CONTRACT DE LOCATIUNE A UNUI ACTIV CU O
VALOARE MAI MARE DE 20% DIN VALOAREA TOTALULUI
ACTIVELOR IMOBILIZATE. SANCTIUNEA APLICABILA IN
CAZUL LIPSEI APROBARII PREALABILE A ADUNARII
GENERALE A ACTIONARILOR, PREVAZUTA DE ART 115
ALIN. 2 DIN OUG NR. 28/2002. CALITATEA PROCESUALA
ACTIVA A ACTIONARILOR.
Art. 115 alin. 2 si 3 din OUG nr. 28/2002 privind valorile
mobiliare, serviciile financiare si pietele reglementate
Astfel, potrivit art.115 alin.2 din OUG nr.28/2002 privind
valorile mobiliare, serviciile financiare si pietele reglementate, inchirierile de active
corporale pentru o perioada mai mare de 1 an, a caror valoare individuala depaseste
20% din valoarea totalului activelor imobilizate nu se poate face fara aprobarea
prealabila a adunarii generale extraordinare a actionarilor.
Cum reclamanta se afla printre societatile carora le sunt aplicabile
aceste dispozitii legale, ea nu putea incheia in mod valabil un contract de locatiune de
natura celui avut in vedere de dispozitia legala precitata, fara aprobarea prealabila a
adunarii generale a actionarilor, cunoasterea situatiei sale si a normei legale aplicabile
reprezentand o diligenta minima pe care cocontractantul trebuia sa o cunoasca,
incalcarea dispozitiilor exprese ale legii fiind de natura a atrage nulitatea actului.
Legea recunoaste in alineatul 3 al art. 115 legitimare procesuala si
in patrimoniul actionarilor, intelegand sa prezume interesul acestora in promovarea
unei actiuni in constatarea nulitatii conventiei care incalca prevederile legale
susmentionate.
Curtea de Apel Pitesti - Sectia comerciala si de
contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 104/A-
C/10 octombrie 2007
Prin sentinta nr.448/C/2007, Tribunalul Valcea a admis
actiunea si cererea de interventie in interes propriu, a constatat nulitatea
contractului de locatiune incheiat intre parate si a respins cererea de
chemare in garantie.
A fost obligata parata S.C. S. SpA Roma Italia - Sucursala
Romania Rm.Valcea sa plateasca 350 Ron, cheltuieli de judecata catre
chematul in garantie S.A.
A fost admisa exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in
garantie si au fost respins exceptiile prescriptiei dreptului la actiune, lipsei
calitatii procesuale active a reclamantului si a intervenientului si lipsei
calitatii procesuale pasive a chematei in garantie G.E..
Pentru a hotari astfel instanta a retinut ca termenul de
prescriptie de 3 ani este aplicabil actiunilor personale si nu a celor prin
care se valorifica drepturi personale nepatrimoniale, cand se invoca
motive de nulitate absoluta, astfel de pretentii fiind imprescriptibile.
In privinta calitatii procesuale active au fost invocate
prevederile art.115 alin.3 din OUG nr.28/2002, care da dreptul oricaruia
dintre actionari sa solicite anularea unui act juridic de natura celui ce face
obiectul prezentei cauze.
Referitor la inadmisibilitatea cererii de chemare in garantie s-a
retinut ca, printr-o astfel de solicitare trebuie sa se urmareasca
valorificarea unor pretentii de natura patrimoniala, ceea ce nu este cazul
in speta. Pentru acest considerent nu mai poate fi retinuta lipsa calitatii
procesuale pasive.
In ceea ce priveste fondul s-a observat ca bunul ce face
obiectul locatiunii are o valoare mai mare de 20% din activul locatorului,
iar termenul depaseste un an de zile si, in aceasta situatie, in temeiul
art.115 alin.2 din OUG nr.28/2002, trebuia sa existe o aprobare a
adunarii generale a actionarilor, aprobare care lipseste.
Prin incheierea din 27 iunie 2007, Tribunal Valcea a dispus
indreptarea erorii materiale strecurate in dispozitivul sentintei in sensul ca
obligarea la cheltuieli de judecata fata de chematul in garantie se face
pentru 850 lei si nu 350 lei, cum din eroare s-a mentionat. S.C. S. SpA
Roma Italia - Sucursala Romania Rm.Valcea, a formulat apel, intelegand
sa critice sentinta nr.448/C/16.05.2007, incheierea de indreptare a erorii
materiale din 27 iunie 2007, incheierile nr.16 si 17 din 9 mai 2007,
incheierea din 9 mai 2007 si toate celelalte incheieri nelegale, pentru
urmatoarele motive:
- toata procedura si toate hotararile sunt gresite intrucat nu
respecta prevederile art.261 si 281 Cod pr.civila, prin aceea ca instanta nu
a inregistrat concluziile scrise si actele pe care, de altfel, le-a si ignorat.
Pentru data cand s-a amanat pronuntarea s-a facut in fals mentiunea ca
au lipsit partile, iar in incheierea de indreptare a erorii materiale s-a
mentionat ca ea este atacabila cu recurs, desi pe hotararea initiala se
prevazuse dreptul la apel;
- procesul nu a avut un caracter echitabil prin aceea ca, desi
pentru reclamanta s-a luat masura sa fie strigata cauza dupa ora 12, la
termenul din 9 mai 2007 strigarea s-a facut la ora 1115, cand aparatorul
paratei-apelante nu era in sala si nici nu s-au comunicat actele deja
depuse la dosar, refuzandu-se si administrarea probelor solicitate prin
cererea de chemare in garantie;
- in mod gresit a fost respinsa cererea de recuzare,
urmarindu-se sa fie aparate interesele reclamantei si nu s-a comunicat
partilor modul de solutionare a acesteia;
- hotararea este motivata sumar si gresit, aratandu-se ca
actiunea este nepatrimoniala, desi nulitatea duce la anularea actului cu
consecinte patrimoniale;
- nu se arata care este vinovatia materiala sau procesuala a
paratei-apelante prin aceea ca cealalta parata nu a fost reprezentata in
mod legal si astfel se ajunge la prejudicierea cu circa doua miliarde lei a
locatarei;
- au fost interpretate gresit disp.art.60 din Codul de procedura
civila, desi parata s-ar putea indrepta impotriva persoanelor chemate in
aceasta calitate, care datorau o garantie chiar daca nu in despagubiri.
Examinand criticile formulate s-a constatat ca ele sunt
nefondate pentru cele ce se vor arata mai jos.
In privinta incalcarii dispozitiilor procedurale prevazute de
art.261 Cod pr.civila, urmeaza a se observa, in principal, ca ele nu exista,
iar pentru art.281 din acelasi cod, nu sunt de natura sa afecteze interesele
partilor.
Potrivit art.105 alin.2 din Codul de procedura civila, actele
indeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule "numai
daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura
decat prin anularea lor".
Astfel, se pretinde ca nu s-au inregistrat concluziile scrise
depuse de parata apelanta, concluzii ce se afla la filele 83-85 si care poarta
primirea instantei. Aceste concluzii sunt insotite si de documente ce au
fost depuse de catre parte, dupa ramanerea in pronuntare, cu toate
consecintele valorificarii probelor depuse in aceasta faza procesuala.
Procesul verbal de sedinta din 16 mai 2007, ce constituie
practicaua sentintei criticate, s-a incheiat ca efect al amanarii pronuntarii
asupra cauzei din sedinta din 9 mai 2007, unde, pe mai bine de 3 pagini,
s-au consemnat toate sustinerile partilor si probele la care acestea au
facut trimitere (f.77, 78).
Amanarea de pronuntare s-a facut in conditiile art.260 din
Codul de procedura civila si la termenul astfel acordat partile nu participa
la deliberare, asa incat nu se poate retine existenta unei vatamari prin
mentiunea facuta cu aceasta ocazie.
Este adevarat ca potrivit art. 281 alin.3 Cod pr.civila,
incheierile de indreptare a erorii materiale se supun acelorasi cai de atac
ca si hotararile la care se refera.
Caile de atac sunt cele prevazute de lege si ele nu pot fi
modificate de catre instanta, asa incat mentionarea din eroare ca
incheierea pronuntata in temeiul art.281 Cod pr.civila este atacabila cu
recurs si nu cu apel, nu a fost de natura a vatama in vreun fel drepturile
partii. Nimic nu se opune ca aceasta sa formuleze, sub acest aspect, o
cerere de indreptare.
Nu exista la dosarul cauzei nici o dovada din care sa rezulte
solicitarea de catre aceasta parata si incuviintarea ei de catre instanta de a
striga pricina la o anumita ora, asa incat nu se poate retine ca dezbaterile
ce au avut loc la ora 1115 au fost de natura a-i nesocoti drepturi
procedurale.
Protejarea acestor drepturi de catre instanta se face in
conditiile in care partile le exercita asa cum impun prevederile art.129 cu
respectarea dispozitiilor art.723 Cod pr.civila.
Instanta este datoare sa comunice partilor copii de pe
inscrisurile depuse de adversarii acestora la dosar, iar neindeplinirea
acestei obligatii poate atrage sanctiuni asupra hotararii pronuntate in
masura in care se dovedeste ca astfel s-a suferit o vatamare. Mai mult
chiar, neregularitatea insa se acopera daca nu a fost invocata in conditiile
art.108 alin.3 Cod pr.civila, al prima zi de infatisare ce a urmat.
Apelanta nu arata care sunt inscrisurile ce nu i s-au
comunicat, cand a solicitat o astfel de comunicare si care este vatamarea
incercata prin neefectuarea ei.
In aceste conditii si sustinerea trebuie privita ca nefondata.
In masura in care cererea de chemare in garantie este privita
ca inadmisibila si instanta se pronunta in conditiile art.137 Cod pr.civila
asupra acestei exceptii, este inutil sa se administreze probe cu privire la
fond.
Este adevarat ca pronuntarea s-a facut cu ocazia hotararii
finale, insa nimic nu impiedica instanta ca in masura in care aprecia
neincidenta in cauza una din exceptiile dirimante ce priveau chemarea in
garantie, sa acorde termen (in urma unei repuneri pe rol sau unei
disjungeri) pentru administrarea probelor necesare.
Sustinerile privind gresita respingere a cererii de recuzare se
situeaza in afara normelor procedurale si a motivelor expres indicate de
art.27 din Codul de procedura civila si, de altfel, sunt nedovedite si nu
pot fi primite fata de considerentele de mai sus.
In ceea ce priveste modul de solutionare a cererilor de
chemare in garantie, concluzia instantei de fond este pe deplin intemeiata
si ea poate fi sustinuta si de alte argumente ce se vor arata in continuare.
Obiectul cererii formulata de parte, care ajunge sa se reflecte
intr-o dispozitie a instantei, trebuie sa fie posibil.
Prin chemarea in garantie s-a cerut ca persoanele pe care le
privea cererea sa garanteze legalitatea si temeinicia actelor juridice. Aceste
persoane fizice nu puteau fi obligate la o astfel de garantie pentru ca nu
aveau o astfel de capacitate. Ar fi insemnat ca in sarcina lor sa se
stabileasca o obligatie imposibil de executat.
Dincolo de acest aspect se impune a se observa ca cele doua
persoane fizice, mentionate in contractul de locatiune ca reprezentante
ale locatorului, nu au participat ambele la incheierea conventiei. Ca
potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 administratorii au drepturile si
obligatiile stabilite in contractul de mandat, asa cum de altfel se prevede
si in art.36 din Decretul nr.31/1954.
Este de principiu ca, in materia mandatului, intre mandatari si
terti nu se nasc raporturi juridice (art.1545 Cod civil) si mandatarul nu
raspunde fata de terti nici chiar pentru acte excesive, in masura in care
tertul avea posibilitatea sa cunoasca aceasta.
Pentru considerente ce se vor arata in continuare se impune a
se retine ca parata apelanta - tert in contractul de mandat - avea datoria
sa cunoasca conditiile in care putea fi incheiat contractul de locatiune in
mod valabil.
Solutia instantei de fond si aplicarea sanctiunii nulitatii
absolute nu a fost consecinta aprecierii ca reprezentantul locatorului nu
avea aceasta calitate. Concluzia este intemeiata pe considerentul ca
acordului exprimat de locator ii lipsea o conditie prealabila, dar imperativ
prevazuta de lege, si in absenta acesteia el nu poate fi considerat valabil.
Astfel, potrivit art.115 alin.2 din OUG nr.28/2002 privind
valorile mobiliare, serviciile financiare si pietele reglementate, inchirierile
de active corporale pentru o perioada mai mare de 1 an, a caror valoare
individuala depaseste 20% din valoarea totalului activelor imobilizate nu
se poate face fara aprobarea prealabila a adunarii generale extraordinare a
actionarilor.
Asadar, cum reclamanta se afla printre societatile carora le
sunt aplicabile aceste dispozitii legale, dovada ce rezulta din inscrisul de
la fila 28 (la data de 1 ianuarie 2003 era listata la bursa), ea nu putea
incheia in mod valabil un contract de inchiriere de natura celui a carui
nulitate s-a solicitat a se constata.
Acest contract privea o perioada mai mare de un an, dovada
fiind faptul ca el s-a derulat incepand cu 23 septembrie 2003 si pana in
prezent, iar valoarea celor 800 m. inchiriati depaseste procentul de 20%
(fila 23) aspect, de altfel, necontestat.
A cunoaste situatia cocontractantului intr-o astfel de
conventie, respectiv a reglementarilor juridice ce i se aplica pentru
incheierea acesteia, este o diligenta minima pe care parata-apelanta
trebuia sa o manifeste.
In concluzie, problema de esenta in cauza de fata este aceea
ca locatiunea incheiata intre parti nesocoteste o dispozitie expresa si
imperativa a legii, dispozitie pe care partile aveau datoria sa o cunoasca si
a carei consecinta nu poate fi decat nulitatea actului juridic astfel incheiat.
Legea recunoaste in alin.3 a art.115 legitimare procesuala si in
patrimoniul actionarilor, intelegand sa prezume interesul acestora, calitate
pe care atat reclamantul cat si intervenientul o aveau la data investirii
instantei, dovada in acest sens aflandu-se la fila 8.
Actiunea in constatarea nulitatii unei conventii este o actiune
patrimoniala, dar nu evaluabila in bani, chiar daca desfiintarea intelegerii
poate produce consecinte evaluabile in bani.
Acest aspect, implicit semnalat in motivele de apel, nu este de
natura a influenta in nici un fel rezolvarea problemei ce a revenit
instantei de fond si anume aceea a sanctiunii ce urmeaza a-i fi aplicata
unui contract care, la data cand s-a incheiat, a nesocotit prevederile
imperative ale art.115 alin.2 din OUG nr.28/2002.
Pentru toate aceste considerente se apreciaza ca apelul este
nefondat si, in baza art.296 Cod pr.civila, urmeaza a fi respins, facandu-
se si aplicarea disp.art.274 Cod pr.civila.