Raspundere civila delictuala. Obligatia unei societati comerciale de a reconstrui imobilul afectat prin desfasurarea unei activitati poluatoare. Temei juridic. Aplicabilitatea legii privind protectia mediului si a art. 8 din CEDO.
Prin actiunea inregistrata la data de 29.05.2007, reclamantul P. Gh. V. a chemat in judecata pe paratii C.E.R. si M.E.F., solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligati paratii sa-i reconstruiasca imobilul, casa de locuit, intr-o zona nepoluata, pe un teren pus la dispozitie de paratul C.E.R. si obligarea la 1000 lei reprezentand uzufructul pentru anii 2004-2006, pentru terenul cultivat cu cereale.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca este proprietarul unui imobil casa de locuit, compus din 2 camere si sala si teren in suprafata de 250 mp, imobil pentru care s-a dispus exproprierea, prin Decretul nr.180/1985, in vederea desfasurarii activitatii paratului, dar fara a se proceda efectiv la realizarea obiectului de investitii dispus prin decret. Din pricina activitatii de depozitare a carbunelui si traficului intens din zona este imposibila folosinta imobilului aflat la o distanta de 30 m de muntele de carbune, fapt ce afecteaza grav sanatatea reclamantului si ii pune viata in pericol iar casa este deteriorata, apa potabila este infectata , aerul este irespirabil datorita prafului de carbune.
Societatea parata a formulat intampinare, prin care invoca lipsa calitatii procesuale active a reclamantului, aratand ca prin decretul de expropriere s-au trecut in proprietatea statului terenurile, constructiile si imprejmuirile in scopul maririi capacitatii de depozitare a lignitului si realizarii zidului de sprijin la stiva 2 Vest a depozitului de carbune al unitatii.
Solutionand cauza, prin sentinta civila nr.4094 din 28 mai 2008, Judecatoria Tg.-Jiu a respins exceptia lipsei calitatii procesuale invocata de parata si a admis in parte actiunea reclamantului.
A fost obligata parata C.E.R. sa reconstruiasca imobilul reclamantului compus din doua camere si sala, intr-o zona nepoluata pe un teren pus la dispozitie de catre parat.
A fost respinsa cererea fata de paratul M.E.F.
S-a luat act ca reclamantul renunta la cererea privind uzufructul.
Pentru a hotari astfel instanta de fond a retinut ca reclamantul are calitate procesuala activa deoarece, in conditiile in care imobilul nu a fost demolat si exproprierea nu si-a atins scopul, nu a operat transferul dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator.
Pe fondul cauzei s-a retinut ca s-a facut dovada ca prin activitatea exercitata de parata i s-a ingradit reclamantului exercitarea atributelor dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosinta si dispozitia asupra imobilului proprietatea sa, ca imobilul reclamantului este degradat si este impropriu locuirii, atat datorita degradarii constructiei cat si datorita poluarii fonice si a prafului pe care-l produc benzile transportoare de carbune.
Impotriva sentintei a declarat apel parata C.E.R. criticand-o ca netemeinica si nelegala, pe motiv ca instanta de fond a facut o interpretare si o aplicare gresita a dispozitiilor legale privind actiunea in obligatia de a face, intrucat intre reclamant si unitatea parata nu exista un de raport juridic contractual, care sa duca la obligarea paratei sa execute lucrarile de reconstructie a casei reclamantului.
Prin decizia civila nr. 367 din 1 octombrie 2008, pronuntata de Tribunalul Gorj, s-a respins apelul ca nefondat.
Tribunalul a retinut ca obligatia de reconstructie a imobilelor expropriate in vederea extinderii activitatii de depozitare a lignitului este prevazuta chiar prin decretul de expropriere iar antrenarea obligatiei paratei de a repara prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a activitatii sale decurge din dispozitiile art.998 - 999 Cod civil si din dispozitiile art. 2 si 4 din CEDO referitoare la atingerile care pun in pericol viata unei persoane si dispozitiile art.1 din primul protocol aditional la Conventie, referitoare la dreptul la respectarea bunurilor persoanei.
S-a retinut ca expertiza efectuata in cauza a demonstrat ca amplasarea a doua benzi transportoare de carbune de mare capacitate la o distanta foarte mica de casa de locuit a reclamantului a dus la degradarea intr-un stadiu avansat a imobilului, la imposibilitatea efectiva de a mai locui in imobil, datorita poluarii fonice si a prafului rezultat.
Reclamantul a demonstrat ca ii este afectata starea de sanatate datorita mediului nociv in care este obligat sa traiasca, fapt dovedit cu actele medicale depuse la dosar.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul C.E.R. motivand ca in mod gresit instantele de fond au admis actiunea deoarece nu exista nici un temei legal pentru care unitatea parata sa fie obligata la reconstruirea gospodariei reclamantului pe un alt amplasament, ceea ce presupune in realitate o obligatie de expropriere a acestuia. S-a sustinut ca obligatia de a face este specifica raporturilor contractuale si ca intre parti nu este stabilit nici un raport juridic.
A mai aratat in motivare ca, in speta, Decretul de expropriere nr. 180/1985, emis de fostul Consiliu de Stat al RSR, retinut de prima instanta ca temei juridic al obligatiei de reconstituire a imobilelor expropriate, a ramas fara efect si, mai mult, nu poate constitui temei legal al obligatiei de a face.
Cererea a fost intemeiata pe dispoz. art. 304 pct. 7 si 9 Cod pr. Civ.
Recursul nu este fondat pentru urmatoarele considerente.
In procesul civil partile au posibilitatea de a dispune de obiectul procesului si de mijloacele de aparare, iar potrivit art. 112 c.p.c.., reclamantul este obligat sa precizeze motivele de drept ale cererii de chemare in judecata. Principiul disponibilitatii se aplica impreuna cu cel al rolului activ al judecatorului, prevazut de art. 129 c.p.c., astfel ca instanta este aceea care da calificarea exacta cererii, in functie de continutul sau, nefiind tinuta de temeiul juridic dat de reclamant, intrucat art. 84 c.p.c. stabileste ca este valabila cererea de chemare in judecata chiar daca poarta o denumire gresita.
In speta, reclamantul nu a indicat in mod explicit in cererea de chemare in judecata fundamentul legal al dreptului pe care il valorifica, solicitand ca paratului sa i se impuna executarea unei obligatii de a face , conform art. 1073 si urm. c.civ., si facand referire atat la efectele decretului de expropriere nr. 180/1985, cat si la obligatiile ce-i revin paratei ca poluator, de a restabili situatia anterioara poluarii si la incalcarea dreptului sau de proprietate.
Instantele de fond au stabilit ca sunt aplicabile dispozitiile din codul civil ce reglementeaza raspunderea civila delictuala, dispozitiile din CEDO privind dreptul de proprietate si dreptul la viata si au retinut prejudiciul suferit de reclamant prin poluarea mediului de catre parata, fara a indica expres actul normativ aplicabil in acest ultim caz.
Toate aceste duc la concluzia ca nu este intemeiata apararea paratei in sensul ca nu exista un temei juridic al angajarii raspunderii sale .
Prin art. 998, 999 c.civ., se reglementeaza obligatia aceluia ce a produs un prejudiciu de a - l repara , indiferent de forma sa, daca a fost savarsita o fapta ilicita, sub orice forma a vinovatiei si daca exista un raport de cauzalitate intre fapta si prejudiciu. Raspunderea civila a poluatorului, reglementata prin OUG 195/2005 privind protectia mediului - modificata prin Legea nr.265/2006 de aprobare a ordonantei - este o forma particulara a raspunderii civile delictuale si porneste de la obligatia impusa prin art. 94 lit. i tuturor persoanelor fizice si juridice de a proteja mediul , legea speciala stabilind ca poluatorul suporta costul pentru repararea prejudiciului si inlatura urmarile produse , restabilind conditiile anterioare producerii prejudiciului. Potrivit art.95 din OUG nr.195/2005, raspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv , independent de culpa, fiind astfel suficient a se dovedi prejudiciul suferit si raportul de cauzalitate. In materia de fata, prejudiciul este definit prin ordonanta modificata ca efect cuantificabil in cost al daunelor asupra sanatatii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluare, activitati daunatoare ori dezastre.
Concluzia care se desprinde din aplicarea acestor texte este aceea ca se stabileste o obligatia legala a celui ce desfasoara o activitate legala, dar cu consecinte nocive asupra mediului inconjurator, de a repara prejudiciul, in principal prin restabilirea situatiei anterioare. Or, in speta, o asemenea restabilire nu se poate obtine decat prin reconstituirea gospodariei persoanelor afectate prin poluare, pe un alt amplasament, intr-o zona nepoluata.
Tribunalul a retinut corect ca decretul de expropriere nu si-a produs efectele, insa un astfel de act nu constituie temeiul juridic al actiunii promovate, intrucat nu a prevazut obligatia expropriatorului ori a beneficiarului actului de expropriere de a stramuta gospodariile expropriate, izvorul obligatiei paratei fiind raspunderea civila delictuala, cu raportare la situatia poluatorului.
Prima instanta a dispus efectuarea unei expertize specialitatea constructii, specialitatea agricultura, inginerie sanitara si protectia mediului din concluziile careia rezulta ca, prin statiile de prelevare a probelor instalate in zona in care este situat imobilul reclamantului, s-a observat depasirea concentratiilor maxime admise de pulberi sedimentabile - zona fiind afectata de praful de carbune rezultat din activitatea de manipulare a carbunelui in depozit - cenusa rezultata din combustia carbunilor fiind alcatuita din particule granulate avand un continut preponderent silicios, cuprins intre 48 - 58 % , care, purtate de curentii de aer in cazul vanturilor puternice, fac atmosfera din zona irespirabila si provoaca silicoze cancerigene. Depozitul de carbuni energetici este amplasat la o distanta de 50 m fata de locuinta reclamantului. Raportul de expertiza a mai consemnat agresiuni produse de nivelul de zgomot industrial ridicat, efectele grave asupra vegetatiei, ale ploilor acide care se formeaza prin interactiunea oxigenului de sulf si a oxizilor de azot cu vapori de apa din atmosfera.
Starea de fapt rezultata din probe este aceea ca prin activitatile de constituire, de extragere si de depozitare a carbunilor desfasurate de parata se dezvolta continuu pulberi de carbuni si noxe si prin aceasta a fost modificat total cadrul natural al gospodariei reclamantului, care a devenit un mediu impropriu ce pericliteaza viata si deterioreaza grav bunurile.
Incepand cu anul 1994, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a afirmat principiul integrarii dreptului la un mediu sanatos in domeniul de aplicatie al art. 8 din Conventia Europeana, text care protejeaza dreptul la viata privata si de familie. In cauza Lopez Ostra contra Spaniei (9 dec. 1994) s-a stabilit ca atingerile grave aduse mediului inconjurator pot afecta bunastarea unei persoane si pot sa o priveze de dreptul de a se bucura de o locuinta care sa-i asigure exercitiul dreptului la viata privata, chiar daca prin aceasta nu ii este pusa in pericol sanatatea.
Curtea a considerat ( in cauza Rayner contra Regatului Unit al Marii Britanii din 16 iulie 1986) ca atingerile aduse mediului inconjurator prin activitati nocive pot afecta calitatea vietii unei persoane si pot afecta viata sa privata.
Printre activitatile care au fost avute in vedere atunci cand s-a retinut incalcarea dreptului reglementat de art. 8 din Conventie au fost : amplasarea unei statii de epurare in apropierea locuintei reclamantilor, emanatiile sonore puternice, emisiile nocive ale unor instalatii chimice. Curtea a retinut ca revine statelor obligatia de a informa cetatenii asupra consecintelor negative ale unor astfel de activitati.
Aceeasi obligatie a fost retinuta si in recenta cauza Tatar contra Romaniei nr. 67021/01, 27 ianuarie 2009, prin care Romania a fost condamnata pe taramul art. 8 din Conventia Europeana pentru ca dreptul celor doi reclamanti la un mediu sanatos a fost incalcat datorita impactului asupra mediului a unei tehnologii bazate pe cianura, folosita in extractia aurului.
Curtea a constatat ca autoritatile romane nu au impus unei societatii conditii de functionare apte sa evite producerea unor prejudicii mediului si sanatatii umane, incalcand principiul precautiei care ar fi impus o restrictionare a activitatii atat timp cat existau serioase indoieli cu privire la siguranta procesului tehnologic.
S-a motivat ca articolul 8 din Conventie, urmarind in esenta sa apere persoana impotriva ingerintelor arbitrare ale autoritatilor publice, implica obligatia statului de a se abtine de la astfel de ingerinte, dar si obligatii pozitive de natura a asigura respectul efectiv al vietii private si familiale. Statul are obligatia de a lua toate masurile rezonabile si adecvate pentru a proteja drepturile implicate de primul alineat al articolului 8, si mai ales, obligatia de a de a se dota cu un cadru legislativ si administrativ apt a preveni in mod eficient atingerile aduse mediului inconjurator si sanatatii oamenilor, iar in cazul activitatilor periculoase, de a avea in vedere riscurile ce pot rezulta. O astfel de obligatie se transpune in autorizarea, punerea in functiune, exploatarea, securizarea si controlul respectivei activitati, dar si in impunerea in sarcina celor ce desfasoara astfel de activitati a unor obligatii de a adopta toate acele masuri de natura a asigura protectia efectiva a cetatenilor a caror viata risca sa fie afectata de pericolele inerente domeniului in cauza.
Desi litigiul de fata se poarta intre doi particulari, iar obligatiile impuse statului nu intra in discutie, instanta trebuie sa respecte dreptul reclamantului de acces la justitie atunci cand apreciaza ca drepturile sale sau interesele legal protejate sunt afectate, drept reglementat prin art. 21 din Constitutie. Instanta este chemata sa aplice normele dreptului european si sa oblige la respectarea principiilor derivate din acesta, iar in speta, reclamantul are un drept la respectarea vietii private si a domiciliului, care a fost afectat prin activitatea paratei.
Toate aceste argumente duc la concluzia ca prin activitatile de productie ale paratei a fost incalcat dreptul reclamantului la un mediu sanatos, parte componenta a dreptului la viata privata, fiind produs un prejudiciu ce se impune a fi reparat, atat potrivit regulilor de drept comun, cat si celor cu caracter special din legea mediului.
Instantele de fond au ales modalitatea corecta de reparare a prejudiciului, avand in vedere ca acesta trebuie reparat integral si in natura, iar posibilitatea repararii prin echivalent are caracter subsidiar.
Reclamantul a solicitat sa fie executata o obligatie de a face, nu din prisma unui raport contractual, ci pe principiile raspunderii delictuale, aceasta fiind modalitatea de reparare in natura a prejudiciului suferit, mai cu seama ca potrivit art. 1075 c.civ., plata unor sume de bani ( dezdaunari) este posibila in caz de neexecutare in natura a obligatiei de a face asumata intuitu personae , toate celelalte obligatii de a face putand fi executate silit, in conditiile art. 580/2 si urm. c.p.c.
Apreciind ca nu exista motive de nelegalitate, in sensul art 304 c.p.c., a deciziei atacate, recursul se va respinge ca nefondat. Se va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
1