Interesul, definit ca fiind folosul direct, practic, imediat si personal, urmarit de titularul actiunii, trebuie sa existe atat la data introducerii acesteia, cat si ulterior, pe intreg parcursul solutionarii cauzei, iar absenta sa in orice stadiu al pricinii atrage respingerea cererii in temeiul acestei exceptii.
Ca element al actiunii civile, interesul trebuie sa fie actual, deci nascut.
Art. 42, alin. 1 si 3 din Legea nr. 10/2001, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, prevede ca imobilele cu destinatia de locuinta care nu sunt supuse restituirii catre persoanele indreptatite, si care raman astfel in administrarea detinatorilor de la data intrarii in vigoare a legii, pot fi instrainate in conditiile legii, chiriasii avand un drept de preemtiune.
Textul de lege aratat nu instituie o obligatie a unitatii detinatoare de a proceda la vanzarea unor astfel de imobile, reglementand doar posibilitatea instrainarii, oportunitatea unei astfel de masuri ramanand la latitudinea unitatii administrativ teritoriale, astfel ca dreptul de a cumpara cu prioritate este doar unul eventual, virtual, nefiind deci nascut la data cererii de chemare in judecata, si nici ulterior, pe parcursul solutionarii litigiului.
La data de 24 aprilie 2005 reclamantii G. M. si P. C. au solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta ,in contradictoriu cu paratii T. E. ,Consiliul Local Craiova si Primarul Municipiului Craiova, sa se constate nulitatea absoluta a dispozitiei nr.4166 din 20 februarie 2003, emisa de Primarul Municipiului Craiova, prin care s-a dispus , in temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea in natura a imobilului situat in Craiova, str. Romania Muncitoare , nr. 3 ( fost nr. 11 ).
In motivare, reclamantii au sustinut ca au inchiriat imobilul mentionat, in baza unui contract de inchiriere incheiat cu R.A.A.D.P.F.L. Craiova pana in luna mai 2003. De la aceasta data au incheiat un contract de inchiriere cu numitii T. E. si T. B., pentru acelasi apartament.
Reclamantii au aratat ca dispozitia nr. 4166/2003 a fost admisa prin fraudarea legii, deoarece numita T. E. a facut uz de acte false pentru a obtine restituirea imobilului , intrucat prin sentinta penala pronuntata la data de 29 noiembrie 1958, dosarul nr. 8252/1958 s-a dispus confiscarea totala in favoarea Statului si a averii mobiliare si imobiliare ce a apartinut numitului S.D., pentru o infractiune de drept comun, asa incat mostenitorii acestuia nu mai puteau dobandi bunurile care au apartinut autorului lor.
Tribunalul Dolj, prin sentinta civila nr. 1168 din 11 iulie 2005, pronuntata in dosarul nr. 2171/2005 a respins actiunea formulata de reclamantii G. M. si P. C. P.
Pentru a decide astfel, instanta de fond a retinut ca reclamantii nu justifica interes in promovarea prezentei actiuni.
Impotriva sentintei au declarat apel reclamantii G. M. si P. C., iar prin decizia civila nr. 1168/ 11 iulie 200, Curtea de Apel Craiova a admis apelul , a desfiintat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare a Judecatoria Craiova .
Cauza a fost inregistrata pe rolul a Judecatoriei Craiova sub nr. 4037/215/2006.
Prin sentinta civila nr. 4363 din 30 martie 2007 , pronuntata de Judecatoria Craiova, in dosarul nr.4037/215/2006, a fost admisa exceptia lipsei de interes.
A fost respinsa actiunea pentru lipsa interesului, formulata de reclamantii G. M. si P. C. impotriva paratilor T. E., Primarul Municipiului Craiova si Consiliul local Craiova.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a avut in vedere ca reclamantii nu mai justifica nici un folos practic privind promovarea acestei actiuni , nemaiputand beneficia de prevederile O.U.G. nr. 40/1999, deoarece durata contractului de inchiriere s-a prelungit de drept pe o perioada de 5 ani, de la data intrarii in vigoare a ordonantei, respectiv pana in luna aprilie 2005.
In termen legal, impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii, invocand nelegalitatea si netemeinicia sentintei.
Au invederat ca, termenul de 5 ani prevazut de dispozitiile O.U.G. nr. 40/1999, la care fac trimitere dispozitiile art. 13 si art. 15 din Legea nr. 10/2001, curge de la data crearii noii situatii juridice, respectiv de la data deciziei de restituire in natura.
Prin urmare, apelantii au aratat ca, retinerea instantei de fond potrivit careia durata contractului de inchiriere s-a prelungit de drept pentru o perioada de 5 ani de la data intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 40/1999, respectiv pana in luna aprilie 2005, este eronata, deoarece aveau vocatie la incheierea unui nou contract de inchiriere, dispozitiile Legii nr. 10/2001 si ale O.U.G. nr. 40/1999 fiind incalcate prin sentinta judecatoriei.
Prin decizia nr.585 din 22 noiembrie 2007, pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr.4037/215/2006, s-a admis apelul formulat de apelantii reclamanti G. M. si P. C. impotriva sentintei civile nr. 4363 din 30/03/2007 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 4037/215/2006 (nr. vechi 15009/2006), in contradictoriu cu intimatii parati T. E, Primarul Municipiului Craiova, Consiliul Local Craiova.
S-a desfiintat sentinta si s-a trimis cauza in rejudecare la aceeasi instanta.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut ca reclamantii au vocatie la prelungirea contractului de inchiriere, in conditiile art. 14 din O.U.G. nr. 40/1999, care se considera a fi reinnoit, intrucat proprietarul nu a notificat un eventual refuz de reinnoire, justificat prin prisma incidentei vreuneia dintre situatiile prevazute de alin.2 al aceluiasi articol.
In consecinta, s-a apreciat ca reclamantii au interes in promovarea actiunii, fiind chiriasi ai paratei, si au vocatie la cumpararea imobilului, daca acesta ar reintra in patrimoniul statului, conform art. 42, alin.3 din Legea nr. 10/2001.
Impotriva acestei decizii civile, in termen legal, a declarat recurs parata T. E., criticand-o pentru nelegalitate.
A sustinut ca la data formularii actiunii, reclamantii nu mai aveau calitatea de chiriasi, pe care au pierdut-o la data de 8 aprilie 2004, iar O.U.G. nr. 40/1999 confera anumite drepturi chiriasilor, si nu fostilor chiriasi. In acest context, nu exista un drept si un interes propriu al acestora de a contesta dispozitia de restituire in natura, hotararea instantei de apel fiind rezultatul unei aplicari gresite a dispozitiilor legale in materie.
A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile pronuntate in apel, in sensul respingerii apelului, si a mentinerii ca legala si temeinica a sentintei primei instante, prin care a fost respinsa actiunea ca lipsita de interes.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 304, pct. 7- 9 Cod procedura civila.
La dosarul cauzei a fost depusa copia notificarii nr. 12/N/17.01.2008.
Recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Tertele persoane pot contesta dispozitiile emise in favoarea persoanelor indreptatite, conform Legii nr. 10/2001, in masura in care justifica un interes si un drept propriu.
In speta, reclamantii au sustinut ca au drepturi locative fata de parata proprietara, derivate din vocatia la prelungirea contractului de inchiriere expirat la implinirea termenului de 5 ani, calculat de la data emiterii dispozitiei, in conditiile art. 14, alin.2, din O.U.G. nr. 40/1999, iar in recurs au depus copia notificarii nr. 12/N/17.01.2008, adresata de proprietara parata chiriasilor, act din care reiese ca aceasta a inteles sa le recunoasca acestora calitatea de locatari pana la data de 20.03.2008.
Potrivit dispozitiilor Legii nr. 10/2001, chiriasii reclamanti au avut drepturi locative, ca efect al prorogarii legale a contractului initial de locatiune care a facut parte din sfera de reglementare a O.U.G. nr. 40/1999, pana la data de 8 aprilie 2004.
Acest aspect a fost transat irevocabil in considerentele deciziei civile nr. 546/21.02.2005, pronuntata de Curtea de Apel Craiova, in dosarul nr.7150/2004 (filele 32-34), prin care, desi s-a mentinut s.c. nr. 6907/16.06.2004 a Judecatoriei Craiova, a fost substituita motivarea primei instante, la fila 4 aratandu-se in mod expres ca termenul de 5 ani, pentru care s-a prelungit contractul de inchiriere al reclamantilor, nu curge de la data crearii noii situatii juridice a imobilului, adica de la data emiterii dispozitiei de restituire - 20.02.2003 , ci de la data intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 40/1999.
Potrivit acestei interpretari, in concordanta cu art. 7 din O.U.G. nr. 40/1999, asa cum a fost completata prin Legea nr. 241/2001, coroborat cu art. 1 din aceeasi lege, contractul de inchiriere nr. 1519/29.05.2003 s-a prelungit de drept pana la data de 8 aprilie 2004.
Reclamantii au sustinut ca potrivit art. 14, din acest act normativ, in calitate de chiriasi, au dreptul la reinnoirea contractului pentru aceeasi perioada, iar proprietarul nu poate refuza reinnoirea decat in conditiile prevazute de alin.2 al aceluiasi articol.
Aceasta vocatie trebuia insa valorificata la initiativa chiriasilor, ei fiind cei care erau obligati, conform legii, sa ceara prelungirea contractului, inainte de expirarea lui, si nu proprietarul era cel obligat sa il prelungeasca de drept. Refuzul acestuia trebuia manifestat in raport de cererea chiriasilor de prelungire a contractului, deoarece acesta nu se prelungeste de drept, ci ca urmare a unei manifestari de vointa, care insa nu a existat in speta. Prin urmare, dispozitiile art.22 alin. 3 din O.U.G. nr. 40/1999 nu pot produce efecte juridice in absenta unei cereri de reinnoire a contractului din partea chiriasului.
Pe de alta parte, se apreciaza ca dispozitiile art. 14 alin.2 din O.U.G. nr. 40/1999 sunt neconforme cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 al Conventiei europene a drepturilor omului, ratificata prin Legea nr. 30/1994, astfel ca urmeaza sa ramana fara aplicare.
In jurisprudenta CEDO, exprimata in cuprinsul considerentelor hotararilor pronuntate in cauzele Radovici si Stanescu contra Romaniei, Robitu contra Romaniei, Spanoche contra Romaniei, Popescu si Toader contra Romaniei, s-a statuat ca desi prelungirea contractelor de inchiriere in baza O.U.G. nr. 40/1999 urmareste un scop de interes general, si anume protejarea chiriasilor intr-o situatie cauzata de penuria de locuinte ieftine, iar din aceasta perspectiva este justificata limitarea dreptului de proprietate reglementat de art.1 din Protocolul nr. 1, totusi sanctionarea proprietarilor prin impunerea obligatiei dificile de a pastra chiriasii in imobil, timp de peste 8 ani, fara nici o posibilitate concreta si reala de a incasa chiria, face sa apese asupra lor o sarcina speciala si exorbitanta, de natura sa rupa justul echilibru dintre interesele aflate in joc, cel general, si cel al proprietarului, si atrage astfel incalcarea art. 1 din Protocolul nr.1 din Conventie.
In consecinta, contractul de inchiriere al reclamantilor nu s-a prelungit potrivit art. 14 alin.2 din O.U.G. nr. 40/1999 pentru inca o perioada de 5 ani, asa cum au sustinut acestia.
Actul nou depus in recurs evidentiaza insa ca, ulterior datei de 8 aprilie 2004, intre parti a avut loc o prelungire contractuala, intemeiata pe tacita relocatiune, potrivit art. 1436-1438, Cod civil, pana la data de 20.03.2008, notificarea nr. 12/N/2008 avand valoarea juridica a anuntarii concediului.
In consecinta, la data introducerii actiunii - 22.04.2005 - reclamantii aveau calitatea de chiriasi, pe care au pierdut-o insa la 20.03.2008, astfel ca desi justificau interesul si dreptul propriu la data promovarii cererii de chemare in judecata, nu se mai pot prevala de existenta acestor elemente ale actiunii civile la data solutionarii recursului, cand ocupatiunea exercitata asupra imobilului nu se mai grefeaza pe un titlul locativ.
Interesul, definit ca fiind folosul direct, practic, imediat si personal, urmarit de titularul actiunii, trebuie sa existe atat la data introducerii acesteia, cat si ulterior, pe intreg parcursul solutionarii cauzei, iar absenta sa in orice stadiu al pricinii atrage respingerea cererii in temeiul acestei exceptii.
Interesul reclamantilor nu este justificat nici din perspectiva vocatiei de a accede la cumpararea bunului imobil, in ipoteza in care, ca efect al constatarii nulitatii dispozitiei de restituire in natura, acesta ar reveni in administrarea unitatii administrativ teritoriale.
Ca element al actiunii civile, interesul trebuie sa fie actual, deci nascut.
Art. 42, alin. 1 si 3 din Legea nr. 10/2001, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, prevede ca imobilele cu destinatia de locuinta care nu sunt supuse restituirii catre persoanele indreptatite, si care raman astfel in administrarea detinatorilor de la data intrarii in vigoare a legii, pot fi instrainate in conditiile legii, chiriasii avand un drept de preemtiune.
Textul de lege aratat nu instituie o obligatie a unitatii detinatoare de a proceda la vanzarea unor astfel de imobile, reglementand doar posibilitatea instrainarii, oportunitatea unei astfel de masuri ramanand la latitudinea unitatii administrativ teritoriale, astfel ca dreptul de a cumpara cu prioritate este doar unul eventual, virtual, nefiind deci nascut la data cererii de chemare in judecata, si nici ulterior, pe parcursul solutionarii litigiului.
In egala masura, este de retinut ca, desi in perioada in care au avut calitatea de chiriasi, reclamantii puteau sa-si valorifice aceasta posibilitate legala, atat in temeiul Legii nr. 112/1995, cat si ulterior, pana la data restituirii in natura a imobilului potrivit Legii nr. 10/2001, nu s-a formulat nici o solicitare in acest sens, nefiind depusa la dosarul cauzei vreo cerere de cumparare a imobilului. In plus, aparatorul acestora a aratat, in sedinta publica din 1.04.2008, la interpelarea instantei, ca o astfel de cerere nu a fost formulata.
In aceste conditii, argumentatia instantei de apel este gresita, neexistand un interes actual al reclamantilor in formularea actiunii introductive, asa cum corect a apreciat prima instanta, respingand cererea in constatarea nulitatii absolute in temeiul acestei exceptii peremptorii, ce a impiedicat antamarea fondului, in conditiile art. 137 Cod procedura civila.
Apreciind ca sunt fondate criticile aduse de recurenta parata, Curtea retine ca solutia instantei de apel a fost data cu aplicarea gresita a legii, respectiv a prevederilor O.U.G. nr. 40/1999 si a Legii nr. 10/2001 republicata, aspect ce determina aplicarea dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila..
Fata de considerentele expuse, in baza art. 312 Cod procedura civila se va admite recursul, se va modifica decizia tribunalului, in sensul respingerii apelului, cu consecinta mentinerii dispozitiilor sentintei civile pronuntata de judecatorie.