Suspendarea judecatii in temeiul art. 155 ind. 1 din Codul de procedura civila. Sesizarea Curtii Constitutionale
Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti. Pe perioada solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate judecarea cauzei se suspenda in temeiul art. 29alin. 5 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Suspendarea are loc de drept si nu in temeiul art. 155 ind. 1 din Codul de procedura civila, ca sanctiune procedurala pentru reclamant, in cazul in care nu a indeplinit obligatiile stabilite de instanta de judecata.
Curtea de Apel Iasi, decizia civila nr. 66 din 10 februarie 2010
Pe rolul Tribunalului Iasi, in dosarul nr. 21768/245/2007 se afla in curs de solutionare apelul declarat de G.C., L.G. si L.V. impotriva sentintei civile nr.12529 din 31 octombrie 2008 pronuntata de Judecatoria Iasi, obiectul cauzei fiind rectificare inregistrare in cartea funciara.
Tribunalul Iasi, prin incheierea din 13.04.2009, a respins cererea de suspendare a judecatii si de repunere a cauzei pe rol.
Impotriva incheierii tribunalului a declarat recurs G.C., invocand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.244 alin.1 si art.282 alin.2 din Codul de procedura civila.
Prin incheierea din 30 septembrie 2009 Curtea de Apel Iasi, in temeiul art.29 alin.4 si alin.5 din Legea nr.47/1992, a suspendat judecarea recursului, dosarul de fond fiind inaintat la Curtea Constitutionala, existand "urma de dosar" la Tribunalul Iasi si la instanta de recurs.
In dosarul constituit ca "urma" pe rolul Tribunalului Iasi au fost dispuse masuri procedurale in perioada 18 mai - 16 noiembrie 2009, intre care si solicitarea dosarului de fond de la Curtea de Apel Iasi. In sedinta publica din 14 decembrie 2009 apelantul G.C., prezent la dezbateri, a aratat ca cercetarile penale au fost finalizate si s-a dispus inceperea urmarii penale impotriva intimatului R.G. pentru savarsirea infractiunii de fals in declaratii, sens in care a depus la dosar copia citatiei din dosarul aflat pe rolul Judecatoriei Iasi, pentru a face dovada ca a primit termen de judecata la data de 11.02.2010.
Tribunalul a pus in discutia partilor suspendarea cauzei in temeiul art.155 ind.1 C.pr.civ. pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate de Curtea Constitutionala, in incheiere fiind consemnate atat concluziile partilor, cat si acordurile apelantului G.C. si ale intimatilor C.Gh., C.L., M.A. si M.F.-C. pentru suspendarea cauzei, masura dispusa prin incheierea din 14 decembrie 2009.
Impotriva incheierii a declarat recurs G.C., invocand incidenta dispozitiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. si sustinand ca tribunalul a aplicat gresit dispozitiile ce reglementeaza institutia suspendarii, in ceea ce priveste temeiul de drept.
Astfel, suspendarea s-a solicitat pentru ca exista o judecata penala pe rolul Judecatoriei Iasi, ce avea legatura cu cauza civila, fiind aplicabile dispozitiile art.244 pct.2 alin.(1) C.pr.civ.
Instanta de apel, din oficiu, in sedinta publica din 14 decembrie 2009, a pus in discutia partilor suspendarea judecatii pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, fiind consemnat ca temei, in considerentele incheierii, art. 155 ind. 1 C.pr.civ.
Recurentul a motivat ca in incheiere nu erau aratate obligatiile care au fost incalcate, asa cum cere art.155 ind.1 C.pr.civ., iar potrivit alin.(2) din acelasi articol, la redeschiderea procesului partea trebuie sa plateasca taxele judiciare de timbru prevazute de legea timbrului pentru repunerea pe rol, ulterior suspendarii.
In dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat aplicarea gresita a legii, instanta interpretand ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate ca fiind act de tergiversare sau de impiedicare a desfasurarii normale a procesului. Demersul partii recurente este un act legal, inalienabil dreptului sau la aparare garantat de Constitutie. Curtea Constitutionala a stimulat ridicarea exceptiilor de neconstitutionalitate, mentionand ca "ridicarea acestora este specifica statelor de drept".
La recursul declarat de G.C. au aderat intimatii L.V. si L.G. prin cererea din 03.02.2010, ce aveau calitate de apelanti in dosarul de pe rolul tribunalului. Curtea de apel, din oficiu, a pus in discutia partilor admisibilitatea cererii de aderare la recurs, constatand ca judecarea recursului, cale extraordinara de atac este reglementata prin dispozitiile art.299 - art.316 C.pr.civ., ce stabilesc termenele si formele recursului, judecarea recursului si efectele casarii.
In art.316 Codul de procedura civila prevede ca: "Dispozitiile de procedura privind judecata in apel se aplica si in instanta de recurs", in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in Capitolul I Recursul - Titlul V Caile extraordinare de atac. Aderarea este o institutie reglementata expres prin art.293 C.pr.civ. numai pentru calea de atac a apelului. Curtea a avut in vedere ca recursule este o cale extraordinara de atac, in care dispozitiile de procedura privind atat judecata in prima instanta, cat si in apel, sunt aplicabile numai in masura in care nu sunt potrivnice celor din Capitolul "Recursul".
Astfel, erau aplicabile in faza procesuala a recursului regulile privitoare la citarea partilor, administrarea probelor, limitata prin art.305 C.pr.civ. numai la inscrisuri, cele privind solutionarea exceptiilor, intocmirea incheierilor de sedinta, redactarea si pronuntarea hotararii, indreptarea si lamurirea acesteia, stabilirea cheltuielilor de judecata, cat si actele de dispozitie ale partilor (renuntare la judecata, la drept, suspendarea judecatii, perimarea).
Dispozitiile din apel aplicabile in recurs sunt cele stabilite prin art.294 C.pr.civ., care prevad ca nu este posibila schimbarea calitatii partilor, a obiectului si cauzei cererii de chemare in judecata.
Curtea a retinut ca o cerere de aderare la recurs contravine dispozitiilor imperative referitoare la conditiile de exercitare si natura caii de atac extraordinare, fiind inadmisibila.
Recursul declarat de G.C. este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
Masura recurata, dispusa de tribunal, constituie un caz particular de suspendare facultativa a judecatii ce reprezinta o sanctiune procedurala care intervine in cazul culpei, in speta a apelantului, pentru neindeplinirea unor obligatii prevazute de lege ori stabilite in cursul judecatii.
Controlul judiciar exercitat de tribunal asupra sentintei pronuntate de judecatorie, privind stabilirea legalitatii si temeiniciei prin prisma criticilor formulate, poate avea loc numai prin analiza lucrarilor dosarului de fond (cererii, probe, hotarare) si nu pe o "urma" de dosar, ce cuprinde numai acte de procedura efectuate in apel, respectiv incheierii de sedinta, citatii, dovezi de indeplinire a procedurii. In aceasta situatie tribunalul - partile fiind de acord asupra suspendarii judecatii - trebuia sa aprecieze asupra altui temei de drept, art.155 ind.1 C.pr.civ. nefiind incident, in asa fel incat partile sa nu fie supuse la sanctiuni procedurale si cheltuieli de judecata in cazul reluarii judecatii.
Prin aplicarea gresita a legii, tribunalul a dispus suspendarea judecatii, ca sanctiune pentru apelanti, desi nu sunt in culpa procesuala, fara a se mentiona obligatiile ce nu au fost indeplinite de acestia, ceea ce este obligatoriu pentru instanta.
In considerentele incheierii atacate s-a consemnat ca suspendarea judecatii se impunea pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, ceea ce ar fi atras si incidenta dispozitiilor art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, insa exceptia de neconstitutionalitate nu s-a invocat la tribunal, ci la judecarea recursului declarat de reclamantul G.C. impotriva incheierii Tribunalului Iasi din 13.04.2009, astfel incat curtea de apel a aplicat art.29 alin.5 si a suspendat judecata, masura stabilita prin lege, dosarul fiind inaintat la Curtea Constitutionala (incheierea din 30.09.2009).
Este cert ca judecarea apelului nu poate avea loc, in fond in lipsa dosarului, iar in cauza tribunalul nu era competent a aplica art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992. Curtea a retinut ca erau incidente in speta dispozitiile art.244 C.pr.civ., care prevad ca instanta poate suspenda judecata in doua cazuri.
Conform punctului 1), cand dezlegarea pricinii atarna, in totul sau in parte de existenta unui drept care face obiectul unei alte judecati. Raportat la obiectul judecatii in prima instanta si apel, conditiile cerute de pct.1 din art.244 alin.1 C.pr.civ. nu erau indeplinite, pentru ca exceptia de neconstitutionalitate vizeaza o regula de procedura si nu un drept material, o chestiune prejudiciala a carei solutionare are o inraurire hotaratoare asupra rezolvarii cauzei.
In cel de-al doilea caz prevazut de art. 244 C.pr.civ., judecata se suspenda "cand s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o inraurire hotaratoare ce urmeaza sa se dea". In apel, reclamantii au cerut suspendarea judecatii conform art. 244 pct. 2 C.pr.civ. si au facut dovada nu numai a inceperii urmaririi penale, ci si a judecatii in instanta penala. In dosarul penal de pe rolul Judecatoriei Iasi, G.C. avea calitate de parte vatamata, iar intimatul R.G. de inculpat, actiunea penala fiind pusa in miscare pentru infractiunile de inselaciune (art.215 C.pen.) si fals in declaratii (art. 292 C.pen.), cu privire la transmiterea dreptului de proprietate, inscris in cartea funciara, obiect al plangerii in cauza.
Curtea de apel a constatat ca sunt indeplinite conditiile cerute de art.244 alin.1 pct.2 C.pr.civ. pentru a se dispune suspendarea judecatii. Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 312 C.pr.civ. a fost admis recursul declarat de G.C., fiind modificata in parte incheierea, in ce priveste temeiul de drept al suspendarii, aceasta masura fiind mentinuta. A fost respinsa cererea de aderare la recurs formulata de L.V. si L.G., ca inadmisibila. A fost admis recursul declarat de G.C. impotriva incheierii din 14 decembrie 2009 data de Tribunalul Iasi, pe care a modificat-o in parte, in sensul ca dispozitiile art.244 alin.1 pct.2 C.pr.civ. constituiau temeiul de drept al suspendarii, fiind de asemenea mentinuta suspendarea judecarii cauzei.
Suspendarea judecatii in temeiul art. 155 ind. 1 din Codul de procedura civila. Sesizarea Curtii Constitutionale
Sursa: Portal.just.ro
