DECIZIE nr. 1/2000

Sub președinția președintelui Curții Supreme de Justiție, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 59 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, referitoare la căile de atac la care sunt supuse sentințele pronunțate de judecătorii în temeiul art. 53 alin. (2) din aceeași lege. Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general, care a susținut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că sentințele pronunțate de judecătorii în temeiul art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, sunt supuse numai caii de atac a recursului. SECȚIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele: În aplicarea dispozițiilor art. 59 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în baza art. VII din Legea nr. 169/1997, privind căile de atac la care sunt supuse sentințele pronunțate de judecătorii în temeiul art. 53 alin. (2) din această lege, instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar. Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că împotriva sentințelor civile prin care sunt soluționate plângerile prevăzute de art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 se poate exercita numai calea ordinară de atac a recursului, întrucât aceste sentințe nu sunt pronunțate de judecătorii în prima instanța, ci în exercitarea atributiei de control judecătoresc ce le revine asupra organelor cu activitate jurisdicțională din afară sistemului judecătoresc. Alte instanțe, dimpotriva, s-au pronunțat în sensul că sentințele civile pronunțate de judecătorii în soluționarea plangerilor prevăzute la art. 53 alin. (2) din legea menționată sunt supuse ambelor cai ordinare de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, respectiv atât apelului, cat și recursului. Aceste din urma instanțe au procedat corect. În legătură cu căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârii comisiei județene de aplicare a prevederilor Legii nr. 18/1991 au intervenit succesiv următoarele reglementări: Potrivit art. 11 alin. 5 și 10 din Legea nr. 18/1991, în redactarea inițială, cel nemulțumit de hotărârea comisiei județene putea face plângere la judecătoria în raza căreia era situat terenul în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunoștința de soluția data de comisia judeteana, hotărârea pronunțată de judecătorie asupra plângerii fiind definitivă. Ulterior, prin art. V alin. 7 din Legea nr. 59 din 23 iulie 1993 s-a stabilit ca hotărârile în materia Legii fondului funciar nr. 18/1991, rămase definitive la judecătorii anterior intrării în vigoare a acestei legi, puteau fi atacate cu recursul prevăzut în legea respectiva de către părțile interesate, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, indiferent de data pronunțării lor. În urma modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 18/1991 prin Legea nr. 169 din 27 octombrie 1997 s-a dat o noua reglementare căilor de atac la care este supusă hotărârea pronunțată de judecătoria sesizată cu plângerea îndreptată împotriva hotărârii comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Astfel, deși prin art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată în temeiul art. VII din Legea nr. 169/1997, se prevede, ca și în reglementarea inițială, ca "împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a carei raza teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare", prin art. 58 se prevede că "instanța soluționează cauza potrivit regulilor prevăzute în Codul de procedură civilă și în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească [

].", iar prin art. 59 se precizează ca "Sentinta civilă pronunțată de instanța menționată la art. 58 este supusă căilor de atac prevăzute în Codul de procedură civilă, cu respectarea dispozițiilor legale în materie." Or, din moment ce prin aceasta ultima dispoziție nu se face referire numai la o anume cale de atac, ci la căile "de atac prevăzute în Codul de procedură civilă", iar în sistemul judiciar român prin art. 282-316 din cod sunt prevăzute atât calea de atac a apelului, cat și cea a recursului, este evident ca art. 59 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, are în vedere ambele cai ordinare de atac. De altfel, dacă legiuitorul ar fi urmărit sa limiteze numărul căilor de atac ce se pot exercita împotriva hotărârii în discuție la una singura, respectiv la cea a recursului, ar fi prevăzut-o expres și nu s-ar fi referit la căile "de atac prevăzute în Codul de procedură civilă, cu respectarea dispozițiilor legale în materie". Asa fiind și cum normele procedurale sunt de stricta aplicare și interpretare, concluzia ce se impune este aceea ca sentințele civile pronunțate de judecătorii în temeiul art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, sunt supuse ambelor cai ordinare de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, respectiv atât apelului, cat și recursului. În consecința, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, republicată, precum și al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează sa admită recursul în interesul legii și să se decidă în sensul celor de mai sus. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul în interesul legii. În aplicarea prevederilor art. 59 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, stabilește ca sentințele pronunțate de judecătorii în temeiul art. 53 alin. (2) din această lege sunt supuse ambelor cai ordinare de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, respectiv atât apelului, cat și recursului. Pronunțată în ședința publică la data de 5 iunie 2000. PREȘEDINTELE CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE,

PAUL FLOREA Prim-magistrat-asistent, Ioan Raileanu