Potrivit art. 1 alin 1 din Legea 10/2001, fac obiect al legii reparatorii numai bunurile imobile, asa cum sunt ele definite prin art. 6 din lege. Textul aratat stabileste ca pot fi acordate masuri reparatorii pentru terenuri, cu sau fara constructii, precum si pentru bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in constructii. Art. 6 alin 2 include in categoria bunurilor supuse restituirii utilajele si instalatiile preluate odata cu imobilul, cu conditia sa nu fi fost inlocuite, casate sau distruse.
Asadar, in ce priveste bunurile mobile legea distinge intre doua categorii : bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in constructii si bunurile mobile sub forma utilajelor si instalatiilor care mai exista la data aparitiei legii.
Potrivit codului civil, bunurile imobile se clasifica in trei categorii: bunuri imobile prin natura lor, imobile prin obiectul la care se aplica, imobile prin destinatie. Aceasta ultima categorie este cea definita prin enumerare de art. 468-470 c.civ. iar dintre bunurile imobile prin destinatie, art. 6 alin 1 din Legea 10/2001 face referire doar la subcategoria imobilelor prin incorporare,
reglementata de art. 469 c.civ.
Prin actiunea inregistrata la 11 martie 2002 reclamantii I.C., B.C.P., S.E., S.D.M., D.A. si T.V., au contestat dispozitiilor 50/14.02.2002 si 56/14.02.2002 emise de SC M SA Corabia si de Primarul comunei Tia Mare - in baza Legii 10/2001. S-a solicitat restituirea in natura a terenului si acordarea de despagubiri pentru moara si inventarul agricol preluat de stat.
Prin sentinta civila 773 /2002 pronuntata de Tribunalul Olt in dosar nr. 2411/2002 a fost respinsa contestatia ca neintemeiata, cu motivarea ca nu mai este posibila restituirea in natura, reclamantii avand posibilitatea de a solicita masuri reparatorii in echivalent.
Impotriva sentintei au declarat apel reclamantii iar prin decizia nr. 982 /27 aprilie 2004, pronuntata de Curtea de Apel Craiova in dosar 4952/2002 a fost admis apelul declarat de apelanti , schimbata sentinta in sensul ca au fost anulate deciziile nr. 50 si 56 /14.02.2002 emise de SC M Sa Corabia, si dispozitia nr.96/18.03.2002 emisa de Primarul comunei Tia Mare.
Prin aceeasi decizie a fost obligata parata SC M SA Corabia la masuri reparatorii in echivalent pentru moara si teren in suprafata de 1680,81 mp., iar parata Primaria comunei Tia Mare la masuri reparatorii in echivalent pentru terenul in suprafata de 1.000 mp.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii si parata SC M S.ACorabia iar prin decizia nr. 9628/24 noiembrie 2006 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosar nr. 27344/1/2004 au fost admise recursurile , casata decizia nr.982/27 aprilie 2004 a Curtii de Apel Craiova si sentinta nr. 773/24 iunie 2002 pronuntata de Tribunalul Olt, cauza fiind trimisa spre rejudecare aceluiasi tribunal.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca instanta de apel a lasat nerezolvat capatul de cerere referitor la restituirea prin echivalent sau in natura a suprafetei de teren pe care o detine Politia Tia Mare si a dispus ca in rejudecare sa fie analizata situatia juridica a morii si a utilajelor , probele dosarului fiind incerte in legatura cu momentul si cauzele producerii incendiului.
Prin decizia civila 1130 din 19 Noiembrie 2007 a Tribunalului Olt s-a admis in parte actiunea, s-au anulat deciziile nr. 50 si 56 din 14.02.2002 emise de SC M SA Corabia si dispozitia nr. 96 din 18.03.2002 eliberata de Primaria comunei Tia Mare.A fost obligata Primaria comunei Tia Mare sa restituie reclamantilor, terenul in suprafata de 260 mp.
S-a constatat ca reclamantii au dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru moara, teren in suprafata de 1.680 mp. detinut de SC M SA Corabia si pentru terenul in suprafata de 902 mp. detinut de Postul de Politie Tia Mare, iar paratele au fost obligate la 1.000 lei cheltuieli de judecata catre reclamanti.
In ceea ce priveste utilajele morii enumerate in procesul verbal din 14 iunie 1948 , s-a stabilit ca acestea nu mai exista fizic la unitatea notificata, ca utilajele au fost distruse in incendiul care a avut loc la moara in anul 1979, nemaifiind inlocuite niciodata - in acest sens fiind raportul de expertiza efectuat de expert D.E. - fila 87 dosar.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii, precum si AVAS Bucuresti si Statul Roman prin Directia Generala a Finantelor Publice Olt.
In motivarea apelului declarat de reclamanti s-a aratat ca nu s-a stabilit cu certitudine situatia juridica a utilajelor revendicate si ca s-a retinut ca acestea nu mai exista desi nu erau dovezi certe in acest sens. S-a aratat ca acestea reprezentau imobile prin destinatie intrucat serveau efectiv si direct la exploatarea morii si ca exista martori care pot confirma ca utilajele nu au fost distruse in incendiu.
Statul Roman a motivat apelul sau invocand ca nu este corecta obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata deoarece nu era in culpa procesuala, neavand nici o obligatie de indeplinit fata de reclamanti.
In motivarea apelului declarat de AVAS s-a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
Apelurile declarate de reclamanti si de Statul Roman sunt fondate, iar apelul AVAS nu este fondat, pentru urmatoarele considerente.
In sistemul legii 10/2001 raportul juridic creat prin aplicarea acestui act normativ se stabileste intre persoana indreptatita si unitatea detinatoare a bunului sau unitatea implicata in privatizarea entitatii detinatoare care a fost notificata.
Statul Roman poate fi subiect al raportului juridic doar in situatia de exceptie reglementata de art. 28 din legea speciala, in cazul in care unitatea detinatoare nu poate fi identificata.
Avand in vedere ca speta de fata nu priveste dispozitiile legale aratate, Statul Roman, reprezentat prin Ministerul Economiei si Finantelor si Directia Generala a Finantelor Publice nu are calitate procesuala pasiva si nu se justifica, in consecinta, chemarea sa in judecata si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In temeiul art. 296 c.p.c apelul declarat de acesta se va admite, se va schimba in parte sentinta in sensul ca se va respinge actiunea fata de acest parat.
Cat priveste apelul declarat de reclamanti, instanta retine ca acestia au calitate procesuala activa in conformitate cu prevederile. art. 4 din Legea 10/2001, fiind mostenitori ai persoanelor fizice de la care s-a facut preluarea imobilului. Art. 4 alin 2 din lege recunoaste calitatea de persoane indreptatite la acordarea masurilor reparatorii pentru mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor de la care s-a facut preluarea.
Critica reclamantilor privind acordarea de masuri reparatorii pentru utilajele din moara nu este fondata.
Potrivit art. 1 alin 1 din Legea 10/2001, fac obiect al legii reparatorii numai bunurile imobile, asa cum sunt ele definite prin art. 6 din lege. Textul aratat stabileste ca pot fi acordate masuri reparatorii pentru terenuri, cu sau fara constructii, precum si pentru bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in constructii. Art. 6 alin 2 include in categoria bunurilor supuse restituirii utilajele si instalatiile preluate odata cu imobilul, cu conditia sa nu fi fost inlocuite, casate sau distruse.
Asadar, in ce priveste bunurile mobile legea distinge intre doua categorii : bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in constructii si bunurile mobile sub forma utilajelor si instalatiilor care mai exista la data aparitiei legii.
Potrivit codului civil, bunurile imobile se clasifica in trei categorii: bunuri imobile prin natura lor, imobile prin obiectul la care se aplica, imobile prin destinatie. Aceasta ultima categorie este cea definita prin enumerare de art. 468-470 c.civ. iar dintre bunurile imobile prin destinatie, art. 6 alin 1 din Legea 10/2001 face referire doar la subcategoria imobilelor prin incorporare,
Bunurile mobile care s-au aflat in moara preluata de stat si care au fost enumerate in procesul verbal de preluare si in raportul de expertiza nu pot fi bunuri imobile prin incorporare, deoarece acestea sunt, potrivit art. 469 c.civ., cele intarite cu gips, var sau ciment sau cele care nu pot fi scoase fara a deteriora imobilul ( constructia) de care au fost atasate. Toate bunurile aflate in moara intra in categoria utilajelor si instalatiilor, deoarece ele au o existenta de sine statatoare, diferita de a morii, pot fi mutate, inlocuite, fara a se distruge constructia.
Conditia ceruta de art. 6 alin 2 din legea 10/2001 este ca aceste bunuri sa existe in materialitatea lor, asa cum au existat la data preluarii, sa nu fi fost inlocuite, casate sau distruse.
Pentru admiterea unei actiuni, instanta trebuie sa aiba in vedere probele care au putut forma cu certitudine o anumita convingere, precum si prezumtiile, iar nu simplele speculatii , iar atunci cand o situatie de fapt nu a fost pe deplin stabilita, ea nu poate fi considerata ca veridica. Desi au fost administrate probe cu acte, martori sau expertiza, nu s-a putut confirma sustinerea reclamantilor in sensul ca aceste bunuri mai exista.
Astfel, este dovedit in speta ca in anul 1979 moara in litigiu a fost distrusa de un incendiu, la data respectiva imobilul facand parte din mica industrie locala si fiind in administrarea primariei din localitate.
Martorul audiat in apel a aratat ca la incendiul din 1979 , s-au incarcat intr-o masina valturile, motoarele si elementele metalice ale morii si au fost transportate in alta parte, insa nu a putut preciza unde anume. Prin raspunsul dat instantei, primaria a aratat ca nu se afla in patrimoniul sau aceste bunuri si nu poate comunica daca ele mai exista. Chiar daca in anul 1979 o serie de utilaje au fost salvate din incendiu si date in folosinta unei alte mori, pana in anul 2001, cand a aparut legea reparatorie, este greu de presupus ca valturile sau motoarele s-au mai putut pastra. Ceea ce are relevanta pentru solutionarea actiunii este faptul ca probele administrate nu au putut confirma existenta utilajelor in anul 2001, iar actiunea nu poate fi admisa pentru valturi si motoare caror existenta s-a stabilit doar pana in anul 1979. Concluzia care se impune este aceea ca solutia data de tribunal acestui capat de cerere este legala si temeinica.
Criticile formulate de AVAS nu sunt fondate intrucat calitatea procesuala pasiva a acestei institutii este stabilita prin art. 29 din legea 10/2001, ori de cate ori imobilul pentru care se solicita masuri reparatorii se afla in patrimoniul unei societati comerciale privatizate. Chiar daca AVAS nu raspunde notificarii , chemarea sa in judecata este obligatorie in virtutea textului aratat, iar in speta SC M SA este societate comerciala integral privatizata prin intermediul AVAS. Obligarea la plata cheltuielilor de judecata este justificata de prev. art. 274 c.p.c., deoarece prin admiterea actiunii paratele au cazut in pretentii.
Potrivit Titlului VII din legea 247/2005 stabilirea si acordarea masurilor reparatorii se face in urma parcurgerii unei proceduri speciale, de catre Comisia Centrala, prin Fondul Proprietatea, astfel ca o obligatie efectiva de plata nu este stabilita in sarcina AVAS sau a societatii comerciale, insa chemarea acestora in judecata se impune pentru ca legea le stabileste obligatia de a raspunde notificarii.
Asadar, in conditiile art. 27 din legea 10/2001, este legala solutia de admitere a actiunii fata de aceasta parata.
Fata de considerentele expuse, potrivit art. 296 c.p.c., se vor admite apelurile reclamantilor si al Statului Roman, fiind schimbata sentinta in parte dupa cum s-a aratat si se va respinge apelul AVAS.
In temeiul art. 274 c.p.c, paratii AVAS, Primaria, SC Metalotex si intimatul reclamant vor fi obligati la plata cheltuielilor de judecata in apel, constand in onorariu avocat.