Minor. Stabilire program de relatii personale cu parintele caruia nu i-a fost incredintat. Criterii
C.fam., art. 43 alin. 3
Legea nr. 272/2004, art. 8 si 14
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 8
Potrivit art. 43 alin. 3 din Codul familiei, parintele divortat caruia nu i s-a incredintat copilul, are dreptul sa mentina cu acesta relatii personale.
Art. 14 din Legea nr. 272/2004 reglementeaza, pe de alta parte, dreptul copilului de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti si cu rudele sale, precum si cu persoanele fata de care a dezvoltat legaturi de atasament.
Reglementarea acestor drepturi face posibila dezvoltarea vietii de familie, un alt drept al copilului reglementat de art. 8 din Legea nr. 272/2004 si art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Viata de familie presupune in primul rand posibilitatea ca membrii acesteia sa se bucure unul de prezenta celuilalt, fiind evident ca in interesul copilului este sa se afle cat mai mult timp posibil cu ambii parinti, pentru a se dezvolta echilibrat si armonios si atata timp cat nu este periclitata dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala.
La stabilirea programului de relatii personale, instanta tine seama de interesul superior al copilului, interes ce se degaja din modul in care sunt satisfacute drepturile copilului, din posibilitatile materiale si morale ale parintilor, in raport de gradul de afectiune si atasament dintre parinti si copil si altele asemenea.
De aceea, programul de relatii personale nu se stabileste odata pentru totdeauna, ci acesta trebuie sa tina permanent seama de situatia copilului , respectiv de varsta acestuia si de posibilitatile parintilor. In aceasta materie ca si in aceea a incredintarii copilului, autoritatea de lucru judecat a hotararii are caracter relativ, in sensul ca ori de cate ori imprejurarile de fapt care au determinat-o se schimba, instanta din nou investita va putea pronunta o solutie diferita
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, complet specializat pentru cauze de familie si minori, decizia civila nr. 1305 din 11 decembrie 2007
Prin decizia civila nr. 1305 din 11 decembrie 2007 Curtea a respins recursurile declarate de reclamantul T.R. si parata T.E.I. impotriva deciziei civile nr. 459 din 25 mai 2007 pronuntata de Tribunalul Timis.
Curtea a retinut ca prin decizia civila nr. 459 din 25 mai 2007 Tribunalul Timis a admis apelul declarat de parata T.E.I. impotriva sentintei civile nr. 278 din 11 ianuarie 2007 pronuntata de Judecatoria Timisoara, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca a desfacut din vina ambilor soti casatoria incheiata de parti la 6.09.2003 si a reglementat programul de relatii personale dintre reclamant si minorul N. M., nascut la 22.02.2004, in urmatoarea modalitate: reclamantul sa-l ia pe minor la domiciliul sau in prima si a treia sambata din luna, de la orele 16,00 pana a doua zi duminica, la orele 20,00.
A mentinut in rest dispozitiile sentintei apelate.
Tribunalul a retinut ca reclamantul T.R. a chemat in judecata pe parata T.E.I., solicitand desfacerea casatoriei incheiata la 6.09.2003, din vina ambilor soti, incredintarea minorului N.M., nascut la 22.02.2004, spre crestere si educare paratei, obligarea sa la plata unei pensii de intretinere pe seama minorului, reluarea de catre parata a numelui avut anterior casatoriei si reglementarea vizitarii minorului, in sensul de a-l lua la domiciliul sau in prima si a treia sambata din luna, de la orele 16,00 pana a doua zi duminica la orele 20,00, o saptamana in vacanta de iarna si doua saptamani in vacanta de vara.
Reclamantul a motivat ca relatiile de casatoriei s-au deteriorat in ultima perioada datorita comportamentului paratei, care nu se mai preocupa de familie, are o atitudine distanta, intre soti instalandu-se lipsa de comunicare.
A mai aratat ca la sfarsitul lunii septembrie, parata a fost plecata de la domiciliu cateva zile, iar la sfarsitul aceleiasi luni l-a luat de pe minor si a parasit domiciliul comun, de atunci partile fiind separate in fapt.
Reclamantul a sustinut ca parata are conditii pentru a-l ingriji corespunzator pe minor, insa si el doreste sa se implice in cresterea si educarea acestuia prin modalitatea de stabilire a relatiilor personale.
In drept a invocat dispozitiile art. 38, 40 , 42 , 43 alin. 3 din Codul familiei.
Prin intampinare parata a aratat ca nu este de acord ca reclamantul sa-l ia pe minor la domiciliul sau, nici la sfarsit la saptamana si nici in perioada vacantelor, sustinand ca minorul poate fi vizitat numai la domiciliul ei.
Parata a solicitat prin actiune reconventionala partajul bunurilor comune, iar prin cerere separata, inregistrata sub nr. 7578/325/2006, a solicitat stabilirea domiciliului minorului la ea si obligarea paratului la pensie de intretinere.
Prin sentinta civila nr. 273 din 11 ianuarie 2007 Judecatoria Timisoara a admis actiunea de divort formulata de reclamant, precum si cererea din dosarul conexat nr. 7578/325/2006.
A desfacut casatoria incheiata de parti la 6.09.2003, a dispus reluarea de catre parata a numelui avut anterior casatoriei, a incredintat paratei spre crestere si educare pe minor si a obligat pe reclamant sa plateasca pe seama minorului o pensie de intretinere de ? din veniturile nete lunare, incepand cu data intentarii actiunii, 26.10.2006 si pana la majoratul minorului.
Totodata, a stabilit in favoarea reclamantului programul de relatii personale asa cum a solicitat.
Prima instanta a disjuns cererea reconventionala.
In fapt, instanta de fond a retinut ca partile s-au casatorit la 6.09.2003, iar din casatorie a rezulta minorul N.M., nascut la 22.02.2004.
Din declaratiile martorilor audiati, a retinut ca partile sunt separate in fapt de circa 4 luni, iar neintelegerile au fost generate de comportamentul paratului, care obisnuia sa consume alcool si se manifesta violent.
Pe de alta parte, a retinut ca parata a avut o atitudine ostila si ii facea reprosuri reclamantului.
De aceea, instanta a apreciat ca raporturile dintre soti sunt grav vatamate, iar casatoria nu mai poate continua, impunandu-se desfacerea ei, din vina ambilor soti.
Intrucat parata nu a facut dovada unor motive temeinice si nici reclamantul nu si-a dat acordul, in baza art. 40 din Codul familiei, instanta a apreciat ca se impune ca reclamanta sa-si reia numele avut anterior casatoriei.
Avand in vedere ca parata se ocupa in bune conditii de cresterea si educarea minorului, ca reclamantul manifesta interes pentru copil si fata de referatul de ancheta sociala, in baza art. 42 din Codul familiei, instanta a apreciat ca se impune incredintarea minorului la mama parata, spre crestere si educare.
In baza art. 86 si 107 din Codul familiei, a apreciat ca se impune obligarea reclamantului la plata unei contributii de intretinere de ? din veniturile nete lunare de la data intentarii actiunii.
Instanta de fond a apreciat ca modalitatea propusa de reclamant in ce priveste programul de relatii personale, este potrivita si corespunde interesului copilului, si fata de imprejurarea ca anterior separarii in fapt a sotilor, copilul a stat la bunicii paterni, unde in prezent locuieste reclamantul, astfel ca mediul acesta de familie ii este familiar. In acelasi sens, s-a tinut seama de interesul manifestat de reclamant fata de cresterea si educarea minorului, precum si de dreptul copilului de a dezvolta o viata de familie alaturi de ambii parinti.
Impotriva acestei sentinte parata T.E.I. a declarat apel in termen, criticand-o atat in ce priveste culpa la divort, cat si programul de relatii personale.
Astfel, a aratat ca prima instanta a omis sa stabileasca in dispozitiv culpa la divort, cu toate ca a retinut in considerente ca ambii soti se fac vinovati de destramarea casatoriei.
A mai aratat ca nu este de acord ca reclamantul sa il ia pe minor la domiciliul sau peste noapte si in timpul vacantelor, avand in vedere varsta minorului si faptul ca reclamantul locuieste cu concubina sa si nu poate asigura minorului o camera separata.
Analizand apelul, tribunalul a apreciat ca este intemeiat.
A retinut ca intr-adevar prima instanta a omis sa stabileasca in dispozitivul sentintei culpa la divort, avand in vedere considerentele acesteia. Ca urmare, a apreciat ca sustinerile paratei sunt intemeiate si se impune schimbarea in parte a sentintei in sensul de a se retine in dispozitiv culpa ambilor soti.
Cu referire la programul de relatii personale, tribunalul a apreciat ca in raport de interesul superior al copilului, astfel cum acesta este reglementat de art. 2 din Legea nr. 272/2004, prima instanta a stabilit un program exagerat in favoarea reclamantului si pe perioada vacantelor, cu toate ca minorul in cauza nu este inca scolarizat.
De aceea, tribunalul a apreciat ca se impune si sub acest aspect schimbarea sentintei, in sensul ca programul de relatii personale sa cuprinda numai prima si a treia sambata de la orele 16,00, pana a doua zi duminica la orele 20,00.
Tribunalul a apreciat astfel ca dreptul reclamantului poate fi astfel exercitat la domiciliul sau, fata de relatiile tensionate dintre parti, insa in raport de varsta minorului acest program nu este potrivit ca in prezent sa cuprinda si vacantele.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs in termen atat reclamantul, cat si parata.
Reclamantul a solicitat schimbarea ei, in sensul respingerii apelului declarat de parata si mentinerii sentintei primei instante.
In motivarea recursului a aratat ca dispozitivul deciziei nu este susceptibil de executare, deoarece nu mentioneaza numele de familie al minorului, cu toate ca regimul juridic al numelui este stabilit conform art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 41/2003 si art. 62 si 64 din Codul familiei, iar art. 261 indice 1 pct. 2 C. pr. civ., prevede ca hotararea trebuie sa cuprinda printre altele si numele, domiciliul sau resedinta partilor, calitatea in care s-au judecat, numele mandatarilor sau reprezentantilor legali si al avocatilor.
In ce priveste programul de relatii personale, arata ca instanta s-a limitat sa invoce art. 2 din Legea nr. 272/2004, dar a omis sa se refere si la celelalte dispozitii relevante din acest act normativ, respectiv art. 5 alin. 1 si 2, art. 6 lit. a,c si l, art. 7, art. 14 alin. 1 si 3, art. 15 alin. 1 lit. a, b si c, precum si art. 49 alin. 1 din Constitutia Romaniei.
Reclamantul a mai aratat ca programul de relatii personale se impune a fi suplimentat cu inca o zi de sambata din luna, in acelasi regim.
La termenul de azi, reclamantul prin aparator a invocat conform art. 306 alin. 2 C.proc.civ., necesitatea efectuarii unei expertize medico-legale psihiatrice, proba ce poate fi efectuata numai in apel conform art. 305 C.proc.civ., avand in vedere ca actul medical prezentat de parata este contestabil, iar diagnosticul stabilit de medic necesita parerea unor specialisti. De aceea, solicita casarea cu trimitere spre rejudecare in apel.
Parata a solicitat modificarea deciziei in sensul admiterii apelului in totalitate si stabilirii unui program de relatii personale, care sa excluda ramanerea minorului la domiciliul reclamantului peste noapte.
In motivarea recursului a aratat ca varsta minorului determina ca sa se tina seama de programul de masa si somn al acestuia, asa incat luarea acestuia din domiciliul mamei, are drept consecinta decalarea programul de masa si somn, cu consecinte asupra cresterii acestuia.
Parata a mai aratat ca minorul are o fire foarte sensibila si afectuoasa, iar paratul a avut un comportament violent, ce a generat traume pentru copil, caruia ii este teama sa se intalneasca cu tatal sau.
In drept a invocat dispozitiile art. 304 pct. 7 - 9 C.proc.civ.
In recurs s-au depus conform art. 305 C.proc.civ. extras de carte funciara, scrisori medicale si adrese de la sectia de politie.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, sustinand ca acesta pericliteaza starea de sanatate fizica si psihica a minorului si ca reclamantul locuieste cu concubina gravida si copilul acesteia, intr-un apartament de 2 camere la parintii sai.
Analizand recursurile declarat de parti in raport de criticile formulate si de motivele invocate, de probele dosarului si de dispozitiile art. 299 - 312 C.proc.civ., Curtea apreciaza ca sunt neintemeiate.
Minorul s-a nascut la 22.02.2004, iar potrivit probelor administrate in cauza si necontestate de parti, intre el si reclamant exista relatii de afectiune, avand in vedere ca a fost crescut in familia tatalui pana la data separarii partilor.
Potrivit art. 43 alin. 3 din Codul familiei, parintele divortat caruia nu i s-a incredintat copilul, are dreptul sa mentina cu acesta relatii personale.
Art. 14 din Legea nr. 272/2004 reglementeaza, pe de alta parte, dreptul copilului de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti si cu rudele sale, precum si cu persoanele fata de care a dezvoltat legaturi de atasament.
Reglementarea acestor drepturi face posibila dezvoltarea vietii de familie, un alt drept al copilului reglementat de art. 8 din Legea nr. 272/2004 si art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Viata de familie presupune in primul rand posibilitatea ca membrii acesteia sa se bucure unul de prezenta celuilalt, fiind evident ca in interesul copilului este sa se afle cat mai mult timp posibil cu ambii parinti, pentru a se dezvolta echilibrat si armonios si atata timp cat nu este periclitata dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala.
La stabilirea programului de relatii personale, instanta tine seama de interesul superior al copilului, interes ce se degaja din modul in care sunt satisfacute drepturile copilului, din posibilitatile materiale si morale ale parintilor, in raport de gradul de afectiune si atasament dintre parinti si copil si altele asemenea.
De aceea, programul de relatii personale nu se stabileste odata pentru totdeauna, ci acesta trebuie sa tina permanent seama de situatia copilului , respectiv de varsta acestuia si de posibilitatile parintilor. In aceasta materie ca si in aceea a incredintarii copilului, autoritatea de lucru judecat a hotararii are caracter relativ, in sensul ca ori de cate ori imprejurarile de fapt care au determinat-o se schimba, instanta din nou investita va putea pronunta o solutie diferita.
Se impune astfel precizarea ca programul de relatii personale, a carui exercitare presupune modalitatile stabilite conform art. 15 din Legea nr. 272/2004, nu se stabileste definitiv, ci ulterior poate fi largit sau dimpotriva restrans, dupa imprejurari.
Totodata, Curtea reitereaza ca divortul partilor nu afecteaza sub nici o modalitate responsabilitatea acestora fata de copil, care, in acord cu dispozitiile art. 107 din Codul familiei si art. 5 alin. 2, art. 6 lit. c si d, art. 8 alin. 1 si 4, art. 30, 31, 32 si 33 din Legea nr. 272/2004, trebuie sa se bucure de prezenta si afectiunea ambilor parinti, precum si de preocuparea acestora in ce priveste cresterea si educarea sa, sens in care este necesara cooperarea partilor in interesul copilului.
In cauza, Curtea apreciaza ca fata de varsta copilului, corect a considerat tribunalul ca fata de separarea in fapt a partilor, de situatia noua familiala a reclamantului si de varsta copilului, programul de relatii personale constand in luarea copilului la domiciliul reclamantului in prima si a treia sambata, pana a doua zi duminica intre orele stabilite, satisface in prezent interesul superior al copilului.
Aceasta inseamna ca ulterior programul poate fi modificat.
Curtea apreciaza ca cererea reclamantului de efectuare a unei expertize psihiatrice, nu numai ca nu este concludenta in raport de considerentele aratate, ci contravine si interesului copilului in cauza. Fara a ignora autoritatea medicala, Curtea tine seama numai de acele aspecte ce caracterizeaza copilul in raport de varsta sa, potrivit carora el este puternic atasat de mama sa, iar modificarile in ce priveste anturajul si programul zilnic nu pot fi schimbate in mod brusc si fara o pregatire prealabila, pentru ca altfel genereaza traume.
De aceea, Curtea tine seama de aceste recomandari in ce priveste interesul copilului in cauza, sens in care concluzioneaza ca aprecierile tribunalului sunt pertinente.
Cererea de largire a programului de relatii personale nu poate fi primita in recurs.
Avand in vedere aceste considerente, Curtea apreciaza ca nu exista temeiuri nici pentru casarea deciziei recurate si nici pentru modificarea acesteia, motivele de recurs invocate neputand fi retinute in cauza.
Ca urmare, Curtea va respinge ca neintemeiate ambele recursuri.