Criterii de stabilire a competentei materiale si a cailor de atac in cazul litigiilor patrimoniale
C.proc.civ., art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) si b), art. 2821 alin. (1)
Inalta Curte de Casatie si Justitie, Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008
Potrivit Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie "Dispozitiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) si b) si art. 2821 alin. (1) din Codul de procedura civila se interpreteaza in sensul ca, in vederea determinarii competentei materiale de solutionare in prima instanta si in caile de atac, sunt evaluabile in bani litigiile civile si comerciale avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare.
Astfel, conform acestei decizii, care este obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) din Codul de procedura civila, pentru determinarea competentei materiale dupa valoarea si, implicit, a cailor de atac se va avea in vedere natura dreptului care fundamenteaza actiunea, iar nu clarificarea pe care Legea nr. 146/1997 o face actiunilor evaluabile si neevaluabile in bani.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, decizia civila nr. 951/R din 12 octombrie 2008 (judecator Gheorghe Obersterescu)
Prin Decizia civila nr. 892 din 12 iunie 2008, Tribunalul Arad a admis recursul formulat de reclamanta B.F. impotriva Sentintei civile nr. 87 din 17 ianuarie 2008 a Judecatoriei Ineu, pe care a schimbat-o in sensul ca a admis actiunea formulata de reclamanta impotriva paratului V.M., a constatat masa succesorala ramasa in urma defunctului N.T., a constatat ca reclamanta este singura mostenitoare acceptanta dupa defunct si ca paratul este strain fata de mostenire prin neacceptare si a respins cererea reconventionala a paratului, avand ca obiect constatarea vocatiei succesorale, constatarea masei succesorale, predarea succesiunii si autorizarea intabularii dreptului in CF.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul V.M., criticand hotararea pentru nelegalitate si solicitand admiterea recursului, casarea hotararii si trimiterea dosarului la Tribunalul Arad pentru a solutiona cauza in apel, cu motivarea ca Tribunalul Arad in mod gresit a recalificat calea de atac din apel in recurs, incalcand prevederea art. 2821 din Codul de procedura civila.
Prin Decizia civila nr. 951 din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Timisoara a respins ca inadmisibil recursul declarat de parat, pentru considerentele ce succed.
Curtea a retinut ca, prin decizia 32 din 9.06.2008 Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca dispozitiile cuprinse in art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) si b) si art. 2821 alin. (1) C.proc.civ. se interpreteaza in sensul ca, in vederea determinarii competentei materiale de solutionare in prima instanta si a cailor de atac, sunt evaluabile in bani litigiile civile si comerciale avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare.
Ca urmare, ori de cate ori, pe calea actiunii civile se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibila si necesara pentru stabilirea competentei materiale de solutionare in prima instanta a litigiilor civile si a cailor de atac ce pot fi exercitate.
La stabilirea criteriului valoric, legiuitorul a avut in vedere valoarea obiectului litigiului in materialitatea sa, pretentia concreta precum si dreptul subiectiv asupra bunului, sens in care a impus prin art. 112 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ. obligatia reclamantului de a preciza valoarea obiectului cererii.
In speta de fata valoarea obiectului cererii, asa cum a fost precizata de catre reclamanta in prima instanta, este sub 100.000 lei, iar potrivit art. 2821 C.proc.civ., nu sunt supuse apelului hotararile judecatoresti date in prima instanta in cererile introduse pe cale principala privind pensii de intretinere, litigii al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei inclusiv, atat in materie civila cat si in materie comerciala, context in care Tribunalul Arad in mod corect si in aplicarea dispozitiilor art. 2821 a recalificat calea de atac din apel in recurs si a solutionat irevocabil cauza.