DECIZIE nr. 358/2017

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată, din oficiu, de către Judecătoria Bistrița - Secția civilă în Dosarul nr. 6.950/190/2016 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 843D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că asupra dispozițiilor criticate Curtea s-a mai pronunțat, sens în care menționează, spre exemplu, Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, Decizia nr. 639 din 27 octombrie 2016 și Decizia nr. 695 din 24 noiembrie 2016. Față de această jurisprudență, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale este inadmisibilă, iar față de celelalte prevederi este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 24 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.950/190/2016, Judecătoria Bistrița - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Excepția de neconstituționalitate este ridicată, din oficiu, de către instanța de judecată într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 77/2016.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016 au fost supuse controlului de constituționalitate, iar, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea Constituțională a constatat că „prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 și 8 din Lege sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii“.

6. În acest context, se precizează că, în cauză, contractul de credit și contractul de ipotecă au fost încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. Potrivit considerentelor deciziei sus- menționate, impreviziunea, ca instituție juridică, există la momentul încheierii contractelor din cauză, fundamentată pe dispozițiile art. 970 din Codul civil de la 1864, fiind parte a bunei-credințe și a echității. Însă, ceea ce interesează în cauză, sub aspectul retroactivități/lipsei retroactivității Legii nr. 77/2016, nu constituie existența/inexistența impreviziunii la momentul semnării contractelor, ci dacă prevederile Legii nr. 77/2016 (condițiile dării în plată, notificarea, contestația) se aplică retroactiv sau nu. Cât timp Legea nr. 77/2016, pe lângă analizarea incidenței impreviziunii, solicită și analizarea altor condiții (categoria din care fac parte părțile, cuantumul sumei împrumutate, scopul creditului, forma notificării), în opinia instanței, art. 11 din Legea nr. 77/2016 încalcă art. 15 alin. (2) din Constituție, retroactivând prin aplicarea legii și la contractele de credit încheiate anterior intrării în vigoare a acesteia, aflate în derulare. De netăgăduit, Legea nr. 77/2016 introduce, potrivit considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016, o modalitate de aplicare a impreviziunii ope legis pentru toate contractele. Deși impreviziunea exista ca și instituție juridică, recunoscută de doctrină și practică judiciară, modalitatea de aplicare oferită de Legea nr. 77/2016 sau de Curtea Constituțională în decizia precitată (paragrafele 116-117), este introdusă prin intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016 sau prin publicarea deciziei menționate, astfel că, aplicând în acest mod prevederile Legii 77/2016 la contractele în derulare, sar încălca art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât s-ar ajunge în situația ca o lege să dispună pentru trecut, deși nu este o lege penală sau contravențională mai favorabilă.

7. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul, în punctul său de vedere, se raportează la considerentele și dispozitivul Deciziei Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016 și, având în vedere inclusiv faptul că autoarea prezentei excepții formulează critici similare celor invocate de către autorii excepțiilor asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, apreciază următoarele: cu privire la sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, întrucât Curtea Constituțională a reținut neconstituționalitatea acestei sintagme, în virtutea prevederilor art. 29 alin. (3) și (5) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă; prevederile art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 și 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii; excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 11 teza întâi, raportate la dispozițiile art. 3 teza întâi, precum și ale prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă; excepția de neconstituționalitate ce privește dispozițiile art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziții din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, care au următorul cuprins: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată“.

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate. Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate ridicată și a constatat că sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite este neconstituțională; a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 și 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii; a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispozițiile art. 3 teza întâi, precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite; a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziții din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe, și a constatat că acestea sunt constituționale, prin raportare la criticile formulate.

14. Totodată, prin decizia mai sus menționată, Curtea a arătat că prevederile puse în principal în discuție prin prisma încălcării art. 15 alin. (2) din Constituție sunt cele ale art. 11 din Legea nr. 77/2016. Cu privire la art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, Curtea a reținut că majoritatea contractelor de împrumut vizate de legea criticată au fost încheiate în perioada 2007-2009, acestor contracte fiindu-le aplicabil cadrul legal de la acea dată. Astfel, dreptul comun îl constituia Codul civil în vigoare la acea dată, iar reglementări suplimentare, specifice domeniului bancar, se regăseau în Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999. Totodată, Curtea a observat, însă, că Legea nr. 77/2016 se aplică și contractelor care au fost încheiate în baza altor prevederi legale decât cele ale Legii nr. 190/1999. Cu alte cuvinte, și unele credite care nu au fost contractate în scopul achiziționării unor imobile au fost garantate prin instituirea unor ipoteci asupra unor bunuri imobile (paragraful 114).

15. De asemenea, Curtea a menționat că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 și art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează. Cu toate acestea, Curtea a constatat că legiuitorul a configurat cadrul legal reprezentat de Legea nr. 77/2016 luând în considerare o impreviziune aplicabilă ope legis pentru toate contractele de credit în derulare, deformând condițiile aplicării impreviziunii (paragraful 115).

16. Astfel, art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 prevede că dispozițiile legii se aplică tuturor contractelor în curs de derulare, fără a lua în considerare situația debitorilor, precum și specificul contractelor de credit încheiate și fără a face o diferențiere între debitorii de bună-credință și cei de rea-credință, între cei care nu mai pot să plătească și cei care nu mai vor să plătească. Cu alte cuvinte, deși în expunerea de motive se face referire la persoanele fizice care nu dispun de mijloacele necesare achitării creditului către instituția de credit, legea se aplică fără distincție celor două categorii de debitori menționați. Totodată, Curtea a reținut, însă, că darea în plată intervine numai dacă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 părțile contractului nu ajung la un acord, respectiv dacă negocierea întemeiată pe art. 969 și art. 970 din Codul civil eșuează. Însă, o astfel de instituție a impreviziunii aplicabilă ope legis pentru toate contractele încheiate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016 nu poate fi recunoscută, fiind în contradicție cu prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum și cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiției. În aceste condiții, prevederile legale criticate nu sunt clare, permițând interpretări contradictorii cu privire la posibilitatea instanței judecătorești de a verifica îndeplinirea condițiilor privind existența impreviziunii. Or, posibilitatea părților din contractele respective de a prezenta situația de fapt dintr-un dosar în fața unei instanțe judecătorești este absolut necesară, având în vedere că judecătorul trebuie să verifice această situație, astfel încât instituția dării în plată să nu fie un instrument discreționar pus la dispoziția doar a unei părți și, astfel, să dezechilibreze raportul contractual. Numai în acest fel se poate asigura, în aceste cazuri, respectarea principiului egalității armelor în cadrul procesului civil (paragraful 116).

17. Ca atare, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragrafele 130 și 131, concluzionând față de criticile de neconstituționalitate raportate la unele dintre prevederile constituționale invocate în susținerea excepției, Curtea a constatat că nu poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii civile, art. 16 privind egalitatea în fața legii, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 45 privind libertatea economică, art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice, art. 135 privind economia, art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private, iar dispozițiile art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană din Constituție nu au avut incidență în cauză. Drept urmare, având în vedere considerentele de mai sus, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziții din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

18. Din examinarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum este formulată, Curtea constată că întreaga construcție a pretinsei neconstituționalități a prevederilor criticate are în vedere, pe de o parte, o interpretare a soluției pronunțate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, și, pe de altă parte, modalitatea de aplicare a Legii nr. 77/2016 la speța dedusă judecății, astfel cum legea este în vigoare după pronunțarea și publicarea deciziei menționate.

19. În contextul pronunțării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragrafele (119-121), Curtea a reținut că singura interpretare care se subsumează cadrului constituțional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanța judecătorească, în lipsa acordului dintre părți, are competența și obligația să aplice impreviziunea, în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile existenței acesteia. Curtea a mai reiterat faptul că, față de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deși au acționat cu bună-credință, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituție, nu își mai pot îndeplini obligațiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior și pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit. În aceste condiții, Curtea a constatat că prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4,

art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească, în condițiile manifestării opoziției creditorului, poate și trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare. Astfel, din punct de vedere procedural, instanța judecătorească, în condițiile formulării contestației de către creditor sau a acțiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiției notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, precum și îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8 ori în cadrul art. 9 din aceeași lege. Instanța judecătorească care, în condițiile legii, este independentă în aprecierea sa va putea face aplicarea impreviziunii până la limita superioară impusă de Legea nr. 77/2016 (predarea imobilului și ștergerea datoriilor principale și accesorii). Cu alte cuvinte, în lipsa acordului părților și în temeiul art. 969 și art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv al Legii nr. 77/2016, instanța judecătorească va pronunța o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.

20. Totodată, prin Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 14 februarie 2017, paragraful 25, Curtea a reținut că instanța judecătorească, care este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea instituției impreviziunii în temeiul Legii nr. 77/2016, în configurarea determinată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv în temeiul prevederilor art. 969 și art. 970 din vechiul Cod civil, chiar și în cauzele în care este începută executarea silită, indiferent de stadiul executării silite a bunului ipotecat, respectiv în spețele unde este pusă în discuție o asemenea chestiune.

21. Față de acestea, Curtea reține că este rolul instanțelor de judecată să interpreteze normele legale și să facă aplicarea acestora în funcție de conținutul normativ, respectiv dacă sunt norme de drept substanțial sau de drept procesual și dacă sunt de imediată aplicare, precum și cu privire la prioritatea acestora, în funcție de caracterul de normă specială sau de drept comun.

22. Curtea observă că, în accepțiunea prevederilor art. 146 din Constituție și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea nu are competența de a interpreta sau explica deciziile sale sau prevederile legale aplicabile unor spețe aflate pe rolul instanțelor de judecată la solicitarea unor subiecte de drept; deciziile Curții nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate, pe calea excepției de neconstituționalitate (a se vedea Decizia nr. 1.255 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 23 noiembrie 2011).

23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată, din oficiu, de către Judecătoria Bistrița - Secția civilă în Dosarul nr. 6.950/190/2016.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoria Bistrița - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 mai 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu