2008, emisa de catre paratul Muzeul Satului Banatean, a fost anulata decizia de suspendare a contractului de munca nr. 9/25.02.2008, a fost dispusa repunerea reclamantului in drepturile salariale de care a fost privat din cauza masurii nelegale si parata a fost obligata la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamant.
Tribunalul a retinut ca decizia nr.9/25.02.2008, prin care s-a dispus suspendarea contractului de munca al reclamantului, nu a fost emisa in conditii de legalitate, deoarece s-au indicat dispozitiile art. 51 alin. (1) lit. a) din C.muncii, referitoare la suspendarea contractului de munca pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau a copilului cu handicap, ca temei de drept al suspendarii si care sunt incompatibile cu motivarea deciziei. Indicarea gresita a temeiului de drept al suspendarii contractului de munca atrage nulitatea dispozitiei de suspendare.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termenul legal, paratul Muzeul Satului Banatean si a solicitat modificarea ei, in sensul respingerii actiunii.
In motivarea recursului, s-a sustinut ca reclamantul s-a aflat in situatia suspendarii de drept a contractului de munca, prevazuta de art. 50 lit. b) din Codul muncii, si ca din eroare s-a mentionat ca temei juridic al suspendarii art. 51 lit. a) din Codul muncii. Reclamantul nu a fost privat de nici un drept, beneficiind de indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca cu incepere de la 25.02.2008, in baza certificatului medica depus.
Totodata, s-a aratat ca reclamantul nu s-a prezentat pana in prezent la serviciu.
Recursul nu a fost motivat in drept.
Examinand cauza sub toate aspectele, conform dispozitiilor art. 3041 C.proc.civ., Curtea a constatat ca recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Din continutul deciziei de suspendare a contractului de munca rezulta, fara dubiu, ca s-a dispus suspendarea contractului de munca pe perioada cat reclamantul se afla in incapacitate temporara de munca.
Conform art. 50 lit. b) din Codul muncii, pe perioada concediului pentru incapacitate temporara de munca contractul de munca se suspenda de drept.
Fiind vorba de o incetare de drept, decizia emisa de angajator este irelevanta, efectul fiind "ope legis". Aceasta decizie are doar un rol constatator. Ea nu produce efecte juridice.
In aceasta situatie, in speta, lipseste interesul pentru a anula decizia de suspendare. Interesul reprezinta o conditie necesara pentru pornirea procesului civil si in lipsa careia actiunea este inadmisibila, aspect neavut in vedere de catre instanta de fond.
Tribunalul a apreciat in mod nelegal ca lipsa unor elemente obligatorii din continutul deciziei de suspendare a contractului individual de munca ar atrage nulitatea acestuia
Pentru aceste considerente, in baza art. 312 alin. (1) - alin. (3) C.proc.civ., a fost admis recursul si a fost modificata sentinta recurata, in sensul respingerii actiunii ca fiind lipsita de interes.

Sursa: Portal.just.ro