Aplicarea articolului 299 alineat (1) raportat la articolul 282 alineat (2) Cod procedura civila. Recurs impotriva unei incheieri premergatoare, cu caracter interlocutoriu. Inadmisibilitate Decizie nr. 1181 din data de 12.10.2009
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Aplicarea articolului 299 alineat (1) raportat la articolul 282 alineat (2) Cod procedura civila. Recurs impotriva unei incheieri premergatoare, cu caracter interlocutoriu. Inadmisibilitate
Incheierea prin care se respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active - invocata de parati in actiunea de atragere a raspunderii personale, conform articolului 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei - este o incheiere interlocutorie, care nu poate fi atacata cu recurs decat o data cu fondul. Ca atare, recursul declarat separat impotriva incheierii apare ca inadmisibil.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 1181 din 12 cctombrie 2009
Prin incheierea pronuntata la data de 17 martie 2009 de Tribunalul Iasi - judecator sindic s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a D.G.F.P. - A.F.P. Iasi in actiunea in stabilirea raspunderii personale formulata in contradictoriu cu paratele H.E. si C.E..
Pentru a respinge aceasta exceptie tribunalul a retinut, in esenta, ca potrivit Legii nr. 64/1995 orice creditor putea promova o astfel de actiune, iar limitarea sferei persoanelor din legea de procedura noua afecteaza dreptul creditorului nascut valabil si exercitat valabil sub imperiul legii vechi.
Paratele H.E. si C.E. au declarat recurs impotriva incheierii pronuntata la data de 17 martie 2009 si a formulat urmatoarele critici:
Instanta de fond a incalcat legea atunci cand a decis exercitarea dreptului la recurs numai odata cu fondul deoarece, potrivit dispozitiilor mentionate din Legea nr. 85/2006 care este o lege speciala, aplicandu-se cu prioritate fata de legea generala, toate hotararile judecatorului-sindic, deci si incheierile putand fi atacate separat cu recurs. Si in legea generala de procedura solutia este aceeasi deoarece, potrivit disp. art. 282 alin. 2 si art. 299 alin. 1 C. pr. civ., numai "impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face recurs decat odata cu fondul".
Or, potrivit dispozitiilor art. 268 din acelasi cod, in afara de incheierile "premergatoare" exista si incheieri "interlocutorii", reglementate de alin.(3) al aceluiasi articol, adica acele incheieri prin care judecatorii sunt legati, in sensul ca nu pot reveni asupra lor si care, fara a hotari in totul pricina, pregatesc dezlegarea ei, asa cum este cazul in speta, deoarece fara solutionarea exceptiei instanta nu putea trece la judecarea pe fond a cauzei.
Prin urmare, atat legea speciala, care are aplicatiune prioritara, cat si legea generala de procedura permit promovarea separata a recursului impotriva incheierilor interlocutorii, astfel ca incheierea recurata era nelegala sub acest aspect.
Exceptia lipsei calitatii procesuale active a creditoarei de a promova actiunea este nelegala in sensul disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Introducerea cererii creditoarei de stabilirea a raspunderii patrimoniale s-a facut sub imperiul Legii nr. 64/1995, republicata 2004, care nu reglementa, in general, dreptul la actiune pentru stabilirea raspunderii si cu atat mai putin dreptul creditorilor la introducerea actiunii pentru stabilirea raspunderii prevazute de art. 137, ci doar dreptul oricarui creditor de a sesiza judecatorul-sindic pentru dispunerea masurilor asiguratorii prevazute de art. 139.
Potrivit legii vechi, judecatorul-sindic putea sa dispuna angajarea raspunderii prevazuta de art. 137, ceea ce inseamna ca o facea din oficiu, doar pe baza raportului administratorului (judiciar), prevazut de disp. art. 24, lit. a din acea lege, dar in cauza masura nu s-a dispus din oficiu, ci s-a dispus prin admiterea cererii creditorului AFP a municipiului Iasi, ceea ce putea sa puna in discutie legalitatea sentintei chiar sub imperiul acelei legi.
Recurentele au sustinut ca in prezent, pe de o parte, Legea nr. 64/1995 fiind abrogata prin Legea nr. 85/2006, iar sentinta nr. nr. 101/COM/31.03.2005 fiind casata, iar, pe de alta parte, avand in vedere lipsa unor prevederi tranzitorii speciale ale noii legi, potrivit dispozitiilor art. 725 alin. (1) C. procedura civila, cauza urma a se rejudeca exclusiv pe baza Legii nr. 85/2006 care, in art. 138 si urm., a eliminat dreptul judecatorului-sindic de a dispune din oficiu asupra angajarii raspunderii, aceasta putandu-se face numai la cerere.
Dreptul de a introduce cererea respectiva, adica actiunea in stabilirea raspunderii, este strict limitat, recunoscandu-se calitate procesuala activa in acest sens doar administratorului judiciar sau "lichidatorului", precum si, prin exceptie "comitetului creditorilor" care, potrivit alin. (3) al art. 138, poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat a introduce actiunea daca administratorul judiciar nu a facut-o si daca raspunderea persoanelor prevazute la alin. (1) ameninta sa se prescrie.
Chiar in ipoteza in care s-ar fi constituit un comitet al creditorilor, ceea era posibil deoarece mai exista un creditor in cauza, iar acesta ar fi obtinut, prin absurd, autorizatia mentionata, dreptul la introducerea unei noi actiuni ar fi fost deja prescris in raport cu dispozitiile art. 139 din Legea nr. 85/2006, ca de altminteri si dreptul administratorului judiciar de a introduce o cerere (actiune) in acest sens.
Prin urmare, respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a unui creditor aparea ca o solutie esential nelegala, cu atat mai mult cu cat practica judiciara a instantei de fond si a Curtii de Apel Iasi in aceasta materie era constanta in a nu se recunoaste creditorilor separati dreptul de a introduce asemenea actiuni.
Pentru aceste motive recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea incheierii recurate, admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si trimiterea cauzei la judecatorul sindic pentru a se pronunta pe fond si pentru a inchide procedura insolventei.
In sedinta publica din 25 mai 2009 curtea de apel a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului formulat impotriva unei incheieri care se ataca odata cu fondul.
Recurentele au formulat raspuns la exceptia inadmisibilitatii recursului, sustinand ca incheierea recurata era interlocutorie si putea fi atacata separat cu recurs.
Exceptia este intemeiata.
Potrivit dispozitiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006 dispozitiile acestei legi se completeaza, in masura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila.
Astfel, potrivit art. 12 din Legea nr. 85/2006, hotararile judecatorului sindic sunt definitive si executorii si pot fi atacate cu recurs.
Din textul legii insolventei rezulta ca judecatorul sindic pronunta hotarari ce se numesc incheieri sau sentinte.
Cu privire la incheierile pronuntate de judecatorul sindic, acestea pot avea caracterul de incheieri interlocutorii sau preparatorii.
Incheierea prin care se respinge exceptia lipsei calitatii procesuale este intr-adevar o incheiere interlocutorie, prejudeca fondul, iar instanta nu mai poate reveni asupra celor dispuse (art. 268 alin. 3 Cod procedura civila), spre deosebire de incheierile preparatorii prin care instanta, motivat, poate reveni oricand asupra masurilor dispuse (art. 268 alin. 1 si 2 Cod procedura civila). Din acest punct de vedere este importanta distinctia intre incheierile interlocutorii si incheierile preparatorii.
In ceea ce priveste legea speciala, legea insolventei, curtea de apel a constatat ca textul legal mentioneaza expres in ce situatii judecatorul sindic pronunta sentinte si in ce situatii pronunta incheieri si doar acestea pot fi atacate separat cu recurs (de exemplu, art. 32 art. 117 alin. 4, art. 129 alin. 2 din Legea nr. 85/2006).
Pe de alta parte, solutionarea actiunii in raspundere prevazuta de art. 138 reprezinta una din atributiile judecatorului sindic (art. 11 alin. 1 lit. g) si se finalizeaza prin pronuntarea unei sentinte. Incheierea prin care se respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active invocate de parati este o incheiere interlocutorie, dar care nu poate fi atacata decat o data cu fondul.
De altfel, era gresita sustinerea recurentelor cum ca, prin interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 282 alin. 2 Cod procedura civila, incheierile interlocutorii sunt intotdeauna atacate cu recurs in mod separat si nu odata cu fondul.
Atunci cand legiuitorul a dorit ca aceste incheieri sa poata fi atacate separat cu apel/recurs, a prevazut in mod expres acest lucru atat in Codul de procedura civila, cat si in legea insolventei.
Raportat acestor considerente, in temeiul art. 312 Cod procedura civila, curtea de apel a respins recursul ca inadmisibil, mentinand incheierea recurata in ceea ce priveste calea de atac.