Temeiul nulitatii clauzei penale prin care banca populara a prevazut si perceperea de penalitati de intarziere pana la achitarea imprumutului este cel prevazut de art.968 din Codul civil.
Astfel, prevederile clauzei penale sunt contrare bunelor moravuri si prin aceasta nelicite, deoarece au la baza incalcarea bunei credinte a persoanelor fizice care au contractat cu banca populara, atata timp cat in conventie a fost inclusa o obligatie care nu a fost negociata in mod direct si care a generat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile reciproce ale partilor, fiind vadita disproportia dintre prestatia bancii si obligatia impusa persoanei fizice cocontractante prin clauza inserata.
Reclamanta BPR - Cooperativa de Credit in faliment, prin lichidator, a chemat in judecata pe paratii D.S. D., V. E., S. N., D. M. E. si I. S. solicitand ca prin hotarare judecatoreasca sa fie obligati la plata sumei de 70.476.853 lei reprezentand: credit neachitat in cuantum de 5.833.330 lei, 2.566.670 lei dobanzi si 62.076.853 lei penalitati, in baza contractului incheiat cu imprumutatul DSD nr. 602/27.09.1999, precum si la dobanzi si penalitati pana la achitarea debitului.
Prin sentinta nr. 6524 din 3 decembrie 2003 pronuntata de Tribunalul Dolj s-a admis in parte actiunea, pentru suma de 4.284.853 lei.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca nici imprumutatul si nici girantii nu au platit 5.833.330 lei din credit si 2.566.670 lei din dobanda convenita prin contractul nr. 602/27.09.1999, sume datorate de catre parti potrivit art. 969 Cod civil. In schimb, clauza penala este nula, fiind interzisa stipularea unei astfel de clauze in contractele de imprumut. Totodata, instanta de fond a retinut ca dobanzile, pana la achitare, se vor putea cere in faza executarii silite, conform art. 3712 alin.3 Cod pr. civila.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta care a invocat nelegalitatea si netemeinicia si a sustinut ca instanta de fond a retinut gresit ca in cauza opereaza sanctiunea nulitatii in ceea ce priveste clauza penala, deoarece Legea 313/1879 nu se aplica decat contractelor civile. Dealtfel, in art. 1088 Cod civil se arata ca daunele interese nu pot cuprinde decat dobanda legala la obligatiile care au ca obiect o suma de bani, in afara de regulile speciale in materie comerciala, iar art. 1089 din Codul civil este modificat, in acelasi sens, prin Legea 313/1879. Ca urmare, in speta trebuiau acordate si dobanzile si penalitatile stabilite in contract.
Recursul este nefondat.
Examinand actele si lucrarile cauzei in conditiile prevazute de art. 3041 Cod pr. civila, Curtea constata ca solutia primei instante este corecta, cu urmatoarea motivare.
Instanta de fond a retinut in mod just ca obligatia stabilita in art. 5 din contractul de imprumut incheiat intre Banca Populara Romana si D. S. D. este lovita de nulitate, dar motivarea acestei solutii nu se poate intemeia pe o interdictie expresa de stabilire contractuala a daunelor interese cominatorii in cuantum superior dobanzii legale, pe cata vreme dispozitiile art. 1088 si 1089 C. civ modificate potrivit dispozitiilor legii 313/1879 interzic o astfel de clauza penala doar in contractele civile avand ca obiect sume de bani.
Temeiul nulitatii clauzei penale examinate in speta este cel prevazut de art. 968 C. civ., prevederile art. 5 din contractul nr.602 din 27.09.1999 fiind contrare bunelor moravuri si prin aceasta nelicite, deoarece se bazeaza pe incalcarea bunei credinte a persoanelor fizice care au contractat, prin includerea in conventie a unei obligatii care nu a fost negociata in mod direct si care a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, fiind vadita disproportia dintre prestatia bancii populare si obligatia impusa persoanelor fizice cocontractante prin clauza penala inserata.
De altfel, ulterior incheierii contractului analizat in cauza, legiuitorul a intervenit, in scopul protectiei consumatorilor (persoane fizice), prin adoptarea Legii nr. 123/2000 care sanctioneaza cu nulitatea astfel de clauze contractuale abuzive.
Totodata, Curtea retine ca prima instanta a apreciat in mod corect asupra valabilitatii si efectelor clauzei prevazute in art. 22 din contractul partilor, ce nu poate fi interpretata decat in favoarea celui care s-a obligat, potrivit regulii reglementate de art. 983 C. civ., neputandu-se considera ca banca ar fi indreptatita sa opteze dupa bunul plac daca sa efectueze compensarea datoriei cu fondul social sau nu. Dealtfel, in acelasi sens s-a pronuntat si judecatorul sindic desemnat de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr. 2737/2001, privind falimentul BPR - Cooperativa de Credit, prin incheierea din 20 noiembrie 2001.
Fata de considerentele aratate, compensarea fondului social, conform clauzei inserate in art. 22, nu putea opera decat cu privire la sumele datorate cu titlu de credit si dobanda, potrivit contractului.
Intrucat recurenta reclamanta a inteles sa solicite si dobanda in continuare pana la stingerea datoriei, instanta de fond a apreciat in mod just ca cererea este nefondata, deoarece dobanda prevazuta in art.4 este calculata numai pe intervalul convenit pentru rambursarea in grafic, partea putand valorifica doar dreptul la dobanda legala in faza procesuala a executarii silite in conditiile prevazute de art. 3712 alin. 3 C. proc.civ.
In concluzie recursul va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. 1 C. proc.civ.