Restituiri. Notificare formulata dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 247/2005. Decizie nr. 160 din data de 20.05.2009
pronunțată de Curtea de Apel Craiova

Prin actiunea formulata la 28.11.2007 si inregistrata pe rolul Tribunalului Dolj sub nr.21219/63/2007, reclamantul V. Gh. D. a chemat in judecata pe paratii Primaria. C. I. si Primarul C. I., judetul Dolj, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna desfiintarea Dispozitiei nr.503/15.10.2007, prin care i s-a respins cererea de restituire a suprafetei de teren solicitata in natura si despagubiri pentru constructia ce a existat pe acest teren.
A mai solicitat acordarea in natura a terenului intravilan existent, liber, in suprafata de 640 mp. situat in punctul "La Sosea", cu urmatoarele vecinatati: N -Badea Elena, S - Popescu Ion, E - DE 70, V- restul proprietatii, precum si acordarea de despagubiri pentru imobilul - constructie care a apartinut autorilor sai si care a fost demolat in urma exproprierii.
De asemenea, reclamantul a solicitat sa fie repus in termen si sa se constate ca notificarea a fost facuta in termenul legal.
In motivarea in fapt a actiunii, reclamantul a aratat ca in anul 1962, numitilor V. Gh. si V. C. li s-a preluat terenul si imobilul prin Decretul de expropriere nr.123, in vederea construirii T. I., fara ca cei doi sa primeasca vreo despagubire.
A aratat ca este mostenitorul parintilor sai, iar in urma aparitiei Legii nr. 247/2005, care a modificat Legea nr.10/2001, a solicitat de la primarie despagubiri pentru imobil si acordarea in natura a terenului, care este liber de constructii.
Ca, in urma notificarii cu nr.517/N/2005 din 14.11.2005, primarul comunei a raspuns cu Dispozitia nr.503/01.11.2007 prin care i s-a comunicat ca notificarea este tardiva, desi aceasta a fost formulata in termen.
In drept, reclamantul si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile Legii nr.10/2001, modificata si completata prin Legea nr.247/2005.
La data de 28.03.2008, reclamantul a depus precizare la actiune prin care a aratat ca terenul fiind partial liber, iar prin modificarea art.1 a acestei legi s-au introdus 4 noi alineate, in speta fiind vorba de alin.21 , o parte din teren fiind liber, respectiv 640 mp., a considerat ca prin aparitia acestui nou alineat, este repus in termen privind notificarea formulata.
A precizat ca la data cand a aparut initial Legea nr.10/2001 terenul se afla in extravilan, iar la data aparitiei Legii nr.247/2005, acesta aparea in zona industriala extinsa intravilan, astfel ca din acest moment si prin modificarea art.1 cu introducerea alin.21, se putea solicita terenul ce face obiectul notificarii.
Reclamantul a mai aratat ca in conditiile in care nu ar fi repus in termen, ar insemna ca Legea nr.10/2001 sa fie interpretabila, in sensul limitarii termenului de restituire a bunurilor preluate abuziv, iar Legea nr.10/2001 sa fie aplicabila in mod temporar, ceea ce vine in contradictie cu finalitatea Legii nr.10/2001 de a repara si a repune in situatia anterioara, pe cat posibil, persoanele care au fost deposedate in mod ilegal de bunurile imobile de catre regimul comunist.
Reclamantul a invederat ca interpretarea in sensul ca notificarea este tardiv formulata, Legea nr.10/2001 prevazand astfel un termen de decadere, vine in contradictie si cu dispozitiile art. 6 din CEDO privind existenta unui proces echitabil si art. 1 din Protocolul nr.1, privind respectarea dreptului de proprietate.
Reclamantul a depus la dosar raportul de expertiza intocmit in dosarul nr.2940/CIV/2004 al Tribunalului Dolj si adresa nr.2464/08.08.2005 emisa de Primaria C. I., judetul Dolj.
Prin sentinta civila nr.50 din 13 februarie 2009, Tribunalul Dolj a respins actiunea formulata de reclamantul V. Gh. D., in contradictoriu cu paratii Primaria C. I. si Primarul C. I..
S-a retinut ca prin dispozitiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a prevazut o procedura speciala de formulare a cererii de restituire si de solutionare a acesteia, procedura care include o etapa administrativa prealabila si obligatorie.
Ca, potrivit art. 22 din Legea nr.10/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, procedura administrativa instituita de legea speciala reparatorie, se declanseaza prin notificarea adresata de persoana indreptatita catre detinatorul bunului, termenul de depunere a notificarii fiind de 12 luni calculat de la data intrarii in vigoare a legii, adica de la data de 14.02.2001, termenul implinindu-se la data de 14.02.2002.
S-a mai retinut ca nerespectarea termenului de 12 luni stabilit de art. 22 din Legea nr.10/2001 atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent, in temeiul Legii nr.10/2001 si potrivit procedurii speciale prevazute de aceasta lege.
Dispozitiile art. 22 alin. 1 din Legea nr.10/2001 au constituit obiect al controlului de constitutionalitate, pe considerentul ca textul limiteaza grav dreptul de proprietate ca drept fundamental al omului, iar prin decizia nr. 388/2006 Curtea Constitutionala a statuat ca termenul prevazut de Legea nr.10/2001 in interiorul caruia trebuie formulata notificarea, nu este de natura sa aduca atingere dreptului de proprietate privata.
De asemenea, prevederile art. 22 din Legea nr.10/2001 dau expresie competentei constitutionale legiuitorului de a stabili continutul si limitele proprietatii, fiind in deplina concordanta cu dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana potrivit carora , dispozitiile referitoare la protectia proprietatii nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care la considera necesare, pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general.
Pe de alta parte, tot Curtea Constitutionala a statuat ca instituirea unui termen de decadere pentru exercitarea drepturilor procesuale nu este de natura sa aduca atingere accesului liber la justitie, drept consacrat constitutional in art. 21 din Constitutie, iar in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului , in cauza Z si altii contra Regatului Unit, s-a statuat ca accesul la un tribunal nu este absolut si poate fi supus unor restrictii legitime, cum ar fi termenele legale de prescriptie sau de decadere.
In acelasi timp, instanta de fond a retinut ca in ceea ce priveste Legea nr.247/2005, cu toate ca aceasta a adus modificari Legii nr.10/2001, din cuprinsul sau se poate constata ca acest act normativ nu a deschis posibilitatea depunerii unor noi cereri de retrocedare, asa cum s-a prevazut in cazul legilor fondului funciar, dispozitiile Legii nr.247/2005 nevizand extinderea domeniului de aplicare a Legii nr.10/2001, a sferei persoanelor indreptatite la restituire si nici a perioadei de referinta.
Prin urmare, intrucat Legea nr.247/2005 nu a repus pe fostii proprietari in termenul de formulare a notificarii in temeiul Legii nr.10/2001, orice cerere de restituire formulata in temeiul Legii nr.10/2001 si depusa la detinatorul bunului dupa aparitia Legii nr.247/2005, apare ca fiind tardiva.
In speta, tribunalul a constatat ca reclamantul V. Gh. D. a formulat la 14.11.2005 cererea sa de retrocedare in natura sau stabilirea de masuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul ce a apartinut autorilor sai V. Gh. si V. C., imobil expropriat de la acestia in anul 1962, deci cu mult dupa implinirea termenului de 12 luni prevazut de art. 22 din Legea nr.10/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, astfel incat in mod corect Primaria C. I. a respins ca tardiva solicitarea reclamantului.
Tribunalul a constatat de asemenea, ca este legala si temeinica Dispozitia nr. 503/15.10.2007 emisa de Primarul C. I., prin care s-a respins ca tardiva cererea de restituire formulata la 14.11.2005 de catre reclamantul V. Gh. D., in temeiul Legii nr.10/2001.
In acelasi timp, instanta de fond a apreciat ca Legea nr.10/2001, respectand dispozitiile art. 6 din Conventia Europeana si art. 21 din Constitutie, nu prevede nici o interdictie privind formularea actiunii in revendicare, intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil, dreptul de proprietate putand fi protejat oricand pe calea actiunii in revendicare de drept comun.
S-a retinut ca , in sensul admisibilitatii actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun, dupa aparitia Legii nr.10/2001, s-au pronuntat si Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin decizia nr. 33/09.06.2008, prin care au admis recursul in interesul legii promovat de procurorul general cu privire la acest aspect.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat apel, reclamantul V. Gh. D., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A sustinut ca Tribunalul Dolj a interpretat gresit art. 1 alin. 21 din Legea nr.247/2005, care a completat si modificat Legea nr.10/2001, privind termenul pentru depunerea notificarii.
Ca, prin modalitatea de interpretare data de Tribunalul Dolj, rezulta ca Legea nr.10/2001 se aplica temporar, numai pana la o anumita perioada, astfel ca efectele acestei legi nu pot sa profite decat pentru o perioada fostilor proprietari.
A sustinut in continuare ca in cazul in care acestia nu pot depune notificarea pana la data prelungirii termenului din considerente obiective, inseamna ca notificarea nu mai are eficienta si pe cale de consecinta, legea nu mai poate fi aplicata.
A invederat ca in ceea ce-l priveste pe apelant nu se poate uza de actiunea in revendicare pentru un bun imobil care nu mai exista, singura masura reparatorie ce ar putea fi acordata fiind masura sub forma despagubirilor acordate in baza Legii nr.10/2001.
A sustinut ca in perioada Legii nr.10/2001 terenul a avut regim de extravilan si ulterior , dupa modificarea acestui act normativ , a devenit prin PUZ - ul comunei teren intravilan din zona industriala extinsa, nefiind folosit de vreo institutie sau societate comerciala industriala.
Apelantul a mai sustinut ca in conditiile in care nu ar fi repus in termen pentru depunerea notificarii, ar insemna ca Legea nr.10/2001 sa fie interpretata in sensul limitarii termenului de restituire a bunurilor preluate abuziv , Legea nr.10/2001 sa fie aplicabila temporar, venind in contradictie cu finalitatea acestei legi si in contradictie atat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO , cat si cu dispozitiile art. 6 din CEDO.
A sustinut de asemenea ca , chiar daca se invoca practica instantei europene, cazuistica invocata nu priveste dreptul de proprietate care este consacrat in Constitutie ca un drept imprescriptibil , opozabil tuturor.
A concluzionat in sensul ca, prin solutia pronuntata Tribunalul Dolj a incalcat dispozitiile art. 21 din Constitutie si prevederile inscrise in Protocolul nr. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Apelul este nefondat.
Examinand lucrarile dosarului prin prisma motivelor de apel formulate de contestatorul V. Gh. D., in raport de dispozitiile art. 295 Cod pr. civila,Curtea constata ca prima instanta a facut o aplicare corecta a dispozitiilor art. 22 din Legea nr.10/2001, dispozitii care reprezinta sediul materiei in ceea ce priveste termenul pentru depunerea notificarilor ( a cererilor pentru restituirea imobilelor preluate abuziv).
Potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr.10/2001, persoana indreptatita va notifica in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a acestei legi persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului.
Art. 22 alin. 5 din aceeasi lege, prevede in mod expres ca nerespectarea termenului de 6 luni prevazut pentru trimiterea notificarii , atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Termenul de 6 luni prevazut de art. 22 alin. 1 din lege a fost prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 si OUG nr.145/2001 cu inca 6 luni, termenul pentru depunerea notificarii fiind deci de 12 luni , calculat de la data intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001, respectiv 14 februarie 2001, pana la data de 14 februarie 2002.
In conformitate cu dispozitiile art. 22 alin. 5 din Legea nr.10/2001, nedepunerea notificarii in termenul de 12 luni prevazut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata prin cele doua ordonante de urgenta, are asadar drept consecinta decaderea din dreptul de a solicita masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Dispozitiile legale citate au caracter imperativ si trebuie aplicate intocmai, neputand da nastere la o alta interpretare.
In speta, este de necontestat ca apelantul reclamant V. Gh. D. a formulat notificare in baza Legii nr.10/2001, cu depasirea termenului de 12 luni prevazut de art. 22 din lege, notificarea formulata fiind inregistrata la Primaria C. I., judetul Dolj sub nr.517/N/14 noiembrie 2005.
In conditiile in care Legea nr.10/2001 prevede expres ca ultima zi pentru depunerea cererilor de restituire a imobilelor ce formeaza obiectul Legii nr.10/2001 a fost 14 februarie 2002, iar notificarea formulata de reclamant a fost inregistrata la 14 noiembrie 2005, in mod corect Tribunalul Dolj a retinut ca notificarea nu a fost formulata in termenul legal.
Sustinerea reclamantului referitoare la interpretarea gresita a dispozitiilor art.1 alin.21 din Legea nr.247/2005 este lipsita de relevanta juridica, deoarece din prevederile legale la care reclamantul face trimitere nu rezulta ca termenul pentru depunerea notificarilor stabilit in baza Legii nr.10/2001 a fost prelungit.
Legea nr.247/2005 , desi a adus modificari substantiale Legii nr.10/2001, nu a deschis posibilitatea depunerii de noi notificari si nici nu a repus in termenul de formulare a notificarii in temeiul Legii nr.10/2001, pe fostii proprietari care au pierdut termenul stabilit prin art. 22 din aceasta lege.
In aceste conditii , critica apelantului reclamant sub acest aspect este nefondata si urmeaza a fi inlaturata.
De altfel, solutia Tribunalului Dolj nu s-a raportat in nici un fel la dispozitiile art.1 alin.21 din Legea nr.247/2005, ci la dispozitiile art. 22 alin. 1 din Legea nr.10/2001.
Dispozitiile art. 22 alin. 1 din Legea nr.10/2001, asa cum a retinut si Tribunalul Dolj, au constituit obiect al controlului de constitutionalitate, pe considerentul ca textul limiteaza grav dreptul de proprietate ca drept fundamental al omului, Curtea Constitutionala a Romaniei pronuntand decizia nr.388/2006.
Prin aceasta decizie Curtea Constitutionala a statuat ca termenul prevazut de Legea nr.10/2001 pentru formularea notificarii nu este de natura sa aduca atingere dreptului de proprietate privata, prevederile art. 22 din lege fiind in deplina concordanta cu dispozitiile art. 1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Sustinerea referitoare la faptul ca prevederile Legii nr.10/2001 sub aspectul limitarii termenului de depunere a notificarilor vin in contradictie si cu dispozitiile art. 21 din Constitutia Romaniei si art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, este de asemenea nefondata.
In art. 21 din Constitutie , accesul liber la justitie este conceput ca drept al oricarei persoane de a se putea adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, garantandu-se ca exercitarea acestui drept nu poate fi ingradita prin nici o lege.
Ca o garantie a respectarii drepturilor omului , Conventia Europeana a Drepturilor Omului prevede in art. 6 pct. 1 dreptul oricarei persoane la un proces echitabil, o componenta a acestui drept fiind dreptul de acces la instanta.
Dreptul de acces la instanta nu este insa un drept absolut, acesta putand suferi limitari din partea puterii de stat , cum ar fi termenele legale de prescriptie sau de decadere cu scopul salvgardarii altor interese, precum si drepturile si libertatile altora, principiul securitatii raporturilor juridice, etc.
In acest sens este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului , aceasta instanta statuand constant ca pot fi aduse restrictii exercitiului dreptului de acces, intrucat acest drept prin chiar natura sa cere o reglementare din partea Statului, reglementare care poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si de nevoile indivizilor, dar si de necesitatea asigurarii unui raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele alese ( hotararea Golder contra Marii Britanii din 1975).
Fata de aspectele aratate se constata ca sustinerile apelantului reclamant , in sensul ca dispozitiile din Legea nr.10/2001 prin care se stabileste termenul pentru depunerea notificarilor vine in contradictie cu art. 21 din Constitutie, dar si cu art. 1 din Protocolul nr.1 la CEDO si art. 6 din CEDO, sunt neintemeiate, asa cum corect a retinut si prima instanta.
Sustinerea apelantului intemeiata pe faptul ca acesta nu mai poate uza de actiunea in revendicare , intrucat bunul imobil nu mai exista , cat si cea referitoare la faptul ca terenul ce a format obiectul notificarii a avut regim de teren extravilan devenind ulterior teren intravilan, nu se impun a fi examinate de Curte, in conditiile in care solutia a fost data pe cale de exceptie.
Pentru considerentele expuse, apelul declarat de reclamant este nefondat si in baza art. 296 Cod pr. civila , urmeaza a fi respins.