Aplicarea articolului 138 alineat (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei Decizie nr. 1171 din data de 05.10.2009
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Aplicarea articolului 138 alineat (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei
Considerand ca - in lipsa constituirii comitetului creditorilor, din motive obiective - legitimarea formularii cererii de autorizare a introducerii actiunii intemeiate pe art. 138 alineat (1) apartine si unicului creditor trebuie, complementar, analizate alte doua conditii ale autorizarii : 1 - daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa si 2 - daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin. (1)
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 1171 din 5 octombrie 2009
Prin sentinta comerciala nr. 267/S/ 07.05.2009 pronuntata de Tribunalului Iasi a fost respinsa cererea vizand autorizarea introducerii actiunii prevazuta de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, formulata de creditorul Administratia Finantelor Publice a Municipiului Iasi.
In temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolventei, s-a dispus inchiderea procedurii simplificate a insolventei debitorului SC "O.C." SRL, radierea debitorului SC "O.C."SRL Iasi din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Iasi si cele ale DGFPJ Iasi.
In temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolventei a fost descarcat lichidatorul judiciare de orice indatoriri si responsabilitati privind procedura.
In temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolventei, a fost aprobat decontul prezentat de lichidatorul judiciar C.I.P.I.-Ch.A. si s-a dispus plata catre acesta, din fondul de lichidare, a sumei de 2.625,50 lei, din care suma de 945,50 lei cheltuieli de procedura si suma de 1.680 lei remuneratie.
In temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolventei s-a dispus notificarea prezentei sentinte debitorului, creditorilor, Directiei Generale a Finantelor Publice a Judetului Iasi, Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Iasi pentru efectuarea mentiunii de radiere si publicare in Buletinul procedurilor de insolventa.
Pentru a se pronunta in acest sens, tribunalul a retinut urmatoarele :
Constatand in cadrul procedurii ca debitorul nu detinea bunuri sau alte elemente de activ care sa poata fi valorificate pentru acoperirea cheltuielilor administrative si plata creantei anuntata in procedura, prin raportul inregistrat la data de 18.03.2009, lichidatorul judiciar a solicitat inchiderea procedurii pe temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Raportul final a fost inregistrat, publicat in Buletinul procedurilor de insolventa nr. 1332/ 20.03.2009 si comunicat debitorului si creditorului Administratia Finantelor Publice a Municipiului Iasi care, prin cererea inregistrata la data de 16.03.2009, a solicitat sa fie autorizat pentru promovarea actiunii in raspundere impotriva administratorului debitorului si sa i se acorde termen in acest sens, apreciind ca se impune formularea unei astfel de actiuni intrucat obligatiile fiscale ale debitorului sunt din anii anteriori, iar faptul ca aceste datorii nu s-au achitat, desi in patrimoniul debitorului existau active a caror valoare putea sustine plata, demonstra ca reprezentantul debitorului si-a insusit aceste active sau valorificarea lor, fiind incidente prevederile art. 138 alin. 1 lit. e, a, c, d din Legea nr. 85/2006.
Cererea de autorizare nu intrunea conditiile impuse de prevederile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 pentru a fi admisa, prevederi care nu confera fiecarui creditor drept individual de a promova actiune in raspundere personala, ci consacra acest drept numai pe seama comitetului creditorilor si numai daca administratorul sau lichidatorul judiciar omit sa indice in rapoartele lor cauzele insolventei, persoanele culpabile de aceasta sau sa formuleze o astfel de actiune, iar raspunderea persoanelor culpabile este pe cale sa se prescrie.
A rezultat asadar din continutul acestor prevederi legale ca legitimarea procesuala activa pentru un astfel de demers apartinea in primul rand administratorului judiciar sau lichidatorului si doar in subsidiar si cu indeplinirea anumitor cerinte, comitetului creditorilor.
Astfel, potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in cazul in care in raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului, sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa, judecatorul-sindic, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societatii, iar potrivit alin. 3 al acestui articol, comitetul creditorilor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat pentru introducerea actiunii in raspunderea personala a organelor de conducere ale debitorului numai daca administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar omit sa indice in raportul lor asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de aceasta sau omit sa formuleze o astfel de actiune iar raspunderea persoanelor culpabile este pe cale sa se prescrie.
In cauza nu existau omisiuni in sensul dispozitiilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 care sa indreptateasca autorizarea creditorului bugetar de a promova o actiune in raspundere personala sub acest aspect, lichidatorul judiciar mentionand in rapoartele intocmite ca nu a identificat probe care sa sustina cu certitudine drept cauza a insolventei nedepunerea situatiilor financiare si nici persoanele responsabile pentru aceasta.
Daca creditorul bugetar avea date despre existenta unor fapte de natura celor enumerate de art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 si a identificat pe autorii acestora, nimic nu l-a impiedicat sa le sesizeze pe parcursul procedurii, insa demersul sau in sensul autorizarii motivat doar pe existenta creantei fiscale, nu poate crea premisele necesare antrenarii raspunderii personale atat timp cat nu sunt coroborate cu alte probe care sa conduca la concluzia ca sumele destinate platii acestei creante au fost folosite in alte scopuri sau ca omisiunea privind nedepunerea documentelor contabile poate fi interpretata ca o sustragere de la controlul fiscal desi, in aceasta din urma situatie, creditorul bugetar avea potrivit Legii contabilitatii toate parghiile necesare sanctionarii si remedierii ei.
Acumularea de datorii la bugetul de stat ca si neprezentarea in cadrul procedurii a documentelor contabile de catre administratorul debitorului, nu implica in mod prezumtiv vinovatia acestuia, vinovatie care trebuie determinata in raport cu motivele care au generat insolventa si nu ca o consecinta a existentei datoriei fiscale si faptul ca nu a depus la dosar documentele contabile.
Fata de considerentele expuse si constatarea ca in averea debitorului nu existau bunuri sau creante care prin valorificare sa asigure stingerea pasivului si acoperirea cheltuielilor administrative pe care le presupunea procedura si ca in aceste conditii, derularea in continuare a procedurii ar fi avut ca efect doar generarea de cheltuieli suplimentare ce ar fi grevat nejustificat fondul de lichidare, cererea de autorizare pentru promovarea actiunii in raspundere formulata de creditorul Administratia Finantelor Publice a Municipiului Iasi a fost respinsa si, in baza dispozitiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, admisa propunerea lichidatorului judiciar privind inchiderea procedurii cu toate consecintele prevazute de lege pentru aceasta.
Pentru activitatea desfasurata in procedura, a fost incuviintat decontul prezentat de lichidatorul judiciar pentru suma de 2.625,50 lei din care suma de 945,50 lei cheltuieli de procedura suportate din fondurile proprii si suma de 1.680 lei onorariu, plata urmand sa se faca in lipsa disponibilitatilor in contul debitorului, din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Impotriva sentintei a declarat recurs creditoarea A.F.P. Iasi, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie si motivand ca instanta de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei, ba chiar a inteles sa isi motiveze solutia de respingere pe faptul ca, in cursul procedurii, creditorul bugetar nu ar fi sesizat existenta faptelor de natura celor enumerate de art. 138 alin. 1 precum si autorii acestora, ceea ce nu corespundea realitatii.
Astfel, creditorul bugetar l-a sesizat cu adresa nr. 32088/06.03.2009, pe lichidatorul judiciar despre actele, faptele, aspectele care se incadrau in prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, insa acesta nu a raspuns solicitarii.
Intrucat lichidatorul judiciar nu a inteles sa reprezinte interesele creditorilor prin promovarea actiunii specifice, creditorul bugetar a sesizat si solicitat instantei, prin cererea de autorizare, sa promoveze actiunea in raspundere contra persoanelor vinovate de intrarea in incapacitate de plata a societatii "O.C." SRL Iasi si care a creat un prejudiciu considerabil bugetului de stat.
Netemeinicia hotararii rezulta si din faptul ca, desi existau premisele angajarii raspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului, instanta nu a apreciat corect asupra lor.
Desi s-a formulat cerere de autorizare, in temeiul dispozitiilor art. 138 alin. 3, intrucat institutia bugetara - unic creditor - detinea elemente probatorii pentru analizarea sanctiunii prevazute de Legea nr. 85/2006, iar lichidatorul judiciar a intocmit raportul asupra cauzelor doar din studierea unor indicatori prezentati pe site-ul Ministerului Finantelor, astfel incat nici nu avea posibilitatea probarii unei eventuale cereri de antrenare a raspunderii materiale a organelor de conducere, instanta a respins-o, considerand cererea ca fiind neintemeiata.
Mai mult decat atat, raportul asupra cauzelor nici macar nu indicau aceste cauze (reale) care au condus debitoarea in stare de insolventa, ci reprezenta o simpla formalitate, un raport in care sunt cuprinse simple afirmatii bazate doar pe niste indicatori preluati din site-ul Ministerului Finantelor.
Prin urmare, era nelegala si netemeinica solutia instantei de respingere a solicitarii organului fiscal de a fi autorizat sa introduca actiunea in temeiul dispozitiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in conditiile in care acesta detinea elementele necesare probarii actiunii. In urma analizei datelor din bilanturile contabile depuse de societate, s-a constatat ca incepand cu anul 1998 societatea a acumulat obligatii fiscale, insa conform datelor din bilant la 31.12.1999 veniturile au scazut fata de 1998, de la 1.631.332 mii lei vechi, la 33.269 mii lei vechi, iar in anul 2000 si 2001 au fost inregistrate pe costuri toate bunurile ramase in sold in 1998 prin amortizare si casare. In urma analizei datelor din bilantul contabil incheiat in 1999, in coloana sold an precedent (1998), anul in care societatea a acumulat obligatii fiscale, detinea sub forma de avansuri de trezorerie nejustificate (sume asupra asociatilor) suma de 353.024.018 lei vechi, in timp ce obligatiile catre bugetul de stat erau doar de 211.157.340 lei vechi, ceea ce denota faptul ca societatea si-a insusit sumele societatii si s-a sustras de la plata obligatiilor fiscale.
Prin urmare, incidenta dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. a, c, e, d, rezulta din aspectele anterior mentionate.
In lumina dispozitiilor Legii nr. 85/2006, instituirea raspunderii personale a organelor de conducere a societatii reprezenta atat o sanctiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei in stare de incapacitate de plata, dar, in acelasi timp si o garantie pentru tertii aflati in raporturi juridice comerciale cu debitoarea in ceea ce priveste posibilitatea recuperarii creantelor in caz de insolventa. Raspunderea administratorilor era atrasa chiar si pentru culpa cea mai usoara a acestora, fapt de notorietate atat in doctrina, cat si in jurisprudenta, cata vreme administratorul era un mandatar al falitei si avea obligatia de a administra patrimoniul societatii cu mai multa diligenta si grija chiar decat propriile sale bunuri.
Fata de aspectele invocate, s-a solicitat casarea si trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecinta admiterii cererii privind autorizarea institutiei recurente de a introduce actiunea de antrenare a raspunderii patrimoniale a organelor de conducere, la suportarea pasivului S.C. "O.C." SRL Iasi, ce nu a putut fi recuperat in cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, cat si a dispozitiilor legale operante in cauza, curtea de apel a retinut urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 267/S/07.05.2009 pronuntata de tribunal s-a transat asupra chestiunilor ce au constituit obiectul de investire a instantei, respectiv raportul final intocmit de catre administratorul judiciar care cuprindea propunerea de inchidere a procedurii insolventei, precum si cererea formulata de creditorul bugetar A.F.P.M. Iasi de autorizare a introducerii actiunii prevazuta de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Curtea a retinut ca recurenta A.F.P. Iasi nu a formulat in fata primei instante obiectiuni impotriva raportului final intocmit de lichidator, in conditiile dispozitiilor art. 129 alin. 1 teza finala din Legea nr. 85/2006.
In aceste conditii, criticile formulate in recurs au fost examinate prin raportare la dispozitiile art. 294 alin. 1 si art. 316 Cod procedura civila.
De asemenea, criticile din recurs relative la maniera gresita in care lichidatorul judiciar ar fi intocmit raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au generat insolventa, raport prevazut de art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, doar pe baza studierii unor indicatori prezentati pe site-ul Ministerului Finantelor, nu puteau constitui obiect al cenzurii in aceasta etapa, intrucat respectivul raport putea fi atacat in conditiile si termenul prevazut de art. 122 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, ceea ce in cauza nu s-a intamplat; la termenul de judecata din data de 29.01.2009 judecatorul sindic aproband raportul in discutie ca urmare a constatarii inexistentei contestatiilor impotriva acestuia.
Analizand criticile recurentei relative la gresita solutionare de instanta de fond a cererii sale prin care a solicitat sa fie autorizata a introduce actiunea prevazuta de art. 138 din Legea nr. 85/2006, curtea de apel a retinut criticile nefondate.
Potrivit art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, "comitetul creditorilor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin. (1), daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea prevazuta de alin. (1)_".
Considerand ca in lipsa constituirii comitetului creditorilor din motive obiective, legitimarea formularii cererii de autorizare a introducerii actiunii intemeiate pe art.138 alin.1 apartinea si unicului creditor. Complementar, au fost analizate alte doua conditii ale autorizarii: daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa; daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin. (1). Or, niciuna dintre aceste doua conditii nu a fost indeplinita in cauza.
In masura in care in raportul nr. 679/ 30.12.2008 privind cauzele insolventei debitoarei SC "O.C." SRL, depus la dosar la 16.01.2009, administratorul judiciar a aratat argumentat ca nu exista un raport de cauzalitate intre nedepunerea situatiilor financiare si starea de insolventa a debitoarei, nu s-au identificat nici persoanele carora le-ar fi fost imputabila starea de insolventa, motiv pentru care s-a apreciat ca nu se justifica promovarea actiunii prevazute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
In cauza dedusa judecatii, nu doar ca lichidatorul a prezentat observatiile si concluziile sale asupra circumstantelor care au permis instalarea insolventei in cadrul unui capitol al raportului, dar creditoarea recurenta a avut posibilitatea informarii asupra acestor constatari si chiar a contestarii lor, in conditiile art. 122 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, insa aceasta a ramas in pasivitate, deci a acceptat concluziile acestuia.
In aceste conditii, in mod corect a retinut tribunalul ca nu erau intrunite conditiile prevazute de art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 care sa indreptateasca autorizarea creditorului bugetar de a promova o actiune in raspundere personala, criticile fiind referitoare la gresita interpretare si aplicare a legii de catre prima instanta fiind lipsite de fundament.
In baza dispozitiilor art.312 alin.1 Cod procedura civila a fost respins recursul promovat de A.F.P. Iasi impotriva sentintei comerciale nr. 267/S/ 07.05.2009 pronuntata de Tribunalul Iasi - judecator sindic, hotarare ce a fost mentinuta ca legala si temeinica.