DECIZIE nr. 77/2016

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Miere și Elena Miere, prin mandatar Corneliu Tanco, în Dosarul nr. 29.922/197/2013 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 777D/2015 al Curții Constituționale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că își mențin valabilitatea cele statuate în jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 29.922/197/2013, Tribunalul Brașov - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Miere și Elena Miere, prin mandatar Corneliu Tanco, într-o cauză având ca obiect soluționarea unui apel introdus împotriva sentinței prin care s-a admis în parte o contestație la executare și a fost anulată executarea silită pornită împotriva contestatorilor. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că lipsa posibilităților financiare, care împiedică apelarea la serviciile unui avocat, nu ar trebui să ducă la situații discriminatorii între părțile în proces în cadrul exercitării dreptului la apărare. În ce privește punerea concluziilor asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului se restrâng drepturi fundamentale, pe baza criteriului apartenenței la o categorie socioprofesională - cea de avocat - sau pe baza gradului de rudenie, dacă persoana este licențiată în drept. Autorul excepției precizează că accesul liber la justiție nu vizează numai acțiunea introductivă de instanță, ci și participarea părților în cadrul etapei cercetării procesului și în etapa dezbaterilor și posibilitatea acestora de a pune concluzii asupra excepțiilor procesuale, dar și asupra fondului. Arată că, deși, teoretic, statul permite accesul la justiție și dreptul la apărare, practic, persoana interesată reprezentată prin mandatar neavocat și care nu este soț ori rudă până la gradul al doilea inclusiv cu licență în drept nu se poate adresa judecătorului în toate etapele cercetării și dezbaterii procesului. 6. Tribunalul Brașov - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 8. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale. În acest sens arată că se aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât diferența de tratament aplicat persoanei fizice aflată în primă instanță sau în apel, care este obligată să apeleze la serviciile unui avocat pentru a putea pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor, nu are o motivare obiectivă și rezonabilă. De asemenea precizează că, prin instituirea obligativității reprezentării și asistării părților prin avocat ca o condiție de admisibilitate a punerii concluziilor asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului, legiuitorul a reglementat o limită a accesului liber la justiție, care se constituie într-o veritabilă intervenție a statului în configurarea și structurarea acestui drept fundamental. În plus, prin condiționările impuse, este afectat în mod iremediabil interesul individual, respectiv cel al persoanei care dorește să recurgă la concursul justiției în vederea realizării drepturilor și intereselor sale subiective. Mai mult, prin aceste condiționări se impun și costuri suplimentare și semnificative în raport cu cheltuielile efectuate de cetățean pentru plata serviciului justiției prin încheierea unui contract de asistență judiciară. În consecință, prin efectul dispozițiilor criticate se produce un dezechilibru în defavoarea justițiabilului, în sensul că acesta trebuie să suporte costurile sau sancțiunile procedurale, după caz. Arată că, în vederea atingerii standardului de creștere a calității actului de justiție pe care legiuitorul și l-a propus, trebuie stabilite remedii corelative obligațiilor impuse justițiabililor pentru a nu îngreuna situația procesuală și financiară a acestora. Astfel, statul trebuie să prevadă un mecanism de asistență judiciară pentru a asigura accesul efectiv la instanță atunci când este reglementată obligativitatea asistenței prin avocat. Menționează că în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014. Arată că obligația reprezentării și asistării prin avocat pentru exercitarea dreptului de a pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului în fața primei instanțe, precum și în apel echivalează, pe de o parte, cu transformarea conținutului acestui drept fundamental într-o condiție de admisibilitate a exercitării unei căi de atac, iar, pe de altă parte, cu convertirea acestui drept într-o obligație, ceea ce afectează substanța dreptului la apărare. 9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Din motivarea scrisă a excepției rezultă că autorul acesteia critică prevederile art. 83 alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Codul de procedură civilă, acestea urmând să fie examinate de Curtea Constituțională. Textele de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 83 alin. (1) teza a doua și alin. (2): Reprezentarea convențională a persoanelor fizice "(1) [În fața primei instanțe, precum și în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar]. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor.

(2) În cazul în care mandatarul persoanei fizice este soț sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în fața oricărei instanțe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licențiat în drept."

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 16 alin. (1) și (2) care consacră principiul egalității în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 24 care garantează dreptul la apărare. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil și cele ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că teza întâi a art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilește că, în fața primei instanțe și în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Nemulțumirea autorului excepției rezultă din condiția impusă de lege în teza a doua a textului menționat, în sensul că, dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat sau soțului părții ori unei rude până la gradul al doilea inclusiv, care, în același timp, este și licențiat în drept, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor. 14. Curtea constată că prevederile de lege criticate preiau soluția legislativă cuprinsă în art. 68 alin. 4 și 5 din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent abrogat, potrivit cărora, dacă mandatul de reprezentare în instanță este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepția consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea și a celor care sunt doctori în drept sau licențiați în drept atunci când sunt mandatari în pricinile soțului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv. 15. Asupra acestor prevederi din Codul de procedură civilă din 1865 Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, prin numeroase decizii, în raport cu critici similare, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens pot fi enumerate, exemplificativ, Decizia nr. 332 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012, Decizia nr. 191 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, Decizia nr. 412 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, sau Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006. 16. Prin deciziile menționate, Curtea a constatat că limitele și condițiile în care poate fi exercitat mandatul de reprezentare, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanță în numele părții, reprezintă opțiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește regulile privind procedura de judecată. Curtea a reținut, totodată, că restricția mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanță nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiție, întrucât partea însăși poate participa la dezbateri și poate pune concluzii înaintea instanței de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri, să ridice excepții, să propună probe în tot cursul procesului, precum și să depună concluzii scrise. 17. De altfel, aceste argumente au fundamentat soluțiile de respingere ca neîntemeiate și a mai multor excepții de neconstituționalitate având ca obiect textul din Codul de procedură civilă din 1865 mai sus menționate ridicate de același autor ca și în cauza de față, în calitate de mandatar al mai multor persoane fizice ( Decizia nr. 582 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 1 noiembrie 2006, Decizia nr. 181 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008, Decizia nr. 1.185 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 21 octombrie 2009, Decizia nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009). 18. Întrucât soluția legislativă cuprinsă în art. 68 alin. 4 și 5 din Codul de procedură civilă din 1865 criticată cu acele prilejuri a fost, în principiu, preluată în reglementarea actuală, regăsindu-se, cu unele modificări care nu schimbă fundamental esența normei, în art. 83 alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Codul de procedură civilă, în vigoare de la 15 februarie 2013, își mențin valabilitatea cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus amintite. 19. Totodată, Curtea observă că, în cauza de față, în motivarea excepției, autorul acesteia menționează Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, prin care instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (3) din Codul de procedură civilă potrivit cărora, la redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și în exercitarea și susținerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către un avocat, în condițiile legii, cu excepția cazurilor în care partea sau mandatarul acesteia, soț ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licențiată în drept. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a constatat, în esență, că obligativitatea exercitării căii de atac a recursului exclusiv prin intermediul unui avocat, sub sancțiunea anulării acestuia - cu unica excepție a mandatarului soț sau rudă de gradul al doilea licențiat în drept -, încalcă dreptul de acces liber la justiție și dreptul la apărare, întrucât impune în sarcina individului condiții excesive pentru exercitarea căii de atac a recursului, precum și costuri suplimentare față de obligația de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă, semnificative în raport cu cheltuielile efectuate de cetățean pentru plata serviciului justiției, de natură să îngrădească accesul efectiv la instanță și posibilitatea de apărare reală a drepturilor și intereselor prin introducerea căii de atac a recursului. 20. Argumentele aduse de Avocatul Poporului în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate rezidă, de asemenea, în translatarea la prevederile art. 83 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă a considerentelor care au justificat admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (3). Aplicarea prin analogie a acelorași argumente este însă eronată, premisele celor două situații fiind fundamental diferite. Astfel, viciul de constituționalitate înlăturat de Curte prin soluția de admitere a excepției pronunțate prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 consta în anihilarea accesului la justiție și a dreptului la apărare prin stabilirea imperativă a unei condiții prealabile de admisibilitate a recursului, aceea ca redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și exercitarea și susținerea acestuia - în această din urmă situație, atât în ce privește recurentul, cât și intimatul - să se facă exclusiv de către un avocat, angajat cu contract de asistență judiciară sau în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008. 21. Avocatul Poporului, la fel ca și autorul excepției, consideră în mod eronat că, în primă instanță sau în apel, persoana fizică este obligată să apeleze la serviciile unui avocat pentru a putea pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor. Curtea observă, însă, că art. 83 alin. (1) teza întâi este clar și explicit în acest sens. Folosind expresia "pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar", textul oferă, implicit, persoanelor fizice dreptul de a opta între două posibilități: cea de a recurge la unul din tipurile de reprezentanți convenționali precizați și cea de a introduce personal acțiunea și a-și susține cauza în fața primei instanței și/sau a instanței de apel în mod direct și nemijlocit, situație în care se bucură de plenitudinea mijloacelor procesuale și procedurale pentru apărarea drepturilor sale în cadrul procesului. 22. De asemenea, în punctul său de vedere în sensul neconstituționalității textelor de lege criticate, Avocatul Poporului precizează că, "prin instituirea obligativității reprezentării și asistării părților prin avocat ca o condiție de admisibilitate a punerii concluziilor asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului, legiuitorul a reglementat o limită a accesului liber la justiție, care se constituie într-o veritabilă intervenție a statului în configurarea și structurarea acestui drept fundamental". Acest considerent referitor la admisibilitatea concluziilor este preluată tale quale din considerentele Deciziei nr. 462 din 17 septembrie 2014, paragraful 28, privitoare la admisibilitatea căii de atac a recursului, fără să se țină seama, însă, de deosebirea esențială dintre textul de lege supus cu acel prilej controlului de constituționalitate și cel ce formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate, primul vizând imposibilitatea persoanei fizice de a utiliza calea de atac a recursului altfel decât prin avocat, cel de-al doilea referindu-se doar la interzicerea dreptului mandatarului neavocat de a pune concluzii dacă nu este reprezentat sau asistat de un avocat. 23. Așa cum s-a arătat, în acest caz nu se poate pune problema încălcării dreptului de acces liber la justiție. Dispozițiile art. 83 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă lasă persoanei fizice deplina libertate fie de a exercita singură acțiunea în instanță, fie de a apela la serviciile unui avocat sau ale unui mandatar desemnat de aceasta. Faptul că, în situația în care nu îndeplinește condițiile impuse de lege, respectiv de a fi licențiat în drept și, în același timp, soț sau rudă până la gradul al doilea inclusiv, mandatarul trebuie să fie asistat de un avocat pentru a pune concluzii nu constituie o limitare a accesului liber la justiție, de vreme ce justițiabilul însuși are, potrivit legii, posibilitatea de a apela la justiție și de a îndeplini personal toate actele procesuale și procedurale apte să îi servească interesele în fața instanței de judecată. 24. De altfel, norma criticată nu face altceva decât să dea substanță prevederilor art. 24 din Constituție, intenția legiuitorului fiind aceea ca partea reprezentată să beneficieze de o apărare adecvată, profesionistă, realizată de o persoană calificată în domeniu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 144 din 18 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 9 mai 2014). 25. Din această perspectivă, a calității apărării realizate de reprezentatul părții, pot fi menționate și cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.354 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 7 decembrie 2009, pronunțată cu privire la unele prevederi din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, referitoare la incriminarea exercitării oricărei activități de asistență juridică specifică profesiei de avocat de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou. Astfel, Curtea a arătat că, garantând dreptul la apărare, Constituția prevede în art. 24 alin. (2) că, în timpul procesului, părțile au dreptul la asistența unui avocat, înțelegând prin aceasta o persoană care are calitatea de avocat, dobândită în condițiile prevăzute prin lege. Aceasta este o puternică garanție care previne desfășurarea unor activități de asistență juridică de către persoane necalificate. 26. În fine, Curtea observă că nici următorul argument al Avocatului Poporului, preluat, de asemenea, din Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, paragraful 35, nu poate fi reținut, potrivit căruia, prin condiționările impuse, este afectat în mod iremediabil interesul individual, respectiv cel al persoanei care dorește să recurgă la concursul justiției în vederea realizării drepturilor și intereselor sale subiective, întrucât prin aceste condiționări s-ar impune și costuri suplimentare și semnificative în raport cu cheltuielile efectuate de cetățean pentru plata serviciului justiției prin încheierea unui contract de asistență judiciară. Curtea Constituțională a reținut acest aspect în contextul constatării existenței condiționării, prin art. 83 alin. (3) din Codul de procedură civilă, a exercitării recursului de încheierea, în mod obligatoriu, a unui contract de asistență judiciară, drept condiție de admisibilitate a acestei căi de atac, ipoteză esențialmente diferită de cea criticată în cauza de față. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Miere și Elena Miere, prin mandatar Corneliu Tanco, în Dosarul nr. 29.922/197/2013 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 83 alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 februarie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu