Actiunea intemeiata pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Netemeinicie
Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (1), art. 9 alin. (1)
Potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificata, privind contenciosul administrativ, persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii din ordonante, poate introduce actiunea la instanta de contencios administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate, in masura in care obiectul principal nu este constatarea neconstitutionalitatii ordonantei sau a dispozitiei din ordonanta.
Actiunea in contencios administrativ trebuie sa priveasca in mod necesar, o vatamare intr-un drept sau interes legitim apartinand unei persoane si trebuie sa aiba un obiect complex, in sensul ca sa existe o cerere principala specifica contenciosului administrativ si anume dovada unei vatamari concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis in baza ordonantei guvernului, atacata in cauza, iar exceptia de neconstitutionalitate a acesteia trebuie sa constituie o cerere secundara.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal, sentinta civila nr. 161 din 17 iunie 2008
Prin actiune reclamantul, persoana fizica, a chemat in judecata pe paratii Guvernul Romaniei, Calin Popescu Tariceanu - Prim Ministru, Z.P., Tribunalul Timis, Curtea de Apel Timisoara, Judecatoria Timisoara si Inalta Curte de Casatie si Justitie, solicitand ca prin sentinta sa se anuleze in tot O.U.G. nr. 154/2007 pentru prorogarea termenului prevazut la art. III din titlu XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, sa se suspende executarea, respectiv aplicarea acelei ordonante pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei si sa fie sesizata Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate impotriva O.U.G. nr. 154/2007, ce insoteste actiunea.
Actiunea este intemeiata in drept pe prevederile art. 9, art. 11/4, art. 28 s.a. din Legea nr. 554/2004; art. 3 pct. 1, art. 109/1, art. 261/1 s.a C.proc.civ.; Legea nr. 247/2005, Legea nr. 304/2004; Legea nr. 303/2004; dreptul comunitar european cu izvoarele sale derivate, C.E.D.O.
Reclamantul a sustinut, in motivare, ca O.U.G. nr.154/2007 ignora prevederile art. 115/6, art. 124/1/2/3, art. 126/2/5 teza 1/6 fine, art. 1/3/4/5, art. 16/1/2, art. 21/1-3, art. 52/3, art. 53/1, art. 148/2/4 s.a. din Constitutie; art. 261/1_ C.proc.civ.; art. 13 (1) "sedintele de judecata se inregistreaza prin mijloace tehnice video sau audio ori se consemneaza prin stenografiere. Inregistrarile video sau stenogramele se transcriu de indata", din legea privind organizarea judiciara nr. 304/2004, republicata; Capitolul I, principiile organizarii judiciare: art. 2/1; art. 3 (Competenta organelor judiciare si procedura judiciara sunt stabilite de lege); art. 5 "Ministerul Justitiei asigura buna organizare si administrare a justitiei ca serviciu public); Capitolul II, accesul la justitie: art. 6/1-2; art. 7/1-2; Capitolul III Dispozitii generale privind procedura judiciara, art. 10 (Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, de catre o instanta impartiala si independenta, constituita potrivit legii. Din Legea nr. 304/2004, intrucat: Organizarea judiciara se instituie avand ca finalitate asigurarea respectarii drepturilor si a libertatilor fundamentale ale persoanei prevazute, in principal, in urmatoarele documente: carta internationala a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Conventia Organizatiei Natiunilor Unite asupra drepturilor copilului si Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum si pentru garantarea respectarii Constitutiei si a legilor tarii; art. 28/1 din Legea nr. 554/2004, precum si prevederile C.E.D.O., inclusiv art. 17 "Interzicerea abuzului de drept": Nicio dispozitie din prezenta conventie nu poate fi interpretata ca implicand, pentru un Stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfasura o activitate sau de a indeplini un act ce urmareste distrugerea drepturilor sau a libertatilor recunoscute de prezenta conventie sau de a aduce limitari mai ample acestor drepturi li libertati decat acelea prevazute de aceasta conventie.
Reclamantul arata ca a introdus actiunea la instanta de contencios administrativ competenta, insotita de exceptia de neconstitutionale, in calitate de persoana vatamata intr-un drept si intr-un interes legitim prin ordonanta de mai sus, respectiv prin dispozitia din aceasta ordonanta si trebuie avute in vedere gravele consecinte de ordin procedural, care au aparut in activitatea de judecata din cauza inexistentei suportului tehnici necesar, acest lucru fiind invocat in cadrul proceselor aflate pe rolul instantelor de judecata.
Prin sentinta civila nr. 161 din 17 iunie 2008, pronuntata in dosarul nr. 466/59/2008, Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondata actiunea, cu motivarea ca aceasta este intemeiata, in principal, in drept, pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 privitor la actiunile impotriva ordonantelor Guvernului.
Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ asa, cum a fost modificata prin Legea nr. 100/9.V.2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 375/16.V.2008, prevede ca persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii din ordonante, poate introduce actiunea la instanta de contencios administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate, in masura in care obiectul principal nu este constatarea neconstitutionalitatii ordonantei sau a dispozitiei din ordonanta.
Reglementarea cuprinsa in art. 9 din Legea nr. 554/2004 asa cum a fost modificat prin Legea nr. 100/9.V.2008, trimite la dispozitiile art. 1 alin. (1) din aceeasi lege, in sensul ca actiunea in contencios administrativ trebuie sa priveasca in mod necesar, o vatamare intr-un drept sau interes legitim apartinand unei persoane, tocmai datorita caracterului subiectiv al unei asemenea actiuni intemeiate pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Deci, potrivit legii, actiunea vizata prin, dispozitia art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificata, trebuie sa aiba un obiect complex, in sensul ca sa existe o cerere principala specifica contenciosului administrativ si anume dovada unei vatamari concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis in baza ordonantei guvernului, atacata in cauza, iar exceptia de neconstitutionalitate a acesteia trebuie sa constituie o cerere secundara.
Actiunea prezenta nu indeplineste aceste cerinte legale pentru ca reclamantii nu au aratat in concret care sunt actele administrative prin care au fost vatamati in drepturile lor procesuale, actiunea rezumandu-se la afirmatii cu caracter general, ceea ce duce la concluzia constatarii neincidentei prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificata, si care constituie temeiul de drept pe care trebuie sa-l indeplineasca orice actiune in contencios administrativ.
Asa fiind, instanta respinge ca nefondata actiunea si sub aspectul suspendarii aplicarii O.U.G. nr. 154/2007, si de asemenea se respinge cererea de sesizare a Curtii Constitutionale privitor la aceeasi ordonanta de guvern, ca si consecinte ale netemeiniciei cererii principale in contencios administrativ justificata prin art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificata, coroborat cu art. 1 alin. (1) din lege.