Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Acordarea tichetelor cadou prevazute de art. 42 alin. 2 lit. b) din CCMUN pe anii 2007-2010 personalului din invatamant Decizie nr. 512 din data de 09.09.2008
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Acordarea tichetelor cadou prevazute de art. 42 alin. 2 lit. b) din CCMUN pe anii 2007-2010 personalului din invatamant
Personalul didactic beneficiaza de tichetele cadou negociate prin contractele colective de munca la nivel national si de ramura in conditiile in care angajatorii erau obligati sa prevada in buget la capitolul "Cheltuieli sociale" sume de bani cu acest titlu.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 512 din 9 septembrie 2008
Prin cererea inregistrata la numarul 1529/99/31.03.2008, reclamantii membri ai personalului din invatamant, reprezentati de U.S.L.I.P. - Iasi, au chemat in judecata pe paratii Scoala cu clasele I - VIII G., Scoala de arte si meserii D., Scoala de arte si meserii Dm., Scoala cu clasele I - VIII NR. 1 "D." si Inspectoratul Scolar al Judetului Iasi, solicitand obligarea acestora la plata tichetelor cadou prevazuta de art. 1 din Legea nr. 193/2006, actualizata in functie de rata inflatiei la data platii, incepand cu data de 01.06.2006 si pana la data introducerii prezentei actiuni, precum si pe viitor, cumuland 8 tichete avand valoarea de 50 lei fiecare per eveniment, avandu-se in considerare 7 evenimente pe an (1 martie, Sarbatoarea Pastelui, 5 iunie - Ziua invatatorului, 15 septembrie, 5 octombrie - Ziua Educatiei, 1 decembrie - Ziua Nationala si Sarbatoarea Craciunului).
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat urmatoarele:
Din prevederile Legii nr. 193/2006 rezulta ca personalul din invatamant trebuie sa beneficieze de acordarea tichetelor cadou.
Legea nr. 128/1997, in art. 50 alin 12, stabileste ca personalul didactic beneficiaza si de alte drepturi prevazute de lege si de contractul colectiv de munca. Ori, acordarea tichetelor de cadou este reglementata tocmai de Legea nr. 193/2006.
Reclamantii mai arata ca au obtinut acordul paratului Inspectoratul Scolar Judetean pentru acordarea acestor tichete, prin hotararea luata in Comisia paritara intrunita in zilele de 3.12.2007 si 6.12.200. In cadrul acestei comisii s-a hotarat ca toate unitatile de invatamant vor prevedea in bugetul anului 2008, la capitolul 2 "Cheltuieli sociale", sumele destinate tichetelor cadou.
Valoarea tichetului a fost stabilita la suma de 50 lei, hotarandu-se acordarea unui numar de 8 tichete/eveniment si 7 evenimente/an (1 martie, Sarbatoarea Pastelui, 5 iunie - Ziua invatatorului, 15 septembrie, 5 octombrie - Ziua Educatiei, 1 decembrie - Ziua Nationala si Sarbatoarea Craciunului).
In conformitate cu Regulamentul privind organizarea si functionarea comisiilor paritare prevazut in anexa 5 la contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura invatamant pentru anii 2003 - 2004 "Hotararea adoptata potrivit punctelor 2 si 3 este obligatorie pentru partile contractante".
Paratul Inspectoratul Scolar al Judetului Iasi a formulat intampinare si a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, motivat de personalul didactic are contract individual de munca incheiat cu unitatile de invatamant, deoarece conform Legii nr. 84/1995, Legii nr. 128/1997, modificate si completate si ale HG nr. 2192/2004, directorul unitatii de invatamant are calitatea de angajator si ordonator tertiar de credite.
Conform prevederilor HG nr. 2192/2004, unitatile de invatamant sunt finantate prin bugetul local, ordonator principal de credite pentru unitatile de invatamant fiind primarul unitatii administrativ - teritoriale.
Pe fond, paratul arata ca, potrivit prevederilor art.2(1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1317/2006, angajatorii (unitatile de invatamant) pot utiliza tichete cadou pentru cheltuieli sociale, in limita sumelor destinate acoperirii valorii nominale a acestor tichete, prevazute in bugetele proprii, aprobate potrivit legii, in pozitii distincte de cheltuieli, denumite tichete cadou".
Unitatile de invatamant, in calitate de angajatori, nu au elaborat regulamentele specifice pentru acordarea tichetelor de cresa si tichetelor cadou, asa cum prevede Legea nr. 193/2006 si Normele metodologice de aplicare a acesteia aprobate cu HG nr. 1317/2006.
De asemenea, unitatile de invatamant primesc fonduri cu destinatie speciala de la consiliul local si pot acorda tichete cadou numai in limita fondurilor aprobate de ordonatorul principal de credite pentru aceasta destinatie - ajutoare sociale - tichete cadou.
Prin sentinta civila nr.768/28.05.2008, Tribunalul Iasi a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Inspectoratului Scolar Judetean Iasi si in consecinta, a respins actiunea formulata in contradictoriu cu acest parat, a admis in parte actiunea formulata de reclamanti in contradictoriu cu paratii Scoala cu clasele I - VIII G., Scoala de arte si meserii D., Scoala de arte si meserii Dm., Scoala cu clasele I - VIII NR. 1 "D.", aceste unitati scolare fiind obligate sa acorde reclamantilor tichete cadou pentru evenimentele din perioada 01.01.2008 - 28.05.2008.
Prin aceeasi hotarare, s-a respins cererea reclamantilor de obligare a unitatilor scolare parate la acordarea tichetelor cadou pentru perioada 01.06.2006 - 31.12.2007 si pentru viitor.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Inspectoratul Scolar al Judetului Iasi este fondata, intrucat acesta nu are calitate de angajator, raportat la dispozitiile art. 16 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004 privind finantarea invatamantului preuniversitar de stat.
Potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, "salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit caruia invatamantul constituie o prioritate nationala, tinand seama de responsabilitatea si complexitatea muncii, de pregatirea si experienta profesionala, de rolul si importanta activitatii prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de baza, stabilit conform legii, si o parte variabila, constand in adaosuri, sporuri si alte drepturi salariale suplimentare", iar potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, "drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi si facilitati ale personalului didactic auxiliar si nedidactic, al caror cuantum este stabilit de lege intre limite minime si maxime, se negociaza, in limitele legii, prin contracte colective de munca incheiate intre angajatori si organizatiile sindicale reprezentative din invatamant, potrivit legii". De asemenea, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiaza de premii si de alte drepturi banesti prevazute de lege si de contractul colectiv de munca.
Potrivit art. 42 alin. 2 lit. b din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010, alte venituri sunt: tichetele de masa, tichetele cadou, tichetele de cresa si alte instrumente similare acordate potrivit prevederilor legale si intelegerii partilor.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2006, societatile comerciale, regiile autonome, societatile si companiile nationale, institutiile din sectorul bugetar, unitatile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum si persoanele fizice care incadreaza personal pe baza de contract individual de munca pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou si a tichetelor de cresa. Astfel cum rezulta din aceste dispozitii legale, angajatorul nu este obligat sa acorde tichete cadou, ci are doar posibilitatea sa utilizeze bilete de valoare sub forma tichetelor cadou.
Totodata, prima instanta a mai retinut ca, prin Hotararea Comisiei paritare inregistrata sub nr. 10806/10.12.2007, s-a stabilit ca toate unitatile scolare au obligatia sa prevada in bugetul pe anul 2008 sumele destinate tichetelor cadou si tichetelor de cresa, conform Legii nr. 193/2006. De asemenea, in comisia paritara s-a hotarat ca valoarea tichetului cadou sa fie de 50 lei, luand in considerare 8 tichete/eveniment, 7 evenimente/an. Potrivit Regulamentului de organizare si functionare a comisiilor paritare, hotararea comisiei paritare este obligatorie pentru partile contractante.
S-a mai retinut ca, atat timp cat s-a stabilit prin hotararea comisiei paritare obligatia unitatilor scolare de a prevedea in bugetul anului 2008 sumele destinate tichetelor cadou si tichetelor de cresa, s-a recunoscut implicit dreptul reclamantilor de a beneficia de aceste tichete incepand cu data de 01.01.2008.
In consecinta, instanta de fond a constatat ca este intemeiata cererea reclamantilor de obligare a paratilor la acordarea tichetelor cadou pentru perioada 01.01.2008 - 28.05.2008 (data pronuntarii hotararii).
In ceea ce priveste cererea reclamantilor de obligare a paratilor la acordarea tichetelor cadou pentru perioada 01.06.2006 - 31.12.2007, s-a retinut ca aceasta este neintemeiata, avand in vedere faptul ca, potrivit art. 42 alin. 2 lit. b) din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010, tichetele cadou se acorda potrivit prevederilor legale si intelegerii partilor, iar hotararea comisiei paritare a prevazut obligatia unitatilor scolare de a prevedea in bugetul pe anul 2008 sumele necesare pentru acordarea tichetelor cadou.
De asemenea, s-a constatat ca este neintemeiata si cererea reclamantilor de obligare a paratilor la acordarea pe viitor a tichetelor cadou, avand in vedere ca nu s-a facut dovada refuzului paratilor de indeplinire pe viitor a acestei obligatii.
Impotriva acestei sentinte civile a formulat recurs Inspectoratul Scolar al Judetului Iasi, in numele unitatilor scolare parate, considerand-o ca fiind nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:
Asa cum in mod corect a retinut si prima instanta, conform Legii nr.193/2006, acordarea tichetelor cadou de catre angajator nu este obligatorie.
In speta, competenta de a aproba acordarea tichetelor cadou revine directorului unitatilor de invatamant, care are calitatea de angajator si care poate decide in acest sens numai in limita fondurilor aprobate cu aceasta destinatie.
Se mai arata ca hotararea comisiei paritare nu este luata de catre angajatori, ci este o hotarare la nivel judetean, din comisie nefacand parte reprezentantii ordonatorilor principali de credite si nici unitatile scolare.
Se mai sustine ca, potrivit art.2 din O.U.G. nr.43/2008, ordonatorii institutiilor publice pot acorda tichete cadou in limita valorilor proprii incasate, astfel incat competenta de a aproba distribuirea acestora revine numai conducerii unitatilor de invatamant.
Recurentul mai arata ca, in conditiile in care ordonatorul principal de credite (consiliul local) nu aproba sumele necesare pentru acordarea tichetelor cadou, iar unitatea nu dispune de venituri proprii, nu poate acorda tichete cadou.
Prin intampinarea formulata in numele reclamantilor, U.S.L.I.P. - Iasi a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizand recursul formulat de Inspectoratul Scolar al Judetului Iasi, in numele unitatilor scolare parate, prin prisma disp.art.3041 C.pr.civ., s-a retinut ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Potrivit disp.art.5 din Contractul colectiv unic la nivel de ramura invatamant 2003-2004, acesta produce efecte fata de toti salariatii din invatamant.
Conform disp.art.48 alin 2 din Legea nr.128/1997, "drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi si facilitati ale personalului didactic auxiliar si nedidactic, al caror cuantum este stabilit de lege intre limite minime si maxime, se negociaza, in limitele legii, prin contracte colective de munca incheiate intre angajatori si organizatiile sindicale reprezentative din invatamant, potrivit legii".
De asemenea, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiaza de premii si de alte drepturi banesti prevazute de lege si de contractul colectiv de munca.
Art.42 alin.2 lit.b) din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 prevede la categoria "alte venituri" de care pot beneficia salariatii si tichetele cadou acordate conform prevederilor legale si intelegerii partilor.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2006, societatile comerciale, regiile autonome, societatile si companiile nationale, institutiile din sectorul bugetar, unitatile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum si persoanele fizice care incadreaza personal pe baza de contract individual de munca pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou si a tichetelor de cresa.
Conform dispozitiilor art.9.1 din Normele metodologice de aplicare a dispozitiilor Legii nr.193/2006, aprobate prin H.G. nr.1317/2006, angajatorii, impreuna cu organizatiile sindicale legal constituite sau cu reprezentantii salariatilor, vor stabili activitatile, destinatiile si evenimentele care se incadreaza la cheltuielile sociale, pentru care se vor acorda salariatilor tichete cadou, valoarea lunara a tichetelor cadou si criteriile de selectie privind stabilirea angajatilor care primesc tichete cadou.
S-a mai retinut ca, in aplicarea prevederilor art.13 din Contractul colectiv unic la nivel de ramura invatamant 2003-2004, in zilele de 03.12 si 06.12.2007, s-a intrunit comisia paritara formata din reprezentantii Inspectoratul Scolar al Judetului Iasi si reprezentantii sindicatelor din invatamant, care a hotarat ca "toate unitatile scolare au obligatia sa prevada in bugetul anului 2008 la capitolul "Cheltuieli sociale" sumele destinate tichetelor cadou si tichetelor de cresa, conform cu legea nr.193/17.05.2006."
S-a mai hotarat ca valoarea tichetului cadou sa fie de 50 lei, luand in considerare 8 tichete pe eveniment si 7 evenimente pe an.
Astfel cum rezulta din art .13 alin.2 al Contractului colectiv unic la nivel de ramura invatamant 2003-2004 si anexa 5 la acest contract, respectiv Regulamentul privind organizarea si functionarea comisiilor paritare, se retine ca hotararile comisiilor paritare sunt obligatorii pentru parti.
Practic, participand la aceasta comisie paritara, in care s-au discutat si problemele aparute in aplicarea prevederilor Legii nr.193/2006, Inspectoratul Scolar Iasi a reprezentat interesele tuturor unitatilor scolare din acest judet, hotararea luata atragand in mod legal obligatii in sarcina scolilor privind includerea in bugetul anului 2008 a sumelor destinate tichetelor cadou, in vederea acordarii acestor drepturi suplimentare.
S-a mai retinut ca, reprezentand unitatile scolare in cadrul prezentului recurs, Inspectoratul Scolar Judetean Iasi, ce a adoptat aceasta hotarare obligatorie la nivel inferior, respectiv la nivelul unitatilor scolare, nu poate sa-si invoce propria culpa, sustinand exact contrariul celor ce sunt consemnate in actul inregistrat la aceasta institutie sub nr. 10806/10.12.2007.
Astfel, s-a sustinut prin cererea de recurs formulata, ca aceasta hotarare nu poate sa creeze obligatii in sarcina directorilor unitatilor de invatamant, care au calitatea de angajatori ai salariatilor ce urmeaza a beneficia de tichetele cadou, desi tocmai recurenta, prin reprezentantii sai participanti la comisia paritara din decembrie 2007, a prevazut aceasta obligatie pentru unitatile scolare din judet.
De asemenea, s-a mai sustinut in recurs ca aceasta hotarare a comisiei paritare ar fi fost adoptata prea tarziu pentru ca scolile parate sa mai aiba timp sa prevada in buget sumele destinate acordarii tichetelor cadou pe anul 2008. Curtea de apel a considerat insa ca reprezentantii recurentei, ce au facut parte din comisia paritara ce a adoptat aceasta hotarare obligatorie pentru scolile din judet, cunosteau prevederile legale privind intocmirea si supunerea spre aprobare a bugetului de catre ordonatorii de credite.
S-a mai retinut ca intrunirea comisiei paritare a avut tocmai rolul de a rezolva problemele ce au aparut in aplicarea unor dispozitii legale si prevederi ale contractelor colective de munca, astfel incat cei ce au facut parte din aceasta comisie au actionat tocmai in vederea solutionarii acestora, neputand impune scolilor din judet obligatii nelegale sau imposibil de executat.
Curtea a mai retinut ca in mod corect, in rezolvarea problemelor aparute in aplicarea prevederilor Legii nr.193/2006 privind acordarea tichetelor cadou si a tichetelor de cresa, sindicatele din invatamant au discutat aceste chestiuni in cadrul comisiei paritare la nivel judetean si nu la nivelul fiecarei unitati scolare care are calitatea de angajator, avand in vedere, pe de o parte, necesitatea solutionarii unitare a acestor probleme la nivel judetean, dar mai ales avand in vedere dispozitiile Hotararii nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finantarea si administrarea unitatilor de invatamant preuniversitar de stat.
Astfel, din dispozitiile art.33 al acestei hotarari, s-a retinut ca fondurile aferente finantarii de baza, care include atat cheltuielile de personal, cat si cheltuielile sociale, utilizate de directorul unitatii de invatamant, ca ordonator tertiar de credite, sunt obtinute in urma unui proces de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate invatamantului, in cadrul caruia, in subordinea Ministerului Educatiei si Cercetarii si a consiliilor locale, functioneaza organisme consultative de specialitate cu atributii in acest domeniu. Unul dintre aceste organisme este si Comisia judeteana pentru finantarea invatamantului preuniversitar, din care face parte si inspectorul scolar general si care, pentru desfasurarea activitatii curente, are un compartiment de finantare si administrare a invatamantului preuniversitar de stat.
De asemenea, s-a mai retinut ca, potrivit dispozitiilor art.39 din aceeasi hotarare, unitatile de invatamant intocmesc proiectele de buget, pe care le inainteaza spre aprobare consiliilor locale, insa, conform art.40 din acelasi act normativ, dupa aprobarea legii bugetului de stat, consiliul judetean, prin hotarare si cu asistenta tehnica a directiei generale a finantelor publice si a inspectoratului scolar, vor repartiza unitatilor administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si, dupa caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispozitia acestora.
Se retine astfel ca unitatile scolare reprezentate in prezentul recurs de catre Inspectoratul Scolar al Judetului Iasi, erau obligate, potrivit hotararii comisiei paritare din 03.12 si 06.12.2007 sa prevada in bugetul anului 2008, la capitolul "Cheltuieli sociale", sumele destinate tichetelor cadou si tichetelor de cresa, drepturi prevazute de Legea nr.193/2006.
Prezentul litigiu, fiind un conflict de drepturi, atrage, potrivit disp.art.287 din Codul muncii, obligatia angajatorului, in speta a unitatilor scolare parate de a proba ca si-au indeplinit aceasta obligatie. Ori, in cauza acestea nu au dovedit in nici un mod ca ar fi prevazut in bugetul anului 2008, la capitolul "Cheltuieli sociale", sumele destinate tichetelor cadou si tichetelor de cresa.
Mai mult, din inscrisurile depuse la dosar de reclamanti se retine ca, din proiectul de buget de venituri si cheltuieli pentru anul 2008 intocmit de Scoala cu clasele I-VIII G., inregistrat la Primaria G. sub nr.161, abia la data de 21.01.2008, cu mult dupa adoptarea hotararii comisiei paritare privind acordarea tichetelor cadou, nu au fost solicitate la capitolul "Cheltuieli sociale" sumele destinate tichetelor cadou si tichetelor de cresa.
Avand in vedere aceste considerente, faptul ca angajatorii nu au dovedit ca si-ar fi indeplinit obligatia stabilita prin hotararea comisiei paritare din 3 si 6 decembrie 2007, indatorire stabilita in sarcina acestora tocmai in scopul ca reclamantii sa beneficieze de tichetele cadou, se retine ca in mod corect si potrivit dispozitiilor art.269 din Codul muncii, prima instanta a obligat scolile parate la acordarea acestor drepturi suplimentare.
Pentru aceste considerente, in temeiul disp.art.312 alin.1 C.pr.civ., a fost respins recursul formulat si s-a mentinut sentinta pronuntata de prima instanta.

Sursa: Portal.just.ro