Concediu de odihna. Compensare in bani. Conditii.
Legea nr. 6/1992 - art. 5 alin. 3 lit. a
Codul muncii - art. 141 alin. 4
Conform art. 5 alin. 3 lit. a din Legea nr. 6/1992, compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila -
complet specializat de litigii de munca si asigurari sociale,
decizia nr. 119 din 18 ianuarie 2006
Prin sentinta civila nr. 2115 din 8 septembrie 2005, Tribunalul Timis a admis in parte actiunea precizata, intentata de reclamantul S.I. si a obligat parata Banca Comerciala "C." S.A. Sibiu sa plateasca reclamantului suma de 28.500.000 lei ROL, reprezentand contravaloarea concediului de odihna, cuvenit si neefectuat, aferent anului 2002.
A respins in rest actiunea privind obligarea paratei sa plateasca reclamantului suma de 5.571.429 ROL, reprezentand contravaloarea concediului de odihna, cuvenit si neefectuat, aferent anului 2003, ca ramasa fara obiect.
A luat act de renuntarea reclamantului la judecarea actiunii vizand obligarea paratei la plata contravalorii concediului de odihna, cuvenit si neefectuat, pe anul 2001.
Recursul declarat de parata a fost motivat in drept cu dispozitiile art. 3041 C. pr. civ. si art. 312 alin. 2 - 4 C. pr. civ., iar in fapt s-a sustinut ca potrivit art. 65 din Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel national si art. 5 din Legea nr. 6/1992, compensarea in bani a concediilor de odihna neefectuate este permisa numai in anumite situatii expres si limitativ descrise de textele legale mentionate, insa reclamantul nu a administrat dovezi ca a fost impiedicat sa efectueze concediul de odihna si ca intruneste cerintele prevazute de lege pentru a putea beneficia de compensare baneasca.
In urma examinarii cauzei atat prin prisma motivelor invocate in scris cat si in limitele conferite de art. 3041 C. pr. civ. s-a constatat ca recursul nu este fondat, si a fost respins prin decizia civila nr. 119 din 18 ianuarie 2006, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, intrucat sustinerile formulate nu se incadreaza in nici una din situatiile expres si limitativ prevazute de art. 304 C. pr. civ.
Curtea a retinut ca prin actiunea introductiva reclamantul a solicitat compensarea in bani a concediilor de odihna neefectuate in perioada 2001 - 2003, in cuantum total de 56.849.891 lei, suma ce urmeaza a fi actualizata cu rata inflatiei pana la momentul efectuarii platii.
Legea privind efectuarea concediilor de odihna, nr. 6/1992 a fost abrogata de art. 298 din Legea nr. 53/2003, insa a fost in vigoare pentru anul 2002.
Conform art. 5 alin. 1 din acest act normativ, regulile privind efectuarea concediilor de odihna si compensarea in bani a celor neefectuate sunt stabilite prin contractele de munca, compensarea in bani fiind posibila conform alin. 3 lit. a atunci cand contractul de munca a incetat.
De altfel, situatia prevazuta de art. 5 alin. 3 din acest act normativ a fost preluata de reglementarile art. 141 alin. 4 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003).
Din probatoriul administrat in cauza a rezultat ca raporturile de munca dintre parti au incetat, situatie in care conform art. 287 din Codul muncii revenea recurentei sarcina de a depune dovezi din care sa rezulte ca angajatul nu a fost impiedicat sa execute concediul de odihna cuvenit pentru anul 2002.
Aceste probe trebuiau depuse de parata in apararea sa pana la prima zi de infatisare, insa recurenta nu si-a indeplinit obligatia impusa de textul de lege mentionat, motiv pentru care s-a apreciat ca nefundat recursul declarat in cauza.