Prin actiunea inregistrata la data de 4 decembrie 2007, astfel cum a fost precizata, reclamantul G.L.I. a solicitat in contradictoriu cu paratii PRIMARIA MUNICIPIULUI CRAIOVA - PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUN. CRAIOVA, D.S.R., C.L. anularea dispozitiilor nr. 22881/2007, 5921/2005 si 708/2006 emise de PRIMARIA MUNICIPIULUI CRAIOVA si mentinerea dispozitiei nr. 6520/2002.
In motivare a aratat ca prin dispozitia nr. 6520/2002 s-a dispus inaintarea catre Prefectura Dolj a notificarii sale formulate in temeiul legii 10/2001, modalitate de acordare a masurilor reparatorii acceptata de reclamant. Ulterior, prin dispozitia 22881/13.11.2007 s-a respins notificarea sa, desi prima dispozitie intrase in circuitul civil si nu ii pot inceta efectele intrucat nu fusese pana in prezent anulata printr-o hotarare judecatoreasca. A considerat ca are calitatea de persoana indreptatita cat timp a prezentat actul de proprietate al autorilor sai si actele sale de stare civila.
Intimatele D.S.R., C.L. au depus intampinare prin care solicita respingerea actiunii. Au aratat in esenta ca la momentul nationalizarii, imobilul a apartinut autorului lor, C.V. si ca, prin Dispozitiile 5921/2005 si 708/2006 li s-au acordat masuri reparatorii pentru imobilul constructie iar terenul le-a fost restituit in natura. Au aratat ca nu recunosc semnatura autorului lor pe actul sub semnatura privata invocat de reclamant si nu au cunostinta despre acest act.
La termenul de judecata din data de 09 aprilie 2008, instanta a dispus disjungerea capatului nr. 2 din actiune privind anularea dispozitiilor Primarului cu nr. 5921/2005 si 708/2006 si formarea unui nou dosar, avand acest obiect.
Prin sentinta civila 244 din 17 septembrie 2008 pronuntata de Tribunalul Dolj s-a admis actiunea astfel cum a fost precizata , s-a dispus anularea dispozitiei nr. 22881/13.11.2007 emisa de Primaria Mun. Craiova.
S-au mentinut efectele Dispozitiei Primarului Mun. Craiova cu nr. 6520/14.08.2002.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca prin Dispozitia nr. 6520/14.08.2002, Primarul Municipiului Craiova a constatat ca petentul este persoana indreptatita la acordarea de masuri reparatorii, prin echivalent sub forma despagubirilor banesti - eventual titluri de valoare -, la valoarea estimata de petitionar, pentru imobilul situat in Craiova, str. CM K. nr. 8, notificat sub nr. 390/N/2002.
La 13.11.2007, Primarul Municipiului Craiova, avand in vedere aceeasi notificare, a respins cererea de restituire a imobilului situat in Craiova, str. CM K.nr. 8, cu motivarea ca petentul nu a facut dovada calitatii de persoane indreptatite la masuri reparatorii, pronuntand in acest sens dispozitia nr. 22881/13.11.2007. A mai constatat ca imobilul a fost restituit numitelor D.S.R., C.L.prin emiterea dispozitiilor nr. 5921/2005 si 708/2006, in calitate de mostenitoare ale autorului lor, C.V..
S-a apreciat ca prima dispozitie, prin care se atesta reclamantului calitatea de persoana indreptatita la masuri reparatorii conform Legii 10/2001, a intrat in circuitul civil si nu mai putea fi revocata de autoritatea publica emitenta iar prin emiterea celei de a doua dispozitii s-a incalcat in mod grav principiul irevocabilitatii actelor administrative intrate in circuitul civil si principiul stabilitatii raporturilor juridice.
Tribunalul a apreciat ca petentul a facut dovada calitatii de persoana indreptatita prin actul de vanzare cumparare incheiat in data de 10.04.1950 prin care autorul petentului a dobandit imobilul in discutie de la numitul C. V., iar in raport de disp. art. 23.1 din normele metodologice ale lg. nr. 10/2001, prin acte doveditoare se intelege si actul sub semnatura privata incheiat inainte de intrarea in vigoare a Decretului nr. 221/1950 .
Impotriva acestei decizii au declarat apel primaria si Primarul Mun. Craiova si paratele D.S.R. si C. L.
In motivarea apelului declarat de primarie, prin primar s-a sustinut ca la data emiterii dispozitiei 22881/2007 au incetat efectele dispozitiei 6520/2002, care a fost emisa in temeiul art. 36 alin. 2 din Legea 10/2001 iar la data respectiva institutia competenta sa analizeze cererea era prefectura. S-a criticat solutia instantei referitoare la atestarea calitatii de persoana indreptatita a reclamantului prin dispozitia initiala, aratand ca primaria nu a analizat in fond cererea de notificare si actele depuse de reclamant, nu a hotarat daca are calitatea de persoana indreptatita si nici daca are dreptul la acordarea de despagubiri. S-a concluzionat ca prima instanta a interpretat gresit dispozitia 6520/2002, prin care, de fapt, s-a predat dosarul prefecturii, caz in care nu s-a incalcat principiul irevocabilitatii actelor juridice.
S-a aratat ca dupa modificarea legii 10/2001, competenta de solutionare a notificarilor inclusiv pentru cererile de acordare de despagubiri a revenit primariei, care, in exercitarea acestei atributii, a emis cea de a doua dispozitie.
A apreciat ca reclamantul nu este persoana indreptatita deoarece a invocat in favoarea sa doar un act sub semnatura privata, care nu se coroboreaza cu alte inscrisuri, astfel ca dispozitiile art. 23.1 lit. a din Normele metodologice nu au fost analizate in integralitate. Autorul paratelor figura in toate evidentele ca fiind proprietarul imobilului, asa incat imobilul a fost restituit celor care au facut dovada de proprietari.
In finalul motivelor de apel s-a aratat ca prin mentinerea dispozitiei 6520/2002 s-ar ajunge la acordarea unei duble despagubiri pentru acelasi imobil, iar dispozitia nu ar putea fi executata deoarece prefectura nu are competenta de a acorda masurile reparatorii, ci ANRP prin Comisia Centrala.
Prin declaratia autentificata sub nr. 2337/2 decembrie 2008 de BNP Oprea A.R. apelantele parate D.S.R. si C.L.au aratat ca inteleg sa renunte la apelul formulat impotriva sentintei tribunalului, astfel ca potrivit art. 246 c.p.c. se va lua act de renuntarea acestora la judecarea apelului.
La data de 15 ianuarie 2009 reclamantul intimat a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului.
Instanta de apel, din oficiu, a pus in discutie calitatea procesuala pasiva a paratelor D.S.R. si C.L., apreciind ca acestea nu au calitate procesuala in cauza. Contestatia formulata de reclamant este intemeiata pe dispozitiile art. 26 alin. 3 din legea 10/2001, iar cadrul procesual este determinat de lege sub aspectul persoanelor chemate in judecata. Un astfel de litigiu are loc intre persoana care a formulat notificare si unitatea care a emis dispozitia ce se contesta, situatie in care tertii care nu au raporturi juridice stabilite prin dispozitie nu pot fi parti in contestatie.
Citarea paratelor D. si C. in dosar s-a justificat initial, pentru ca prin actiunea introductiva s-a solicitat si constatarea nulitatii dispozitiilor ce au fost emise de primar pentru acestea. Dupa disjungerea actiunii si formarea unui alt dosar avand ca obiect constatarea nulitatii dispozitiilor 5921/2005 si 708/2006, tribunalul a ramas investit cu contestatia impotriva dispozitiei emisa reclamantului, caz in care tertii fata de aceasta dispozitie nu mai aveau calitate procesuala pasiva. Chiar daca in dispozitia atacata se face vorbire despre cele doua parate, nu li se confera calitate procesuala deoarece referirea respectiva constituie parte a motivarii respingerii cererii reclamantului, primaria aratand ca pentru acelasi imobil s-au acordat masuri reparatorii altor persoane.
Desi exista interesul reclamantului de a fi solutionata actiunea sa in contradictoriu cu paratele, ca si interesul acestora de a cunoaste stadiul litigiului de fata, nu trebuie confundata acest tip de interes cu calitatea procesuala pasiva, care presupune identitatea intre parat si persoana obligata in raportul juridic dedus judecatii, ori persoana care a incalcat drepturile ce se cer a fi protejate.
Apelul declarat de primarie si primar este fondat pentru urmatoarele considerente.
Prima parte a criticii din apel, referitoare la efectele dispozitiei 6520/2002, este apreciata ca fiind fondata.
Starea de fapt si continutul dispozitiilor emise de primarie au fost gresit retinute de tribunal.
Prin dispozitia 6520/14.08.2002, primaria a inaintat dosarul cu notificarea catre prefectura cu propunerea de acordare a despagubirilor banesti, fara a face aprecieri asupra altor elemente ale notificarii ce-i fusese inaintata.
La data cand a fost emisa dispozitia 6520/14.08.2002, era in vigoare legea 10/2001 in forma sa publicata in Monitorul Oficial 497/10.07.2002, astfel ca legalitatea dispozitiei trebuie raportata la dispozitiile in vigoare la data emiterii.
Potrivit art. 21 din lege, persoana indreptatita trebuia sa notifice unitatea detinatoare a imobilului, solicitand restituirea in natura. Art. 23 obliga unitatea detinatoare sa se pronunte asupra cererii de restituire in natura, iar potrivit art. 24, daca restituirea in natura nu era posibila , aceasta trebuia sa faca o oferta de restituire prin echivalent.
Art. 36 alin. 2 din legea 10/2001 ( in forma in vigoare in luna august 2002) stabilea ca notificarile prin care se solicita acordarea de despagubiri se adresau prefecturilor, iar alineatul 3 al aceluiasi articol dispunea ca daca persoana indreptatita a solicitat restituirea in natura dar nu a fost aprobata, unitatea detinatoare sau primaria trebuia sa trimita decizia privind oferta de acordare a despagubirilor banesti prefecturilor.
Din analiza celor doua texte rezulta ca ele porneau de la situatii premisa diferite. Daca prin notificare se solicitau direct despagubiri banesti, competenta de a solutiona notificarea apartinea prefecturilor, care urmau a stabili nu numai cuantumul despagubirilor, ci si daca solicitantul era persoana indreptatita.
In cea de a doua ipoteza, daca se solicita restituirea in natura, unitatea detinatoare sau primaria stabileau calitatea de persoana indreptatita si, in cazul in care conditiile cerute de art. 2-4 din lege erau indeplinite, inaintau cererea si intregul dosar prefecturii.
In speta, este incidenta situatia reglementata prin art. 36 alin 1, deoarece prin notificarea 3390/2002 reclamantul a aratat ca solicita acordarea de despagubiri banesti, deoarece "terenul este ocupat de constructii publice". In cuprinsul notificarii s-a solicitat expres inaintarea dosarului catre prefectura.
Din modul in care a fost redactata dispozitia 6520/2002 este evident ca si primaria a apreciat ca se afla in situatia descrisa mai sus, deoarece nu a facut nicio referire la admiterea notificarii, la calitatea reclamantului de persoana indreptatita, ci a inaintat dosarul prefecturii cu propunerea de acordare a despagubirilor banesti. Intre primarie si reclamant nu s-a stabilit vreun raport juridic, primaria nu a solutionat pe fond notificarea, ci s-a dezinvestit, in conditiile art. 36 alin 1 din legea 10/2001.
Dupa modificarea legii 10/2001 si abrogarea art. 36 prin Titlul VII din legea 247/2005, primaria a devenit competenta sa solutioneze pe fond notificarile prin care s-au solicitat despagubiri banesti, daca acestea nu au fost analizate de prefectura, careia legea, in noua sa redactare, nu i-a mai stabilit vreo competenta in materie. In atare conditii, in mod legal si pentru prima oara primaria s-a considerat competenta sa solutioneze notificarea, fiind emisa dispozitia 22881/2007.
Mentiunea din respectiva dispozitie in sensul ca isi inceteaza efectele Dispozitia 6520/2002 nu are relevanta sub aspectul analizat, deoarece singurul efect legal produs de dispozitia ce si-a incetat efectele este acela de a constata ca solicitarea reclamantului de a primi despagubiri banesti urmeaza a fi analizata de prefectura.
Avand in vedere aceste argumente, se apreciaza ca prima instanta a facut o aplicare gresita a principiului irevocabilitatii actelor, deoarece primaria nu a revocat prima sa dispozitie, pronuntandu-se pentru prima oara asupra fondului cererii adresate de reclamant prin Dispozitia 22881/2007.
Prin emiterea acestei dispozitii nu s-a incalcat nici principiul stabilitatii raporturilor juridice, deoarece singurul raport juridic creat prin dispozitia din anul 2002 a fost dreptul reclamantului de a i se analiza notificarea de catre prefectura, institutie competenta cu solutionarea fondului cererii, potrivit legii in vigoare la data respectiva.
Desi tribunalul a avut ca principal argument pentru admiterea contestatiei nelegalitatea dispozitiei emise in 2007 ca urmare a incalcarii principiului irevocabilitatii actelor si a principiului stabilitatii raporturilor juridice, s-a facut si o analiza a fondului cauzei, respectiv a calitatii reclamantului de persoana indreptatita, astfel ca nu se impune aplicarea in apel a dispozitiilor art. 297 alin. 1 c.p.c.
Tribunalul a considerat ca sunt aplicabile dispozitiile art. 23.1 din HG 250/2007 si ale art. 24 din Legea 10/2001, insa a facut o analiza trunchiata a textelor legale.
Astfel, potrivit art. 3 si art. 4 alin. 2 din legea 10/2001 beneficiaza de masurile reparatorii prevazute de lege fostii proprietari ai imobilelor preluate de stat sau mostenitorii acestora.
Dreptul de proprietate, potrivit dreptului comun, se dovedeste cu acte translative de proprietate insa, pentru a facilita sistemul probator in cadrul legii 10/2001, art. 23.1 din HG 250/2007 stabileste ca dovada dreptului de proprietate se poate face si cu inscrisuri sub semnatura privata incheiate anterior intrarii in vigoare a Decretului 221/6.09.1950 si in masura in care acestea se coroboreaza cu alte inscrisuri. Asadar, legea speciala cere ca, atunci cand dovada dreptului de proprietate se face cu acte sub semnatura privata, sa fie indeplinite cumulativ doua conditii : actul sa fie incheiat inainte de 6.09.1950 si actul sa fie coroborat si cu alte inscrisuri. Folosirea in text a conjunctiei "si" impune existenta cumulativa a conditiilor.
Reclamantul pretinde ca autorul sau a incheiat cu C.V. un act sub semnatura privata la data de 10.04.1950. Acest act nu a dus la transmiterea dreptului de proprietate deoarece regimul juridic instituit de art. 475 , 971 si 1295 c.civ. privind dobandirea dreptului de proprietate prin efectul consimtamantului partilor a fost modificat, in perioada 1947-1950 fiind adoptate succesiv mai multe acte normative care au instituit un control administrativ prealabil al instrainarii terenurilor si s-a impus conditia formei autentice a actului de instrainare. Reclamantul nu insoteste actul sau de nicio alta dovada ( inscris) ceea ce inseamna ca nu se poate prevala de dispozitia favorabila a art. 23.1 din HG 250/2001. Actul sub semnatura privata nu a fost transcris la grefa instantei, asa cum se obisnuia la vremea incheierii lui, nu a fost urmat de plata vreunor impozite de catre cumparator, nu a fost urmat de mutarea cumparatorului in locuinta cumparata, dovada ca la data nationalizarii cumparatorul nu a fost gasit in locuinta si nu s-a consemnat acest aspect in procesul verbal incheiat.
Ca urmare, constatand ca actul sub semnatura privata nu constituia un act translativ de proprietate si ca dispozitiile art. 23.1 din HG 250/2007 nu pot fi incidente pentru ca nu reclamantul nu a completat cu alte inscrisuri dovada proprietatii sale, in mod corect autoritatea administrativa a retinut ca reclamantul nu face dovada de persoana indreptatita potrivit legii 10/2001, dispozitia atacata fiind legala.
Se are in vedere faptul ca pentru acelasi imobil au formulat notificare si mostenitorii fostului vanzator, carora o parte din teren li s-a restituit in natura.
Potrivit art. 296 c.p.c, apreciind ca tribunalul a solutionata cauza cu aplicarea gresita a dispozitiilor legale, se va admite apelul, se va schimba sentinta in sensul ca se va respinge contestatia.
1