Nejudecarea cauzei conform investirii. Consecinte
Decizia nr.668/20.11.2006
Curtea de Apel Iasi a admis recursurile formulate de A.I.L. lichidator judiciar al S.C. "ENERGIE TERMICA" S.A. Negresti si Consiliul Local Negresti impotriva sentintei civile nr. 204/F/21.06.2006 a Tribunalului Vaslui-judecator sindic. S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, conform investirii la aceeasi instanta.
S-a retinut ca, intr-adevar, prin actiunea introductiva A.I.L., lichidator judiciar al S.C. "ENERGIE TERMICA" Negresti a solicitat anularea H.C.L. Negresti nr. 32/24 august 2004 de diminuare a capitalului social de 529.079.050 lei si cu numarul de actiuni corespunzator valorii reprezentand imobile, conform anexei, iar judecatorul sindic s-a pronuntat asupra continutului hotararii, fara a se pronunta cu privire la anulare. De altfel, nici nu putea judecatorul sindic sa se pronunte asupra anularii hotararii, deoarece nu este competent material, competenta revenind instantei de contencios.
Nepronuntandu-se asupra ceea ce s-a cerut, atrage nulitatea hotararii pronuntata conform art. 105 alin. 2 Cod procedura civila ca efect al incidentei art. 304 pct. 3, 5 si 6 Cod procedura civila.
Pentru considerentele expuse in precedent s-a admis recursul, s-a casat sentinta recurata si s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vaslui pentru a o solutiona conform investirii de catre instanta competenta material.
Cu ocazia rejudecarii, vor fi avute in vedere si celelalte motive subsecvente, invocate de recurente, privind calitatea procesuala a Consiliului Local Negresti, prescrierea dreptului la actiune si aspectele referitoare la fondul pricinii, prin administrarea tuturor probelor necesare.