DECIZIE nr. 427/2016

Mona-Maria Pivniceru - președinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, precum și ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, excepție ridicată de Constantin Trăistaru în Dosarul nr. 27.384/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 1.380D/2015 al Curții Constituționale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Agenția Națională de Integritate, Dragoș Vaida, șef serviciu în cadrul Direcției Generale Juridice a Agenției. Lipsește autorul excepției față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, sens în care susține că dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil nu se opun ca o lege să instituie condiții pentru domeniul pe care îl reglementează și că dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală nu au incidență în cauză. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care precizează că normele legale criticate sunt clare și precise pentru destinatarii lor. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: 5. Prin Încheierea din 3 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 27.384/3/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, precum și ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Constantin Trăistaru, într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare prin care Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese. 6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține, în esență, că atât art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cât și art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 se referă la definiția conflictului de interese, însă au un conținut diferit: pe de o parte, acesta este redat prin noțiunea de "folos material", pe de altă parte, prin noțiunile de "beneficiu" și "dezavantaj." Aceste două modalități de a defini conflictul de interese sunt diferite, chiar contradictorii ("beneficiul" poate fi și altfel decât "material", iar "dezavantajul" nu poate fi un "folos"), ceea ce dă naștere unei stări de incertitudine cu privire la conduita de urmat de către subiectul de drept, căruia i se adresează norma. În asemenea condiții, sunt în vigoare două acte normative diferite privind conflictul de interese, paralelism legislativ ce generează confuzie și incertitudine. De asemenea, susține că textele de lege criticate încalcă și normele de tehnică legislativă, deoarece verbul din cuprinsul reglementării nu este utilizat la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a accentua caracterul imperativ al dispoziției respective, astfel cum stabilește art. 38 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Deși reglementează aceeași situație juridică, cele două texte de lege prevăd condiții diferite: "pentru soțul său ori rudele sale de gradul I", respectiv, "pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv", ceea ce creează o incertitudine gravă cu privire la modul de a acționa al destinatarului normei. Astfel, prin art. 76 din Legea nr. 161/2003, legiuitorul limitează sfera conflictului de interes la "rudele de gradul I", în timp ce prin art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, legiuitorul prevede extinderea discreționară a interdicției "la rudele sau afinii până la gradul al doilea inclusiv". Neclaritatea și imprecizia prevederilor de lege criticate conduce la divergențe de interpretare, iar necesitatea îndreptării acestei situații este cu atât mai mare, cu cât destinatarul normei se expune unei sancțiuni grave: încetarea mandatului și eliberarea din funcție. 7. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, iar în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, din analiza motivării excepției de neconstituționalitate, reține că aceasta nu cuprinde o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci evidențiază, în realitate, aspecte care țin de interpretarea și aplicarea legii de către autoritățile publice. În subsidiar, consideră că prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție nu au incidență în cauză, întrucât nu au legătură cu incompatibilitățile prevăzute pentru funcția de primar, iar, pe de altă parte, apreciază că acestea nu sunt încălcate, deoarece, prin art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 a fost extinsă sfera persoanelor și a circumstanțelor în raport de care s-ar putea reține conflictul de interese. Prin urmare, nu poate fi vorba despre generarea vreunei confuzii de interpretare a prevederilor celor două acte normative analizate. 10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 sunt constituționale, sens în care arată că aceste norme sunt clare, predictibile și neechivoce, în măsură să elimine orice confuzie în procesul de interpretare și aplicare a acestora și, totodată, să asigure exigențele dreptului la un proces echitabil. Critica vizează terminologia diferită la care a recurs legiuitorul în redactarea textelor criticate, respectiv noțiunea de "folos material", utilizată în Legea nr. 161/2003 și cea de "beneficiu sau dezavantaj", în conținutul art. 75 din Legea nr. 393/2004. Susținerea autorului excepției în sensul existenței unui "paralelism legislativ" nu poate fi reținută, deoarece obiectul de reglementare al celor două texte legale este distinct, fiecare dintre acestea îndeplinind condiția previzibilității. 11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții legale care au următorul cuprins: - Art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003: "Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I."; - Art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004: "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:

a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;". 14. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 au fost supuse controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 150 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 25 mai 2016, instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate cu acest obiect. 16. Cu acel prilej, Curtea a reținut că definiția "conflictului de interese" este stabilită de art. 70 din Legea nr. 161/2003, care prevede că "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative." Prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 fac parte din secțiunea a 3-a: Conflictul de interese privind aleșii locali a Capitolului II: Conflictul de interese din Titlul IV: Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice al Cărții I: Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției și stabilesc că primarii și viceprimarii sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I. Totodată, art. 76 alin. (2) din aceeași lege prevede că "Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută." 17. De asemenea, Curtea reține că prevederile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, fac parte din Capitolul VIII intitulat "Registrul de interese" și prevăd că aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. Potrivit art. 1 din Legea nr. 393/2004, aceasta "are ca obiect stabilirea condițiilor de exercitare a mandatului de către aleșii locali, a drepturilor și obligaților ce le revin în baza mandatului încredințat". În acest sens, art. 74 din aceeași lege reglementează obligația aleșilor locali de a-și face publice interesele personale printr-o declarație pe propria răspundere, depusă în dublu exemplar la secretarul comunei, orașului, municipiului, sectorului municipiului București, respectiv la secretarul general al județului sau al municipiului București, după caz. Un exemplar al declarației privind interesele personale se păstrează de către secretar într-un dosar special, denumit registru de interese, iar al doilea exemplar al declarației de interese se transmite la secretarul general al prefecturii, care îl va păstra într-un dosar special, denumit registru general de interese. Potrivit art. 78 din Legea nr. 393/2004, "Registrul de interese are caracter public, putând fi consultat de către orice persoană, în condițiile prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public." 18. Având în vedere aceste reglementări, raportat la critica autorului excepției de neconstituționalitate potrivit căreia există un paralelism legislativ în sensul că ambele prevederi legale criticate reglementează conflictul de interese, dar folosesc noțiuni diferite, Curtea a constatat că această critică este neîntemeiată. Astfel, în timp ce art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reglementează obligația primarilor și viceprimarilor de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziție, în exercitarea funcției, care "produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I", art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 definește noțiunea de "interes personal într-o anumită problemă", noțiune care este cuprinsă de art. 74 referitor la obligația tuturor aleșilor locali de a depune declarația pe propria răspundere privind interesele personale. 19. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituție, una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative ( Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 20. Curtea a constatat că cele două norme de lege invocate de autorul excepției au atât ipoteze diferite, cât și conținut diferit, suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat, întrucât art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reglementează obligația primarilor și viceprimarilor de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I, iar art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 definește noțiunea de "interes personal într-o anumită problemă", în vederea întocmirii de către toți aleșii locali a declarației pe propria răspundere privind interesele personale. 21. Totodată, Curtea a reținut că și sancțiunile pentru nerespectarea celor două dispoziții de lege sunt diferite. Astfel, în cazul nerespectării obligației primarilor sau viceprimarilor prevăzute de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea acestei obligații sunt lovite de nulitate absolută. Totodată, așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 449 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 18 august 2015, paragraful 31, sancțiunea specifică ce vizează statutul primarilor este reglementată de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările ulterioare. Pe de altă parte, în cazul dispozițiilor art. 74 și art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, art. 82 alin. (1) din aceeași lege prevede că "Nerespectarea declarației privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declarației", iar în conformitate cu art. 82 alin. (2), "Refuzul depunerii declarației privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului". De asemenea, art. 77 alin. (1) din aceeași lege reglementează o sancțiune specifică pentru consilierii județeni și cei locali, și anume "Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii", iar potrivit art. 81 din aceeași lege, "Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispozițiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare". 22. Pe cale de consecință, Curtea a constatat că susținerile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor sunt neîntemeiate. 23. Cât privește criticile de neconstituționalitate raportate la art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, Curtea a reținut că acestea nu pot fi primite. Astfel, norma invocată din Constituție vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit art. 6 din Convenție, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Or, critica de neconstituționalitate nu vizează aceste aspecte ce constituie garanții ale dreptului la un proces echitabil, ci lipsa de previzibilitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, ceea ce, în opinia autorului excepției, a condus la interpretări divergente ale instanțelor judecătorești cu privire la existența unor conflicte de interese. Pe de altă parte, Curtea a reținut că art. 22 din Legea nr. 176/2010 consacră posibilitatea formulării la instanța judecătorească a contestației împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil. 24. Referitor la celelalte aspecte invocate cu privire la existența unei neclarități pe care o determină fiecare dintre cele două texte de lege criticate, Curtea a reținut că acestea vizează interpretarea și aplicarea legii, care intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, iar nu a instanței de contencios constituțional. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele Deciziei nr. 150 din 17 martie 2016, precitată, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Trăistaru în Dosarul nr. 27.384/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, precum și ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 iunie 2016.

PREȘEDINTE,

prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu