REVIZUIRE. ART.322, ALIN.1 COD PROCEDURA
CIVILA. COMPETENTA.
Textul art.322 alin.1 Cod procedura civila precizeaza
trei categorii de hotarari a caror revizuire poate fi ceruta in
cazurile legal determinate, respectiv: hotarari definitive prin
neapelare, definitive in instanta de apel si cele date in cea de
recurs atunci cand evoca fondul. Dispozitiile procesuale
mentionate se completeaza cu prevederile art.323 pct.2 din
acelasi cod, ce statueaza ca cererea de revizuire se indreapta la
instanta ce a dat hotararea ramasa definitiva si a carei revizuire
se cere.
(Decizia civila nr.243/R/27 septembrie 2004
a Curtii de Apel Pitesti).
Prin decizia civila nr.1048 din 16 octombrie 2003, Tribunalul
Valcea a declinat competenta de solutionare a cererii de revizuire intemeiata
pe dispozitiile art.322 pct.4 Cod procedura civila, in favoarea Judecatoriei
Ramnicu Valcea, retinand in esenta ca hotararea instantei de fond a fost in tot
mentinuta de catre instanta de apel, iar aceasta din urma a fost confirmata in
recurs.
In adoptarea acestei decizii au fost avute in vedere prevederile
art.322 alin.1, art.323 alin.1 si ale art.377 pct.2 Cod procedura civila.
Impotriva solutiei adoptate de tribunal, a declarat recurs
revizuientul, sustinand in esenta nelegalitatea din perspectiva caracterului
devolutiv al apelului, cu motivarea ca aceasta cale de atac extraordinara este in
competenta instantei care a evocat fondul.
Recursul a fost initial inregistrat la Inalta Curte de Casatie si
Justitie, care, prin incheiere, si-a declinat competenta in favoarea acestei
instante in temeiul Legii nr.195/2004.
Recursul a fost admis in temeiul art.312 raportat la art.304 pct.9
Cod procedura civila si, in consecinta, decizia a fost casata si trimisa cauza
spre rejudecare aceleiasi instante pentru a solutiona in fond cererea de
revizuire.
Pentru a hotari astfel, instanta de recurs a retinut nelegalitatea
solutiei de declinare, intrucat au fost interpretate eronat dispozitiile in materie
procesuala aplicabile in speta.
Textul art.322 alin.1 Cod procedura civila, precizeaza trei
categorii de hotarari a caror revizuire poate fi ceruta in cazurile legal
determinate, respectiv: hotarari definitive prin neapelare, definitive in instanta
de apel si cele date in cea de recurs atunci cand evoca fondul. Dispozitiile
procesuale mentionate se completeaza cu prevederile art.323 pct.2 din acelasi
cod, ce statueaza ca cererea de revizuire se indreapta la instanta ce a dat
hotararea ramasa definitiva si a carei revizuire se cere.
In situatia supusa judecatii, hotararea primei instante a fost apelata, iar
instanta de apel a evocat fondul cauzei prin efectul devolutiv specific
(indiferent daca a fost admisa ori respinsa pe fond calea de atac), competenta
solutionarii cererii de revizuire revenind, potrivit art.322 pct.1 Cod procedura
civila, instantei care a solutionat apelul.