DECIZIE nr. 260/2016

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) și ale art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Cristian Doroș și Florin Alexandru Ulici în Dosarul nr. 1.713/83/2015/a1 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.698D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.782D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gerenyi Istvan Peter în Dosarul nr. 509/35/2015 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea parțială de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.782D/2015 la Dosarul nr. 1.698D/2015, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În ceea ce privește dispozițiile art. 305 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală apreciază că autorii excepției de neconstituționalitate pornesc de la o situație ipotetică, aceea că probele se administrează în faza urmăririi penale in rem. Arată că în această fază a urmăririi penale are loc o strângere limitată a probelor tocmai pentru a se putea realiza o acuzație în materie penală față de o persoană și, în consecință, de a începe urmărirea penală in personam. În faza de urmărire penală in rem, neexistând un suspect, este evident că nu pot exista nici drepturi sau obligații ale acestuia, deoarece acestea nu ar avea cui să îi incumbe. Apreciază că în situația în care probele sunt administrate cu precădere în faza urmăririi penale in rem, inculpatul are posibilitatea să solicite judecătorului de cameră preliminară înlăturarea acestora. În continuare, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, având în vedere că se solicită modificarea textului în sensul introducerii unei noi soluții pe lângă cele expres și limitativ prevăzute de lege. Arată că obiectul procedurii în cameră preliminară este acela de a verifica legalitatea administrării probelor. Totodată, deși există posibilitatea excluderii majorității probelor, cele rămase să fie, totuși, pertinente și utile soluționării cauzei și să poată dovedi vinovăția inculpatului. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: 6. Prin Încheierea din 13 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.713/83/2015/a1, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3), precum și ale art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Cristian Doroș și Florin Alexandru Ulici, cu ocazia soluționării unei contestații împotriva hotărârii prin care, în baza art. 346 din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriu în ce îi privește pe autorii excepției. 7. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 509/35/2015, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gerenyi Istvan Peter, cu ocazia soluționării unei cauze penale. 8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că, în actualul Cod de procedură penală, legiuitorul a creat două etape distincte ale începerii și desfășurării urmăririi penale, prima in rem, iar cea de-a doua in personam, scopul declarat fiind crearea, încă din primul moment al cercetărilor într-o cauză penală, a cadrului procesual al administrării probelor, cu respectarea garanțiilor procesuale. Cu toate acestea, etapa urmăririi penale in rem se circumscrie de fapt unei etape a actelor premergătoare mascate. Susțin autorii excepției că momentul începerii urmăririi penale in personam este un moment subiectiv, lăsat la aprecierea procurorului, acesta având o marjă de apreciere nelimitată. Astfel, se ajunge la situația în care, deși persoana care a comis fapta este cunoscută din chiar momentul sesizării, procurorul să aibă posibilitatea să administreze toate sau majoritatea probelor în cursul urmăririi penale in rem, fără respectarea drepturilor procesuale ale celui în cauză și fără posibilitatea acestuia de ași exercita dreptul la apărare. Apreciază că în etapa urmăririi penale in rem nu există nicio posibilitate a apărării de a asista la administrarea probelor, ca atare garanția procesuală conferită de art. 92 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală este inexistentă în această etapă. Având în vedere aceste aspecte, autorii excepției apreciază că sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) și (2) din Constituție. 9. Cu privire la dispozițiile art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, autorii excepției susțin că acestea limitează posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a dispune restituirea cauzei la parchet, în cazul constatării neregularității rechizitoriului, în situația în care neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății. Astfel, deși judecătorul de cameră preliminară constată că majoritatea probelor au fost nelegal sau neloial administrate, dispunând excluderea acestora, rămânând totuși anumite probe neexcluse, se vede obligat să dispună începerea judecății, în baza probelor neexcluse, cu toate că urmărirea penală s-a desfășurat în condiții de inechitate. Toate aceste aspecte converg la încălcarea prevederilor art. 11, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (3) și art. 148 alin. (2) din Constituție, precum și a celor ale art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 10. Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, atunci când sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de acest text de lege, se dispune îndată începerea urmăririi penale cu privire la faptă, fără a se efectua acte de cercetare prealabile. Apreciază că legiuitorul a renunțat la faza actelor premergătoare, instituind obligația organului de urmărire penală de a începe urmărirea penală, îndată ce a fost legal sesizat. Actul imediat următor celui de sesizare va fi, în mod necesar, în toate cauzele, ordonanța de începere a urmăririi penale cu privire la faptă. Noua reglementare nu mai permite începerea urmăririi penale direct față de o anumită persoană nici în situația în care aceasta este indicată în actul de sesizare ori când acesta permite identificarea sa, deoarece dispozițiile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală cer ca indiciile rezonabile privind comiterea faptei de către o anumită persoană să rezulte din datele și probele existente, iar, potrivit art. 97 alin. (2) din același act normativ, probele se pot obține doar în procesul penal. Susține că persoana indicată nu are vreo calitate oficială, nu i se recunosc anumite drepturi și obligații în proces, întrucât în ceea ce o privește nu s-a formulat o acuzație oficială. În continuare, reține că art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează o fază destinată strângerii probelor în baza cărora să se poată formula o acuzație împotriva unei persoane, formularea unei învinuiri in personam neputând fi consecința unei simple înregistrări a unei sesizări valabile. Prin simpla începere a urmăririi penale cu privire la faptă se instituie cadrul procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă. Dacă după administrarea acestora se conturează indicii rezonabile împotriva unei anumite persoane, urmează a se formula cu privire la aceasta o acuzație. 11. Totodată, arată că, potrivit art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) din același act normativ, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății. Apreciază că din acest text de lege se deduce că nu orice neregularitate constatată de către judecător atrage restituirea cauzei la parchet, ci numai acelea care împiedică judecătorul să stabilească obiectul și limitele judecății. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 13. Guvernul apreciază că din examinarea motivelor invocate în susținerea excepției rezultă că autorul acesteia invocă elemente de fapt, respectiv pretinse abuzuri ale unor procurori în aplicarea dispozițiilor legale criticate, fiind vorba deci de aspecte care țin de aplicarea legii, acestea putând fi cenzurate de instanțele judecătorești. În plus, pretinsele interpretări ale textului de lege care ar constitui, în opinia autorilor excepției, încălcări ale principiilor constituționale invocate nu au avut loc în dosarul în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate. De aceea, opinează că motivele invocate nu constituie motive de neconstituționalitate ale dispozițiilor legale criticate. 14. În continuare, apreciază că dispozițiile art. 305 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 21 și art. 24 din Constituție, câtă vreme nu afectează dreptul inculpatului față de care s-a continuat urmărirea penală in personam, după ce anterior aceasta fusese una in rem, de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, de a fi asistat de un avocat, ales sau numit din oficiu, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să exercite drepturile procesuale ale inculpatului, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepții și obiecțiuni. 15. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, apreciază că aceasta este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, arată că din examinarea excepției de neconstituționalitate rezultă ca autorii acesteia în fapt nu critică dispozițiile art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală pentru ceea ce conțin acestea, ci pentru ceea ce nu conțin, astfel încât nu ne aflăm în prezența unei veritabile excepții de neconstituționalitate. În continuare, se susține că dispozițiile legale criticate nu afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 din Constituție, câtă vreme nu afectează dreptul inculpatului a cărui cauză nu a fost restituită la parchet de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. De asemenea, se susține că nu sunt încălcate nici prevederile constituționale ale art. 24 și art. 124. Totodată, apreciază că atât timp cât prevederile art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, aceste dispoziții legale sunt conforme și cu prevederile art. 11 și art. 20 din Constituție. 16. Avocatul Poporului susține că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, presupune judecarea cauzei în fața unei instanțe independente și imparțiale, singura în măsură să decidă cu privire la necesitatea tuturor aspectelor menite să slujească actului de înfăptuire a justiției prin aflarea adevărului. Actele premergătoare, așa cum rezultă din chiar denumirea lor, premerg fazei de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, și anume acela de a completa informațiile organelor de urmărire penală, de a verifica informațiile deținute și de a fundamenta convingerea organului de cercetare penală ori a procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. Totodată, arată că subiectele procesuale penale au dreptul la un apărător ales sau numit din oficiu, dar garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. 17. În ceea ce privește dispozițiile art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, reține că acestea consacră posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a restitui cauza la parchet dacă se constată că rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termen și atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății. Ca atare, apreciază că susținerea autorilor excepției în sensul că textul criticat limitează posibilitatea judecătorului de cameră preliminară, "nepermițându-i să restituie cauza la parchet chiar dacă se constată că urmărirea penală s-a derulat prin încălcarea dreptului la un proces echitabil", nu poate fi reținută. 18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3), precum și ale art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: - Art. 305 alin. (1) și (3): "(1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă. [

]

(3) Când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect.";

- Art. 346 alin. (3) lit. a): "(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:

a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății;".

21. În opinia autorilor excepției textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1) și alin. (2) referitor la dreptul la apărare, art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, art. 132 alin. (1) potrivit căruia procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției, și art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, se invocă prevederile art. 6 paragrafele 1 și 3 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin noile reglementări procesual penale, legiuitorul a renunțat la faza actelor premergătoare, instituind, ca regulă, caracterul obligatoriu al începerii urmăririi penale anterior efectuării oricăror acte de cercetare. Referitor la noua reglementare, în expunerea de motive a Legii privind Codul de procedură penală s-a arătat că "simplificarea etapei de urmărire penală s-a realizat, pe de o parte, prin reglementarea unei proceduri rapide de verificare a sesizării adresate organelor de urmărire penală, ce permite ca, atunci când din cuprinsul acesteia rezultă faptul că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și nu există vreunul din cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale, organul de urmărire penală să dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, prin declanșarea fazei de investigare a faptei fiind conturat cadrul procesului penal". 23. Curtea observă că din modul de reglementare a dispozițiilor art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, care dispun că atunci "când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă", se desprinde concluzia că legiuitorul a instituit în sarcina organului de urmărire penală obligația de a începe urmărirea penală, imediat după ce a fost legal sesizat. Totodată, Curtea apreciază că din dispozițiile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, care dispun că atunci "când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect", rezultă că noua reglementare nu mai permite începerea urmăririi penale direct față de o anumită persoană, instituind obligația începerii, în toate cazurile, a urmăririi penale in rem. Această dispoziție are caracter imperativ și este aplicabilă chiar și în ipoteza în care în cuprinsul actului de sesizare este indicată o anumită persoană ca fiind cea care a săvârșit infracțiunea ce face obiectul sesizării ori când starea de fapt descrisă permite identificarea sa. 24. Curtea reține că, după efectuarea cercetărilor în cadrul urmăririi penale in rem, în momentul în care există indicii suficiente pentru a fundamenta bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, in personam, persoana respectivă dobândind calitatea de suspect. În acest moment, al dobândirii calității de suspect, persoanei respective îi sunt aplicabile dispozițiile art. 77, art. 78 și art. 83 din Codul de procedură penală, fiindu-i incidente drepturile și obligațiile pe care legea le prevede pentru acest subiect procesual principal. 25. Prin Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016 *), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a reținut că începerea urmăririi penale in rem legitimează organul de cercetare penală să demareze activitățile specifice care duc la realizarea obiectului urmăririi penale, sens în care, după sesizare, are obligația să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunii, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acesteia și să strângă și să administreze probele necesare cu respectarea exigențelor consacrate de art. 100 și 101 din Codul de procedură penală referitoare la administrarea probelor în acord cu principiul loialității.

Notă

────────── *) Decizia Curții Constituționale nr. 236 din 19 aprilie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016. ──────────

26. Astfel, Curtea apreciază că faza procesuală a urmăririi penale in rem este o fază destinată strângerii de probe în baza cărora se pot contura indicii rezonabile care pot sta la baza unei învinuiri aduse unei persoane. Curtea reține că învinuirea adusă unei persoane concretizată în ordonanța procurorului prin care se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale, in personam, are caracterul unei acuzații în materie penală, în sensul dat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului acestei noțiuni. Prin consecințele pe care formularea unei învinuiri in personam le are în planul drepturilor persoanei, aceasta nu poate fi consecința unei simple înregistrări a unei sesizări împotriva unei persoane, aceasta trebuind fundamentată de o serie de elemente - indicii rezonabile - administrate prin mijloacele de probă prevăzute de lege. 27. În ceea ce privește sintagma "indicii rezonabile", Curtea apreciază că aceasta este echivalentă cu cea de "bănuială rezonabilă"/"suspiciuni rezonabile" și presupune existența unor fapte sau informații capabile să convingă un observator obiectiv că individul în cauză poate să fi comis infracțiunea. Ceea ce poate fi considerat "rezonabil" va depinde însă de toate aspectele cauzei (Hotărârea din 22 mai 2014, pronunțată în Cauza Ilgar Mammadov împotriva Azerbaidjanului, paragraful 88; Hotărârea din 30 august 1990, pronunțată în Cauza Fox, Campbell și Hartley împotriva Regatului Unit, paragraful 32). 28. Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că reglementarea etapei urmăririi penale in rem garantează caracterul echitabil al desfășurării urmăririi penale, astfel încât orice acte de cercetare să se desfășoare într-un cadru procesual și nicio persoană să nu fie pusă sub acuzație în lipsa unor date sau probe din care să rezulte indicii rezonabile că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. 29. În ceea ce privește intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam, Curtea, prin Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, precitată, a constatat că acesta nu este strict și expres determinat de dispozițiile Codului de procedură penală. Cu toate acestea, dispoziția procesual penală precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de o persoană când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că aceasta a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, procurorul este obligat ca, în momentul în care există indicii rezonabile că o persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, să dispună continuarea urmăririi penale față de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului la modul imperativ "dispune", iar nu "poate dispune", astfel încât nu se poate interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam până la realizarea probațiunii necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea directă a acestei măsuri. 30. Cu același prilej, Curtea a reținut că nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia posibilitatea procurorului de a începe urmărirea penală afectează principiul imparțialității care guvernează activitatea procurorilor, consacrat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece, potrivit art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. De aceea, ținând seama de aceste prevederi, precum și de pregătirea profesională a procurorilor, Curtea a constatat că față de aceștia funcționează prezumția îndeplinirii cu bună-credință a activității lor, astfel încât să nu se ajungă la încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor supuse unor proceduri penale. 31. De asemenea, Curtea a mai constatat că din modul de redactare a prevederilor legale criticate nu se desprinde vreun înțeles echivoc, destinatarii normei, între care se regăsesc și organele judiciare, putând înțelege cu ușurință sensul acestora, motiv pentru care nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia ar fi afectate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) din Constituție. Faptul că de la data începerii urmăririi penale in rem și până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituționalitate, întrucât, în funcție de circumstanțele fiecărei spețe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit o infracțiune poate fi mai mare sau mai mic. Așa fiind, din perspectiva acestor critici, Curtea a constatat că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate admite ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale. De altfel, prevederile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilesc în mod clar că, atunci când există indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. În măsura în care, în dezacord cu aceste prevederi, procurorul nu respectă aceste exigențe, atunci, în cazul emiterii rechizitoriului, suspectul devenit inculpat poate supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, întrucât potrivit art. 342 și art. 345 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, în procedura de filtru, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să constate nulitatea relativă și să excludă actele de urmărire penală și probele administrate cu încălcarea legii care conferă, între altele, și un drept efectiv la apărare. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că încălcarea dispozițiilor legale determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. De aceea, ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate numai în cursul urmăririi penale in rem, atunci se pot pune în discuție aspecte de aplicare a legii cu nesocotirea garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil, cum ar fi dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia, de a consulta dosarul, în condițiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu pentru cazurile de asistență obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale ori dreptul de a beneficia de alte drepturi prevăzute de lege. Câtă vreme, în funcție de particularitățile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecților/inculpaților de drepturile conferite de Codul de procedură penală, fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, atunci probele și actele întocmite cu nerespectarea exigențelor legale pot fi înlăturate până la încheierea procedurii de cameră preliminară. 32. Așa fiind, Curtea a constatat că aceste neajunsuri nu sunt o consecință a conținutului normativ al prevederilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, ci reprezintă o posibilă aplicare defectuoasă a lor și că, în acord cu exigențele dreptului la un proces echitabil, persoana interesată are posibilitatea să conteste legalitatea anumitor probe și acte de urmărire penală și să se opună utilizării lor în procedura de filtru. Pe de altă parte, faptul că nu este posibilă dobândirea calității oficiale de suspect imediat ce organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la săvârșirea unei fapte penale de către una sau mai multe persoane reprezintă o garanție justificată de necesitatea protejării drepturilor persoanelor împotriva cărora a fost formulată o astfel de sesizare, pentru ca acestea să nu fie supuse unor acuzații penale fără o minimă verificare a susținerilor din care să rezulte atât existența faptei și inexistența vreunui caz care împiedică exercitarea acțiunii penale, cât și suspiciunea rezonabilă că au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. 33. În sfârșit, Curtea a mai constatat că, potrivit jurisprudenței sale, deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări. De aceea, Curtea a apreciat că are competența de a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat, esențial în asemenea situații fiind asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a supremației Constituției ( Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014). Totodată, Curtea a apreciat că analiza sa din această perspectivă se va realiza în cazul existenței unei practici unanime într-un anumit sens care determină neconstituționalitatea textului de lege criticat (a se vedea Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 *), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii). Aplicând aceste considerente la speța supusă controlului de constituționalitate, Curtea a constatat că nu poate reține neconstituționalitatea textului de lege criticat, având în vedere că, în prezent, nu au fost relevate o practică și o interpretare a acestor reglementări care să contravină Legii fundamentale.

Notă

────────── *) Decizia Curții Constituționale nr. 145 din 17 martie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016. ──────────

34. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea reține că, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție (în acest sens Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014). De asemenea, Curtea observă că instanța de contencios constituțional a reținut că obiectul procedurii desfășurate în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competență și la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzația în materie penală. Așa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, aceasta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecății, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta și pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată ( Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016). 35. Curtea observă că în procedura camerei preliminare instanța de judecată va analiza și se va pronunța, în consecință, asupra legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Astfel, restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară va avea loc doar ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, având în vedere necesitatea refacerii în totalitate a urmăririi penale, probele administrate anterior neputând fi valorificate în niciun mod, fiind considerate a fi fost obținute în mod nelegal. În cazul în care judecătorul de cameră preliminară exclude doar o parte a probelor, constatând îndeplinite celelalte condiții, va dispune începerea judecății. 36. În acest context, Curtea observă că, potrivit art. 341 alin. (11) din Codul de procedură penală, "probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei". Astfel, judecata va purta având în vedere numai acele probe care nu au fost excluse de judecătorul de cameră preliminară. De asemenea, potrivit art. 385 din Codul de procedură penală, "dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea de probe noi, instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor". Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că drepturile și interesele inculpatului nu sunt încălcate în cazul trimiterii în judecată după excluderea doar a unor probe, astfel că nu pot fi reținute susținerile autorilor excepției potrivit cărora textul criticat încalcă art. 11, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (3) și art. 148 alin. (2) din Constituție, precum și art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionuț Cristian Doroș, Florin Alexandru Ulici și Gerenyi Istvan Peter în dosarele nr. 1.713/83/2015/a1 și nr. 509/35/2015 ale Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 305 alin. (1) și alin. (3) și ale art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 mai 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu