DECIZIE nr. 496/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“, excepție ridicată de Zsolt-Csaba Erli în Dosarul nr. 3.483/235/2020 al Judecătoriei Gherla și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.564D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 3.412D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 254/2013, excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 2.987/175/2021/a1 al Judecătoriei Aiud.

4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu aceasta. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.412D/2021 la Dosarul nr. 1.564D/2021, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât criticile autorului privesc interpretarea și aplicarea textului de lege criticat, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia nr. 492 din 17 octombrie 2024.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin Încheierea civilă din 22 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.483/235/2020, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“. Excepția a fost ridicată de Zsolt-Csaba Erli într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, pentru discriminarea reclamantului pe temei de opinie.

8. Prin Încheierea penală nr. 110 din 22 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.987/175/2021/a1, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 254/2013. Excepția a fost ridicată de Alen Daniel Moisin într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile criticate, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“, pot naște situații de discriminare negativă. Apreciază că diferența de tratament aplicabilă persoanelor private de libertate constituie discriminare atunci când autoritatea introduce distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Susțin că statul beneficiază de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic, ipoteză care nu se regăsește în cauza de față. Totodată, susțin că dispozițiile criticate sunt lipsite de precizie, claritate și previzibilitate.

10. Judecătoria Gherla apreciază că dispozițiile criticate nu ridică probleme de neconstituționalitate. Reține că textul de lege reglementează condițiile în care persoanelor private de libertate li se poate cere să muncească, respectiv „în raport cu tipul regimului de executare, ținându-se seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora“. În aceste condiții, reține că sunt instituite o serie de criterii obiective, cu ajutorul cărora se determină dacă o persoană poate fi selectată la muncă, în condițiile privării de libertate. Apreciază că sintagma „li se poate cere să muncească“ nu este prin ea însăși lipsită de previzibilitate și nici aptă să genereze situații discriminatorii, cât timp ea se aplică prin raportare la criteriile menționate anterior.

11. Judecătoria Aiud consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens apreciază că autorul acesteia solicită ca instanța de control constituțional să stabilească o interpretare a textului de lege, atribut ce revine instanțelor judecătorești. Arată că, în situația în care există chestiuni de drept care au fost soluționate diferit de către instanțele judecătorești, remediul nu este invocarea excepției de neconstituționalitate, existând alte mecanisme prin care se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii, iar competența aparține instanței supreme.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

13. Guvernul, formulând un punct de vedere în Dosarul nr. 1.564D/2021, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că dispozițiile în cauză nu sunt discriminatorii, întrucât este firesc ca activitatea de a presta muncă în locurile de detenție să fie realizată prin luarea în considerare a unor situații și împrejurări analizate în concret, precum: calificarea, deprinderile și aptitudinile persoanei, vârsta, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și programele destinate sprijinirii formării profesionale a persoanelor private de libertate. Totodată, invocă unele considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 1.037 din 14 iulie 2011 potrivit cărora respectarea egalității în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalității nu presupune uniformitate, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit. Altfel spus, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul (în Dosarul nr. 3.412D/2021) și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conținut: „Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ținându-se seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.“

17. Autorii excepției de neconstituționalitate invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalității, ale art. 4 alin. (2) privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, și prin prisma exigențelor prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a prevederilor art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Întrucât sunt invocate și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din aceeași Convenție, Curtea reține ca normă de referință și art. 21 alin. (3) din Constituție, astfel cum acesta se interpretează și prin prisma exigențelor textului convențional antereferit. Totodată, în susținerea excepției sunt invocate și prevederile art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenție.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 78 din Legea nr. 254/2013, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“, au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la dispozițiile din Legea fundamentală invocate și în prezenta cauză, fiind pronunțată, în acest sens, Decizia nr. 492 din 17 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 19 martie 2025, prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.

19. În considerentele deciziei precitate, la paragrafele 12-17, instanța de control constituțional a reținut că dispozițiile art. 78 din Legea nr. 254/2013 transpun în legislația națională prevederile art. 26 pct. 1-17 din Recomandarea 2006(2) a Comitetului de Miniștri ai statelor membre, referitoare la regulile penitenciare europene, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, la data de 11 ianuarie 2006, în timpul celei de a 952-a reuniuni a miniștrilor delegați, ale art. 23 din Declarația universală a drepturilor omului, ale art. 8 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și dispoziții ale Rezoluției adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, la 17 decembrie 2015, privind Ansamblul de reguli minime ale Națiunilor Unite pentru tratamentul deținuților. Totodată, art. 78 din Legea nr. 254/2013 constituie expresia, la nivel infraconstituțional, a dispozițiilor art. 42 din Legea fundamentală privind interzicerea muncii forțate.

20. Dreptul la muncă al persoanelor private de libertate este reglementat, cu titlu general, în art. 78 din capitolul V - Drepturile persoanelor condamnate al titlului III - Executarea pedepselor privative de libertate din Legea nr. 254/2013, iar organizarea muncii prestate de către persoanele private de libertate este reglementată în art. 83 - 88 din același act normativ, precum și în art. 173 - 186 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016. Potrivit textului de lege criticat, persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ținându-se seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.

21. Curtea a reținut că sintagma „li se poate cere să muncească“ exprimă, în mod clar și previzibil, posibilitatea unei persoane private de libertate de a munci în timpul executării pedepsei, în acord cu dispozițiile art. 42 din Legea fundamentală. De asemenea, Curtea a reținut că dreptul la muncă al persoanelor private de libertate nu este un drept absolut, ci poate fi exercitat doar în anumite condiții. În acest sens, Curtea a reținut că, pentru organizarea exercitării acestui drept, administrația locului de deținere întreprinde demersurile necesare pentru identificarea posibilităților de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de deținuți [ art. 173 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 ]. Selecționarea la muncă a deținuților se face în funcție de regimul de executare, cu aprobarea directorului locului de deținere, la propunerea unei comisii formate din reprezentanții sectorului reintegrare socială, regim penitenciar, medical, evidență și organizarea muncii, sub coordonarea directorului adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, în calitate de președinte. Comisia poate fi completată cu personal de specialitate, în vederea verificării deprinderilor profesionale sau abilităților practice ale deținuților. Procedura și criteriile de selecționare la muncă a deținuților se stabilesc prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor [ art. 174 alin. (1) și (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 ]. Deținuții pot fi folosiți la muncă în spații din interiorul sau exteriorul penitenciarului, la operatori economici, în instituții publice, precum și la alte persoane fizice sau juridice. Munca prestată urmărește menținerea și creșterea capacității acestora de a-și câștiga existența după liberare și realizarea unor venituri care se pot folosi la îmbunătățirea condițiilor de deținere și pentru susținerea acțiunilor de resocializare a persoanelor condamnate.

22. Așa încât, Curtea a constatat că prevederile art. 78 din Legea nr. 254/2013 nu sunt discriminatorii și nu aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 41 alin. (1), întrucât este firesc ca, în procedura de selecționare și repartizare la muncă a persoanelor private de libertate, să se țină seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile fiecăreia, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. Procedura și criteriile de selecționare și repartizare la muncă au în vedere măsurile de siguranță specifice fiecărui regim de executare și asigurarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă. Folosirea la muncă a deținuților se face cu respectarea procedurii și criteriilor stabilite în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, cu întocmirea documentelor de organizare și funcționare a punctelor de lucru, pregătirea și dotarea locurilor de muncă, întocmirea documentelor de evidență a muncii și acordarea drepturilor cuvenite pentru munca prestată. În acest context, Curtea a reamintit jurisprudența sa, potrivit căreia respectarea egalității în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalității nu presupune uniformitate, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit. Altfel spus, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite (în acest sens, Decizia nr. 1.037 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011).

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

24. Curtea constată că dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în raport cu motivele invocate în sprijinul excepției de neconstituționalitate, nu sunt relevante, neavând nicio concludență pentru soluționarea acesteia.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Zsolt-Csaba Erli în Dosarul nr. 3.483/235/2020 al Judecătoriei Gherla și de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 2.987/175/2021/a1 al Judecătoriei Aiud și constată că dispozițiile art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Gherla și Judecătoriei Aiud și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu