Anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor. Contract de vanzare-cumparare. Conditii
Legea nr. 64/1995 republicata, art. 60, art. 61 alin. (1) lit. b) si c) Legea nr. 85/2006, art. 79, art. 80 alin. (1) lit. b) si c)
Pentru admisibilitatea unei actiuni in anulare intemeiata pe dispozitiile art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 se cere indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: 1) transferul unui bun de catre un tert, in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii; 2) intentia tuturor partilor contractante de a sustrage bunul de la o eventuala urmarire sau de a leza in orice fel drepturile creditorilor. Ca atare, trebuie dovedita existenta unui concert fraudulos, prezumtia de frauda fiind practic instituita doar in privinta debitorului, nu si in privinta unei actiuni frauduloase concertate.
Legea insolventei permite anularea operatiunilor comerciale incheiate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii daca sunt facute in paguba creditorilor. Or, in speta, pretul obtinut din vanzarea bunurilor, prin efectul subrogatiei reale, a intrat in patrimoniul debitoarei, astfel ca nu este indeplinita conditia de fraudare a intereselor creditorilor.
Imprejurarea ca lichidatorul nu a gasit chitantele de plata a pretului nu instituie o prezumtie de rea-credinta in sarcina partilor contractante, cum eronat sustine recurenta, in conditiile in care elementul bunei-credinte, care joaca un rol atat de mare in asumarea si executarea obligatiilor civile, se estompeaza in dreptul comercial, care prefera sa ia in considerare regularitatea obiectiva a situatiei juridice.
Pe de alta parte, daca s-ar presupune, contrar celor inscrise in actul autentic de vanzare-cumparare a imobilului, ca pretul acestui bun nu a fost platit de catre cumparator aceasta nu constituie un motiv de anulare a transferului patrimonial contestat, ci, raportat la prevederile de drept comun, practicianul ar fi avut posibilitatea, printre altele, sa ceara desfiintarea conventiei incheiate, tinand seama de reciprocitatea si interdependenta obligatiilor partilor din contractele sinalagmatice.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala, decizia civila nr. 709 din 23 septembrie 2008
Nota: Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare a fost abrogata prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006.
Prin sentinta civila nr. 188 din 6 februarie 2008 pronuntata in dosarul nr. 3510/108/2006 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins actiunea lichidatorului judiciar S.C. C I.P.U.R.L. Arad impotriva paratelor S.C. P S.R.L. Arad, in faliment, reprezentata de administratorul special L.S., si S.C. A S.R.L. Arad, avand ca obiect anulare de acte frauduloase.
Pentru a hotari astfel prima instanta a apreciat ca reclamanta nu a dovedit existenta conditiilor necesare anularii transferurilor patrimoniale potrivit dispozitiilor art. 60 si 61 alin. 1 lit. b) si c) din Legea nr. 64/1995, modificata si completata, respectiv art. 79 si 80 alin. (1) lit. b) si c) din Legea nr. 85/2006. Probele administrate in cauza contrazic sustinerile reclamantei privitoare la inexistenta unui contract de vanzare-cumparare pentru bunurile in litigiu, deoarece pentru imobilul inscris in C.F. nr. 64126 Arad, constand in teren in suprafata de 1.235 mp., partile au incheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1372/16 aprilie 2003 la Biroul Notarului Public F.P., iar pentru restul bunurilor mobile, facturile in litigiu, semnate de reprezentantii legali ai partilor si aflate la dosar, dovedesc acordul acestora pentru transferul dreptului de proprietate, dispozitiile legale in materie nepretinzand consemnarea acordului de vointa in forma autentica, lichidatorul nefacand vreo dovada privitor la caracterul fraudulos al acestor acte determinat de intentia partilor de a sustrage bunurile de la urmarirea lor de catre creditori.
Impotriva sentintei civile de mai sus a declarat recurs lichidatorul judiciar S.C. C I.P.U.R.L. Arad, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate, solicitand modificarea in totalitate a hotararii atacate in sensul admiterii cererii de anulare a actelor juridice translative de proprietate.
Prin decizia civila nr. 709 din 23 septembrie 2008 Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondat recursul formulat de practician impotriva sentintei civile nr. 188 din 6 februarie 2008 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 3510/108/2006 in contradictoriu cu paratele intimate S.C. P S.R.L. Arad, reprezentata prin administratorul special L.S., si S.C. A S.R.L. Arad.
In considerente s-a aratat ca actele frauduloase sunt cele savarsite cu rea-credinta, in scopul de a leza creditorii si de a obtine pentru sine sau pentru o alta persoana un folos necuvenit. De regula, ele se savarseste cu complicitatea altei persoane, dar este posibila si savarsirea de catre debitor singur.
Potrivit art. 60 din Legea nr. 64/1995, republicata, cu modificarile ulterioare, administratorul sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Cazurile de la literele b) si c) ale art. 61, care au fost invocate de practicianul reclamant drept temei legal al cererii sale introductive, astfel cum a fost ea precizata ulterior, prevad ca administratorul sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate prin operatiuni comerciale in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, si prin acte incheiate, in aceeasi perioada, cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile.
In primul rand este de retinut ca in cererea de recurs lichidatorul debitoarei S.C. P S.R.L. Arad nu a invocat decat art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, act normativ care a abrogat in integrum fosta Lege a reorganizarii judiciare si a falimentului, si care se aplica astfel in litigiul de fata, intreaga motivare a recursului fiind centrata pe acest caz de anulare a pretinsului transfer fraudulos.
In al doilea rand se impune remarcat faptul ca vanzarile contestate au fost incheiate inainte de inregistrarea cererii de deschidere a procedurii de insolventa fata de societatea debitoare si chiar inainte de inregistrarea oricarei cereri formulate de creditori fata de aceasta, astfel ca nu se poate sustine cu temei ca prin respectivele tranzactii cele doua societati contractante ar fi urmarit diminuarea frauduloasa a patrimoniului debitoarei. Articolul 61 din Legea nr. 64/1995, republicata, permite anularea operatiunilor comerciale incheiate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii daca sunt facute in paguba creditorilor. Or, in speta, pretul obtinut din vanzarea bunurilor, prin efectul subrogatiei reale, a intrat in patrimoniul debitoarei, astfel ca nu este indeplinita conditia de fraudare a intereselor creditorilor. Pe de alta parte, asa cum s-a aratat mai sus, la momentul incheierii vanzarilor societatea debitoare se afla in cursul desfasurarii normale a activitatii sale, iar in conformitate cu art. 63 din lege, prin exceptie de la dispozitiile art. 61, nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial facut de debitor in cursul desfasurarii normale a activitatii sale.
Din analiza art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 rezulta ca pentru admisibilitatea unei asemenea actiuni in anulare se cere indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: 1) transferul unui bun de catre un tert, in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii; 2) intentia tuturor partilor contractante de a sustrage bunul de la o eventuala urmarire sau de a leza in orice fel drepturile creditorilor.
In speta, cea de-a doua conditie - a intentiei comune la fraudare - nu a fost demonstrata si, contrar sustinerilor recurentei, ea nu rezulta din acte sau fapte de natura a atrage o asemenea concluzie.
Specificul actiunii intemeiate pe acest text, in raport cu cele precedente si consecutive, consta in existenta unui concert fraudulos intre debitor si partenerii sai, toti fiind animati de intentia de a-i leza pe creditori prin sustragerea unui bun din sfera celor urmarite in temeiul gajului general al creditorilor.
Spre deosebire de situatia reglementata de art. 79, potrivit caruia administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul pot introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, in cazul actelor la care se refera dispozitiile art. 80 alin.1 lit. c) toate partile actului, atat debitorul, cat si partenerii sai in acel act, trebuie sa fie animati de intentia de a-i leza pe creditori prin sustragerea unui bun din sfera celor urmaribile in temeiul gajului general al creditorilor. Ca atare, in acest ultim caz trebuie dovedita existenta unui concert fraudulos, prezumtia de frauda fiind practic instituita doar in privinta debitorului, nu si in privinta unei actiuni frauduloase concertate.
Simplul fapt ca aceeasi persoana fizica a semnat in fata notarului public actul autentic de vanzare-cumparare a imobilului situat in loc. Arad, inscris in C.F. nr. 64126 Arad, sub nr. top. 3109/a.1.16.2/b/3, atat in numele societatii vanzatoare, cat si in numele societatii cumparatoare, nu poate determina concluzia intentiei de fraudare, care trebuie dovedita si nu prezumata. Daca intentia de fraudare ar fi fost prezumata de lege, atunci sanctiunea aplicata actului juridic era nulitatea absoluta si nu relativa, iar cel ce a invocat-o trebuia sa demonstreze numai dubla calitate a acelei persoane, lucru pe care legiuitorul nu l-a dorit.
Imprejurarea, reala de altfel, ca intimata S.C. A S.R.L. Arad, cumparatoarea bunurilor, a fost constituita la data de 8 iunie 1994 nu prezinta nicio relevanta juridica in cauza in conditiile in care afirmatiile recurentei in sensul ca aceasta persoana juridica ar fi fost infiintata numai pentru astfel de operatiuni, astfel cum reiese din adresa nr. 216845/24.05.2007 a Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Arad, adresa care nu se regaseste nici la dosarul de prima instanta si nici la dosarul de recurs, sunt nedovedite in vreun fel. Intr-adevar, in dosarul nr. 880/59/2007 al Curtii de Apel Timisoara, la fila 36 se afla adresa nr. 13347/13.04.2007 eliberata de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Arad cu privire la intimata S.C. A S.R.L. Arad, dar din acest inscris nu rezulta decat data infiintarii acestei societati comerciale, precum si faptul ca din 20 iunie 1994 ea este platitoare de T.V.A.
La data incheierii actului de vanzare-cumparare, nu s-a facut dovada ca partile aveau intentia de a scoate de sub urmarire bunul aflat in patrimoniul recurentei reclamante. Este adevarat ca intentia de fraudare este greu de dovedit, deoarece ea presupune o manifestare de vointa clara de fraudare si nu se intemeiaza pe o stare de fapt, ce nu are elemente volitive. Pentru aceleasi considerente recurenta trebuia sa dovedeasca raportul de cauzalitate dintre starea de insolventa a societatii debitoare si consecintele pe care le poate produce actul de transfer al bunului. Insa, in cauza, lichidatorul judiciar nu a prezentat dovezi referitoare la destinatia sumelor rezultate din vanzarea imobilului in litigiu, precum si a celorlalte bunuri mobile, in cuprinsul precizarii de actiune depusa la tribunal la 9 iunie 2006 practicianul mentionand faptul ca administratorul social nu i-a predat documentele contabile.
In mod corect a retinut judecatorul-sindic in considerentele hotararii, dar si intimata societate comerciala in apararile formulate la motivele de recurs, ca din probatiunea administrata nu rezulta intentia partilor implicate in actele translative de proprietate de a sustrage bunuri de la urmarirea acestora de catre creditori ori intentia de a leza interesele acestora si, in orice caz, imprejurarea ca lichidatorul nu a gasit chitantele de plata a pretului nu instituie o prezumtie de rea-credinta in sarcina partilor contractante, cum eronat sustine recurenta, in conditiile in care elementul bunei-credinte, care joaca un rol atat de mare in asumarea si executarea obligatiilor civile, se estompeaza in dreptul comercial, care prefera sa ia in considerare regularitatea obiectiva a situatiei juridice. Dar oricum, reaua-credinta trebuia dovedita, iar nu prezumata - cum ca "din intreg probatoriul administrat in cauza rezulta ca societatea cumparatoare nu a intentionat niciodata sa achizitioneze bunurile debitoarei", ceea ce nu s-a facut in speta.
Pe de alta parte, daca s-ar presupune, contrar celor inscrise in actul autentic de vanzare-cumparare a imobilului, ca pretul acestui bun nu a fost platit de catre cumparator, aceasta nu constituie, cum eronat sustine lichidatorul debitoarei, un motiv de anulare a transferului patrimonial contestat, ci, raportat la prevederile de drept comun, practicianul ar fi avut posibilitatea, printre altele, sa ceara desfiintarea conventiei incheiate, tinand seama de reciprocitatea si interdependenta obligatiilor partilor din contractele sinalagmatice.
Astfel, potrivit art. 1361 din Codul civil, principala obligatie a cumparatorului este de a plati pretul in ziua si la locul determinat prin contract, alaturi de aceasta cumparatorul mai avand si obligatia de a lua in primire bunul vandut, precum si pe aceea de a suporta cheltuielile vanzarii, daca nu s-a prevazut altfel in contract. Obligatia cumparatorului de plata a pretului este foarte importanta si este de esenta contractului de vanzare-cumparare. Regulile prevazute de Codul civil in art. 1361-1370 sunt supletive, partile putand conveni dupa vointa lor, insa daca nu se prevede nimic in contract sau daca partile trimit la dispozitiile legale, atunci sunt aplicabile prevederile mentionate.
In caz de neplata a pretului in conditiile stipulate, vanzatorul are la dispozitie mai multe mijloace juridice: a) executarea silita a obligatiei de plata; b) exceptia de neexecutare; c) actiunea in rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare. Cea mai importanta posibilitate legala a vanzatorului este actiunea in rezolutiunea contractului, prevazuta de art. 1365 din Codul civil: daca cumparatorul nu plateste pretul, vanzatorul poate cere rezolutiunea vanzarii, el putand solicita rezolutiunea atat in cazul in care cumparatorul nu a platit deloc pretul sau numai o parte din pret, cat si atunci cand nu s-au platit dobanzile convenite, dreptul de optiune apartinand numai vanzatorului. Daca rezolutiunea s-a pronuntat impotriva cumparatorului, atunci ea opereaza retroactiv pana in momentul vanzarii, astfel ca cel care a cumparat bunul va fi obligat sa il restituie vanzatorului, impreuna cu fructele acestuia, si va putea fi obligat si la daune-interese.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune cu privire la capatul de cerere privind transferul patrimonial referitor la bunul imobil pe motiv ca de la data cand a avut loc transmiterea dreptului real, daca pretul nu ar fi fost platit, neexistand o alta clauza privind termenul de achitare a pretului, vanzatoarea sau creditorii ei aveau dreptul sa ceara executarea silita sau rezolutiunea contractului, termenul general de prescriptie de 3 ani a fost depasit cu 8 zile, Curtea retine ca aceasta aparare in mod corect a fost inlaturata de catre prima instanta cu motivarea ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile legale generale in materia prescriptiei dreptului la actiune invocate de catre societatea parata, ci cele ale art. 62 din Legea nr. 64/1995, actualul art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, termene la care parata nu a facut referire, dar care nu au fost depasite raportat la data deschiderii procedurii colective impotriva debitoarei S.C. P S.R.L. Arad.