Stabilirea programului de vizita presupune asigurarea mentinerii legaturii copilului cu parintele caruia nu i-a fost incredintat prin raportare la situatia de fapt concreta
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.3638/300/2008 - DECIZIA CIVILA NR.943/23.09.2010)
Prin actiunea inregistrata la data de 25.03.2008, reclamantul G.L.C. a chemat-o in judecata pe parata D.D.T. pentru ca, in contradictoriu si cu A.T. - Primaria Sector 2 Bucuresti, sa se stabileasca de catre instanta programul in care acesta sa aiba legaturi personale cu minorul G.A.M., nascut la data de 18.08.1997.
In motivarea cererii reclamantul a aratat, in esenta, ca este divortat de parata, ca minorul i-a fost acesteia incredintat, insa, incepand cu octombrie 2007, parata il impiedica sa ia legatura cu copilul desi, a avut o relatie foarte buna cu minorul si ii ofera toate conditiile necesare, avand o locuinta corespunzatoare in care locuieste impreuna cu tatal sau, bunicul patern.
Reclamantul a propus un program concret de vizitare a copilului invocand in drept art.43 Codul familiei si art.14 din Legea nr.272/2004.
Prin sentinta civila nr.7582/11.09.2008, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti - a admis in parte actiunea formulata de reclamantul G.L.-C., in contradictoriu cu parata D.D.-T. si in contradictoriu cu A.T. - Primaria Sector 2 Bucuresti, a stabilit programul in care reclamantul sa aiba legaturi personale cu minorul G.A.-M., nascut la data de 18.08.1997, in primul si al treilea sfarsit de saptamana din luna, de sambata de la ora 1000 pana duminica la ora 1800 la domiciliul reclamantului.
Prin decizia civila nr.1073 A/09.11.2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins ambele apeluri ca nefondate si a luat act ca intimatul - reclamant nu solicita cheltuieli de judecata.
Impotriva deciziei instantei de apel a formulat recurs parata D.D.T., cererea de recurs fiind inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti Sectia a III a Civila, sub nr. 3638/300/2008.
In dezvoltarea recursului, intemeiat in drept pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, recurenta parata a sustinut ca hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Se sustine ca in motivarea hotararii sale, instanta de apel invoca prevederile art. 16 din Legea nr.272/2004 apreciind ca minorul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti.
Solicita sa se aiba in vedere ca textul de lege invocat nu stabileste un drept al parintelui ci al copilului; ori, asa cum rezulta din intreg continutul actului normativ, orice masura luata in domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
In speta de fata, instanta nu analizeaza insa interesul superior al copilului, intrucat, desi vorbeste despre drepturile acestuia prevazute de Legea nr.272/2004, subordoneaza normele juridice invocate pentru garantarea dreptului reclamantului la legaturi personale cu minorul.
Analizand solicitarea reclamantului instanta trebuia sa dea curs si celorlalte texte de lege incidente in speta, respectiv art. 23, 24 , 28 din Legea nr.272/2004, care stabilesc libertatea de exprimare a copilului si necesitatea de a-si exprima punctul de vedere, ideile si opiniile asupra oricarei probleme care il priveste.
Desi la nivel formal aceasta cerinta a fost respectata, minorul fiind audiat atat in fata instantei de fond cat si in fata instantei de apel, totusi, in aprecierea recurentei, instantele nu au dat importanta opiniei minorului, exprimata in mod direct si nemijlocit, asupra programului de vizita solicitat de reclamant (minorul a spus ca doreste sa il vada cat mai putin pe tatal sau).
Ca este asa rezulta si din motivarea instantei care apreciaza la un nivel superficial ca relatia minorului cu tatal sau este necesara pentru a depasi trauma provocata de despartirea parintilor sai.
Ori, divortul parintilor s-a realizat cu mult timp in urma, nemaifiind vorba in prezent de o trauma provocata de un eveniment petrecut acum circa 6 ani, mai ales ca dupa desfacerea casatoriei, minorul a continuat relatiile cu tatal sau.
Racirea relatiilor dintre reclamant si minor s-a datorat nu divortului, nu influentei paratei (asa cum gresit retin instantele) ci pur si simplu comportamentului inadecvat al reclamantului si imposibilitatii acestuia de a intelege nevoile fiului sau.
Neluand in seama dorinta exprimata de minor de a-l vedea cat mai putin pe tatal sau, instanta incalca si art. 28 din Legea nr.272/2004 care mentioneaza in aliniatul 1 ca minorul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale.
Ori, fortarea minorului la respectarea unui program de vizita stabilit arbitrar de catre instanta la solicitarea reclamantului inseamna chiar nerespectarea opiniei si personalitatii sale.
Un alt argument de natura a demonstra ca instanta a inteles sa aplice gresit legea consta in aprecierea, gresita in opinia recurentei, ca implicarea activa a minorului in activitatile familiei tatalui sau (in mod concret muncile campului) are menirea de a contribui la formarea identitatii copilului, care trebuie sa isi cunoasca ascendenta.
Apreciaza ca muncile fizice la care este supus un copil in varsta pe atunci de nici 10 ani nu pot contribui in nici un mod la formarea identitatii sale.
Recurenta nu neaga dreptul reclamantului de a-l prezenta minorului familia largita (unchi, matusi, veri, etc.), insa, in nici un caz, nu poate accepta ca acesta sa participe la activitatile agricole ale familiei.
In ceea ce priveste argumentul tribunalului ca nu s-a facut dovada prin nici un mijloc de proba a comportamentului iresponsabil al reclamantului in perioada in care a fost plecat cu minorul timp de trei saptamani, apreciaza ca este inca o dovada de superficialitate, intrucat, atat in intampinarea formulata la fond cat si prin motivele de apel parata a aratat ca aceste informatii au fost relatate de minor neexistand alte persoane plecate cu reclamantul si minorul in vacanta) iar instanta, la audierea acestuia, putea obtine confirmarea sau infirmarea acestei situatii.
O alta critica formulata prin motivele de apel si care privea stabilirea programului de vizitare doar pentru ziua de duminica intrucat sambata minorul participa in mod frecvent la diverse competitii scolare si extrascolare a fost inlaturata de instanta de apel care a motivat in afara criticilor formulate ca minorul isi poate face lectiile alaturi de tatal sau fara a-i fi perturbata pregatirea scolara.
Arata recurenta ca nu este de acord nici cu rationamentul instantei care a apreciat ca programul de vizita propus este nerealist intrucat nu este apt sa duca la crearea unei legaturi afective, pentru ca ratiunea propunerii era aceea de a permite refacerea treptata a unei legaturi afective (inexistente in acest moment) fara ca minorul sa se simta fortat la respectarea unui program impus cu forta de o autoritate.
Intimatul reclamant nu a formulat intampinare.
In recurs, nu au fost administrate probe noi.
Examinand decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs formulate si a dispozitiilor legale relevante in aceasta materie si analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste critica vizand gresita aplicare in cauza a dispozitiilor inscrise in art. 16 din Legea nr. 272/2004.
Sustine recurenta ca instanta de apel nu a avut in vedere faptul ca aceasta dispozitie legala nu stabileste un drept al parintelui ci al copilului, astfel ca orice masura dispusa in temeiul acestui text de lege trebuie subordonata interesului superior al copilului.
Curtea retine insa ca aceste sustineri sunt vadit nefondate, din verificarea considerentelor deciziei pronuntate in apel rezultand cu prisosinta preocuparea instantei investite cu solutionarea acestei cai de atac in decelarea interesului superior al copilului, care a fost analizat prin raportare la un complex de factori reprezentati nu numai de varsta acestuia, ci si de vointa copilului, necesitatea asigurarii unei anumite stabilitati si continuitati in ceea ce priveste raporturile sociale in care copilul este implicat, la pregatirea sa scolara dar si la necesitatea asigurarii pentru copilul in cauza a posibilitatii depasirii traumei provocate de despartirea celor doi parinti.
Curtea retine in acest sens ca potrivit art.2 din Legea nr.272/2004, orice act juridic emis sau incheiat in domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului va prevala in toate deciziile si demersurile care privesc copilul.
Or, in considerarea interesului superior al copilului, unul din drepturile copilului garantate prin Legea nr. 272/2004 este potrivit art. 16 alin. 1 acela de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, in sensul acestei legi, relatiile personale realizandu-se conform art. 15 prin: a) intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relatii personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) gazduirea copilului pe perioada determinata de catre parintele sau de catre alta persoana la care copilul nu locuieste in mod obisnuit; d) corespondenta ori alta forma de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a mentine relatii personale cu copilul; f) transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau scolare, catre parintele sau catre alte persoane care au dreptul de a mentine relatii personale cu copilul.
De asemenea, potrivit art.8 alin.1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului "Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale". Conform alineatului 2 "nu este admis amestecul unei autoritati publice in executarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala si siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora".
Prin acest articol, Conventia protejeaza o sfera larga de interese de natura personala, aceste dispozitii aplicandu-se pe deplin in cazul relatiilor dintre parinti si copii, astfel cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Amanalachioai impotriva Romaniei - publicata in Monitorul Oficial nr. 720 din 26 octombrie 2009.
In aceasta cauza, Curtea a decis in sensul ca legatura dintre reclamant si copilul sau minor intra in sfera vietii de familie, in sensul art. 8 din Conventie, ca in cauzele de acest tip, interesul copiilor trebuie sa aiba prioritate fata de orice alt considerent, subliniind insa ca acest interes prezinta un dublu aspect : pe de o parte, sa le garanteze copiilor o evolutie intr-un mediu sanatos; pe de alta parte, sa mentina legaturile acestora cu familia, cu exceptia cazului in care aceasta s-a aratat a fi nedemna, deoarece distrugerea acestei legaturi determina ruperea copilului de radacinile sale. De aici rezulta ca interesul copilului impune ca numai anumite circumstante cu totul exceptionale sa poata duce la o ruptura a unei parti a legaturii de familie si ca una dintre obligatiile statului este aceea sa faca tot posibilul sa se pastreze relatiile personale si, daca este cazul, la momentul potrivit, "sa se reconstituie" familia.
In acelasi sens, in cauza Ignaccolo-Zenide impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca ,,art.8 implica dreptul parintelui de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau, precum si obligatia autoritatilor nationale de a dispune aceste masuri. Respectarea vietii de familie astfel inteleasa, implica, pentru stat, obligatia de a actiona in asa fel, incat sa permita dezvoltarea normala a acestor raporturi".
In aplicarea acestor dispozitii legale, avand in vedere si interpretarea obligatorie pentru instantele romane a prevederilor art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului (impreuna cu Conventia, jurisprudenta Curtii Europene constituind asa numitul bloc de conventionalitate,cu aplicatie directa in ordinea juridica a statelor contractante), rezulta ca interesul copilului impune respectarea dreptului acestuia de a avea o viata de familie, deziderat care nu se poate realiza decat prin mentinerea legaturilor personale in mod efectiv, intre copil si parintele caruia nu i-a fost incredintat, cu exceptia acelor situatii exceptionale, in care se probeaza ca exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.
Procedand, in continuare, la analiza circumstantelor particulare ale spetei, din perspectiva acestor dispozitii relevante si a ansamblului probator administrat in cauza, Curtea retine ca prin solutia adoptata, ambele instante de fond au facut o corecta aplicare a acestor prevederi legale, admiterea cererii formulate de reclamant si stabilirea unui program de vizitare a copilului in cauza, fiind in mod evident o masura care tinde la mentinerea legaturilor de familie stabilite intre minorul in cauza si parintele caruia nu i-a fost incredintat.
Recurenta sustine ca programul astfel stabilit, nu este corespunzator interesului superior al copilului, nemultumirea acesteia vizand faptul ca la stabilirea programului instanta de apel nu ar fi tinut cont de opinia copilului, ceea ce a determinat in opinia sa o aplicare eronata in cauza a prevederilor art. 23 si art. 24 din Legea nr. 272/2004.
Curtea retine insa ca in mod corect, in decelarea interesului superior al copilului, instanta de apel s-a raportat atat la varsta copilului, la vointa acestuia, exprimata la momentul audierii in Camera de Consiliu, ca si la necesitatile concrete ale copilului deduse din valorificarea probelor administrate in cauza.
Intr-adevar, interesul superior al copilului nu este o notiune abstracta ci implica adoptarea unor masuri adecvate si proportionale, influentate de factori extrem de diversi, indusi de circumstantele personale ale copilului, mediul in care traieste si se dezvolta copilul, de necesitatile sale concrete pentru a avea o crestere si educare corespunzatoare dar si de a se putea bucura de un mediu echilibrat.
In raport de prevederile art.23 si art.24 din Legea nr.272/2004, Curtea apreciaza ca neindoielnic, optiunea copilului de a avea sau nu legaturi personale cu parintele caruia nu i-a fost incredintat, nu poate fi nesocotita in adoptarea solutiei, cu atat mai mult cu cat acesta se afla la varsta la care poate aprecia corect interesul sau, in speta fiind vorba despre un copil in varsta de aproximativ 13 ani.
Or, in cauza, copilul a fost audiat, in prezenta unui psiholog, fiindu-i astfel respectat dreptul de a a-si exprima liber opinia asupra cererii formulate de tata.
Pe de alta parte, in mod corect a apreciat instanta de apel ca valorificarea manifestarii de vointa a minorului, inclusiv in legatura cu mentinerea unor relatii cu parintele caruia acesta nu a fost incredintat, trebuie supusa aceluiasi principiu al ocrotirii interesului superior al copilului in cauza, ceea ce presupune o analiza a acestei vointe, tinand seama nu numai de varsta, gradul de maturitate al acestora, capacitatea concreta a acestuia de a discerne corespunzator interesului personal, ci si de motivele subiective sau obiective care determina adoptarea unei asemenea manifestari de vointa si eventualele influente ale actualului mediu in care copilul se dezvolta.
In acest context, in mod corect instantele de fond au procedat la analiza manifestarii de vointa a minorului in ceea ce priveste pastrarea legaturilor personale cu reclamantul, respectiv daca exista in mod real un astfel de refuz, daca acesta este sustinut de elemente faptice reale, pentru care minorul manifesta reticenta in pastrarea legaturilor sale cu reclamantul sau este indus ca urmare a influentei exercitate de mediul familial si social creat de mama, in care creste si se dezvolta.
Intr-adevar, drepturile parintesti nu reprezinta drepturi absolute ci ele trebuie privite intotdeauna ca si obligatii subordonate exclusiv principiului interesului superior al copilului, insa, cata vreme in cadrul situatei de fapt stabilite in cauza, in primele doua faze procesuale nu a fost probat nici refuzul explicit al copilului, si intemeiat pe imprejurari obiective, de a avea legaturi personale cu reclamantul si nici faptul ca reclamantul prin actiunile sale pericliteaza, intr-un mod real si serios, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului, singurele situatii in care s-ar fi putut retine incidenta unei situatii exceptionale care sa justifice limitarea dreptului tatalui de a vizita copilul, critica sa nu poate fi apreciata ca fiind fondata.
Pe de alta parte, in raport de datele concrete ale cauzei, nu se poate retine ca instanta de apel nu ar fi tinut seama de vointa copilului si ca in acest fel, ar fi incalcat prevederile art. 28 din Legea nr. 272/2004, cata vreme din procesul - verbal de audiere atasat la dosarul primei instante nu rezulta refuzul manifest, explicit al copilului de a-si vedea tatal si de a-l vizita in domiciliul sau ci, acesta a sustinut ca doreste ca in cadrul legaturilor sale personale cu reclamantul, sa-l vada pe acesta cat mai putin, motivat de faptul ca parintii sai se cearta in prezenta lui, precizand totodata ca unul dintre motivele pentru care nu doreste sa petreaca un timp mai indelungat cum ar fi perioada vacantelor impreuna cu tatal sau, este situatia locativa a acestuia, copilul sustinand ca nu ar avea asigurata o camera a sa.
In acest punct, Curtea remarca faptul ca programul de vizitare stabilit in favoarea reclamantului este unul limitat si ca perioada de timp redusa in care minorul poate fi luat in domiciliul tatalui este stabilit intr-o maniera de natura sa respecte vointa copilului, anterior citata. Mai mult, asa cum a retinut prima instanta, ancheta sociala efectuata in cauza, la domiciliul tatalui releva faptul ca in locuinta acestuia exista o camera special amenajata pentru minor, unde se afla mobilier si aparatura adecvate precum si de articole vestimentare specifice varstei, astfel ca aspectul invocat de minor, legat de lipsa unei camere proprii a copilului, nu mai subzista, ceea ce nu face decat sa sustina cele anterior retinute.
Situatia de fapt stabilita in cauza, in urma analizei coroborate a intregului material probator administrat in cauza si care nu poate face obiect al reaprecierii in faza procesuala a recursului, in raport de prevederile exprese ale art. 304 din Codul de procedura civila, (avand in vedere si faptul ca in aceasta faza procesuala, recurenta nu a administrat probe noi), nu releva un comportament abuziv, necorespunzator al reclamantului fata de copil si nici dezinteresul acestuia in raport cu copilul iar pe de alta parte, atesta ca minorul a fost profund afectat de despartirea parintilor sai, ca exista si in prezent o reticenta a copilului, in a fi luat perioade de timp mai mari, in domiciliul tatalui, si ca aceasta a fost generata de neintelegerile dintre cei doi parinti si de influenta mamei .
Or, in raport de datele cauzei, Curtea va retine ca in mod corect a apreciat instanta de apel ca se impune ca stabilirea programului de vizitare a minorului, sa preintampine pe de o parte, expunerea pe viitor copilului in cauza, la situatii de natura sa influenteze negativ dezvoltarea sa psihica iar pe de alta parte,sa contribuie la refacerea graduala a legaturilor afective dintre acesta si tatal sau si sa permita restabilirea unei legaturi psihice, afective, intre cei doi, in acest mod, fiind create premisele pentru comunicarea libera dintre parinte si copil a informatiilor, starilor, sentimentelor, scopul urmarit fiind acela al mentinerii intre acestia a unor raporturi specifice mediului familial.
In acest sens, Curtea apreciaza ca indiferent de problemele existente intre parinti, copiii trebuie sa creasca intr-un climat armonios, propice dezvoltarii psihice si morale, care sa le dea incredere, avand in vedere ca un copil traumatizat de neintelegerile dintre parinti, poate fi afectat ireversibil, cu consecinte grave asupra dezvoltarii sale armonioase, necesitatea contactului direct si regulat cu ambii parinti si rudele apropiate, de o asa maniera incat copilul sa se bucure de prezenta si afectiunea acestora, fiind evidenta.
Argumentul invocat de recurenta in sensul ca in apel, a fost gresit aplicat art. 28 din Legea nr. 272/2004, intrucat minorul este supus la munca fizica in familia largita a tatalui, va fi de asemenea inlaturat, Curtea retinand in acest sens ca, in cadrul situatiei de fapt retinuta in cauza sub acest aspect, instantele anterioare au retinut ca desi este dovedit faptul ca minorul a participat la astfel de activitati, impreuna cu reclamantul, nu a fost vorba despre o masura abuziva, cum ar fi supunerea acestuia la munca fortata.
Asa cum s-a aratat in cele ce preced, doar o situatie de exceptie cum ar fi un comportament abuziv al reclamantului sau al familiei acestuia, de natura sa puna copilul intr-o stare de risc sau chiar de pericol, ar putea determina o ingerinta atat de grava in dreptul reclamantului si al copilului de a avea o viata de familie, prin interzicerea legaturilor personale intre cei doi, or, in speta, cata vreme situatia de fapt nu a relevat o astfel de imprejurare exceptionala, nu se poate aprecia ca in apel, ar fi fost nesocotit interesul copilului.
De altfel, nici recurenta nu sustine ca participarea copilului impreuna cu familia paterna la muncile campului a fost contrara vointei copilului sau de o durata considerabila sau ca activitatea efectiv desfasurata de minor, era de natura sa afecteze fizic sau psihic copilul sau ca reclamantul obisnuieste sa ii solicite acestuia participarea la astfel de activitati, or, in raport de toate aceste imprejurari, nu se poate retine ca fiind eronata aprecierea instantei de apel in sensul ca o astfel de implicare are menirea de a stabili legaturi ale copilului cu familia largita si de a contribui la formarea identitatii copilului, inclusiv in ceea ce priveste cunoasterea ascendentei sale.
Tot astfel, faptul ca pe fondul neintelegerilor dintre cei doi parinti, relatiile dintre reclamant si copil s-au racit, nu poate reprezenta in opinia Curtii un argument suficient pentru a dispune respingerea actiunii promovate de reclamant, demersul judiciar promovat de acesta fiind prin natura sa apt sa conduca la o restabilire a unor relatii firesti intre cei doi.
In conditiile in care se recunoaste o atare situatie, in considerarea masurilor la care este obligat statul, in virtutea prevederilor art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si in raport de situatia de fapt anterior reliefata, este firesc ca programul de vizitare sa fie de asa maniera adaptat incat sa permita refacerea si consolidarea relatiei parinte -copil, or, in opinia Curtii, contactul dintre acestia nemijlocit si lipsit de orice alte interventii inclusiv din partea recurentei, si in acelasi timp pe o durata limitata dar totusi rezonabila pentru a permite apropierea celor doi, este esential.
Asa fiind, in aprecierea Curtii, programul stabilit pentru vizitarea copilului, care presupune luarea copilului de catre reclamant, in intervalul de timp cuprins intre zilele sambata ora 1000 si duminica ora 1800, din primul si al treilea sfarsit de saptamana ale fiecarei luni, este unul ponderat, echilibrat care nu determina o schimbare frecventa si de lunga durata a mediului creat pentru copil in domiciliul mamei.
Faptul ca in cursul zilelor de sambata minorul ar participa frecvent la competitii scolare si la activitati extrascolare, nu poate reprezenta un motiv temeinic pentru care programul de vizita sa nu cuprinda si aceste perioade de timp, care oricum nu includ toate zilele de sambata, reclamantul avand obligatia de a se preocupa de cresterea, educatia si bunastarea copilului sau si de a contribui in acest sens, astfel ca prezenta sa alaturi de minor in timpul participarii la astfel de competitii sau activitati extrascolare si implicarea sa activa in pregatirea scolara a copilului, nu trebuie exclusa ci dimpotriva incurajata.
Asa fiind, Curtea apreciaza ca programul de vizitare stabilit realizeaza un just echilibru intre necesitatile dreptului de a se asigura un contact regulat intre parintele reclamant si copilul sau si aceea de se mentine un mediu consecvent si fara variatii majore care sa nu implice scoaterea copilului din mediul familial pe o perioada de timp mare si care ar putea sa il destabilizeze, instantele apreciind de o maniera rationala, argumentele folosite in sustinerea solutiei fiind pertinente.
Intrucat criticile recurentei reclamante in dezvoltarea acestui motiv de recurs sunt neintemeiate, apreciind ca in speta s-a facut o corecta aplicare a legii, astfel cum s-a retinut anterior, in raport de dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, prin raportare la art.312 alin.1 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.