Reorganizare judiciara si faliment. Actiune pentru anularea transferului patrimonial. Conditii. Pretul, ca obiect al obligatiei cumparatorului. Trasaturi.
C. pr. civ. - art. 3041
Pretul, ca obiect al obligatiei cumparatorului, trebuie sa fie sincer si serios. Pe de alta parte, reaua credinta a partilor implicate in actele translative de proprietate trebuie dovedita, iar nu prezumata.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala si de contencios administrativ,
decizia nr. 418 din 4 mai 2006
Prin sentinta civila nr. 1053/11.11.2005, Tribunalul Timis a respins actiunea formulata de reclamanta societate comerciala prin lichidator persoana juridica impotriva paratelor societati comerciale.
Prin decizia nr. 418 din 4 mai 2006, Curtea de apel Timisoara a respins recursul declarat de lichidatorul persoana juridica, pentru societatea comerciala - in faliment, impotriva hotararii primei instante.
In considerente s-a retinut ca, astfel cum in mod corect a retinut judecatorul sindic in considerentele hotararii dar si intimata societate comerciala in apararile formulate la motivele de recurs, din probatiunea administrata in cauza nu rezulta intentia partilor implicate in actele translative de proprietate de a sustrage bunuri de la urmarirea acestora de catre creditori ori intentia de a leza interesele acestora, si, in orice caz, imprejurarea evidentiata in recurs, referitoare la faptul ca societatea comerciala parata de ordinul II avea calitatea de actionar al intimatei parate societate comerciala de ordinul I la data incheierii contractului de vanzare cumparare, nu instituie o prezumtie de rea - credinta in sarcina partilor contractante, cum eronat a apreciat lichidatorul recurent, in conditiile in care elementul bunei - credinte, care joaca un rol atat de mare in asumarea si executarea obligatiilor civile, se estompeaza in dreptul comercial, care prefera sa ia in considerare regularitatea obiectiva a situatie juridice, dar, oricum, reaua - credinta trebuia dovedita, iar nu prezumata, ceea ce nu este cazul, in speta.
Pe de alta parte, in conditiile in care pretul convenit de parti a fost unul serios, reprezentand, in intentia partilor, echivalentul valoric al lucrului vandut, respectiv, cumparat altfel spus, constituind o cauza suficienta a obligatiei vanzatorului de a transmite dreptul de proprietate, incheierea contractului amintit nu putea provoca ori agrava insolventa debitoarei falite, cum corect s-a subliniat in concluziile scrise depuse la dosar, iar imprejurarea ca, ulterior, imobilul a fost vandut, la un pret mai mare, prin contract de vanzare - cumparare, nu prezinta relevanta in sensul dorit de lichidatorul recurent potrivit motivelor invocate in recurs.