DECIZIE nr. 106/2016

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 260 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de GI Group Staffing Company - S.R.L. în Dosarul nr. 13.561/325/2014 al Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal, și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.522 D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Prim-magistratul-asistent referă faptul că partea Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă principiile constituționale invocate, precum și faptul că, în realitate, argumentele autoarei acesteia sunt raportate la alte texte din Codul muncii, respectiv la dispozițiile art. 88. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 15 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 13.561/325/2014, Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de GI Group Staffing Company - S.R.L. într-o cauză având ca obiect plângere contravențională. 6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia, agent de muncă temporară autorizat, arată că a fost sancționată contravențional în baza textului legal ce face obiectul excepției, cu amendă pentru nerespectarea art. 119 din Codul muncii, potrivit căruia "angajatorul are obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și de a supune controlului inspecției muncii această evidență ori de câte ori este solicitat". Totodată, s-a dispus față de aceasta măsura evidențierii orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal pentru salariații temporari. Apreciază că "în aceste condiții, prin sancționarea agentului de muncă temporară în calitate de angajator", se încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), respectiv principiul dreptății, valoare supremă garantată de statul român, art. 15 alin. (1), "respectiv drepturile și libertățile de care beneficiază agentul de muncă temporară potrivit legii", art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității în fața legii, art. 45, și anume accesul liber al agentului de muncă temporară la o activitate economică, art. 53, întrucât se restrânge nejustificat exercițiul unor drepturi și libertăți ale agentului de muncă temporară, și ale art. 135 alin. (2) lit. a) potrivit căruia statul român ar trebui să asigure crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. Din această perspectivă, sunt neconstituționale "dispozițiile art. 260 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 53/2003, care, coroborate cu prevederile art. 119 din Codul muncii, sancționează [

] angajatorul care încalcă obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și de a supune controlului inspecției muncii această evidență ori de câte ori este solicitat." 7. Cât privește principiul dreptății, arată că acesta este încălcat deoarece, "potrivit art. 88 din Codul muncii, supravegherea și controlul salariaților temporari pe durata misiunii revine utilizatorului, iar aceștia prestează activitatea la locul de muncă organizat de utilizator. Prin urmare, agentul de muncă temporară, în calitate de angajator, nu are cum să întocmească aceste evidențe, întrucât [

] nu supraveghează și nu coordonează activitatea salariaților temporari care lucrează la utilizator." Referitor la încălcarea art. 15 alin. (1) din Constituție, arată că sancțiunea prevăzută de textul de lege criticat "contravine dreptului legal al agentului de muncă temporară prevăzut la art. 88 alin. (3) din Codul muncii, respectiv de a pune la dispoziția utilizatorului salariați temporari, pentru a lucra sub supravegherea și conducerea acestuia. Cu alte cuvinte, prin aplicarea sancțiunii pentru neținerea sau ținerea eronată a evidențelor orelor lucrate, agentul de muncă temporară este obligat să supravegheze și să conducă direct activitatea salariaților temporari pe durata misiunii și în unitatea utilizatorului." Art. 16 din Constituție este încălcat, deoarece se creează "o diferență de regim juridic evidentă între agenții de muncă temporară și utilizatorii salariaților temporari, dat fiind faptul că sunt instituite în sarcina agentului de muncă temporară obligații pe care acesta se află în imposibilitatea efectivă de a le respecta". Se instituie, de asemenea, o diferență de tratament juridic între angajatorul agent de muncă temporară și angajatorul obișnuit. În prima situație agentul de muncă temporară nu coordonează și nu supraveghează activitatea salariaților temporari, întrucât acești salariați nu lucrează în unitatea agentului de muncă temporară. În cea de-a doua situație, angajatorul obișnuit coordonează și supraveghează activitatea salariaților proprii, întrucât aceștia lucrează în unitățile sale, motiv pentru care sancționarea acestor angajatori pentru neținerea evidențelor este justificată. Nesocotirea principiului egalității "rezultă din excluderea utilizatorului de la îndatorirea de a ține evidența orelor de muncă ale angajaților temporari." Încălcarea art. 45 din Constituție este motivată prin aceea că "sancționarea agentului de muncă temporară potrivit art. 260 alin. (1) lit. m) din Codul muncii îngrădește accesul liber al acestuia la activitatea economică reglementată de prevederile art. 88 alin. (3) din Codul muncii, respectiv posibilitatea de a pune salariați temporari la dispoziția utilizatorului pentru a lucra sub conducerea și supravegherea acestuia." Textul criticat încalcă și prevederile art. 53 din Constituție, întrucât "îngrădește drepturile agentului de muncă temporară prevăzute de art. 88 din Codul muncii", potrivit căruia acesta trebuie să pună la dispoziția utilizatorului salariați temporari pentru a lucra sub supravegherea și conducerea acestuia. Se susține, totodată, că prin sancționarea nejustificată a agentului de muncă temporară "statul român nu asigură un cadru favorabil pentru valorificarea formei de muncă temporară", fiind astfel încălcate prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. Se mai arată și că, potrivit cadrului legal actual, agentul de muncă temporară este sancționat în două rânduri, prin aplicarea, pe de o parte, a art. 260 alin. (1) lit. m) din Codul muncii, iar, pe de altă parte, cu imposibilitatea prelungirii autorizației de muncă temporară potrivit art. 3 lit. d), coroborat cu art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2011 privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară. 8. Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că sancționarea angajatorului pentru încălcarea obligației de a ține evidența orelor de muncă prestate de salariați și a supune controlului inspecției muncii această evidență nu poate încălca principiile dreptății, egalității în fața legii, dispoziția menționată neîngrădind în niciun fel agentului de muncă temporară dreptul de a pune la dispoziția utilizatorului propriul personal. Toți angajatorii au aceleași drepturi și obligații în raporturile cu proprii salariați și aceleași obligații în raporturile cu inspecția muncii. Nu poate fi reținută nici încălcarea art. 45 din Constituție, deoarece, prin obligațiile impuse angajatorilor în condițiile art. 119 din Codul muncii, nu se îngrădește accesul liber al agentului de muncă temporară la o activitate economică, acesta fiind ținut însă, în exercitarea lui, de obligația de a se conforma Codului muncii. 9. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 10. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/6.002/2015, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 7.044 din 17 decembrie 2015, prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată în acest sens că dispozițiile criticate nu încalcă principiul egalității în fața legii, întrucât egalitatea nu presupune uniformitate; legiuitorul poate institui tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane sau grupuri, dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă. Nu se încalcă nici libertatea economică, întrucât libertatea persoanelor de a exercita sau nu o activitate, de a avea liberă inițiativă, nu pot fi înțelese în afara unor reguli stabilite de legiuitor, astfel cum este și situația de față. 11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, concluziile scrise depuse la dosar, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 260 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, având următorul cuprins: "(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: [

] m) încălcarea de către angajator a obligației prevăzute la art. 27 și 119, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei". 14. În susținerea excepției se invocă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) care consacră principiul dreptății, art. 15 alin. (1) - Universalitatea, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității în fața legii, art. 45 - Libertatea economică, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 135 alin. (2) lit. a) potrivit căruia statul trebuie să asigure crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. 15. Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că, potrivit art. 88 din Codul muncii, munca prin agent de muncă temporară presupune o relație trilaterală, respectiv între agentul de muncă temporară, utilizator și salariat, spre deosebire de relația clasică de muncă, ce presupune doar o relație bilaterală, între salariat și angajator. În cadrul său, există raporturi juridice de natură contractuală între agentul de muncă temporară în calitate de angajator și salariatul temporar (care pot încheia atât un contract de muncă pe durată nedeterminată, cât și un contract de muncă temporară - pentru una sau mai multe misiuni), respectiv între agentul de muncă temporară și utilizator (între care se încheie un contract de punere la dispoziție). 16. Prevederile art. 94 alin. (1) și (2) din Codul muncii caracterizează și stabilesc clauzele contractului de muncă temporară. Acesta este contract individual de muncă (cuprinzând toate elementele prevăzute în acest sens de art. 17 și 18 din Codul muncii) ce se încheie în scris între agentul de muncă temporară și salariatul temporar, pe durata unei misiuni. În conformitate cu art. 95 alin. (2) din același Cod, agentul de muncă temporară poate încheia cu salariatul temporar un contract de muncă pe durată nedeterminată, situație în care în perioada dintre două misiuni salariatul temporar se află la dispoziția agentului de muncă temporară. 17. Prevederile art. 91 alin. (1) și (2) din Codul muncii caracterizează și stabilesc clauzele contractului de punere la dispoziție, încheiat între agentul de muncă temporară și utilizator, acesta trebuind să cuprindă durata misiunii, caracteristicile specifice postului, în special calificarea necesară, locul executării misiunii și programul de lucru, condițiile concrete de muncă, echipamentele individuale de protecție și de muncă pe care salariatul temporar trebuie să le utilizeze, orice alte servicii și facilități în favoarea salariatului temporar, valoarea comisionului de care beneficiază agentul de muncă temporară, precum și remunerația la care are dreptul salariatul, condițiile în care utilizatorul poate refuza un salariat temporar pus la dispoziție de un agent de muncă temporară. 18. De asemenea, dispozițiile art. 96 alin. (1) - (3) din Codul muncii prevăd că pe toată durata misiunii salariatul temporar beneficiază de salariul plătit de agentul de muncă temporară, salariu care se stabilește prin negociere directă cu agentul de muncă temporară, acesta din urmă fiind cel care reține și virează toate contribuțiile și impozitele datorate de salariatul temporar către bugetele statului și care plătește pentru acesta toate contribuțiile datorate în condițiile legii. 19. Analizând criticile de neconstituționalitate cu luarea în considerare a acestui cadru legal la care autoarea excepției face referire, Curtea reține, mai întâi, că obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat în cadrul acestor raporturi de muncă, și, în consecință, reglementarea unei sancțiuni pentru încălcarea acestei obligații, nu relevă niciun element de neconstituționalitate. Stabilirea contravenției prevăzute de textul de lege criticat reprezintă o opțiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie preocupării de a asigura respectarea, pe de o parte, a disciplinei în raporturile de muncă, iar, pe de altă parte, a posibilității verificării modului în care ambele părți ale contractului individual de muncă își îndeplinesc obligațiile ce le revin. Existența unei evidențe a orelor de muncă prestate de fiecare salariat previne comportamentul abuziv al angajatorului, precum și atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat, asigurând executarea obligațiilor contractuale ale celor două părți. 20. De altfel, autoarea excepției nu critică, în sine, existența unei obligații de a ține evidența orelor de muncă prestate de salariați, și nici instituirea unei sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea sa, ci faptul că sancțiunea i-a fost aplicată în calitate de angajator, cu toate că, față de specificul muncii prin agent de muncă temporară, utilizatorul ar trebui să fie cel obligat și, în consecință, sancționat. Or, astfel de critici, vizând modificarea textului de lege criticat, care se referă în mod expres la "angajator", respectiv la obligațiile legale ale acestuia, nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale. A răspunde criticilor autorului excepției, respectiv a stabili în sarcina utilizatorului, iar nu a agentului de muncă temporară, în calitate de angajator, a obligațiilor de ținere a evidențelor cerute de lege, ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de legiferare, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 61 din Constituție, care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării. 21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 260 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de GI Group Staffing Company - S.R.L. în Dosarul nr. 13.561/325/2014 al Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta