In situatia in care prin decizie organul de solutionare a contestatiei a suspendat solutionarea cauzei deoarece se efectueaza cercetari penale, instanta va analiza numai daca masura a fost dispusa de organul fiscal cu respectarea prevederilor legale in materie.
Prin actiunea inregistrata la aceasta Curte, reclamanta SC"TECH SAFETY"SA a chemat in judecata pe parata ANAF , pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se anuleze decizia nr.88/05.04.2007, comunicata la data de 12.04.2007 , privind solutionarea contestatiei formulata impotriva raportului de inspectie fiscala inregistrat sub nr.10166 si a procesului verbal de control inregistrat sub nr.10165.
In motivarea actiunii a aratat ca prin decizia a carei anulare se solicita a fost suspendata solutionarea contestatiei, formulate de reclamanta, cu motivarea ca au fost sesizate organele de cercetare penala.
S-a precizat in actiune ca dosarul penal nr.868/P/2006 al Parchetului de pe langa Tribunalul Gorj, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala la 07.05.2006 si ca, desi avea cunostinta de rezolutia respectiva, organul fiscal a refuzat sa reia procedura administrativa, asa cum prevede Codul de procedura fiscala.
La dosar s-au depus decizia nr.88/2007, rezolutia de scoatere de sub urmarire penala, alte acte.
Examinand actiunea si probele administrate in cauza, precum si legislatia aplicabila, Curtea retine urmatoarele:
Societatea reclamanta a fost controlata de organele fiscale, intocmindu-se in acest sens procesul verbal de control, raportul de inspectie fiscala si apoi s-a emis decizie de impunere.
Urmare a controlului, s-a stabilit ca reclamanta datoreaza catre bugetul de stat obligatii fiscale suplimentare in suma de 1.014.871 lei.
Impotriva actelor de control si a deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestatie.
Prin decizia nr.88/2007, ANAF - Directia Generala de solutionare a contestatiilor a suspendat solutionarea cauzei pentru suma stabilita de organele fiscale, cu motivarea ca in speta respectiva au fost sesizate organele de cercetare penala.
Din rezolutia pronuntata in dosarul nr.868/P/2006, se retine ca pentru suma care a format obiectul contestatiei in procedura administrativa, organele fiscale au sesizat Parchetul de pe langa Tribunalul Gorj, in vederea efectuarii de cercetari penale, sub aspectul savarsirii mai multor infractiuni de catre administratorul societatii.
In continuare, Curtea va expune argumentele pentru care apreciaza ca solutia adoptata de organul fiscal a fost intemeiata si criticile din actiune sunt neintemeiate.
Actele de control, respectiv raportul de inspectie si procesul verbal de control, precum si decizia de impunere au caracterul unor titluri de creanta bugetara.
Potrivit art.175 (in actuala numerotare 205) Cod pr.fiscala, impotriva titlului de creanta, precum si impotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestatie, care este cale administrativa de atac.
In cursul solutionarii contestatiei organul de solutionare competent, potrivit legii, poate suspenda prin decizie motivata solutionarea cauzei, situatie reglementata de art.184 (in prezent 214) Cod pr.fiscala.
Suspendarea se poate dispune in mai multe situatii, intre acestea inscriindu-se si aceea in care organul care a efectuat activitatea de control, a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa.
Din probele analizate mai sus, se retine in mod cert ca in speta au fost sesizate organele de cercetare penala pentru infractiuni care ar fi putut avea inraurire hotaratoare asupra solutiei date in procedura administrativa.
Imprejurarea ca, prin rezolutie, Parchetul de pe langa Tribunalul Gorj a dispus scoaterea de sub urmarire penala nu poate sa conduca la nelegalitatea si netemeinicia deciziei pronuntate de organul fiscal, aceea privind suspendarea solutionarii plangerii prealabile.
Curtea examineaza legalitatea si temeinicia unui act administrativ la data adoptarii acestuia, situatie in care analiza in speta de fata priveste numai imprejurarea daca suspendarea solutionarii contestatiei a fost dispusa de organul fiscal, cu respectarea prevederilor legale care reglementeaza domeniul respectiv.
Asa cum s-a aratat si mai sus, in cursul solutionarii contestatiei au fost sesizate organele de cercetare penala, situatie dovedita chiar cu rezolutia de neincepere a urmaririi penale, care probeaza faptul ca a existat o sesizare pentru cercetarea unor infractiuni legate de raportul juridic fiscal.
Faptul ca s-a dispus neinceperea urmaririi penale nu constituie cauza de nelegalitate a deciziei nr.88/2007, ci numai cauza de reluare a procedurii administrative.
Astfel, alin.3 din art.184 (alin.3 art.214) Cod pr.fiscala prevede ca procedura administrativa este reluata la incetarea motivului care a determinat suspendarea.
Asadar, dupa incetarea motivului, respectiv terminarea cercetarilor penale, organul fiscal are obligatia de a relua din oficiu procedura administrativa.
Mai trebuie precizat ca reclamanta nu a probat ca solutia organului penal a ramas definitiva si cum obiectul actiunii il constituie anularea deciziei nr.88/2007, avand in vedere motivele de mai sus, Curtea va respinge actiunea reclamantei.
1