Procedura insolventei. Inchiderea procedurii pentru lipsa de resurse. Cerere de atragere a raspunderii membrilor organelor de conducere. Conditii
Legea nr. 85/2006, art. 131, art. 138
In orice stadiu al procedurii prevazute de Legea insolventei judecatorul-sindic va putea da o sentinta de inchidere a procedurii, prin care va dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, menirea acestei dispozitii fiind tocmai aceea de a se evita, pe cat posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit in conditiile art. 4, in situatia in care nici un creditor, persoane direct interesate in continuarea administrarii procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare.
Angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, in temeiul dispozitiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, se poate face, ca regula, numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, si numai ca exceptie in conditiile alin. 3 al acestui articol. Potrivit textului mentionat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii neamaiavand calitatea ceruta in mod expres de lege pentru aceasta solicitare, iar, pe de alta parte, legiuitorul a aratat fara echivoc ca pentru a se putea cere de catre comitetul creditorilor autorizarea judecatorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul sa omita sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica, fie ca practicianul sa omita sa formuleze actiunea prevazuta la alin. 1 si raspunderea persoanelor la care se refera alin. 1 sa ameninte sa se prescrie.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala, decizia civila nr. 1152 din 9 octombrie 2007
Prin sentinta comerciala nr. 2068 din 10 iulie 2007 pronuntata in dosarul nr. 788/108/2007 Tribunalul Arad a dispus inchiderea procedurii insolventei debitoarei S.C. N. S.R.L. S., radierea societatii din registrul comertului si plata sumei de 2000 lei reprezentand remuneratia practicianului, precum si a sumei de 40,50 lei cheltuieli materiale, din fondul de lichidare, catre lichidatorul W S.P.R.L., descarcandu-l pe practician de orice indatoriri sau responsabilitati cu privire la procedura, hotararea de inchidere a procedurii fiind notificata si publicata potrivit legii.
Pentru a hotari astfel judecatorul-sindic a retinut ca in cauza au fost intocmite si comunicate notificarile cerute de art. 61 din Legea insolventei, practicianul desemnat sa administreze aceasta procedura fata de debitoarea S.C. N. S.R.L. intocmind si tabelul preliminar al creantelor.
Avand in vedere ca in averea debitoarei falite nu au fost identificate bunuri, iar creditorii nu au avansat sumele necesare pentru continuarea administrarii dosarului de insolventa, desi li s-a transmis o notificare in acest sens de catre lichidator, tribunalul a apreciat ca propunerea de inchidere a procedurii in temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 formulata de practician este intemeiata, singurele conditii pretinse de acest text de lege fiind inexistenta bunurilor si lipsa unor oferte de avansare a sumelor de bani de catre creditori, fiind nefondata sustinerea creditoarei A.V.A.S Bucuresti, conform careia lichidatorul judiciar trebuia sa ceara atragerea raspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei, doar ulterior putandu-se inchide procedura.
Conform art. 138 alin. 1 din lege, lichidatorul are calitate procesuala activa in promovarea de actiuni pentru angajarea raspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului fara a i se putea insa impune sa promoveze o asemenea cerere. Alineatul 3 al articolului mentionat confera calitate procesuala activa in promovarea si sustinerea actiunii de atragere a raspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului si comitetului creditorilor, dar nici acest participant nu a solicitat autorizarea promovarii unei actiuni in acest sens, cu toate ca creditorilor li s-au pus in discutie prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, astfel ca ei au stiut ca in cazul in care nu se avanseaza sume de bani lichidatorul va solicita inchiderea procedurii, ceea ce excludea promovarea de catre el a unei actiuni bazata pe art. 138, nici comitetul creditorilor neasumandu-si sarcina sustinerii cererii si riscul reusitei intr-un astfel de demers.
In aceste conditii, neexistand formulata o cerere bazata pe art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecatorul-sindic a considerat ca nu i se poate impune lichidatorului formularea unei astfel de actiuni, iar procedura nu poate continua din lipsa de fonduri, obiectia creditoarei A.V.A.S fiind fara suport legal.
Impotriva sentintei civile de mai sus au declarat recurs creditoarele D.G.F.P. Arad si A.V.A.S. Bucuresti.
Prima recurenta, criticand sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie, a solicitat modificarea hotararii atacate in sensul continuarii administrarii procedurii de insolventa, pentru urmatoarele motive:
Conform art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 o procedura de faliment va fi inchisa atunci cand judecatorul-sindic a aprobat raportul final, cand toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite si cand fondurile nereclamate au fost depuse la banca. In urma unei cereri a lichidatorului judecatorul-sindic va pronunta sentinta, inchizand procedura, iar in cazul persoanelor juridice dispunand si radierea acestora.
Avand in vedere continutul dispozitiilor exprese citate mai sus, creditoarea considera ca in speta nu este situatia prevazuta de lege, care ar justifica inchiderea procedurii de insolventa. De asemenea, recurenta apreciaza ca in cauza nu au fost intreprinse toate masurile pentru obtinerea informatiilor si datelor necesare identificarii bunurilor mobile sau imobile aflate in patrimoniul debitoarei S.C. N. S.R.L. S., nefiind astfel incidente prevederile art. 131 din Legea insolventei.
Creditoarea A.V.A.S Bucuresti a solicitat casarea sentintei recurate si constatarea faptului ca procedura de insolventa a societatii debitoare a fost prematur inchisa, impunandu-se continuarea administrarii acesteia cu derularea ultimei etape procedurale - autorizarea comitetului creditorilor in vederea formularii unei cereri de atragere a raspunderii patrimoniale a persoanelor - prevazuta de alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, hotararea primei instante fiind lipsita de temei legal si data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii. De asemenea, recursul fiind indreptat impotriva unei hotarari care nu poate fi atacata cu apel, calea de atac nu este limitata la motivele prevazute de art. 304 din C. pr. civ., instanta de recurs avand posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele potrivit dispozitiilor art. 3041 din acelasi cod.
In fapt, A.V.A.S s-a opus cererii formulate de lichidatorul judiciar pentru inchiderea procedurii insolventei falitei solicitand atat prezentarea unui raport detaliat privind cauzele starii de insolventa si persoanele responsabile de acest lucru, cat si formularea unei cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale a acestor persoane in temeiul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Obiectiunile institutiei creditoare fata de inchiderea procedurii, desi in cauza nu a fost intocmit un raport final, vizau, in principal, faptul ca nu a fost formulata actiunea in atragere a raspunderii patrimoniale a fostilor administratori statutari.
In situatia in care lichidatorul nu a inteles sa formuleze a astfel de cerere, recurenta considera ca se impunea discutarea/analizarea autorizarii creditorilor, prin intermediul comitetului creditorilor, ca in temeiul alin. 3 al articolului mentionat sa promoveze aceasta actiune. Atata timp cat lichidatorul judiciar a omis sa exercite actiunea in atragerea raspunderii, se poate dispune ca cererea de chemare in judecata sa fie formulata de creditori, legiuitorul prevazand in mod expres aceasta posibilitate, in sensul de a permite oricarui creditor, cu autorizarea judecatorului-sindic, sa solicite angajarea raspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei in stare de incetare de plati, tocmai pentru a nu se omite parcurgerea unei etape importante in procedura de lichidare judiciara a debitorilor supusi Legii nr. 85/2006.
In opinia recurentei, modificarea adusa Legii insolventei nu presupune o limitare a drepturilor creditorilor de a formula actiunea intemeiata pe art. 138, stiut fiind ca in practica s-a demonstrat faptul ca uneori este imposibil de a se constitui un comitet al creditorilor potrivit art. 16, in tabelul de creante nefiind mentionati un numar suficient de mare de creditori. S-a mai aratat ca singura conditie, inainte de a se formula cererea mentionata, priveste o autorizare din partea judecatorului-sindic de a li se da posibilitatea creditorilor sa exercite o astfel de actiune, in lipsa demersurilor intreprinse in acest sens de catre lichidatorul judiciar.
Avand in vedere ca in cauza se prezenta doar cel de-al doilea raport de activitate depus de lichidator, prima instanta nici nu a dat posibilitatea comitetului creditorilor de a solicita autorizarea in temeiul art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006. Prin neparcurgerea acestei etape esentiale in cadrul unei lichidari judiciare, recurenta considera ca drepturile creditorilor au fost grav prejudiciate, inchiderea procedurii insolventei fiind facuta cu nerespectarea dispozitiilor legale, precum si a spiritului legii, care ofera mai multe instrumente in vederea recuperarii creantelor inscrise la masa credala. Scopul legii este acoperirea intregului pasiv, cererea formulata impotriva fostei conduceri avand menirea de a asigura posibilitatea acoperirii si a pasivului ramas in urma valorificarii bunurilor debitoarei. Prin descarcarea lichidatorului judiciar si a judecatorului-sindic de orice indatoriri si responsabilitati nu mai poate fi exercitat controlul judecatoresc asupra incidentei prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, desi in cauza sunt identificate fapte ce fac aplicabile prevederile legale anterior mentionate. Inchiderea procedurii echivaleaza, in acest caz, cu o antepronuntare a instante de judecata, asupra unei eventuale cereri de obligare la suportarea pasivului, aceasta nefiind supusa dezbaterilor instantei de judecata.
In speta se constata o continuarea a activitatii paguboase pentru societatea falita, in ciuda elementelor de avertizare care indicau iminenta insolventa. Mai mult decat atat, indiferenta de care a dat dovada fosta conducere, s-a concretizat in lipsa oricarui interes in recuperarea creantelor propriilor debitori, prin aceasta falita fiind lipsita de resursele financiare necesare desfasurarii unei activitati economice sanatoase.
Faptul ca institutia recurenta, in calitate de creditor, este in imposibilitate de a recupera suma cu care a fost inscrisa la masa credala, constituie o premisa concreta care ar fi trebuit sa determine instanta de fond sa oblige persoanele responsabile de acest lucru la plata creantei, aspect care nu a fost cercetat de catre judecatorul-sindic. In acest sens, este de subliniat reaua-credinta de care a dat dovada fosta conducere a debitoarei in exercitarea atributiilor, atunci cand au dus S.C. N. S.R.L. spre o incapacitate de plata de natura a prejudicia creditorii, persoane de buna-credinta, printre care se afla si A.V.A.S, care a suferit un prejudiciu a carui existenta certa este stabilita prin constatarea de catre prima instanta a faptului ca debitoarea a ajuns in incetare de plati si ca impotriva acesteia a fost declansata procedura falimentului.
In ceea ce priveste avansarea de catre creditori a sumelor necesare continuarii administrarii dosarului de insolventa, creditoarea a aratat ca legiuitorul a stabilit in mod expres, prin dispozitiile art. 4 din Legea nr. 85/2006, ca toate cheltuielile aferente procedurii vor fi suportate din averea debitorului, iar in situatia in care lipsesc disponibilitatile din contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare constituit la nivelul registrului comertului, nefiind justificata avansarea unor sume de bani de catre creditori, atata timp cat nici legea nu prevede aceasta posibilitate si, mai mult decat atat, acest lucru vine chiar in contradictie cu spiritul legii, prin sporirea cuantumului creantelor deja inscrise in tabelul creditorilor.
Prin decizia civila nr. 1152 din 9 octombrie 2007 Curtea de Apel Timisoara, constatand ca hotararea judecatorului-sindic este temeinica si legala, in conformitate cu prevederile incidente in cauza, a respins ca nefondate recursurile declarate de creditoarele D.G.F.P. Arad si A.V.A.S. Bucuresti impotriva sentintei comerciale susmentionate pentru urmatoarele considerente:
Astfel, fata de cele aratate de lichidatorul judiciar desemnat in cauza prin rapoartele de activitate depuse la dosar, in special in cel de la termenul de judecata din 10 iulie 2007 prin care acesta a propus inchiderea procedurii de insolventa declansata in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei S.C. N. S.R.L. S. intrucat societatea falita nu mai desfasoara nici o activitate, nu dispune de lichiditati pentru indestularea creditorului si ca in averea sa nu exista nici un bun care sa poata fi valorificat, in mod corect judecatorul-sindic a facut aplicarea prevederilor art. 131 din legea mentionata, dispunand inchiderea procedurii.
Acest text de lege statueaza fara echivoc ca in orice stadiu al procedurii prevazute de Legea insolventei judecatorul-sindic va putea da o sentinta de inchidere a procedurii, prin care va dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare.
Avand in vedere faptul ca creditorii inscrisi la masa credala nu s-au oferit sa avanseze sumele corespunzatoare pentru continuarea administrarii procedurii de insolventa fata de societatea debitoare, aspect ce rezulta fara putinta de tagada din cuprinsul procesului-verbal al adunarii creditorilor din data de 2 iulie 2007, in mod legal prima instanta a facut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, acesta fiind temeiul juridic care a stat la baza pronuntarii sentintei recurate, fapt care rezulta fara dubiu si din motivarea judecatorului-sindic.
Criticile recurentei D.G.F.P. Arad privitoare la nerespectarea de catre prima instanta a prevederilor art. 132 alin. 2 din acest act normativ nu sunt intemeiate, motivat de imprejurarea ca in cauza inchiderea procedurii s-a facut in temeiul art. 131 si nu in conformitate cu art. 132, acest din urma text de lege fiind cel neincident in cauza si nu art. 131, cum fara temei sustine creditoarea.
Textul art. 132 alin. 2 statueaza ca o procedura de faliment va fi inchisa atunci cand judecatorul-sindic a aprobat raportul final, cand toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite si cand fondurile nereclamate au fost depuse la banca, in urma unei cereri a lichidatorului judecatorul sindic pronuntand o sentinta de inchidere a procedurii, iar in cazul persoanelor juridice dispunand si radierea acestora. Or, in speta, nu a avut loc nici o vanzare a vreunui bun al debitoarei falite si nici vreo distribuire de fonduri rezultate din lichidare, astfel ca nu este aplicabil articolul invocat de recurenta.
Avand in vedere ca creditorii recurenti nu s-au oferit sa avanseze sumele corespunzatoare pentru continuarea administrarii procedurii de insolventa fata de societatea debitoare, in mod corect judecatorul-sindic a facut aplicarea textului art. 131 din legea amintita, menirea acestei dispozitii fiind tocmai aceea de a se evita, pe cat posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit in conditiile art. 4, in situatia in care in averea debitoarei nu exista bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor, persoane direct interesate in continuarea administrarii procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare.
Cu toate ca recurenta D.G.F.P. Arad a aratat ca administratorul judiciar nu ar fi intreprins toate masurile ce s-ar fi impus pentru obtinerea informatiilor si datelor necesare identificarii bunurilor mobile si imobile aflate in patrimoniul debitoarei, Curtea apreciaza ca nici aceasta critica nu poate fi primita.
La solicitarea tribunalului, prin adresa nr. 543/04.05.2007 Primaria S. a comunicat faptul ca S.C. N.66 S.R.L. nu figureaza in evidentele acestei institutii cu nici un fel de bunuri mobile sau imobile. De asemenea, in urma investigatiilor efectuate lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri sau alte valori in averea debitoarei, astfel ca nu i se poate imputa acestuia ca nu a depus diligentele necesare in vederea identificarii bunurilor societatii falite. Mai mult decat atat, creditoarea recurenta nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta ca debitoarea ar avea bunuri in patrimoniu sau ce anume considera ca mai trebuia facut in cauza.
Si recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. Bucuresti este nefondat, in speta neexistand motive care sa conduca la casarea sentintei primei instante, cum fara temei a solicitat aceasta recurenta.
Astfel, in ceea ce priveste respingerea opozitiei acestei creditoare la propunerea formulata de lichidator de inchidere a procedurii in temeiul art. 131 din Legea insolventei motivat de faptul ca practicianul ar fi trebuit sa formuleze o cerere in atragerea raspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei in conformitate cu art. 138 din aceeasi lege, in mod corect judecatorul-sindic a constatat ca aceste obiectiuni sunt neintemeiate in conditiile in care la adunarea generala a creditorilor debitoarei S.C. N. S.R.L. din data de 2 iulie 2007, pe de o parte, a fost desemnat comitetul creditorilor avand in componenta D.G.F.P. Arad, A.V.A.S. Bucuresti si I.T.M. Arad, iar, pe de alta parte, lichidatorul a adus la cunostinta creditorilor prezenti (recurenta A.V.A.S., desi legal convocata, nu a inteles sa participe la aceasta adunare) atat situatia masei active si a celei pasive, cat si necesitatea avansarii sumelor de bani in vederea continuarii administrarii procedurii de insolventa fata de societatea debitoare.
Judecatorul-sindic a retinut corect ca nu i se poate imputa lichidatorului judiciar pasivitate in formularea unei actiuni de atragere a raspunderii patrimoniale a administratorului social in conditiile in care creditorii nu au fost de acord cu avansarea sumelor necesare, iar comitetul creditorilor nu a solicitat judecatorului-sindic autorizare in acest sens.
In ceea ce priveste angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, aceasta se poate face, ca regula, numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, si numai ca exceptie in conditiile alin. 3 al acestui articol (conform caruia comitetul creditorilor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin. 1, daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin. 1 si raspunderea persoanelor la care se refera alin. 1 ameninta sa se prescrie).
Intrucat potrivit art. 138 alin. 1 la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementari calitatea procesuala activa de a solicita aplicarea acestor dispozitii fata de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile legate de problema aplicarii art. 138 din lege sunt nefondate.
Prima instanta a apreciat in mod just ca obiectiunile formulate de creditoarea A.V.A.S. impotriva propunerii lichidatorului judiciar al falitei nu sunt intemeiate in conditiile in care, potrivit art. 138 din legea amintita, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati; g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori. Potrivit alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin. 1, daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea in raspundere impotriva persoanelor la care se refera alin. 1 si aceasta ameninta sa se prescrie.
Cu alte cuvinte, actiunea in raspundere civila delictuala fundamentata pe acest text de lege are un dublu temei de fapt: starea de insolventa a societatii comerciale asociata cu savarsirea uneia dintre faptele expres si limitativ enumerate de legiuitor. Raspunderea civila intemeiata pe art. 138, fiind o raspundere civila delictuala speciala (atipica) trebuie sa fie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevazute de aceasta norma sa raspunda cu averea persoana pentru datoriile societatii pe care au condus-o. In prezenta cauza recurenta, desi a invocat incidenta prevederilor art. 138, nu a indicat in mod concret prin care fapte savarsite de catre fostul administrator, anterior deschiderii procedurii insolventei, s-ar fi cauzat starea de incetare a platilor de catre debitoare, simplele afirmatii, nesustinute de probe pertinente si concludente, in sensul ca fosta conducere a societatii ar fi dispus continuarea unei activitati paguboase si ca ar fi dat dovada de lipsa de interes in recuperarea datoriilor fata de proprii debitori neputand duce in mod automat la aplicarea acestei norme.
Pe de alta parte, cum in mod judicios a retinut si prima instanta, actiunea in raspundere reglementata de Legea nr. 85/2006 poate fi promovata numai de administratorul judiciar sau lichidatorul numit in cauza sau, in cazurile prevazute de alin. 3, de comitetul creditorilor si nu de catre oricare dintre creditorii care au inscrisa o creanta la masa credala. Or, in speta, comitetul creditorilor nu a solicitat judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea de atragere a raspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societatii debitoare, neexistand la dosarul de fond nici o cerere in acest sens, ci doar unul dintre creditorii inscrisi in tabelul de creante (recurenta A.V.A.S. Bucuresti) a formulat obiectiuni la propunerea lichidatorului cerand continuarea administrarii procedurii, iar lichidatorul sa recupereze datoriile societatii de la administratorul social al debitoarei falite.
De asemenea, nu este reala afirmatia creditoarei recurente potrivit careia reprezentantul sau s-ar fi opus inchiderii procedurii deoarece a solicitat prezentarea unui raport detaliat privind cauzele starii de insolventa, cu indicarea persoanelor vinovate de aceasta, din cuprinsul practicalei hotararii primei instante rezultand faptul ca opozitia a fost motivata prin aceea ca inchiderea ar fi prematura datorita neefectuarii demersurilor necesare atragerii raspunderii in baza art. 138, demersuri ce se impuneau a fi facute de catre practician. Este de neacceptat ca in recurs, creditoarea recurenta sa critice faptul ca in speta nu s-a analizat/discutat autorizarea creditorilor, prin intermediul comitetului creditorilor, sa formuleze in temeiul alin. 3 al art. 138 o astfel de cerere, in conditiile in care la sedinta adunarii generale din data de 2 iulie 2007, desi legal convocata, aceasta institutie nu a inteles sa participe, asumandu-si astfel toate riscurile ce decurg dintr-o asemenea pasivitate. Aceasta, cu toate ca in cuprinsul convocatorului la pct. 3 al ordinii de zi lichidatorul judiciar a mentionat exprimarea pozitiei cu privire la avansarea cheltuielilor necesare continuarii procedurii, precum si asupra incidentei prevederilor art. 131, 138 si 143 din Legea nr. 85/2006.
Sustinerile recurentei in sensul ca legiuitorul, prevazand in mod expres aceasta posibilitate, permite oricarui creditor, cu autorizarea judecatorului-sindic, ca in lipsa demersurilor lichidatorului sa solicite angajarea raspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei in stare de incetare de plati pentru a nu se omite parcurgerea unei etape importante in procedura de lichidare judiciara a debitorilor supusi Legii nr. 85/2006, singura conditie ceruta fiind autorizarea data de judecatorul de insolventa, nu au nici un fundament legal, interpretarea data de aceasta creditoare prevederilor art. 138 fiind una eronata.
Astfel, potrivit textului mentionat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii neavand calitatea ceruta in mod expres de lege pentru aceasta solicitare, iar, pe de alta parte, legiuitorul a aratat fara echivoc ca pentru a se putea cere de catre comitetul creditorilor autorizarea judecatorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul sa omita sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica, fie ca practicianul sa omita sa formuleze actiunea prevazuta la alin. 1 si raspunderea persoanelor la care se refera alin. 1 sa ameninte sa se prescrie.
Tot neintemeiate sunt si criticile privitoare la imposibilitatea practica de a se constitui un comitet al creditorilor potrivit art. 16, dat fiind faptul ca in speta un astfel de comitet a fost ales in conditiile alin. 4 al acestui articol de lege (chiar recurenta facand parte din acest organism).
Intr-o alta ordine de idei nu are nici o relevanta faptul ca lichidatorul prin raportul nr. 2 a cerut inchiderea procedurii in temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 atata timp cat textul statueaza fara echivoc ca in orice stadiu al procedurii prevazute de Legea nr. 85/2006, judecatorul-sindic va putea da o sentinta de inchidere a procedurii prin care va dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, conditii care in speta au fost indeplinite, astfel cum s-a aratat mai sus.
Nu in ultimul rand, nici criticile recurentei privitoare la o gresita interpretare de catre prima instanta a necesitatii avansarii de catre creditori a sumelor aferente continuarii administrarii procedurii nu sunt fondate. Este adevarat ca potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006 toate cheltuielile procedurii de insolventa vor fi suportate din averea debitorului, iar in cazul in care din contul acestuia lipsesc disponibilitatile, se va utiliza fondul de lichidare constituit la nivelul registrului comertului. Dar acest lucru nu inseamna ca si in acele cazuri in care administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat constata ca in averea debitorului falit nu exista nici un bun ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative, judecatorul-sindic sa impuna practicianului sa administreze in continuare procedura de insolventa fata de respectivul debitor, costurile procedurii urmand sa fie, pentru inceput avansate de catre administratorul judiciar/lichidator, iar ulterior recuperate din fondul special de lichidare, in conditiile in care creditorii, desi li s-a cerut acest lucru, nu au inteles sa avanseze sume in acest sens. Ca este asa, rezulta din interpretarea coroborata a prevederilor art. 20 alin. 1 lit. i) si a art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit carora practicianul are ca principala atributie, printre altele, si aceea de a sesiza de urgenta judecatorul-sindic in cazul in care constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca cele existente sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative, sesizarea sindicului impunandu-se tocmai pentru ca instanta, in urma analizarii acestei situatii si constatand faptul ca creditorii nu doresc avansarea sumelor necesare, sa poata decide inchiderea procedurii in conditiile art. 131 din lege.
Desi este adevarat ca statul roman, reprezentat prin A.V.A.S., a suferit un prejudiciu a carui existenta certa este stabilita prin constatarea faptului ca societatea debitoare a ajuns in incetare de plati si ca impotriva acesteia a fost declansata procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera aceasta creanta nu constituie o premisa suficienta care sa determine instanta sa oblige in mod automat fostul administrator social la plata creantei, cum in mod eronat sustine creditoarea.
Chiar daca hotararea atacata nu poate fi atacata cu apel, ceea ce face ca in speta sa fie incidente si prevederile art. 3041 C.proc.civ., in conformitate cu care recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevazute de art. 304 (si nu la toate motivele prevazute de acest text de lege, cum gresit sustine creditoarea recurenta), instanta de recurs avand posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu inseamna ca un recurs omisso medio devine in mod automat admisibil, pentru ca instanta de control judiciar, solutionand calea de atac a recursului, nu trebuie sa procedeze la o judecata din nou a procesului, ci numai sa verifice daca hotararea primei instante a fost sau nu pronuntata cu respectarea legii, acest examen urmand sa fie facut numai in raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Insa, din oficiu, in conformitate cu dispozitiile art. 306 alin. 2 C.proc.civ., instanta poate ridica numai motive de ordine publica, asemenea motive nefiind identificate in speta.
Fata de cele retinute, sentinta recurata fiind temeinica si legala, iar recursurile declarate de creditoare nefondate, vazand si prevederile art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea a dispus respingerea lor.